În ediția de azi:

• centura Podu Iloaiei ar putea fi gata în doi ani

• de ce orașele spaniole sunt diferite de majoritatea orașelor europene

• festivalul Senzoria, în acest weekend la Palas

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

S-a semnat primul contract de autostradă cu bani din programul SAFE. Grupul de firme UMB va construi 27 km de drum rapid între Moțca și Târgu Frumos.

Licitația pentru Centura de la Podu Iloaiei a fost lansată, după ani de tergiversări. Prețul de pornire este de 100 milioane lei, iar centura ar putea fi gata în doi ani.

• Noul drum va avea o bandă pe sens, iar la capetele acestui segment, respectiv la intersecțiile cu DN 28, vor fi amenajate sensuri giratorii.

Compania de Transport Public Iași vrea să cumpere 30 de autobuze, 5 minibuze electrice și un autobuz turistic (etajat). CTP intenționează să facă un credit de investiții de 100 milioane lei.

EXPLICATIV

Am citit recent o analiză excelentă care explică de ce orașele spaniole sunt diferite — mai dense, mai bine organizate și mai puțin poluate decât alte orașe europene.

În Spania, 80% din populație trăiește în apartamente, iar zonele periurbane de la marginea orașelor mari sunt formate mai degrabă din blocuri de înălțime medie și case înșiruite.

Explicațiile sunt mai complexe. Pentru o bună perioadă de timp, după Al Doilea Război Mondial, consensul a fost că este de preferat ca orașele să se extindă pe orizontală.

În aceste decenii, în jurul marilor orașe din nordul Europei și din SUA, au apărut suburbii cu densitate scăzută, formate din case, ceea ce a creat o dependență de mașină, care acum este greu reversibilă.

There are no tram or metro lines running through them which can be extended, no walkable street networks to join onto, and no nearby main streets to make use of and support. Sites at the urban periphery really are car dependent, and it really is difficult to build them at higher densities.

Spre deosebire de alte țări, Spania a devenit suficient de prosperă pentru a avea suburbii abia pe finalul secolului 20, după ce consensul s-a schimbat, iar urbaniștii și-au dat seama că densitatea orașelor este dezirabilă.

Practic, zona periurbană a orașelor din Spania s-a dezvoltat după ce urbaniștii au învățat din greșeli. Însă multe țări — România e cel mai bun exemplu — au devenit prospere mai târziu decât Spania și asta nu le-a salvat de zone periurbane developer-led și dependente de mașini.

Sunt două lucruri pe care Spania le-a făcut diferit.

Nu a lăsat dezvoltatorii să facă ce vor

În majoritatea țărilor, autoritățile construiesc drumuri principale și impun un set de parametri pentru tipul de dezvoltări imobiliare care pot fi amenajate în zonă.

Este o abordare reactivă, care cedează inițiativa dezvoltatorilor — ei vin cu propuneri de ansambluri rezidențiale, iar autoritățile le aprobă sau nu. Acest model duce la orașe înconjurate de zone periferice haotice, neplanificate și fără coerență.

În Spania, autoritățile sunt cele care planifică rețeaua de străzi, iar planul le este impus proprietarilor de teren, chiar dacă drumurile și infrastructura publică trec peste terenul dezvoltatorilor.

Mai mult, aceștia sunt obligați să cedeze terenul și să acopere costurile amenajării drumurilor. Deși rămân cu mai puțin teren, valoarea acestuia crește semnificativ datorită infrastructurii de calitate.

A investit în infrastructură

De la sfârșitul anilor 1980 și până în 2020, Spania a primit fonduri europene de coeziune în valoare de 200 miliarde de euro. În timp ce alte țări au folosit banii pentru subvenții acordate populației și IMM-uurilor, Spania a investit în drumuri și căi ferate.

Iar astăzi culege roadele, având una dintre cele mai bune rețele de infrastructură, atât în interiorul orașelor mari, cât și între orașe.

Deși 70% din spanioli au mașini, iar infrastructura auto este la un nivel bun, orașele au o densitate ridicată, iar majoritatea rezidenților folosesc transportul public atunci când au de ales. În Madrid și Barcelona, 70% din deplasări sunt făcute pe jos, cu tramvaiul sau cu metroul.

Subscribe now

CE FACEM ÎN WEEKEND

🧒 Festivalul Mozaic | O zi de sărbătoare, activități și bucurie pentru copiii, adolescenții și familiile din Valea Lupului. Pe 29 mai, la RusticWood.

🪩 Senzoria | Două nopți în care muzica și arta se întâlnesc chiar în inima orașului. Anul acesta totul trece la nivelul următor, cu trei scene și un line-up impresionant de artiști naționali și internaționali. 29-30 mai, la Palas.

✨ Senzoria Family Fest | Patru zile de poveste în Grădina Palas, unde copiii și adulții se joacă, râd și creează amintiri împreună. 29 mai-1 iunie.

🎥 Proiecție de film | Terminus Cinema e un club de film din Iași adresat tuturor cinefililor aflați în căutarea unui loc în care să descopere opere importante din istoria cinemaului.

• Primul film proiectat — Cría Cuervos..., al cineastului spaniol Carlos Saura —, este o meditație asupra unor teme majore ce gravitează în jurul copilăriei, memoriei și violenței. Duminică, 31 mai, de la 14.00, la Casa Junimii, pe bază de înscriere.

COMING SOON

✈️ Air Hack | Un hackathon care aduce împreună oameni pasionați de tehnologie, design și inovație pentru a construi soluții reale pentru aeroporturile viitorului. 5-7 iunie, la Aeroportul Iași.

🎤 TEDxIași | Pe scenă vor urca oameni care inițiază dialoguri autentice, provoacă idei și ne reamintesc cât de multe lucruri ne leagă, dincolo de diferențe. 6 iunie, de la 09.00, la Teatrul Național.

🕯️ Atelier de lumânărit | Hai să-ți torni propriile lumânări din ceară pură de soia și astfel să înveți tainele lumânăritului. Atelierul va avea loc sâmbăta, 6 iunie, de la 13:00, la FlairScent.

🎺 New Voices of the Big Band | Seria Classix Concerts găzduiește în iunie un proiect inițiat de Amphitrio, aducând pe scena din Iași Big Band-ul Radio România. Pe 10 iunie, de la 20.00, la Amfiteatrul Palas.

🧒 Șotron | În grădina Muzeului Vasile Pogor și pe strada Vasile Pogor, copiii și adulții deopotrivă se vor bucura de ateliere interactive, jocuri de echipă, povești și creații colective. 12-14 iunie.

🎻 Concert la Palat | Turneul Stradivarius 2026 — susținut de Alexandru Tomescu, Dragoș Ilie și Omar Massa — ajunge la Palatul Culturii pe 16 iunie, de la 19.00.

🎻 Noaptea de Sânziene | Un concert în aer liber, susținut de doi dintre cei mai apreciați muzicieni români ai momentului: violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica, alături de Kamerata Stradivarius. 23 iunie, de la 20.00, în Grădina Botanică.

PERIURBAN

Ediția de azi este ultima din seria PERIURBAN, pe care am lansat-o în urmă cu 9 luni, cu ajutorul unui grant de la Journalismfund Europe.

Valea Lupului, Miroslava sau Valea Adâncă nu mai sunt anexe ale orașului, ci parte din oraș și mă bucur că am reușit să extindem aria de acoperire a jurnalismului local constructiv.

Sunt mândru de poveștile pe care le-am publicat și super-recunoscător colegilor care, pe lângă munca lor de zi cu zi, au mers pe teren și au documentat viața la marginea Iașului.

La final, i-am întrebat pe colegii mei care e amintirea care rămâne cu ei după acest proiect.

„A fost reconfortant să cunosc atât de mulți oameni deosebiți și cu chef de povestit, alături de care să nu simt cum trec orele (mai ales când sunt alimentate de cafea proaspăt prăjită). Oamenii sunt deschiși și generoși dacă le dai șansa să fie așa.” —

„Dacă ceva mi se pare complicat sau mult, mă întorc la dialogul cu Roxana Radu.

Atunci când mă gândesc dacă pot trăi din ce îmi place să fac, mă gândesc la Ana și Paul Gribincea. Iar când mă întreb dacă mai contează azi valorile, mă raportez la ce reușește Marius Chelcu.

Au rămas cu mine generozitatea lor și sentimentul că binele își face loc: uneori în ciuda locului în care te afli, alteori tocmai datorită lui.” —

„Pentru mine, seria PERIURBAN a venit cu câteva lecții, dar și cu un mare regret. Principala lecție învățată a fost cea a ieșirii din zona de confort. Atât din confortul urban, dar mai ales din cel profesional și personal. „Nu pot/ nu am timp/ nu mă pricep” ne sună cunoscut, nu-i așa?! Data viitoare voi primi și voi privi provocările cu mai puțin pesimism gratuit, poate spre deloc.

Regretul are și un nume: Tăutești. Este subiectul pe care nu am reușit să îl acopăr. Este subiectul care mi-a rămas întipărit în minte de la interviul cu Bogdan Crețu. Tăutești e pentru mine un fel de no man’s land cu tot cu puținii săi locuitorii (maximum 180). Satul și oamenii săi care nu contează nici măcar electoral. Care nu vor conta nici când vor trece centura Iașului sau autostrada prin vecinătate. Locul și oamenii săi pe care i-am lăsat în urmă.” —

„Au rămas cu mine multe lucruri pentru care sunt recunoscătoare, dar am să menționez doar câteva din registre diferite. Asta ca să arăt un exercițiu de generozitate în dublu-sens.

Povestea reală și completă, în forma ei din momentul cu pricina, nu în absolut, este și va rămâne offline. Digitalul îmi dă o frântură, terenul completează narativul. Și ce bine că e așa.

E foarte valoros să am aproape un fotograf care observă diferit sau vede ce mie îmi scapă. E un cadou să lucrez în echipă la un material și e un format pe care vreau să îl mai explorez.

Experiențele împărtășite, chiar și doar pentru câteva ore, deschid conversația și o îmbogățesc în feluri în care nu m-am așteptat. Asta cred că a făcut și ciocolata caldă băută în tihnă la Luna acasă.” —

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu

Elevii de gimnaziu se grăbeau veseli spre curtea școlii, domnul Mihai testa noua vopsea pentru gardul din jurul corpului E și paznicul supraveghea blând, dar vigilent.

Liceenii își organizau manualele în dulapurile personale pentru următoarele ore, iar pe holuri se discuta despre proiecte extrașcolare diverse. Peace Up, un program educațional pentru un mediu școlar non-violent, Erasmus+, Ziua Medicului Veterinar la Clubul de Biologie, festivalul Mozaic, cursul de Parenting Apreciativ, pregătirile trupei Cantalup pentru lansarea la Librex a cărții scrise de coordonatoarea lor, profesoara de educație fizică și teatru.

Nu e chiar peisajul la care te aștepți când mergi într-o școală de stat, cu atât mai puțin una din zona periurbană sau mediul rural. Așa că am încercat să aflu la fața locului ce e diferit la acest liceu care crește repede în popularitate, ce anume îl face special.

Spații care aduc copiii aproape

Aici contează felul în care arată școala. „Un spațiu potrivit, colorat și funcțional îmbunătățește relația copiilor cu învățarea, îi ajută și pe profesori în procesul educațional”, îmi spune Petronela Petrea, directoarea școlii, în timp ce ne plimbăm pe holurile luminoase, pline de mesaje simpatice și motivaționale.

Predă în Valea Lupului de 37 de ani, la școala la care a fost și ea elevă.

„Copiii sunt familiarizați cu toată clădirea pentru că schimbă sala de clasă la fiecare oră. Asta îi pune un pic în mișcare și le resetează atenția, îi și ajută să se împrietenească mai ușor unii cu alții.”

La școala din cea mai dinamică suburbie a Iașului învață acum 2000 de elevi, de la grădiniță, până la clasa a XI-a, din prima generație a liceului. Sunt distribuiți pe niveluri de studii în șapte corpuri, toate în centrul satului, aproape de primărie.

Încă două clădiri sunt în construcție și vor fi finalizate anul acesta, iar una dintre ele va fi o școală verde. Ambele vor avea sală de mese, sală de activități vocaționale și tot felul de spații de educație non-formală.

Succesul peste noapte durează 20 de ani

Școala ține pasul cu creșterea demografică accentuată și cu așteptările mari ale familiilor tinere care locuiesc deja sau aleg să se mute în comună. „În ultimii ani, în fiecare toamnă am început anul școlar cu o clădire nouă”, menționează doamna Petrea.

„Și noi și domnul primar, cu care colaborăm foarte bine pentru că și-a dorit din primul mandat să investească în școală, suntem conștienți că dacă nu am oferi educație de calitate, elevii ar migra spre Iași. Nu ne dorim să respingem copii din comunitate care-și doresc să învețe aici, din lipsă de locuri sau să învățăm în trei schimburi. Avem peste 700 de preșcolari, peste 800 în clasele primare și nu știm când vom ajunge la o zonă de platou. Dar ne pregătim deja pentru generațiile viitoare.”

Ascensiunea care stârnește acum curiozitatea multora are în spate mult efort, consecvență și adaptare imediată la nenumăratele schimbări care apar periodic în sistemul de educație.

„Am trecut și prin etapa aia, în care așteptam schimbarea mare de sus. Dar de multă vreme ne concentrăm pe ceea ce putem controla. Valorificăm ce oportunități avem și căutăm unele noi.”

Acum 20 de ani, reușeau să formeze puține clase de a V-a, pentru că majoritatea copiilor alegeau să meargă la gimnaziu în oraș. Petronela Petrea, care preluase conducerea liceului de doar câțiva ani, și-a spus că e timpul să arate mai clar oamenilor din comunitate că școala lor are planuri mari.

A încurajat constant colegii să-și facă munca mai vizibilă, online, în comunicate de presă, în întâlniri profesionale sau informale. Au început să participe la cursuri și concursuri, să inițieze parteneriate, să lucreze mai mult în echipă.

Școala Încrederii

„Un semnal bun am transmis când am ales școala noastră pentru copiii mei, iar asta le-a dat părinților un sentiment de siguranță”, susține Petronela Petrea, amintindu-și de un moment în care a simțit că a avut loc un declic.

Directoarea a observat că, fără încredere, oamenii nu cooperează și nu se implică sau o fac fără tragere de inimă. A înțeles că e esențial să construiască relații bazate pe încredere cu toți cei care fac parte din viața unei școli — elevii și familiile lor, profesorii, personalul nedidactic, partenerii. Și că încrederea poate fi educată.

În 2025, după un program de formare personală și profesională, validat la nivel național și internațional, liceul a devenit oficial Școală a Încrederii — care redă copiilor plăcerea de a învăța, ajută profesorii să se conecteze mai bine cu elevii și pe părinți să colaboreze deschis.

Timp de trei ani au fost ghidați de Wellbeing Institute și Mind Education, în parteneriat cu Transylvania College să transforme școala într-un spațiu al colaborării, al empatiei și al dezvoltării continue. Un loc în care încrederea nu este doar un ideal, ci o practică zilnică.

Fiecare copil contează

„Acum, mulți dintre copiii colegilor noștri învață la noi. Vedem școala și din perspectiva de părinte”, adaugă Ana Ungureanu, una dintre cele trei directoare adjuncte și profesoară de matematică de 12 ani în Valea Lupului.

A ales să predea aici pentru că era aproape de casă, dar și pentru că a observat o grijă pentru nevoile părinților și ale elevilor pe care o ofereau de regulă școlile private, nu cele de stat.

Pentru Ana Ungureanu, „cel mai mult cântărește cât de bine se simt copiii în școală, cât de mult învață, cât reușesc să progreseze. Nu trebuie să fie toți de 10, dar e important să-și găsească fiecare drumul lui în viață și să persevereze. Și mai ales să înțeleagă că noi suntem lângă ei să-i sprijinim și să-i încurajăm.”

Excelența în educație nu se măsoară doar în performanță academică, consideră Ana. Însă anul trecut, au ajuns în atenția unui public mai mare pentru singura medie de 10 la Evaluarea Națională din ruralul ieșean. A fost și pentru școala lor o bornă, dar nu e genul de reușită pe care o prețuiesc cel mai mult.

„Noi lucrăm cu copii reali, din familii diferite și cu contexte care nu pot fi reduse la mediile obținute, într-o școală care nu-și selectează elevii”, nuanțează Ana. Aici, fiecare copil are o poveste, un potențial unic și o evoluție care merge mai departe de note.

Subscribe now

Cercul Siguranței

Profesorii din Valea Lupului nu pregătesc elevii doar pentru examene, ci pentru o viață întreagă de învățare și contribuție. Iar acest lucru înseamnă că toți copiii se simt văzuți, ascultați, că au repere și sunt protejați de adulți.

Și-au dat seama că au nevoie de educație psiho-emoțională datorită programului Cercul Siguranței, inițiat de asociația de părinți. Proiectul și-a propus inițial să combată bullying-ul, dar s-a transformat într-un program de suport continuu pentru elevi, părinți și profesori.

Proiectul e în al treilea an de implementare, iar impactul nu se mai măsoară în sute de ore de sprijin psihologic și consiliere de grup, deși cifrele sunt impresionante. Ci în reacții de tipul „am simțit că nu suntem singuri”, „sunt înțeleasă”, „am primit informații care ne ajută în comunicarea cu copiii noștri”.

Corina Farcaș, unul dintre psihoterapeuții cu care colaborează școala, a participat la Cercul Siguranței de la început, mai întâi ca voluntar.

„E unul dintre cele mai vii și transformatoare demersuri educaționale în care m-am implicat. Ne-am reconfirmat mulți dintre noi că nu putem să ne educăm copiii fără să le adresăm problemele emoționale.”

Prietenii școlii în inima comunității

Educația nu se termină la ușa clasei și nu este doar responsabilitatea școlii, iar prin asta liceul din Valea Lupului iese cu adevărat în evidență. Am remarcat aici un spirit de echipă transformat într-o cultură a colaborării care nu e nici forțată, nici de fațadă.

Profesorii, elevii și părinții uniți de dorința de a inspira „formează o masă critică de persoane care vor să facă mai mult pentru copii, pentru educație”, spune Gabriela Bobu, președinta Asociației Prietenii Școlii Valea Lupului. Organizația are o contribuție majoră la creșterea liceului și e mai tot timpul prezentă în școală.

Când fetița ei cea mare a intrat la școala din comună, Gabriela s-a oferit să ajute cu implementarea a „unu-două proiecte”, pentru că își dorea să iasă un pic din bula corporatistă. „Aproape 4 ani mai târziu, realizez că habar n-aveam atunci ce amploare vor lua acele proiecte. Uneori ne întrebăm și noi cum reușim să păstrăm ritmul intens.”

Au deja un raport de activitate consistent care include seria de conferințe educaționale „Creștem Aripi”, cu speakeri excepționali — Oana Moraru sau Ion Udrea, evenimente comunitare cum ar fi Festivalul Toamnei sau Festivalul Mozaic, ajuns la ediția a III-a. Anul acesta, fondurile strânse la festivalul care va avea loc pe 29 mai vor merge către înființarea primului centru educațional recreativ pentru adolescenții din Valea Lupului și împrejurimi.

Tot timpul e ceva de făcut la asociație, de la consultări publice și management de proiecte cu finanțare europeană, la căutat soluții pentru transport școlar alternativ și curățenie pe străzile din comună.

Asociația are doi angajați permanenți și 15 voluntari pasionați „sprijiniți de o echipă a școlii foarte activă, de oameni din comunitate care ne sar în ajutor atunci când avem nevoie și motivați de sclipirea din ochii elevilor la evenimentele și în proiectele noastre.”

„Școala din Valea Lupului a fost tot timpul un centru mai atipic, mai efervescent, un loc din care au pornit inițiative”, adaugă Petronela Petrea.

„Și directorii de dinainte au fost dedicați, domnul Dumitriu, după care am numit școala când a împlinit 100 de ani, a fost unul dintre cei mai implicați în viața comunității. Noi am deschis școala către oricine, nu doar pentru elevii care învață aici.”

Viitorul nu se așteaptă, se construiește

Anul viitor e unul important pentru Liceul „Profesor Mihai Dumitriu” din Valea Lupului și școala își turează deja motoarele. Se pregătesc pentru primul examen de bacalaureat și pentru momentul în care prima lor generație de absolvenți de liceu va pleca în lume.

Generația actuală este una de referință, iar elevii care încheie în curând clasa a XI-a știu că vor fi considerați un etalon prin care se va măsura evoluția școlii lor.

Ei sunt deschizătorii de drumuri care au învățat alături de profesori și conducerea școlii ce funcționează și ce ar putea fi îmbunătățit la nivel liceal. Iar acum unii dintre ei, cum sunt Melisa și Ștefan, sunt ambasadori ai liceului și se implică în promovarea școlii reprezentând-o de fiecare dată când e nevoie.

Și-au luat rolul în serios și au jucat în clipul de prezentare al liceului cu care au participat la Salonul Ofertelor Educaționale din aprilie, găzduit de UAIC Iași, unde a fost foarte apreciat.

Se simt pregătiți și pentru BAC și pentru viitor. Când vor absolvi, vor duce cu ei un mod de a fi în lume care este definit prin curajul de a crește, obișnuința de a colabora și a face mai mult decât ți se cere. Poate că asta e cea mai importantă lecție pe care o predă acest liceu: că totul se face împreună, cu răbdare, încredere și cu satul întreg alături.

În ediția de azi:

• ce poți vizita la Noaptea Muzeelor

• comuna Rediu se dezvoltă rapid, însă nu întotdeauna mai repede e mai bine

• trupa Fără Zahăr aniversează 25 de ani

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

Autostrăzile Moldovei riscă un blocaj major după sesizarea PSD la CCR, avertizează Asociația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.

• MDM îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că pune în pericol finanțarea europeană de 4,2 miliarde de euro destinată infrastructurii rutiere din estul țării.

Peste 13.000 de apartamente sunt în construcție sau autorizare în județul Iași. Principalele zone unde se construiesc locuințe sunt:

• Calea Chișinăului/Bd. Chimiei/Primăverii – 5.000 de apartamente;

• zona Copou – 4.000 de apartamente;

• zona Bucium – 2.500 de apartamente;

• zona Galata – 700 de apartamente;

• zona Păcurari – Rediu cu peste 900 de apartamente.

Conest a avut cea mai mare cifră de afaceri din istoria companiei, aproape 425 milioane de lei, iar profitul s-a dublat până la 17.4 milioane de lei, potrivit Apix.

• CONTEXT: Compania are numeroase contracte semnate cu Primăria Iași, printre care șos. Bucium, bld. Poitiers, pasajului Socola, alternativa de trafic Bucium – Centru, construirea blocurilor din Grădinari, reabilitarea de parcuri (esplanada TNI și Ciurchi).

Noaptea Muzeelor la Iași are în prim-plan o sculptură de Constantin Brâncuși, expusă în premieră la Palatul Culturii.

• CONTEXT: Lucrarea „Cap de copil” este extrem de rară. În întreaga lume mai există doar două versiuni ale acestei sculpturi: una la Centrul „Georges Pompidou” din Paris și una la Muzeul de Artă din Philadelphia, în Statele Unite.

• DETALII: Ce poți vizita la Iași în Noaptea Muzeelor, pe 23 mai.

Subscribe now

PERIURBAN

Un reportaj de

Activismul la portavoce nu este modul în care Marius Chelcu, istoric și cercetător științific, încearcă să miște lucrurile în Rediu.

„Dacă simt că au ceva valoros de apărat, oamenii vor reacționa și altfel decât doar spre dezvoltare”, e convingerea președintelui Asociației Rediu lui Tătar, o organizație civică care încearcă să stârnească în oameni ceva mai trainic decât indignarea sau nemulțumirea cronică.

Pe traseul memorial din Pădurea Mârzești, mi-a povestit despre felurile în care poți hrăni sentimentul de comunitate într-o comună periurbană care se transformă accelerat.

Simțul civic are nevoie de combustibil

Rediu lui Tătar, asociația, există din 2020 printr-un nucleu dur — Marius Chelcu și Adrian Munteanu —, la care s-au alăturat cu timpul alte câteva zeci de persoane care cred în proiectele lor. Dacă o parte din grupul inițial își dorea o schimbare rapidă pe toate planurile, „inclusiv pe cale politică”, alții, precum Chelcu, au mizat pe o atitudine „mai conservatoare”.

Au înțeles că este nevoie ca mai întâi să construiască încrederea în organizație și în spațiul comun dintre oameni.

Ca și în alte comune din zona metropolitană, pe locul „comunităților vechi, de sute de ani atestate”, apar altele tinere, cu flux de populație constant de la oraș.

În această dinamică, apare nevoia ca noii locuitori „să se simtă mai legați de locul ăsta, să înțeleagă ce s-a întâmplat aici și cum putem crea o comunitate funcțională”.

Ai nevoie de „efort, timp și multă imaginație” ca să trezești un spirit civic și să-l întreții, observă Chelcu. Iar felul în care Rediu lui Tătar reușește să-l țină viu este prin activități ecologice, evenimente sportive, acțiuni culturale și filantropice.

„Valorile naturale, culturale, istorice pot coagula conștiința unei comunități”

Asociația a pus deja bazele câtorva evenimente și acțiuni recurente, care atrag an de an tot mai mult public.

Festivalul de lectură pentru copii „Dealul cu povești”, coordonat de profesoara Monica Coțofan, este organizat la o stână din Horlești și va ajunge în septembrie la a patra ediție. „Suntem în mai și deja oamenii ne întreabă când sunt înscrierile.”

Mârzești Trail Run — competiția de alergare cross country, a adunat anul trecut peste 600 de alergători și mulți alți localnici, iar ONG-ul speră că va reuși și anul acesta să găsească un sponsor principal alături de care să poată organiza o nouă ediție.

„Ceea ce am făcut la Mârzești continuăm împreună cu Direcția Silvică și cu Agenția pentru Mediu.” În pădurea de la marginea satului Breazu, arie protejată Natura 2000, asociația a amenajat cele două trasee tematice pentru drumeții: „Potecile Stejarilor de la Mârzești” și, mai recent, „Eroi pe fronturi paralele”, un memorial unic în România, la care au colaborat cu Academia Română, Institutul de Istorie și Arheologie și Muzeul Militar.

Cele două trasee sunt deja cunoscute atât printre localnici, cât și printre profesorii din județ, care vin să le parcurgă cu clasele de elevi. Pentru realizarea traseului memorial a fost nevoie să documenteze și să caute mărturii dintr-o perioadă foarte restrânsă: aprilie – august 1944.

„Puțină lume mai știe că în urmă cu 82 de ani, la nord de Iași a fost un front la fel de intens cum se întâmplă acum în Ucraina; în cele patru luni, a adus distrugerea aproape totală a localităților din zonă.”

Pe lângă soldații români, germani și sovietici care au sfârșit în aceste locuri, printre victime s-a numărat și populația civilă din zonă, punctează istoricul.

„Trebuie să ținem seama de asta, pentru că mulți se întreabă de ce a existat un decalaj de dezvoltare între partea de nord, inclusiv satele din nordul comunei Rediu, și partea de sud, cea din zona înaltă, dincolo de oraș.”

Decalajul despre care vorbește se simte și azi în Rediu. Deși comuna a crescut intens în ultimii ani, „au rămas și locuri în care prosperitatea nu a ajuns”, precum satul Tăutești.

Acolo, asociația încearcă, alături de preot, să întrețină un centru pentru educarea copiilor din medii familiale vulnerabile, unde pot primi o masă caldă și pot participa la activități după orele de școală.

Evoluție organică, nu peste noapte

Mulți dintre cititorii noștri din comuna Rediu vorbesc despre puncte comune de fricțiune în viața lor din comună, precum lipsa trotuarelor sau a spațiilor publice. Lucrurile se schimbă, remarcă Chelcu, însă nu întotdeauna mai repede e mai bine.

Dezvoltarea imobiliară, „întârziată față de comunele din jur”, a prins mult avânt după ce comuna a beneficiat de investiții în infrastructura de drumuri și utilități.

Orașul se întinde peste tot, iar pericolul blocurilor apărute în zonele de case ridică noi probleme comunitare. „Există riscul să creștem în 5 ani cât în 50. Dar dacă o facem fără o logică, fără a conștientiza și eventualele neajunsuri, s-ar putea mai mult să ne dăuneze decât să ne ajute.”

Șantierele care se înmulțesc sunt un reminder că evoluția Rediului „trebuie să fie previzibilă, cu respect pentru ce ne înconjoară. Suntem într-o arie naturală protejată și așa ar trebui să rămână”, spune Chelcu.

E nevoie însă și de mai multă colaborare. „Când oamenii se cunosc prea puțin, apare suspiciunea. Și din partea societății civile, și din partea administrației, că în spatele unei activități civice se ascunde, de fapt, o acțiune politică a opoziției.”

Marius Chelcu își dorește ca asociația să ocupe un loc de echilibru și să fie „un fir de legătură și de comunicare între voința civică și administrație”.

Oricine este binevenit să pună umărul cu idei și inițiative care pot găsi deja la asociație o experiență și o logistică care funcționează.

Scopul mai mare este ca în Rediu să se construiască nu doar din beton.

CE FACEM SĂPTĂMÂNA ASTA

🎛️ Party la Acaju | Nipple Tropicana și Alien te scot la dans pe muzici alese: R&B, Soul, Old School HIp Hop & Breakbeat. Sâmbătă, de la 22.00, la Acaju.

🎸 Fără Zahăr | Trupa Fără Zahăr celebrează 25 de ani de comedie amăruie. Un fel de nuntă muzicală de argint. Pe 24 mai, la 19.00, la Cinema Victoria.

👧 Conferință Oana Moraru | Un eveniment dedicat părinților care își doresc mai mult decât rezultate școlare – își doresc copii echilibrați, curajoși și conectați cu propriul potențial. Sâmbătă, de la 11.00, la Cinema City, Mall Moldova.

🤝 Mix to Match | Rubik Hub organizează la Iași un eveniment dedicat celor care nu vor să plece doar cu contacte, ci cu idei clare, direcții și colaborări de viitor. Pe 26 mai, la Hotel Pleiada.

🏆 Gala PIN Awards | Un eveniment care celebrează activitatea oamenilor, a companiilor și a proiectelor din regiune și construiește punți noi între oameni, organizații și idei. Pe 27 mai, de la 18.00, la Agora.

🍷 Degustări cu pluta | Vino să descoperi vinurile cramei Oprișor, o cramă apreciată pentru stilul său elegant și pentru vinurile care îmbină tradiția cu creativitatea modernă. Joi, de la 18.30, la Palas Campus.

COMING SOON

🪩 Senzoria | Două nopți în care muzica și arta se întâlnesc chiar în inima orașului. Anul acesta ducem totul la nivelul următor, cu trei scene și un line-up impresionant de artiști naționali și internaționali. 29-30 mai, la Palas.

✨ Senzoria Family Fest | Patru zile de poveste în Grădina Palas, unde copiii și adulții se joacă, râd și creează amintiri împreună. 29 mai-1 iunie.

🧒 Festivalul Mozaic | O zi de sărbătoare, activități și bucurie pentru copiii, adolescenții și familiile din Valea Lupului. Pe 29 mai, la RusticWood.

🎥 Proiecție de film | Terminus Cinema e un club de film din Iași adresat tuturor cinefililor aflați în căutarea unui loc în care să descopere opere importante din istoria cinemaului.

• Primul film proiectat — Cría Cuervos..., al cineastului spaniol Carlos Saura —, este o meditație asupra unor teme majore ce gravitează în jurul copilăriei, memoriei și violenței. Duminică, 31 mai, de la 14.00, la Casa Junimii, pe bază de înscriere.

👧 De Basm | O experiență colectivă de bucurie, un prilej de a aduce familiile împreună, cu spectacole, concerte – Smiley, Feli, NOi Și VECHi –, joacă interactivă și educativă pentru mici și mari. 6-7 iunie.

🎺 New Voices of the Big Band | Seria Classix Concerts găzduiește în iunie un proiect inițiat de Amphitrio, aducând pe scena din Iași Big Band-ul Radio România. Pe 10 iunie, de la 20.00, la Amfiteatrul Palas.

🧒 Șotron | În grădina Muzeului Vasile Pogor și pe strada Vasile Pogor, copiii și adulții deopotrivă se vor bucura de ateliere interactive, jocuri de echipă, povești și creații colective. 12-14 iunie.

🎸 Rocanotherworld | A unsprezecea ediție e despre ceea ce persistă – în sunet, în gând, în emoție – după ce tăcerea revine. 19-21 iunie, la Gramma Wines, Bârnova.

FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII

Primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a postat o imagine cu lucrările de reamenajare la strada Zlota, în centrul capitalei poloneze.

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu

Până când fiecare, de la un punct încolo, a urmat o altă cale. Eu am rămas cu nostalgia acestui univers al cărților, ei și-au luat inima în dinți și au riscat cu un proiect pe care îl coceau de prea mult timp – o editură a lor.

Răsfoind câteva dintre cărțile publicate de ei, am observat adresa sediului editurii Alice Books – strada Nicolae Grigorescu, Valea Lupului, Iași. Pornind de aici am vrut să aflu mai multe despre cum se naște o editură într-un loc care nu e, în mod tradițional, un pol cultural.

Între fuga de oraș și apropierea de „acasă”

Alex și Lucia s-au cunoscut în facultate. Ea studentă la Litere, el la Jurnalism. Au rămas în Iași după terminarea studiilor și au schimbat chirii și joburi. Au încercat la un moment dat să schimbe și orașul. Chiriile din Iași au fost greu de dus.

Au locuit într-un apartament la demisol, în Păcurari, unde au fost nevoiți să acopere ferestrele ca să se ferească de privirile curioșilor și unde praful acapara totul. A urmat un apartament la etajul 5, în Rond 28, unde s-au confruntat cu gândaci, cu neglijența unui vecin și mai ales cu zgomotul constant.

Subscribe now

În 2010 Lucia l-a născut pe Dragoș și s-au mutat pentru doi ani la Bacău, mai aproape de familie. Deși traiul de acolo a fost mai liniștit, problema găsirii unor locuri de muncă potrivite pentru pregătirea lor i-a determinat să vândă apartamentul cu un preț mult mai mic față de cumpărare, prinseseră criza din 2008-2010, și să revină în Iași. Unde a urmat o altă chirie, apoi imediat decizia de a cumpăra o casă departe de agitația orașului.

În 2016, în Valea Lupului au găsit ceea ce căutau.

O editură fără investitori, doar din împrumut, ceva economii și curaj

Ideea proiectului apăruse încă din 2009, în perioada cât au locuit în Bacău. Lucia spune însă că pentru mult timp a rămas doar o idee, o dorință neîmplinită pentru că nu-și făcuse temele suficient de bine și dintr-o lipsă de curaj. Însă, în 2019 proiectul a căpătat ceva contur, iar contextul i-a ajutat să pună pe hârtie și să se decidă. Astfel că în 2021, an încă pandemic, au pornit pe drumul ăsta fără vreo plasă de siguranță.

Cine este Alice și ce și-a propus să transmită publicului cititor

Pentru alegerea numelui editurii au apelat la o agenție de naming. Nici una dintre variantele oferite de agenție nu rezona cu ceea ce aveau ei în minte legat de proiect. Au renunțat și au trecut la brainstorming intern.

Alice exista deja în gândul Luciei, dar se îndoia de puterea numelui. Cu un nume propriu și un logo îndrăzneț, Lucia își amintește când a primit feedback pozitiv de la agenții și editorii de la târgurile de carte din Londra și Frankfurt. Ceea ce le-a dat curaj pe mai departe.

Alegerea titlurilor din portofoliu

E un proces în care la început s-a implicat și Alex, dar în mare este aportul Luciei. Se poate spune socotind anii ei de experiență în domeniul editorial – corector, redactor, Rights Manager și redactor-șef al departamentului de non-ficțiune – că are un „organ” exersat pentru a identifica titlurile care aduc ceva diferit.

Ajută cu propuneri și cei trei redactori angajați ai editurii. Se feresc să publice titluri după rețete. Ceea ce îi atrage la câte un titlu sau altul e tocmai ineditul poveștii.

O editură mică arată că nu ai nevoie de bugete uriașe pentru vizibilitate

I-am întrebat pe cei doi cum au căpătat vizibilitate și o prezență atât de bună pe social media, în publicațiile online și chiar la tv. Cum a reușit Alice Books să devină mai vizibilă decât marile edituri?

Pe partea de promovare au două colege în București care se ocupă de PR, organizare de evenimente, parteneriate cu diverse festivaluri și ce consideră că se potrivește cu titlurile Alice Books. Și colaboratori care fac un management organizat al conturilor de social media.

„Noi trebuie să ne adaptăm la nevoile cititorului”

De la an la an, declinul industriei de carte din România se simte tot mai acut, așa că am vrut să aflu ce se întâmplă diferit la Alice Books, căci în cele aproape două ore de dialog nici unul dintre cei doi fondatori nu s-au plâns de lipsa cititorilor sau că nu ar exista cerere de carte pe piață.

Cât de mult i-a schimbat locul în relația cu munca

I-am întrebat pe finalul discuției dacă acest „acasă” – locul unde au găsit liniștea și care le oferă timp de introspecție, de pus întrebări, de luat lucrurile de la un capăt la altul –, dacă i-a schimbat în raport cu munca lor și cu proiectul Alice Books.

Obiceiul preferat de când s-au mutat în Valea Lupului

Am aflat cum a ajuns Selena să se apropie de ciocolată, ce îi dă combustibil în zilele complicate, cauzate în general de taxe și impozite, dar și ce urme a lăsat antreprenoriatul în viața ei. Prea des, îl punem pe tron, ne agățăm de lozinci (fail better) și credem, naiv și oarecum superficial, că este suficient să vrei. Că totul stă în cât de mult efort depui și în ce atitudine ai.

Povestea Ciocolatei Luna scoate la suprafață nuanțe la care ar trebui să ne uităm mai des pentru că ne-ar antrena mușchiul empatiei și am privi antreprenoriatul mai holistic. Selena este o persoană modestă, are o atitudine pozitivă și o etică a muncii, a construit un brand coerent și un produs de excepție. Și, totuși, încă se întreabă dacă merită.

„Știam că trebuie să mă încadrez în 400 de euro”

Conversația noastră a început în spațiul de producție construit într-un apartament dintr-un complex rezidențial nou din Valea Lupului. După mai multe străduțe care șerpuiesc printr-un cartier de case, în care abia trec două mașini una pe lângă alta, am dat de un peisaj anost, unul care nu putea fi observat de pe bulevardul Păcurari.

Situat în planul doi, cocoțat pe un deal abrupt, blocul branduit cu o firmă luminoasă pe care scrie CardioDent iese în evidență și anunță un gated community încă de la bariera de la intrarea în parcare. Noroc că, odată ce am pășit în spațiul Ciocolatei Luna, am intrat într-un univers complet diferit. Vizual, dar, mai ales, olfactiv.

Selena a ajuns să aleagă spațiul de producție pentru produsele Ciocolata Luna în Valea Lupului dintr-un motiv foarte simplu. Trebuia să se încadreze în 400 de euro ca să își permită cheltuielile pe care business-ul ei le înghite și să poată să pună pe roate tot ce visează. De la praline la tablete, de la bean-to-bar (miez de cacao, pastă pură de cacao, ceai etc.) și până la ateliere de degustare de ciocolată de specialitate.

„Pralinele mele nu respectă neapărat combinațiile clasice, ci îmbină gusturi mai puțin obișnuite, precum rozmarinul sau brânza. Au fost primite cu deschidere și curiozitate, iar în timp oamenii au devenit atașați de pralinele de-mușcat-pe-verticală (ca să te bucuri și vizual) și au cerut chiar abonamente cu aromele preferate.”

Faptul că locuiește în zonă a fost un bonus pentru că îi permite să salveze timp și energie, dar procesul de a obține toate autorizațiile DSV a copleșit-o. Nu pentru că legislația a fost greu de parcurs, Selena este extrem de disciplinată și riguroasă, ci pentru că nu avea niciun sens în contextul ei specific. I se aplicau forțat reguli care pentru ea nu erau relevante.

Nici reprezentanții instituțiilor publice din Iași nu au ajutat-o. După o vizită la DSV, a coborât Copoul plângând pentru că doamna de acolo i-a spus tăios: „Ce-i asta? Nu ai nicio șansă.”

„Am făcut totul singură”

Selena și-a investit toate economiile și, împreună cu partenerul de viață, a reușit să obțină autorizațiile și să pună la punct spațiul de producție. Au fost nevoiți să fie creativi și să apeleze la o atitudine DIY (do it yourself) ca să se încadreze în buget.

De la dat cu bormașina la montat mobilier, de la creat rețetare la măsurat obsesiv o mulțime de parametri, Selena își cunoaște business-ul în profunzime. Inclusiv părțile mai fragile, unde și-ar dori să facă diferit. Vorbește des despre prăjire blândă, ferme organice, sustenabilitate, prelucrare atentă. Sunt valori în care crede profund și le manifestă pe măsură.

„Soloprenoriatul în producție este ceva ce nu aș recomanda cuiva aflat în situația în care eram eu la început, cu resurse financiare limitate și cu dorința de a le face pe toate singură. M-am aruncat în asta și am învățat enorm. Dincolo de partea practică, este și un proces terapeutic intens, iar dacă îl lași să te modeleze, îți dă o formă de încredere pe care eu nu știu dacă aș fi dobândit-o altfel. Simt că mă pot baza pe mine.”

De asta i-a fost greu să rezoneze cu potențialii investitori care i-au propus scheme de scalare și marketing agresiv. Toate sugestiile lor ajungeau într-un punct sensibil: să renunțe la autonomie și autenticitate.

În unele scenarii ar fi devenit chiar un fel de angajat care își pune cunoștințele în slujba altui brand, în altele ar fi fost nevoită să ducă povestea într-o direcție mult mai comercială, care nu rezona cu cine este ea.

Are și motive care îi dau combustibil să continue, cum a fost un băiețel de 6 ani care a mâncat cu poftă ciocolata ei la un târg. Gestul lui a venit ca o validare de care avea nevoie, mai ales că bobul de cacao pe care îl folosește provine de la ferme etice, unde oamenii respectă produsul.

O altă sursă de energie este reprezentată de clienții care revin pentru că au înțeles ce înseamnă ciocolata de specialitate și s-au îndrăgostit de ea. Colaborările în comunitatea locală sunt și ele parte din ceea ce o ambiționează pentru că intră în contact cu alți antreprenori și se simte mai puțin singură.

Subscribe now

„Oamenii se uită pe social media și cred că totul merge grozav.”

Reacțiile prietenilor care o felicită pentru cât de bine o duce au ajuns să o frustreze, pentru că adevărul este mult mai complicat.

Like-urile, imaginile ochioase și comentariile pline de susținere nu au fost suficiente în momentul în care avea 4.000 lei în contul de firmă și a doua zi a primit un mail în care era informată că trebuie să plătească taxe la stat de 3.500 lei. Spune asta nu ca să se plângă, ci ca pe o realitate despre care simte că se vorbește prea puțin în peisajul local.

Deși nu duce lipsă de cerere, dimpotrivă, uneori are mai multe comenzi decât poate onora, forma actuală în care funcționează business-ul vine cu provocări complicate, care nu au o rezolvare miraculoasă. E o tensiune constantă între a-și respecta ritmul interior, a scoate în lume un produs făcut cu grijă și volumul pe care îl poate acoperi de una singură.

Îi place enorm ce face și își amintește deseori cum a ajuns să se îndrăgostească de ciocolată. Era într-o perioadă în care trăia o afecțiune numită fagofobie și îi era frică să înghită aproape orice, motiv pentru care tot ce putea mânca era supa trimisă de mama ei. A început să apeleze la ciocolată și plicuri de magneziu dintr-o nevoie disperată de energie și a dus-o așa aproape doi ani până când a început să se hrănească normal.

Cu cât descoperea mai mult ciocolata, cu atât obsesia creștea. Își amintește și acum de primele praline pe care le-a făcut și le-a așezat într-o cutie metalică de la Leonidas.

„În universul ciocolatei adevărate, cacaua este mai mult decât un ingredient banal, ea devine un liant între oameni, culturi și lumi. Aici, lucrurile sunt făcute etic, sustenabil, cu respect față de tot ceea ce este viu. Sunt principii după care mă ghidez și eu, atât în viață, cât și în muncă.”

La finalul întâlnirii, am savurat o ciocolată caldă delicioasă și am împărtășit toți trei — Andrei Ignia, fotograful, știe cum e să treci prin valurile antreprenoriatului creativ în România — și împărtășeam ca în sufrageria unui prieten bun, la care mergi în vizită și nu te uiți la ceas.

Selena tocmai ne invita să ne alegem câteva produse pentru acasă, cadou din partea ei, când i-am spus că este generoasă și are o inimă foarte mare. Replica ei a rămas cu mine.

Poți da comandă de produsele Ciocolata Luna pe site sau îi poți scrie direct, pe pagina de Instagram. Cât timp aștepți bijuteriile ei de ciocolată, să îți amintești că în spatele lor e un singur om care, la final, îți spune: „You are celestial.“

În ediția de azi:

• Bodea vs. Cosette, ediția 2028

• povestea clubului de echitație care vrea să scoată calul de la căruță

• cel mai bun clip de promovare a Iașului

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

Masterplanul Metropolitan Iași a fost aprobat. Documentul conturează principalele direcții de dezvoltare ale zonei metropolitane, cu accent pe infrastructura de transport și organizarea teritorială.

• CONTEXT: Ce rol are și cum ne ajută concret Masterplanul Metropolitan

Opoziția locală rămâne divizată. Atât Cosette Chichirău, cât și Marius Bodea și-au anunțat intenția de candida din nou la Primăria Iași în 2028.

One United Properties va dezvolta un proiect imobiliar pe bd. Primăverii, pe un teren de aproximativ 2.5 hectare situat pe fosta platformă industrială Iasitex.

Un spațiu de joacă din cartierul Bularga a fost reamenajat, în cadrul proiectului comunitar Oaze Urbane, care vizează îmbunătățirea condițiilor din spațiile de joacă din oraș.

Subscribe now

PERIURBAN

Un reportaj de

Relația Iașului cu periurbanul este mai degrabă tranzacțională sau tranzitivă. Se caută locuințe mai ieftine sau case cu mai mult teren, dar de prea puține ori este o relație recreativă.

Situat la 14 kilometri de Iași, în comuna Voinești, Clubul Equester propune o schimbare de paradigmă și o alternativă sănătoasă de a petrece timp liber de calitate.

Clubul s-a deschis în 2009 din dorința de a crea un spațiu în care oamenii să petreacă timp în natură și să învețe despre echitație fie ca hobby, fie la nivel sportiv. Nu are muzică ambientală sau terase instagramabile, dar are din plin liniște, miros de fân și un tip de experiență care te scoate din ritmul orașului, transpunându-te direct într-un peisaj de dealuri liniștite.

De cum intri, te întâmpină doi armăsari atletici, cu blana lucioasă. Ei îți cer morcovi discret, ca și cum ar trebui să țineți secretul între voi. În total, 19 cai din rase și cu abilități diferite au reședința permanentă în boxele de la Voinești.

Motivația principală din spatele clubului este cea de a „scoate calul de la căruță” și de a-l reașeza în centrul unor procese complexe de autocunoaștere. Calul are mult mai multe de oferit decât forța fizică.

„În Europa, calul este implicat în diferite activități, inclusiv cele de leadership și coeziune de echipă. Autenticitatea și prezența sunt esențiale. În Anglia am participat la astfel de programe de opt săptămâni pentru oameni cu sindrom post-traumatic, unde, alături de cal, încearcă să depășească traumele astea”, explică Mihai Stoica, antreprenor și psihoterapeut.

Echitația este privită fie ca un sport elitist, inaccesibil, fie marcată de teama față de acest animal considerat imprevizibil, ce poate depăși 500 de kilograme. Dar, așa cum explică fondatorul clubului, Mihai Rață, calul este un animal foarte pașnic și docil.

„Mulți spun: «Nu mă apropii de cai pentru că îmi este frică». Calul nu este violent și nici agresiv, dar lucrurile pot fi înțelese complet greșit. Într-adevăr, poate genera pericole prin dimensiunea sa și răspunde cu agresivitate doar dacă este tratat ca atare. Contează foarte mult cum ne raportăm noi”.

De aceea, înainte să urci în șa, înveți cum să-l atingi, să-l perii, să-l conduci. Poate părea puțin stângaci dacă nu ai mai fost niciodată în apropierea unui animal atât de mare, dar această etapă este momentul în care se creează o primă conexiune între om și cal.

Apoi, înveți care este postura corectă în șa, cum să-ți relaxezi corpul astfel încât să nu transmiți animalului nervozitate, câteva mișcări de mobilitate călare astfel încât să-ți coordonezi corpul cu cel al calului și, dacă dorești și senzații mai tari, cum să-ți menții echilibrul în șa la trap.

Hercule este unul dintre armăsarii care fac parte din acest program de lecții de echitație. Pe cât de impunător este datorită constituției sale puternice, pe atât de blând și tolerant se comportă în arenă.

Mihai explică în continuare de ce calul este un senzor al fricii extrem de precis.

„El reacționează și oglindește doar energia pe care o primește și nu ține cont de funcția din CV sau de statutul social. Dacă în leadershipul clasic poți mima încrederea, în fața calului lipsa clarității se traduce imediat prin ezitarea animalului.”

De la ideea aceasta a pornit Stride, unul dintre programele facilitate de Equester Riding Club, coordonat de Marius Rață (antreprenor și antrenor de echitație) în parteneriat cu psihoterapeutul Mihai Stoica. Cei doi spun că un astfel de workshop este unic în România.

Programul are la bază o serie de interacțiuni simple cu caii acomodați deja pentru astfel de activități. Alături de Benno și Bilbo, doi armăsari aurii prietenoși și curioși, participanții formează echipe și efectuează o serie de exerciții pe un traseu cu obstacole prin care trebuie să se ghideze unii pe alții, pentru ca mai apoi să ghideze și partenerul ecvestru.

Pare simplu. În realitate, calul nu răspunde la comenzi, ci doar își urmează îndrumătorul. Dacă tu nu știi ce ai de făcut și nu transmiți un mesaj clar, animalul se blochează în fața obstacolului sau va merge pe unde consideră de cuviință. La nivel de coaching, asta arată că sunt probleme de comunicare în grup, că echipa a pierdut direcția și claritatea.

La finalul traseului urmează și o sesiune de debriefing, unde participanții povestesc despre ce provocări au întâmpinat, iar Mihai și Marius transformă reacțiile calului în concluzii practice despre cum se iau deciziile și cum se gestionează presiunea într-un colectiv.

„Spre deosebire de training-urile clasice, calul oferă un feedback sincer, dar fără judecată. Deși nu produc schimbări imediat, aceste exerciții pot oferi contextul pentru reflecție și conștientizare”, concluzionează Mihai.

În cazul copiilor, unii au început lecțiile de echitație din curiozitate și, prin foarte multă muncă și sute de ore de antrenament, au ajuns campioni.

Fiica lui Marius Rață, Ilinca (14 ani), legitimată la Clubul Sportiv Equester Iași, a ajuns să reprezinte România în competiții internaționale. Recent, în Ungaria și Belgia, Ilinca și calul ei, Lord Hubert, au obținut locuri fruntașe în probe de sărituri peste obstacole la înălțimea de 1,15 m și 1,25 m (la Grand Prix).

Ea activează în echitația de performanță de la vârsta de 7 ani, fiind în prezent una dintre puținele sportive din Iași care concurează în competiții internaționale.

NOU ÎN ORAȘ

Un nou barbershop s-a deschis recent în inima Copoului. (P)

DETALII: Society Salon oferă atât tunsori clasice, tradiționale, bărbierit cu brici și prosop umed, cât și tunsori moderne, cu cele mai noi tipuri de fade. Plus tunsori pentru păr mediu și lung.

„Fie că ai avut o zi stresantă și vii să te relaxezi, fie că ești pe fugă și vrei o tunsoare rapidă, ești binevenit”, spune Robert Enescu, co-owner la Society Salon.

LA CE SĂ TE AȘTEPȚI: Designul interior este simplu și curat, inspirat de estetica minimalistă a saloanelor din Japonia. Iar energia și conversația barberilor păstrează mereu un vibe pozitiv.

„La noi e rareori liniște, poate doar când ne este foame. 🙂 Asta pentru că ne înțelegem bine între noi și avem cam aceleași valori și în afara salonului.”

TARIFE: Un tuns costă 80-85 lei, îngrijirea pentru barbă este 50 de lei, iar pachetul complet pentru păr și barbă este 115 lei.

PROGRAMĂRI: În aplicația Mero sau la 0799 735 945. La fiecare a cincea tunsoare, a șasea este gratuită.

DACĂ MERGI: Society Salon este pe Bd. Carol I, 26-28, la demisolul clădirii cu Tacos King. Luni-vineri de la 09.00 la 21.00 și sâmbăta de la 10.00 la 18.00.

RECOMANDĂRI

→ Două dintre cele mai insightful prelegeri de la TILIA Summit: cum ne modelează orașele comportamentul și 10 lucruri care pot reduce dependența de mașini.

→ Aeroportul Iași a publicat „probabil cel mai bun clip de prezentare a Iașului și Moldovei pe care l-am văzut până acum”. — Mihai Bulai

→ Până pe 9 mai, Palatul Braunstein din Iași găzduiește expoziția „PLECAT”, semnată de fotograful Cosmin Bumbuț și jurnalista Elena Stancu.

• Cei doi trăiesc și călătoresc într-o autorulotă, documentând migrația direct din interiorul comunităților.

• Ei parchează în ferme, șantiere navale și cartiere periferice din Europa, locuind temporar lângă oamenii pe care îi fotografiază și îi intervievează.

CE FACEM SĂPTĂMÂNA ASTA

🐝 1 mai sărbătoresc | Drumeție în pădurea Bârnova, o masă cu sarmale și plăcinte, muzică folk live. Astăzi, la Oaza Taină Vie.

👨‍🌾 Atelier de compostare | Descoperă principiile prin care resturile organice pot fi transformate într-un compost 100% natural și sustenabil și cum îl poți produce chiar la tine acasă. Sâmbătă, 2 mai, la ferma de râme din Dobrovăț.

✈️ Via Moldavia | Un eveniment regional de turism care reunește profesioniști, destinații turistice, agenții de turism, instituții și pasionați ai călătoriilor pentru a promova oferta turistică autentică a Regiunii Moldovei. 1-3 mai, la Palas.

🍖 Grill Fest Muncitoresc | Un All You Can Eat în care mănânci autentic, stai liniștit și descoperi gusturi rare. 1-2 mai, la Restaurant Caucaz. 149 lei/persoană.

🎭 Omul care a văzut moartea | O piesă de teatru de Victor Eftimiu, cu Florin Busuioc, Olimpia Melinte și Cuzin Toma. Pe 5 mai, de la 19.00, la Cinema Victoria.

🎼 Concert de orgă | Un program special, gândit pentru a evidenția bogăția sonoră și caracterul monumental al acestui instrument. Miercuri, 6 mai, de la 19.00, la Catedrala Catolică. Intrare gratuită.

COMING SOON

🍔 Street Food Festival | Food truck-uri cu preparate delicioase, concerte live, activități pentru copii. 7-10 mai, la Palas.

🎥 RMHFF | A cincea ediție a festivalului de film din România dedicat sănătății mentale are loc la Iași între 6 și 10 mai. Programul complet.

✨ Romanian Creative Week | Cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative are loc în perioada 13-24 mai.

🎹 Treeline | O experiență muzicală contemporană, în care natura devine partitură, iar sunetul devine memorie vie. Pe 15 mai, la Palatul Culturii.

💍 Jewelry Workshop | Un atelier în care îți poți face singur(ă) o bijuterie din argint de la zero. Sâmbătă, 16 mai, de la 11.00.

✨ Senzoria Family Fest | Patru zile de poveste în Grădina Palas, unde copiii și adulții se joacă, râd și creează amintiri împreună. 29 mai-1 iunie.

🧒 Șotron | În grădina Muzeului Vasile Pogor și pe strada Vasile Pogor, copiii și adulții deopotrivă se vor bucura de ateliere interactive, jocuri de echipă, povești și creații colective. 12-14 iunie.

🎸 Rocanotherworld | A unsprezecea ediție e despre ceea ce persistă – în sunet, în gând, în emoție – după ce tăcerea revine. 19-21 iunie, la Gramma Wines, Bârnova.

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu

Această migrație a dus la o dezvoltare imobiliară haotică, cu provocări legate de infrastructură, mobilitate și de capacitatea serviciilor publice de a gestiona nevoile locuitorilor.

La cel mai recent recensământ, cel din 2022, satul Horpaz avea aproximativ 4.000 de locuitori, față de 1.500 de locuitori în 2011. În prezent, satul are în jur de 5.000 locuitori, estimează Marcel Toader, fondatorul asociației HORPAZ Atitudine Civică.

Comunitatea este în continuă creștere. Doar că, fiind lipit în aceeași măsură de Iași și de comuna Ciurea, dar îndepărtat de nucleul comunei Miroslava, de care aparține administrativ, Horpazul s-a transformat într-un soi de insulă, unde vocea oamenilor este mai puțin auzită.

„Miroslava are 13 sate pentru că s-a format prin unirea a două comune care au existat separat înainte de anii 60, când s-au făcut reformele administrative. La vremea respectivă, Horpazul aparținea de Cornești, de aceea este un caz aparte.

Pentru noi, este foarte greu să ajungem la sediul de comună pentru un act sau chiar pentru o activitate, orice, dacă nu avem mașina proprie. Există transport în comun, dar nimic direct, doar cu legături. De aceea am realizat că trebuie să atragem atenția și asupra comunității noastre, pentru că altfel pierdem unele lucruri. Tot timpul centrul va lua mai mult, iar periferia rămâne neglijată.

Primăria mereu spune că «noi facem tot ce putem» ca o scuză pentru că, de fapt, nu acceptă propuneri și soluții din exterior. Iar lucrurile care totuși se fac, de multe ori se fac de mântuială. Dialogul cu noi este aproape inexistent”, explică Marcel Toader.

Asociația HORPAZ Atitudine Civică a apărut tocmai pentru a da o voce unei comunități mai puțin vizibile din fotoliile sediului administrativ. Prima sămânță a fost plantată în 2018, ca răspuns la o urgență ignorată de autorități.

Singurul loc de joacă din sat, administrat de școală, devenise un pericol public cu fiare ruginite și echipamente distruse. Deși Miroslava era deja cunoscută drept „cea mai bogată comună din România”, răspunsul primăriei la sesizările părinților a fost un sec „nu sunt bani”, iar grupul de inițiativă a fost nevoit să ceară permisiunea de a repara locul de joacă pe cheltuiala părinților.

Chiar dacă, într-un final, administrația publică s-a ocupat de sesizare, grupul de părinți deja fusese mobilizat și dorința de muncă pentru un bine comun se născuse.

„Văzând că inițiativa noastră a avut totuși un rezultat și eram deja mobilizați, am hotărât să ducem asta mai departe și să facem o asociație”, explică Marcel Toader.

Această primă victorie a făcut tranziția în mentalitatea colectivă de la „să se facă” la „hai să facem”, însă drumul până la o structură stabilă a fost destul de lung. Abia în 2024 grupul s-a formalizat juridic pentru a oferi o voce coerentă comunității.

În scurt timp, lupta s-a mutat de la un simplu loc de joacă la ceva mult mai mare. În perioada pandemiei, căutând să iasă în natură, locuitorii din Horpaz au sesizat că zona Iazului Horpaz-Ezăreni era sufocată de gunoaie.

Urmând același principiu al mobilizării pentru un scop comun, oamenii s-au adunat la lucru și au curățat locul cu resursele proprii, adunând camioane de deșeuri. Apoi, pentru a sărbători, au organizat un picnic pe malul apei, încercând să transforme locul într-un punct de întâlnire social.

„Nu aveam finanțare și am apelat la resursele pe care le avea fiecare. Oamenii au venit de acasă cu propriile coșulețe cu mâncare. Ideea era să fim împreună.” Cum nu există prea multe alternative pentru ieșiri pe raza satului, perspectiva unui astfel de loc de socializare a atras mulți entuziaști.

Dorind să repete experiența și în sezonul de toamnă, localnicii au constatat că zona fusese din nou populată cu gunoaie peste tot. Pe lângă asta, au găsit și perimetre îngrădite pe acel imaș care este, de fapt, „bun comun”.

Primăria concesionase câteva parcele pentru „agroturism” și „piscicultură”. În realitate, „nu funcționează nimic, e plin de bălării. Ar fi trebuit să fie niște activități economice din care să câștige atât primăria, cât și comunitatea”.

Astfel, ruptura între comunitate și administrație s-a adâncit și mai mult pentru că, în timp ce oamenii vedeau în malul iazului o șansă la a-și consolida comunitatea, primăria trata terenul ca pe o marfă de dat la schimb.

„Am zis că nu se mai poate și că trebuie să facem ceva, dar nu voiam nici să stârnim un cuib de viespi, nici să redobândim terenurile deja vândute, ci să salvăm pentru comunitate ce a mai rămas. Ne-am gândit să facem un parc. Dar cum ne-am obișnuit deja că toate lucrările încep cu «nu aveam bani», bineînțeles că nu am fost băgați în seamă.

Între timp, am mai descoperit și alte locuri pe care să le folosim pentru comunitatea noastră și ni s-au alăturat și alți oameni sau mici afaceri din zonă care să ne sprijine”.

Treptat, asociația a schimbat strategia, căutând sprijin la asociații cu experiență precum CIVICA și CERE, învățând cum să pună presiune pe consiliul local și să obțină finanțări. Astfel, au forțat un studiu de fezabilitate pentru un parc adevărat.

Succesul proiectului „Parcul Ezăreni”, votat și finanțat oficial în 2024, a fost momentul în care grupul a demonstrat că identitatea locală se câștigă prin rezistență.

În 2025, proiectul parcului a fost premiat la Gala Activităților Civile. Fără această intervenție, probabil că zona verde, adică imașul ce a fost cândva pășunea satului, ar fi fost probabil înghițită de alte concesiuni.

Miza asociației depășește însă granițele Horpazului, țintind mai degrabă lipsa de gândire strategică a întregii zone periurbane.

Dezvoltarea haotică, drumurile cu o singură bandă de acces, dar și dependența oamenilor de mașină nu pornesc doar din interiorul satului, ci sunt o problemă colaterală a lipsei de viziune și a unui plan urbanistic defectuos.

Marcel Toader vede soluția într-un Iași privit ca metropolă integrată. Nu privește zona periurbană ca o anexă a orașului sau ca o sumă de enclave care nu comunică între ele.

De exemplu, parcul de la Ezăreni ar putea fi un loc de agrement pentru oricine, așa cum este lacul Ciric. Proiectul ar fi avut un parcurs mult mai simplu dacă Primăria Miroslava și Primăria Iași ar fi accesat împreună fonduri prin ADR Nord-Est.

Legat de problema mobilității, în loc de investiții izolate și adesea ineficiente, viziunea metropolitană ar permite folosirea resurselor pe care deja le avem, cum este Gara Ciurea, care ar putea conecta Horpazul de centrul orașului în doar 14 minute, dacă ar exista un traseu de transport bine gândit.

Subscribe now

Cel mai ambițios concept propus este cel al „Centrului Periferiei”. Locuitorii din Mirolsava, Valea Adâncă sau Ciurea care lucrează în oraș pierd zilnic ore întregi în drum spre joburi, iar părinții pierd alte ore traversând orașul spre centru pentru cursuri sau activități extrașcolare pentru copii.

Între timp, la marginea orașelor, stau resurse importante, complet abandonate. Un exemplu este Centrul Expozițional Moldova din CUG. O clădire de 11.000 mp care stă sub lacăt.

Marcel propune redarea acestui spațiu comunităților din Nicolina, Frumoasa, Ciurea și Horpaz, prin transformarea lui într-un hub cultural și educațional care să găzduiască filiale ale Palatului Copiilor sau secții ale Bibliotecii Județene. Ar fi un „oraș de 15 minute” aplicat acolo unde este cea mai mare nevoie de el, reducând presiunea de pe arterele principale ale Iașului.

„Nu putem trăi enclavizat”, concluzionează Marcel Toader, subliniind că un lucru făcut prost sau izolat de la început tinde să rămână o problemă definitivă pentru toți locuitorii metropolei.

Doi oameni joviali și entuziaști care au transformat pasiunea pentru manualitate într-o afacere de familie care le permite să trăiască cu mai mult sens.

Ana are răbdare infinită la recondiționarea fiecărui punct de lemn cariat, Paul se entuziasmează de șurubăreala și creativitatea proiectelor de transformare funcțională.

Într-o hală la două străzi de E583, transformă comode, scaune, măsuțe și alte piese de mobilier cu valoare istorică, estetică sau sentimentală. Când vremea se dezmorțește, bancul de lucru și cutiile de scule se mută sub stejarul care păzește poarta.

Am povestit despre munca lor și felul în care îi fac loc în comunitate.

„Ne săturasem de vânzări, de target-uri, de tot”

Când vitrina unei persoane dragi a ajuns în familia lor, Ana s-a gândit că ar putea să o salveze și să o transforme într-un loc de depozitare unde fiica cea mare, pasionată de pictură, să-și poată depozita acuarelele și pensulele.

Așteptând al doilea copil, stătea mai mult la pat și urmărea tutoriale video cu recondiționări. „Totul părea foarte ușor, dar realitatea bate filmul.”

Cu timpul, și-a amenajat un colț unde a început să recondiționeze măsuțe, care ajungeau apoi să fie postate pe Facebook. Mai întâi le-au văzut doar prietenii, dar dintr-una în alta, hobby-ul a început să se transforme în ceva prea palpabil pentru a fi ignorat. Soțul a susținut-o.

„Am hotărât să nu ne mai întoarcem în multinaționale, să ne vedem de o altfel de viață. Să nu mai stăm într-un birou, să facem ceva cu mâinile noastre. Ne săturasem de vânzări, de target-uri, de tot. Era mult prea multă presiune. Vindeam niște produse, plecau, nu rămânea nimic în urma noastră. Acum, pe lângă mobilier în sine, reciclăm, dăm ceva mai departe: o idee, un sfat, o amintire.”

A durat aproape șase ani până să se poată dedica atelierului, deși Ana încă păstrează un job part-time, pentru că „nu o lasă clienții și facturile”.

„Am început cu o emoție”, rezumă Paul parcursul primilor pași și observă că și acum, după zece ani, „sunt multe alte obiecte aduse de clienți care își urmează acest curs” al atașamentului și dorinței de păstrare.

Ana admite că până să pornească atelierul, „nu bătuse un cui înainte”. Studiase inginerie chimică și lucrase în vânzări. „Soțul, în schimb, a fost handyman dintotdeauna”.

Cei doi au fost autodidacți și au trecut prin multe teste și proiecte care au eșuat. Ulterior, Ana a urmat și un master în Conservarea și Restaurarea operei de artă la UNAGE Iași.

Nu există soluții universale

Primul pas în recondiționare este demontarea, îmi explică Ana. Scot feroneria și fiecare piesă în parte, evaluează problemele și stabilesc pașii de intervenție. Apoi începe partea cea mai grea: curățarea finisajului existent. „Nu poți să lăcuiești sau să vopsești direct, pentru că se exfoliază și nu vei avea un rezultat care să dureze ani.”

La unele obiecte, finisajul se duce doar chimic sau la cald, cu suflantă. Astfel că nu există o tehnică universal potrivită oricărei piese de mobilier.

„Exact ca în laboratorul de restaurare de la facultate, testăm cea mai bună metodă — pui pe un pătrățel, începi, șlefuiești, aplici decapanți la cald și vezi care soluție se aplică.”

Ana îmi dă ca exemplu mobilierul făcut în perioada comunistă, finisat adesea cu un lac problematic, care sare cu tot cu furnir. Și punctează că „dacă vrei să obții un finisaj frumos, investești în aparatură și în șmirghele de calitate.”

De altfel, Ana și Paul cumpără din magazinele de bricolat „doar șuruburile și folia de ambalat”, iar pentru orice altceva apelează doar la producători specializați.

Au testat mulți furnizori până au ajuns la o rețea stabilă, în care au încredere și pot colabora așa cum își doresc: cu răbdare, cu seriozitate și cu soluții adaptate la personalitatea fiecărui obiect în parte.

„De exemplu, pe partea de vopseluri, lucram la început cu materiale lăudate pe YouTube. Atrebuit să refacem proiecte întregi până l-am găsit pe Andrei de la Euro-Wood, din Podu Iloaiei, care are răbdarea și priceperea necesare, a ținut cursuri de formare cu noi.”

Astăzi, Ana cumpără pigmenți și realizează singură aproape toate mixurile de vopsea, pentru a putea obține nuanța dorită de client.

Subscribe now

Munca bună din comunitate

Ana și Paul nu au angajați, pentru că „este greu să înveți pe cineva să aibă răbdare și, dacă nu ești atent, poți strica ușor o piesă de mobilier; responsabilizarea este greu de transmis”.

Dar asta nu înseamnă că sunt singuri. În recondiționarea sau restaurarea corectă a unui obiect depinzi de alți oameni iscusiți, nișați pe meșteșugul lor, iar ei încearcă să-i găsească pe toți cât mai aproape de casă.

„Lucrând cu mobilă veche, avem nevoie de modele de freze pentru tâmplărie care nu se mai fabrică și atunci trebuie să le facem la comandă. N-a fost simplu, dar am găsit doi colaboratori din zona Lețcaniului care își opresc toată treaba lor pentru noi.”

Pe tot ce ține de sticlărie, se bazează pe un depozit din comuna Popricani, dispus să le prelucreze chiar și jumătate de metru de sticlă.

Iar când vine vorba de feronerie, e o întreagă altă poveste. Pentru că astăzi nu se mai produc aceleași modele și aceleași grosimi de balamale ca altădată, ei și le procură din cealaltă parte a țării, de la un furnizor din Târgu Mureș. „Sunt singurii de pe piață și mă rog tot timpul să nu închidă vreodată, că nu știu ce ne facem fără ei.”

Ana îmi arată un bufet de veselă interbelic, în stil art deco, produs de fabrica Székely și Réti, furnizori ai Curții Regale Române, la care fiecare intervenție și fiecare înlocuire va trebui să respecte perioada de fabricație, pentru a-i păstra valoarea.

Când nu reușesc să salveze un obiect, îi salvează feroneria. „Oamenii din sat chiar ne cheamă când au mobilă veche de debarasat: vino să vezi dacă îți trebuie ceva.”

Nu intuiam, înainte să vorbesc cu Ana și Paul, că mobilierul vechi vine cu atât de multe provocări care încep înainte de a pune șlefuitorul în priză. Ana îmi povestește că ajung des în atelierul lor mașini de cusut Singer, care poartă „cele mai multe povești”.

„Majoritatea oamenilor sunt foarte emoționați când le aduc, le refac pentru amintirile cu bunicile care lucrau la ele” și își doresc nu doar să le redea aspectul, ci și funcționalitatea.

Doar că mecanica pentru mașini de cusut este o specializare în sine și a durat până au găsit un mecanic dedicat. „Trebuie să găsești oameni pasionați. Sper că știu cât îi apreciem pe toți că ne ajută.”

Capsula timpului

Clienții lor sunt cu precădere persoane mature, deși, în ultimii ani, tot mai mulți tineri apreciază mobilierul din familie și apelează la ei. Le place să colaboreze și cu designeri de interior, deși sunt mai pretențioși, pentru că asta le permite să acceseze proiecte mai îndrăznețe.

Cel mai frecvent, la atelierul lor ajung comodele de toate dimensiunile, dar niciodată nu știu ce le rezervă următorul proiect.

Recent, au recondiționat două fotolii, iar la retapițare au găsit ascunse două fotografii vechi. „Clienții au ajuns să-și construiască arborele genealogic ca să descopere cine erau cei din poze”, mi-a spus încântat Paul. Povestea nu e singulară.

„Am restaurat o oglindă foarte veche, în stil Rococo, cu toate elementele originale. Când am desfăcut-o, am descoperit, în partea din spate, câteva ziare din 1912. După ce am terminat lucrarea, am creat și noi o capsulă a timpului: am pus în spatele capacului un ziar din zilele noastre și o fotografie a clienților, ca peste 50-100 de ani să le găsească cel care va desface oglinda”.

Ana și Paul se bucură că tot mai mulți cunoscuți sau urmăritori din online le aduc obiecte pe care nu se îndură să le arunce. Adesea, piesele rămân proiectele speciale la care lucrează în perioadele cu mai puține comenzi.

Pe raftul de deasupra bancului de lucru, Ana îmi arată o ramă din lemn care încadrează mai multe fotografii mici, alb-negru.

„Nu sunt rudele noastre. Am găsit acest tablou de familie într-o casă din Lețcani care se dărâma, m-au chemat cei care au cumpărat-o. Nu știu cine sunt oamenii, dar mi-a fost milă să las buldozerul să intre peste amintiri.”

Cel mai dificil de recondiționat obiect este scaunul, la care pot munci și trei zile pline. Pare o lucrare mică, dar scaunele sunt intens utilizate, trebuie desfăcute bucățică cu bucățică și ascund „milioane de cuie și de capse”.

Nu de puține ori, scaunele ascund lucrări eronate de reparație și lipituri cu silicon, despre care Paul subliniază că este, probabil, cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei mobile vechi.

Scaunele necesită înlocuirea arcurilor și bureților și, per total, implică materiale costisitoare pentru refacere.

Pe lângă recondiționări și restaurări, Ana și Paul se entuziasmează și la proiectele de upcycling. Cea mai recentă transformare din atelier a fost a unei pianine într-un bar de prosecco.

„Știam că va fi dificil, pentru că genul acesta de proiecte sunt dificil de evaluat financiar, dar le lucrăm și pentru orgoliul nostru.”

Greul vine și din faptul că lucrurile evoluează de la o etapă la alta. În cazul pianinei, a fost nevoie să demonteze fiecare coardă, lucru pe care nu l-au anticipat. „Tot proiectul s-a schimbat pe parcurs, în funcție de ce am găsit. Dar avem noroc de clienți foarte faini, care înțeleg și ne dau mână liberă.”

De altfel, comunicarea cu clienții e esențială ca din atelier să poată ieși lucruri care să-i bucure și să poată scoate „maximul din obiectul respectiv”.

„Uneori, clienții vin cu o idee văzută pe Pinterest, dar nu tot timpul se pretează vopsirea. Și atunci încearcă să le spunem că nu merită să-l strice, dacă are valoare istorică…”

Cum recunoaștem o piesă care merită recondiționată?

Prin ceea ce fac, Ana și Paul sprijină în mod natural salvarea mobilierului vechi, mult mai trainic prin comparație cu ce găsim azi prin magazine. „Sunt piese care mai pot ține încă 50 de ani după recondiționare.” Cu toate acestea, multe obiecte ajung la gunoi din cauză că nu mai sunt la modă sau din comoditate.

„Oamenii vor să-și mobileze casa cât mai repede și după câțiva ani, amenajarea îi obosește, nu e nici util, nici frumos. Sunt și alte variante — putem lua și piese de mobilier de la second-hand pe care să le recondiționăm, eventual vorbind cu un designer înainte.

Poți despărți un obiect mare în mai multe piese de pus în camere diferite. Te poți juca atât de mult. În casele mobilate modern poți include și piese vechi, cu caracter, care te fac să te simți acasă.”

Deși recondiționarea necesită timp și cunoștințe, Ana admite că nu toată lumea are posibilitatea de recondiționare într-un atelier și îi încurajează pe cei curioși să se documenteze și să încerce pe cont propriu. „Îți asumi că poate nu iese, dar faci ceva pentru tine.”

Există și obiecte vechi care nu merită recondiționate? Cu siguranță, crede Paul. Uneori, costurile lucrării depășesc valoarea istorică, dacă nu vorbim de o valoare sentimentală care să compenseze.

Aici intră multe modele de mobilier din perioada comunistă, din PAL, care nu au fost gândite tehnic să reziste în timp și care nu pot oferi un rezultat rezonabil.

„Parcă te tratezi când vii la atelier”

Pe lângă proiectele la comandă, Ana și Paul se ocupă ocazional și de ateliere pentru cei care vor să învețe să recondiționeze mobilă sau doar să se relaxeze.

„Am avut la un moment dat o doamnă care a primit un atelier cadou din partea colegilor de serviciu. Părea o fire închisă, dar când a plecat era atât de zen și de liberă… Mulți când vin la cursuri se eliberează. Chiar și eu, după atâția ani, când stau cu șlefuitorul meu la banc, uit de tot ce e în jur”, povestește Ana.

Paul remarcă faptul că mulți tineri s-au îndepărtat de ideea de a face ceva cu mâinile lor, iar când își regăsesc bucuria de a-și vedea rezultatul muncii fizice, „asta le răscolește anumite stări”.

Atelierele pentru adulți durează două zile, au loc de obicei în weekend și se organizează la cerere, în funcție de calendarul lor de lucrări. Pentru eficiență, la un atelier lucrează cu una, cel mult două persoane. De la caz la caz, doritorii pot lucra cu mobilierul pus la dispoziție de Ana și Paul sau pot veni cu un obiect personal pe care vor să-l recondiționeze.

„Dacă ne plătim facturile și rămânem pe zero, suntem câștigați”

Este recondiționatul o afacere? „Businessul e ceva complementar la ceea ce facem, de fapt. Este o afacere de întreținere, ce câștigăm, reinvestim, plătim facturi și cam pe acolo suntem.”

Două mii euro merg lunar doar pe rata la bancă pentru spațiul în care funcționează, iar materialele specializate cu care lucrează nu sunt ieftine.

Prețurile la curent și gaz „sar în sus”, iar alte ateliere de mobilă au fost nevoite să-și închidă ușile la începutul anului, pentru că nu mai puteau plăti facturile la încălzire.

Îi doare că nu există susținere pentru meșteșugari în România, iar când fiscalitatea și birocrația împovărează fără discriminare, tarabele cu marfă din China înfloresc acolo unde ar trebui să aibă loc artizanii.

Cu toate acestea, nu ezită atunci când îi întreb dacă sunt mulțumiți de rulajul actual. Nu vor să taie din calitate doar pentru a prelua mai multe comenzi, iar, cu excepția perioadei de iarnă, sunt ocupați mai tot timpul.

„Vrem și putem mai mult, dar vrem să fim realiști și să ne uităm și în jos. Dacă ne plătim facturile și rămânem pe zero, suntem câștigați în zilele astea.

La un moment dat, sărise prețul la lemn și atunci, ce faci? Îi spui clientului că s-a schimbat costul sau te ții de cuvânt? Dai înainte, te reinventezi. Atelierul e ca un copil al nostru, l-am crescut de la zero. Când pleacă o mobilă, pleacă o bucățică din noi, iar mulți clienți ne-au devenit prieteni.”

Ce urmează pentru atelierul soților Gribincea? Ei și-ar dori să acceseze o finanțare europeană prin care să îmbunătățească spațiul, să-i adauge un showroom și poate chiar un spațiu dedicat pentru ateliere.

„Nu ne oprim aici, dar lucrurile trebuie luate ușurel, mai ales în contextul actual, care ne debusolează. Suntem maturi și precauți, nu ne aruncăm cu capul înainte.”

În ediția de azi:

• piața rezidențială stagnează la Iași

• un interviu cu Bobi Dumitraș de la Fără Zahăr despre traiul în Valea Adâncă

• un ramen shop autentic japonez se deschide mâine în Piața Unirii

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

Piața rezidențială stagnează la Iași. Numărul de locuințe vândute este similar cu cel de anul trecut, cu o scădere ușoară de 4%.

Lucrările la autostrada Leghin – Moțca ar urma să fie reluate în luna mai. Șantierul a fost abandonat anul trecut, după ce finanțarea PNRR a fost pierdută. Stadiul actual este de doar 7%.

Iașul interzice complet publicitatea stradală la jocuri de noroc. De asemenea, până la finalul lunii aprilie, Consiliul Local va dezbate interzicerea sălilor de jocuri de noroc, cu excepția punctelor Loto și pariurilor sportive.

PERIURBAN

„Asfaltul nu e cota zero a existenței”

Un interviu de

Am fredonat câteva zile Neamul lui Peneș Curcanul după ce am făcut o excursie toamna trecută în comuna vecină, la „Folk sub Cerul Miroslavei”, ca să-i ascult pe băieții de la Fără Zahăr.

S-a râs, s-a țopăit și, bonus, am aflat că Bobi Dumitraș, jumătate din trupa de satiră care și-a creat propriul gen muzical în România, concertează la el acasă. Locuiește de aproape douăzeci de ani în Valea Adâncă, un sat care în acest răstimp aproape s-a contopit cu zona de sud a Iașului.

L-am prins pe Bobi între două concerte din turneul 25 de ani de comedie amăruie, pentru o conversație despre viața lui domestică în periurban.

Unde locuiai înainte de Valea Adâncă și cum ai făcut tranziția? Care a fost motivația ta?

După studenție, m-am mutat în Nicolina II, acasă la soția mea. Am locuit acolo până în 2007, când am plecat la casă, în partea nouă a satului. Pe atunci, Valea Adâncă avea două părți care, până la un punct, nu comunicau. Între timp, tot ce părea drept și necultivat s-a asfaltat și așa am ajuns să locuiesc în periurban.

Între a sta în apartamentul soacrei și a locui la casă, după ce îi vinzi apartamentul și faci casa pe numele tău, mă gândesc că oricine ar fi ales a doua variantă. Și eu, și soția mea (și soacra) ne doream să stăm la curte, deși eu la Dorohoi am locuit în apartament; copilăria întreagă am petrecut-o la etajul patru.

Ideea de a ne face o casă ne-a animat, era și nebunia vârstei de 29 de ani, cât aveam atunci. M-am informat cât am putut de mult și împreună cu un alt cuplu, vecini de-ai noștri din Nicolina, ne-am încurajat reciproc. Așa am ajuns să locuim în două case lipite.

Aveați alți vecini când v-ați mutat?

Da, am prins un teren între case, am nimerit direct în civilizația de la momentul respectiv. Dar, ce-i drept, două-trei sute de metri mai la deal era livadă cât vedeai cu ochii, acum e civilizație cât vezi cu ochii. Sper că a supraviețuit măcar un cireș.

Cum ați ales Valea Adâncă și nu altă zonă din apropierea Iașului? Care a fost criteriul?

Din pură oportunitate. Ca orice ieșean — în cazul meu, unul adoptat —, am căutat inițial terenuri în Bucium și Copou. Erau zonele cele mai bine văzute, dar, vorba unui clasic în viață, m-am dus acolo doar să primesc negație, pentru că nu mă încadram sub nicio formă în buget.

În 2006, când am început căutările, prețurile în Bucium porneau deja de la 80 euro/mp, or, în Valea Adâncă, foarte aproape de Iași, încă găseai terenuri cu 25-30 euro.

M-am plimbat cu un amic agent imobiliar în zona lacului Ezăreni să-mi arate terenuri în pantă, dar nu eram foarte bucuros de țânțari și nici de ideea de a săpa fundații adânci pentru a compensa înclinația terenului.

Pe un drum de țară neasfaltat, unde el a presupus că nu mă interesează variantele, am văzut un anunț. În 5 minute m-am întors singur în zonă și așa am găsit terenul. Mi-am sunat soția, i-am spus: „Cred că știu unde o să avem casă. În Valea Adâncă. Unde e asta? Ei, mai la deal.” Din primăvară și până în toamnă eram deja mutați.

Cum a fost primul an acasă?

Țin minte și acum că mi se părea foarte tare aerul, adormeam pe la ora nouă seara. Mi se părea foarte ozonat din cauza plantelor, deși eram practic la 2-3 km depărtare de Nicolina. Dar poate conta și munca în curte, făceam efort fizic.

Nu mi-am propus niciodată să devin vreun agricultor, deși aveam rude și prieteni care cu drag veneau să ne ajute. Mă trezeam că am o grădiniță în spatele casei sau trei butași de viță-de-vie care începeau să-și lungească antenele pe un șpalier.

A fost ceva ce a trebuit să înveți să faci, odată ce te-ai mutat acolo?
Sau poate lucruri care te-au luat prin surprindere?

Am trecut printr-o mare criză de apă, timp de câțiva ani: până a venit ApaVital să ne racordeze la apa dulce de oraș, funcționam cu ajutorul unei fântâni de mare adâncime cu hidrofor, iar pânza freatică nu era cea mai sănătoasă ca debit.

Și am învățat să desfac hidroforul de câteva ori pe lună. Era o piesă care ajungea în fundul puțului și se înfunda cu diverse pietricele. Devenisem aproape expert în curățat ejectoare.

În rest, am tot bricolat, am făcut mici extensii de rețea electrică pentru diverse aparate montate afară, toate cu plăcere, informându-mă în prealabil, și nu înainte de a-mi asigura casa. Îmi place ideea de a avea în casă lucruri făcute de mine.

Ce te bucură cel mai mult la viața ta în Valea Adâncă? Ce merge bine?

Faptul că am o casă retrasă față de strada principală, suntem în planul doi și asta îmi asigură foarte multă discreție. Într-un sat aglomerat, eu am norocul de a avea în jurul meu doar grădini și livezi ale vecinilor.

Îmi place că pot să-mi pun o piscină a săracului. Când merg în magazin și mă întreabă agentul de vânzări ce adâncime să aibă piscina, eu îi zic „nu, că nu sap, eu o pun pe înălțime”.

Îmi place că pot să-mi curăț în fiecare primăvară copacii după stilul Bobi, e un stil care aproape îți dă certitudinea că nu o să ai fructe, dar nici nu am timp să fac stropirile când trebuie. Copacii mei sunt mai mult ornamentali. Cred că sunt meri, o parte dintre ei. Pe final de iunie culeg cireșe, căpșune, am și niște zmeură. Și trei pisici.

În 2008, a avut loc o schimbare de conducere la nivel de primărie și au început să vină asfaltul, apa. Și totuși, locuiesc într-o comună cu 13 sate aflate în grade de dezvoltare foarte diferite, iar asta e o mare încercare pentru Primăria Miroslava, pentru că trebuie să aloce resurse potrivite unor nevoi totalmente diferite între sate.

Dacă cele mai uitate de lume sate din comună poate încă așteaptă diverse utilități, noi în Valea Adâncă am ajuns să avem probleme de tipul „când naiba n-o să mai vedem cablurile pe stâlp?”.

Simți că oamenii se obișnuiesc prea repede cu binele?

Da. Eu fiind printre cei care au prins și finalul mandatului unui primar care a făcut incomparabil mai puține, îmi dă puțin cu virgulă când îi văd pe cei mutați de doi-trei ani cum se plâng de niște condiții care, din punctul meu de vedere, sunt excelente.
Alții poate compară, nu știu, satul cu centrul orașului Iași.

Oamenii mutați în ultimii ani au ajuns direct la asfalt. Dar când iei asfaltul ca fiind cota zero a existenței, ajungi să fii nemulțumit de niște lucruri uneori absurde, de faptul că nu vine progresul pe atât de repede pe cât te așteptai.

Și totuși, sunt lucruri pe care le-ai dori îmbunătățite în Valea Adâncă, la orice nivel?

Nu doar în Valea Adâncă: aș vrea să apară în România reguli de urbanism mai
stricte și mai clare. Nu zic să mergem într-o zonă extrem de reglementată, în care ai doar două-trei modele de casă din care poți alege. Dar măcar la nivel de garduri, poate reușim să obținem un soi de unitate vizuală dintr-un capăt în altul al străzii.

În rest, fiecare să-și picteze casa cum vrea. Verde crud, verde copt, bleu jandarm.
Și bineînțeles, poate reușim să băgăm pe sub pământ cablurile.

Mi-ar plăcea ca vecinii să circule cu viteză mai mică pe străzi, sunt multe accidente - cele mai dese cu pisici, animale care nu știu să traverseze.

Și nu în ultimul rând, să facă primarul eforturi ca în comuna Miroslava să fie mai mult soare, ca să îmi alimenteze panourile fotovoltaice. Poate cu o oglindă cosmică care să devieze soarele de pe Valea Lupului. :)

Ce relații ai cu vecinii?

Ne înțelegem foarte bine cu aproape toată lumea. Avem și un cuplu vecin cu care nu vorbim de mulți ani, am avut o neînțelegere legată de primul meu câine, care a rupt gardul într-o noapte cu furtună – se temea îngrozitor de tunete și fulgere – și s-a ascuns în beciul lor. A fost un schimb de replici care a dus la un fel de silenzio stampa între curți.

În rest, relațiile sunt foarte bune, strângem pâine uscată și o aruncăm peste gard la găinile vecinilor, din când în când apar între două-cinci ouă drept mulțumire.

Am un vecin care era cititor acerb al Suplimentului de cultură, îl colecționa. Și-mi spunea peste gard, „foarte frumos, mi-a plăcut articolul”.

Ei știu cu ce te ocupi? Vin la concertele Fără Zahăr?

O parte dintre ei, da. Am un vecin pe care îl văd frecvent la concerte. Dar nu pot să am această pretenție, fiecare om își organizează timpul cum poate. Cu cât cunoști mai mult un om, tendința de a nu veni la activitățile care țin de munca lor e mai proeminentă. Eu prefer să cânt unor oameni necunoscuți, asta-i miza.

Să mă duc în orașe din țară în care lumea să nu ne știe decât de pe YouTube sau din vorbe și să creez un o conexiune cu necunoscuți pe care să-i conving și eventual să se și întoarcă. Să intre în ei Sindromul Stockholm muzical!

Ai scris vreodată un cântec sau câteva versuri inspirate de viața în satul în care locuiești?

Nu, Valea Adâncă e un sat dintr-o comună prea normală ca să-mi ofere inspirație. Dar am băgat o „șopârlă”. Avem un cântec mai obscur, pe care nici nu prea îl cântăm în concerte, se numește 3 PM – e o replică la piesa 3AM a lui Eminem. În cântecul original, el se trezește că nu-și aduce aminte cum a devenit criminal.

Am făcut și noi un cântec în care un tip avea o psihoză; era inofensiv, dar în mintea lui făcea tot felul de crime. Este un pasaj care spune:

Intenționat am scris „primar de Valea Adâncă”, ca să fie o chestie inexistentă, doar parte din poveste. Faptul că anul trecut am fost invitați să cântăm la festivalul de folk din Miroslava înseamnă fie că primarul și-a dat seama că e o glumă, fie că nu e atât de cunoscută piesa.

Dar îmi doresc să scriu o piesă despre urbanizarea satului, despre cum trăiești liniștit la casă și mai apare o groapă, un mall cu care trebuie să ne obișnuim.

Când eram mic urmăream o animație, The Bear That Wasn’t. Un urs care se pune să hiberneze și se trezește că e în subsolul unei fabrici și nimeni nu îl crede că e urs; îi spuneau că e un muncitor care nu s-a bărbierit cu haină de blană pe el. Am folosit ideea asta și într-un colind de acum doi ani, e un urs care spune:

Dacă ai face un show de stand-up exclusiv pentru Valea Adâncă, cu ce glumă ai deschide?

Aveam cândva o glumă fix despre grupul de Facebook al satului, despre cum inițial era foarte simpatic. Marile scandaluri erau de tipul „rog proprietarul pisicii cu patru labe și culoare tărcată să-și învețe pisica să stea doar acasă, ca să nu mai ajungă în curtea mea, că poate mie nu-mi plac pisicile”.

Iar reply-ul era „dragă vecine, dacă te referi la mine, să știi că am o pisică foarte educată, știe să numere până la cinci, știe să miaune pe note, dar încă nu reușesc să o învăț cadastru”.

Pe 24 mai, Bobi nu e în grădină, ci la Sala Unirii (Cinema Victoria) alături de Bobo, pentru concertul lor aniversar Fără Zahăr 25 de ani - Nunta de Argint.

NOU ÎN ORAȘ

Ichiro Ramen, un restaurant autentic japonez, se deschide sâmbătă în Piața Unirii.

NUMELE: În mod tradițional, în cultura japoneză, Ichiro era numele primului fiu al unei familii.

DETALII: Owneri sunt Radu Nica și soția sa Eriko Miyazaki, împreună cu asociatul lor Alexandru Ivan. „Ce vrem noi să facem este să aducem ramenul autentic japonez în România. Vrem să fim o referință în ceea ce privește o experiență japoneză.”

CONTEXT: În mod tradițional, în Japonia, ramenul este o mâncare rapidă, consistentă, consumată înainte de muncă, în pauza de prânz sau după o zi plină. Majoritatea ramen shop-urilor folosesc potențiatorul de aromă MSG, însă ownerii Ichiro evitǎ acest compromis.

„Asta presupune să folosești ingrediente mai bune, mai multe sosuri, care cresc costurile. Un ramen bun este un ramen echilibrat. Ingredientul secret este sosul tare, el face diferența, el dă aroma și savoarea unui ramen.”

MENIU: Vedeta va fi, desigur, ramenul japonez: Shoyu (cu sos de soia), Shio (sărat), Tonkotsu (de porc), Paitan (pui), Miso, Vegan.

Plus câteva side-dish-uri tradițional japoneze: orez prajit, onigiri (bilă orez), pui prăjit Karaage, edamame, platou chashu, gyoza, murături.

În ce privește băuturile, cei de la Ichiro mizează pe long drinks – Highball, whisky japonez cu apă minerală, și Lemon Sour, o băutură dintr-un distilat japonez de prune. Plus o selecție largă de sake și de whisky japonez.

DESIGN: Inspirat de localurile izakaya, spațiul este gândit atât pentru grupuri, cât și pentru cupluri sau oaspeți care vin să mănânce singuri și care pot sta ca la un bar, cu fața către bucătăria deschisă.

DACĂ MERGI: Ichiro Ramen este în Piața Unirii 7, lângă cafeneaua Fika, unde a fost înainte Trufanda.

CE SĂPTĂMÂNA ASTA

🎥 Festivalul Filmului European | O selecție de 7 filme europene pentru întreaga familie, comedii, drame, documentare. 17-19 aprilie, la Muzeul Vasile Pogor.

🏡 Garden Fest | Un eveniment dedicat tuturor celor care sunt pasionați de grădinărit și amenajarea spațiilor verzi. 18-19 aprilie 2026, la USV Arena.

🎻 Concert caritabil TAINE | Două concerte care aduc pe scenă o viziune inedită a dirijorului Ionuț Ciobotaru, reunind un cor bărbătesc alături de taraf într-un program construit în jurul muzicii românești. Pe 18 și 19 aprilie, la Palatul Culturii.

🏙️ TILIA | Prima ediție a Summitului Orașelor din România va avea loc la Iași pe 23 și 24 aprilie. Printre speakeri este și Charles Montgomery, unul dintre cei mai influenți urbaniști din lume.

COMING SOON

🎷 Nicolas Simion quartet | De ziua internațională a jazzului, sărbătorim la Acaju, cu un nume ce nu mai are nevoie de prezentare niciunde în Europa. Joi, 30 aprilie, de la 20.30.

✈️ Via Moldavia | Un eveniment regional de turism care reunește profesioniști, destinații turistice, agenții de turism, instituții și pasionați ai călătoriilor pentru a promova oferta turistică autentică a Regiunii Moldovei. 1-3 mai, la Palas.

🍔 Street Food Festival | Food truck-uri cu preparate delicioase, concerte live, activități pentru copii. 7-10 mai, la Palas.

🎥 RMHFF | A cincea ediție a festivalului de film din România dedicat sănătății mentale are loc la Iași între 6 și 10 mai. Programul complet.

🎸 Rocanotherworld | A unsprezecea ediție e despre ceea ce persistă – în sunet, în gând, în emoție – după ce tăcerea revine. 19-21 iunie, la Gramma Wines, Bârnova.

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu

În ediția de azi:

• primarul dă vina pe subalterni pentru haosul parcărilor

• un foto-reportaj din atelierul Brucker Crafts

• prima ediție a Summitului Orașelor din România, în aprilie, la Iași

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

Răfuială între primar și viceprimar, ambii liberali. După ce viceprimarul PNL Daniel Juravle a blocat mai multe PUZ-uri în ședința de Consiliu Local, Mihai Chirica i-a tăiat acestuia o deplasare în SUA și i-a luat din atribuții.

Cum arată un parc care a costat trei milioane de euro. Grupul civic În Stradă a publicat un video cu noul parc Rosetti, care arată neîngrijit, deși nu a fost încă inaugurat oficial.

• Banii ar fi putut fi folosiți, spre exemplu, pentru piețele în aer liber din Iași, care arată jalnic, pentru că nu s-a investit nimic în ultimii 10 ani.

Miroslava a interzis sălile de jocuri de noroc pe raza comunei. Primăria și-a justificat decizia de interzicere a „păcănelelor” ca pe o măsură de protecție socială, menită să reducă dependența și efectele asociate acesteia.

Două echipe din Iași s-au calificat în finala programului de pre-accelerare Innovation Labs 2026, care va avea loc pe 25 mai la București. (P)

• COVA Technologies introduce un mouse modular dotat cu senzori, carcase, rotițe de scroll și comutatoare ce pot fi schimbate.

• FridgeBOX rezolvă problema lipsei de sincronizare dintre clienți și curieri prin introducerea unor lockere frigorifice inteligente care permit ridicarea comenzilor în orice moment.

EDITORIAL

În ședința cu scandal de marți, după ce a trântit ușa colegilor din PNL, primarul Chirica le-a tras un perdaf subalternilor care gestionează parcările din Iași:

„Eu sunt total nemulțumit de povestea asta cu parcările. Se parchează peste tot, se parchează cu nemiluita sub indicatoare de oprire interzisă, în loc să folosesc inteligent mintea (sic) și le transform în parcări cu sisteme electronice de plată.

Sunt orașe care au 10.000 de locuitori și problema asta au rezolvat-o într-o lună de zile. La noi nu se poate, pentru că există o lâncezeală. (…)

Sunt total nemulțumit de voi. Motiv pentru care toată activitatea de pe direcție trece la primar, timp de 6 luni de zile, până când îi pun pe linie de plutire. Fac armată cu voi, în calitate de șef al armatei, fac instrucție cu voi, de nu vă vedeți. (…)

Că de aia circulă toată lumea peste tot, că au unde parca. Vin moca, stau moca, pleacă tot gratis și inundă orașul. Că el vine cu mașina din Bucium să-și ia pâine, că e mai bună brutăria din Copou.”

La fel ca domnul primar, și eu simt că „mă doare mintea” vorbind din nou despre parcări, dar e nevoie să punem lucrurile în context.

• În 2022, Primăria a primit Politica de Parcare, realizată de echipa specialistului în mobilitate Tudor Măcicășan.

• Acest document — plătit de APTA și livrat către Primărie — este un set de recomandări bazat pe bune practici aplicate deja în multe orașe din România.

• Timp de trei ani, Politica de Parcare a fost ținută „la sertar”, iar în 2025 ea a fost implementată parțial, de formă.

• Mii de locuri de parcare la bordură au intrat în regim cu plată, dar nimic nu s-a schimbat efectiv, pentru că nu există partea de enforcement, de aplicare a sancțiunilor.

Primarul are dreptate — e atât de simplu să rezolvi problema parcărilor. Însă unul dintre principiile fundamentale de management spune că performanța unui manager este dată de performanța echipei lui.

După 11 ani de când conduci orașul, să dai vina pe subalterni — pe care care tot tu i-ai pus în funcții — că nu au rezolvat problema parcărilor e, de fapt, recunoașterea propriei neputințe.

Subscribe now

PERIURBAN

Departe de lumea dezlănțuită, într-o curte înconjurată doar de dealuri și pisici leneșe, Ben Brucker creează artă din piele naturală și își trăiește libertatea. Și-a construit singur atelierul de marochinărie, lipit de casa pe roți în care s-a retras atunci când a decis că nu mai vrea să fie „într-o continuă alergare”.

În timp, a adăugat spații pentru alte meșteșuguri, cursuri de pielărie, proiecte sociale sau întâlniri între creatori. Orice om care vrea să facă bine și să dea mai departe din bunătatea lui este primit cu generozitate acasă la Brucker Crafts.

În mijlocul naturii, Ben nu depinde de nimeni. Atelierul lui este complet autonom și eficient energetic și nici casa nu e conectată la vreo rețea. E ecologist din convingere și vrea să trăiască în armonie cu mediul înconjurător și cu împăcarea că face tot ce ține de el ca să lase în urmă o lume mai bună. Ben a investit timp și suflet în oaza lui de pace, în care nu a ajuns încă dezvoltarea urbană agresivă din restul zonei metropolitane.

E mulțumit în Popricani, despre care spune că-i oferă de toate, dar mai ales vecini omenoși. Cum sunt prietenii de la Ferma Apicolă Prisaca Moldova, de unde cumpără des miere și polen.

„Am fost adoptat de cea mai frumoasă și liniștită comunitate din jurul Iașilor. Aici pot să trăiesc cum îmi place și să mă administrez singur. În cadrul legilor statului, bineînțeles. Am libertate și demnitate, care e mai presus, e idealul pentru mine. Să nu fiu agățat de nimeni, să nu fac lucruri în care nu cred, să fac din viața mea artă.”

Ben nu se consideră un artist. E un om disciplinat care crede că poți să înveți să faci orice dacă acorzi suficient de mult timp, interes „și te gândești mereu cum poate să iasă mai bine, mai avansat, mai aspectuos”. Ben se pierde în muncă și poate fi absorbit cu orele de ceea ce face.

„Dacă nu trebuie să mă concentrez pe o soluție tehnică, mâinile mele lucrează instinctiv și eu ascult podcasturi sau cărți, muzică, port discuții, caut idei. Timpul are dublă valoare.”

Îl încântă să meșteșugească lucruri frumoase, dar și practice.

„În limba greacă, arta se definește ca tehnică, meșteșug. Artizanatul e o artă utilă, un meșteșug practicat cu artă. Ce fac eu e artă în sensul că e supusă admirației, dar e și utilă, pentru că folosești creațiile în viața de zi cu zi. Asta e bucuria pe care mi-o oferă lucrul cu pielea.”

Ben folosește piele de origine bovină de la o tăbăcărie din Secuime, care „lucrează curat, prietenos cu mediul”. Pentru că și în meșteșugul lui are grijă ca totul să fie utilizat responsabil, sustenabil. Evită pieile de animale rare, exotice sau care nu au o origine clară, pentru că e „în primul rând imoral, nu doar ilegal”. Pielea e recuperată din industria alimentară și tăbăcită vegetal cu esențe și taninuri rezultate de la tăieri de arbori pentru alte industrii.

Doar așa obții piele 100% naturală. „Care nu te irită, nu transpiri în ea, nu adună mirosuri. Dimpotrivă, are un miros pământiu, organic, e o bucurie olfactivă. E ușor de întreținut și te ține o viață.” Trăinicia e una dintre calitățile care l-au atras pe Ben la lucrul cu pielea, care rezistă la uzură și devine chiar mai frumoasă cu trecerea timpului.

Și clienții apreciază că e un material nobil, care poate însoți mai multe generații, dar mai ales că își pot exprima individualitatea prin produsele Brucker Crafts. Ben creează multe produse personalizate, așa cum își doresc și au nevoie clienții lui, pentru că vrea să ofere experiențe unice, care reflectă pasiunea fiecăruia și priceperea creatorului.

O bucată mare de piele este pentru un artizan ceea ce este foaia albă pentru un scriitor. O lume de posibilități și idei. „Pielea îți oferă o libertate creativă imensă. Îmi place să explorez și să confecționez orice, cu cât mai ciudat, cu atât mai bine. De altfel, mulți mă cunosc pentru că fac ce refuză alții.” Pentru un prieten a îmbrăcat în piele o pipă istorică, foarte valoroasă. „Așa ceva te provoacă mai mult decât o geantă. Mi-a ieșit din trei încercări.”

Pasiunea lui Ben rămâne pielăria pentru outdoor și aventura de la care a început totul. Teci pentru tot felul de cuțite, tocuri sau curele, huse pentru arme și articole de vânătoare, borsete și orice accesorii de care ai avea nevoie în drumeții sau la pescuit. Sunt produse născute din experiențele și experimentele personale, din dragostea lui pentru timpul petrecut în natură.

A învățat singur și crede că unul dintre avantajele produselor Brucker Crafts e că sunt testate în mediul natural, acolo unde vor fi folosite. Încă mai păstrează mereu la vedere primul produs din piele pe care l-a realizat, o teacă pentru unul dintre cuțitele lui. Ca să-și aducă aminte de începutul timid în lumea pielăriei.

ÎNCĂ CEVA

Pe lângă munca din atelier, Ben Brucker a lansat împreună cu Nicoleta Dabija o platformă digitală — ar7e.org — care adună într-un singur loc toate evenimentele culturale din Iași.

CE FACEM SĂPTĂMÂNA ASTA

🐦‍⬛ Ziua Păsărilor în Grădina Botanică | O expoziție de fotografie ornitologică, urmată de o plimbare dedicată observării păsărilor. Vineri, de la 15.00, în Grădina Botanică.

🎛️ InMotion | O călătorie cu muzica trance într-un spațiu imersiv unde sunetul, lumina și proiecțiile te învăluie complet. Pe scenă urcă Ferry Corsten și Markus Schulz. Sâmbătă, 4 aprilie, de la 21.00, la MINA Museum.

🚴‍♀️ Duminica în familia bicicliștilor | Prima ediție a unui eveniment lunar în care bicicliștii din Iași se adună pentru a motiva autoritățile să acționeze în direcția mobilității durabile. Punct de întâlnire: Palatul Roznovanu, duminică, de la 11.11.

🇵🇰 Cardamom | Andreea Luca, de la Indus, face un mic popas la CUIB, care va deveni gazda bucătăriei pakistaneze pentru o seară. Luni, 6 aprilie, de la 18.00.

COMING SOON

🏢 Expoziție de arhitectură | Foster+Partners aduce la Palatul Culturii din Iași 30 de machete și modele 3D ale unor proiecte internaționale reprezentative. Vernisajul are loc marți, 7 aprilie.

🎻 Concert caritabil TAINE | Două concerte care aduc pe scenă o viziune inedită a dirijorului Ionuț Ciobotaru, reunind un cor bărbătesc alături de taraf, într-un program construit în jurul muzicii românești. Pe 18 și 19 aprilie la Palatul Culturii.

🏙️ TILIA | Prima ediție a Summitului Orașelor din România va avea loc la Iași pe 23 și 24 aprilie. Printre speakeri este și Charles Montgomery, unul dintre cei mai influenți urbaniști din lume.

🎥 RMHFF | A cincea ediție a festivalului de film din România dedicat sănătății mentale are loc la Iași între 6 și 10 mai. Programul complet.

RECOMANDĂRI DE PAȘTE

Dacă plănuiți să comandați ceva bun de Paște, iată câteva opțiuni:

• Cuptorul Moldovencei are un pachet de 350 de lei, care include un cozonac, o pască cu smântână și una cu ciocolată.

• Crust Society au deschis comenzile de tarte și alte prăjituri pentru Paște.

• Muse a pregătit două tipuri de ciocolată de casă (care s-ar putea să vă amintească de La Folie).

Anul ăsta, eu am mers pe mâna celor de la Tryp, cu un Dolofan însiropat în vinars și un Burnt Basque Cheesecake, pe care abia aștept să le încerc.

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu

Valea Lupului, de exemplu, nu mai e de ceva ani doar o zonă de tranzit, ci are deja propriile ritualuri urbane. Și cum ritualurile implică oameni, ne-am îndreptat către primele repere – cafenelele din zonă.

În continuare veți descoperi trei povești despre cafea – Kanara Coffee, Nuro Coffee Drive Thru și Tasy Cafe –, dar mai ales despre oamenii care le-au făcut posibile.

Subscribe now

KANARA COFFEE, rulota cu cafea de specialitate

OAMENII: Sabina și Adi, dar și prietenul lor, Silviu, „omul cu ideea” și cel care a insistat suficient de mult până chiar s-a întâmplat.

NUMELE: Kanará vine din limba bulgară și înseamnă stâncă. E folosit ca regionalism în zona Dobrogei, de unde este Adi, și înseamnă vale șerpuită de versanți stâncoși. Logoul cafenelei, realizat de tatăl lui Adi, din ceramică arsă, traduce vizual ideea: doi versanți și un drum ce duce spre soare. Unii clienți spun că văd în el, de fapt, bobul de cafea.

CE SĂ COMANZI: Un flat white sau un cappuccino, dar neapărat fresh-ul de portocale (cred că a fost cel mai gustos băut în ultimii ani). Și dacă tot ați ajuns la rulotă, puteți să savurați cafeaua într-o ceașcă din ceramică realizată manual de tatăl lui Adi.

Cum a început totul

„Am văzut oportunitatea, pentru că am locuit de mică în zona unde este cafeneaua, de pe vremea când totul era numai un câmp și două-trei case aruncate. Am văzut potențialul mare, oamenii care s-au mutat în Valea Lupului sunt tineri, oameni care caută activitate, comunicare, care își caută noi prieteni, caută o conexiune, iar o cafenea, în viziunea noastră, e acel loc care unește oamenii.” — Sabina

„Am riscat toți banii noștri, ai unor tineri de 23 de ani. Și toată munca noastră de 2-3 ani de zile. Plus un pachețel de datorii. Înainte de deschidere am simțit un fior rece în spate, pentru că nu aveam stabilitate. Era all-in, trebuia să meargă.

Ne-a fost foarte greu la început. Am intrat într-un domeniu cu totul nou și din prima zi am fost doar noi doi, singuri. La deschidere am dat cafea gratis și nu ne-am așteptat la atâția oameni. Toată ziua, de dimineață până seara, încontinuu cafele. Era totul o nebuloasă, o angoasă, cu stres. Știu că aveam emoții, îmi era cumva rușine și stăteam numai cu capul în jos, făcând cafea. Abia seara târziu am văzut în fotografiile prietenilor cât de lungă a fost coada.” — Adi

După succesul din ziua deschiderii, Adi și Sabina au decis pentru un program de funcționare destul de dur: 12 ore pe zi, 7 zile din 7, doar ei doi vreme de un an și ceva, până au reușit să angajeze colegi.

„Terminam seara foarte târziu, făceam curățenie, adormeam foarte târziu, ne trezeam foarte devreme, la cinci și jumătate eram la cafenea. Povestea faină e că noi am început businessul nu din pasiune pentru cafea, ci din pasiune pentru business, am luat-o invers. Pasiunea, dorința și scânteia pentru cafeaua de specialitate a venit în timp, când am început să o învățăm, să o gustăm, să o apreciem, să facem rețete și combinații.” — Adi

Povestesc că au avut norocul să colaboreze cu niște băieți foarte faini care prăjesc cafeaua și care i-au învățat de la zero:

„Au venit și au stat cu noi în cafenea și ne-au luat de mânuță: asta așa faci, nu ține asta așa, asta e temperatura, așa se lucrează... și cred că a fost un plus faptul că am învățat de la ei și nu am lucrat înainte în domeniu. Ne-au luat fix ca pe niște copii și ne-au învățat absolut toți pașii, de la cum se curăță espressorul, până la ce se întâmplă în spatele espressorului și în spatele unei extracții bune de cafea și cumva asta ne-a ajutat foarte mult să înțelegem de ce facem ceea ce facem.”

Comunitatea Kanara

„Kanara e un nucleu, s-a format o comunitate și o clientelă fidelă deja. În perioada în care am lucrat noi acolo, am văzut cum la început venea lumea timidă și noi încercam să facem o conversație cu ei. Au început să se împrietenească între ei, iar acum când mergem la rulotă îi vedem cum își dau întâlnire între ei dimineața la cafea.” — Sabina

„E un networking senzațional. Vârste diferite, domenii diferite, să-i vezi luni de zile doar intersectându-se la cafea și după ceva timp că se salută și că dimineața se adună șase-șapte oameni care își beau cafeaua împreună, după care pleacă fiecare la treaba lui.” — Adi

„Ce a făcut diferența este că am fost noi acolo și am avut grijă la orice detaliu. Că am fost noi și energia pe care o primeau oamenii de la noi. Tot timpul am vorbit foarte deschis și le-am spus să fie și ei deschiși cu noi și să ne spună de fiecare dată dacă ceva nu a fost în regulă.” — Sabina

„Sunt mulți factori care au condus la proiectul Kanara. Poate și experiența noastră de viață, am călătorit foarte mult, am făcut mult voluntariat, am făcut multe proiecte. Poate că suntem tineri și am venit cu un alt vibe.” — Adi

NURO COFFEE, prima cafenea drive-thru din Iași

OAMENII: Gabriela și Florin, doi tineri întreprinzători cărora le-a venit ideea deschiderii unui drive-thru datorită drumurilor pe care le făceau dis-de-dimineață din Valea Lupului către părinții aflați în Bacău și Galați și nu găseau nici o cafenea deschisă.

NUMELE: „Privit prin propria lentilă, Nuro reprezintă ceva urban, electrizant, care te pune în mișcare. Și este exact ceea ce vrem să transmitem și să imprimăm și ideea de drive-thru”.

CE SĂ COMANZI: Pentru cei care vor să savureze o cafea de specialitate sau chiar ceva mai exotic, să încerce Cascara – infuzia din coaja uscată a cireșelor de cafea. Neapărat de testat și sandvișurile – cel care a câștigat popularitate este chiar Route 28. Rețetele de sandvișuri au fost realizate custom de către chef-ul de la Harmony (din Copou).

Și dacă ați ajuns la Nuro, intrați pentru cafea, pentru o gustare, dar mai ales pentru lumina ce intră prin pereții din sticlă și schimbă complet ritmul locului. Din primăvară va fi disponibilă și zona de terasă, proiectul e work in progress.

Cum a început totul

Nuro s-a lansat pe 6 decembrie 2025, o cafenea drive-thru construită de la zero, care are și spațiu la interior. Un loc cu aer scandinav, design minimalist, luminos și cu cafea de specialitate de la Ecce Roasters.

„Prima problemă a fost că, fiind la drum național, aveam nevoie musai în proiect de o bandă de decelerare și de una de accelerare, ca să evităm accidente, pericole, să nu blocăm circulația. Pe parcurs am tot avut piedici. Până să o vedem construită a fost ca un carusel de emoții.

Noi plăteam deja chirie pe teren de un an jumătate fără să fi construit nimic, dar au fost momente când ne-am zis să renunțăm. Primeam un aviz care era valabil împreună cu un alt aviz. Cred că partea cea mai grea a fost cea de a primi undă verde de construire.” — Gabriela

Locuind de șase ani în Valea Lupului, se intersectau zilnic cu locul pe care odinioară fusese o spălătorie de mașini, de pe marginea lui DN 28. Găsiseră locul perfect, dar ce era mai greu urma să vină.

„Soțul meu este fondatorul, cu un prieten, co-fondator, împreună ne-am gândit cum să facem cafeneaua. Aveam o idee, dar nu eram siguri. Ne-am amintit că avem un prieten care e arhitect și designer, Alex Dăscălescu. L-am contactat, i-am spus cam ce vrem. Ne-a trimis randările și ne-a surprins, pur și simplu. I-am spus direct: avem 100% încredere în tine. Ne-a plăcut stilul curat, minimalist.” — Gabriela

Construcția în sine nu a durat mult, însă partea de asfaltare, de marcaje, la care s-au adăugat semnele rutiere au prelungit mult proiectul.

Pentru că nu au avut reper sau pe cineva care să îi ghideze legat de fluxul de clienți, de anticiparea unor zile mai aglomerate sau mai lejere, primele săptămâni de Nuro au fost de test.

„Prima duminică la Nuro, zi cu program scurt, am avut atâția clienți că am rămas fără lapte. Fac o paranteză, noi deschisesem cu o zi înainte și am oferit tuturor cafea gratis, dar a doua zi nu știam exact cum va fi.” — Gabriela

Comunitatea Nuro

„În weekend, o parte din comunitatea din Valea Lupului se adună la noi, pe lângă cei care se află în tranzit. Sunt mulți oameni de aici care vin des la noi: cu copiii, prietenii sau cățelul. Pentru că despre asta este vorba, cafeaua este pentru toată lumea și toată lumea e binevenită.

Ce m-a uimit de când suntem antreprenori e că ne-au vizitat mulți concurenți, dar nu i-am văzut ca și concurenți. Au venit, ne-au felicitat, au fost care au făcut fotografii și ne-au dat tag, cumva ne-au recomandat.

Tot echipamentul e cumpărat, și a costat ceva. Dar nouă ne place cafeaua de specialitate, altfel nu am fi funcționat, decât cu un espressor bun și o cafea bună. Acestea două nu sunt negociabile. În asta se vede grija față de client.

Nu este să nu meargă, că sigur o să meargă. Lucrurile au mers incredibil de repede după ce s-a dezlegat nodul cu autorizațiile. La un moment dat o să ne ocusăm pe altceva pentru că visul nostru ar fi să deschidem prăjitoria noastră. Să ne asigurăm că tot Iașul bea cafea bună.” — Gabriela

TASY CAFE, cafenea cu vechime, la parterul unui bloc

OAMENII: Tatiana și zâmbetul ei. Lucrând de la 16 ani, și cu o experiență extinsă în domeniul HoReCa, Tatiana a simțit că în Valea Lupului există o nevoie de spațiu de socializare și s-a gândit automat la o cafenea ca la acel loc de legat povești și prietenii.

NUMELE: Tasy înseamnă Tatiana, Alex, Sofia și Iarina. This is us. Our family. Our story așa cum stă scris pe o pernuță decorativă din cafenea.

CE SĂ COMANZI: Un espresso, o ciocolată caldă sau chiar un ceai aromat. Mini-croissantele, echilibrate ca dimensiune și gust. Pentru mine au funcționat precum o madlenă, gustul lor m-a transportat instant în copilărie. La fel, budinca proteică făcută in house ar fi o gustoasă variantă de mic-dejun sau gustare.

Cum a început totul

Tasy Cafe a apărut din dorința de a crea un loc pentru oameni, în comunitatea din Valea Lupului.

După un concediu de maternitate prelungit, Tatiana își dorea foarte mult să înceapă un proiect. Deși s-a gândit inițial la un spațiu dedicat mămicilor și copiilor, ea însăși mamă a două fetițe, a renunțat la idee din cauza spațiului insuficient.

„Pentru mine a fost un șoc să stau acasă atâta timp. A fost greu și simțeam nevoia să fac ceva. Toate s-au așezat pe parcurs, am văzut spațiul, am început să lucrez la interior, dar îmi doream foarte mult o cafea de specialitate și nu cunoșteam pe nimeni.

Am fost la o degustare de cafea organizată de băieții de la Fat Cat Coffee și am ales după gustul meu, Honduras și un blend de Etiopia cu Brazilia. Toate le-am învățat în timp, cu o săptămână înainte de deschidere am făcut teste.

Ce se putea întâmpla? Am luat-o așa... ok, dacă nu o să meargă, nu o să meargă. Dar trebuie să încerc. Foarte mulți ani am stat și m-am gândit să fac ceva pentru mine. Și a venit momentul. Acum fac ceea ce-mi place, cafeneaua e ca a doua mea casă.”

Comunitatea Tasy

„Aveam zile în care veneam foarte descurajată, pentru că au fost și zile grele. Când eram așa demoralizată, venea un client și îmi spunea ceva sau un altul lăsa un comentariu pe Google Maps și îmi spuneam că ceva tot fac bine.

Aveam momente în care am zis că renunț, dar fix atunci intra un client și spunea că apreciază cafeaua și munca și decorul și tot. Îmi dădea putere să merg mai departe. Asta mă motivează, clienții. De la ei vine cea mai mare susținere.

În timp, oamenii nu doar că au revenit, ci au început să se cunoască între ei. S-au legat prietenii, s-au format mici grupuri care își dau întâlniri la cafea, iar locul a devenit un punct de întâlnire pentru comunitate. După-amiaza ies cei care vor să relaxeze la o prăjitură, la o budincă proteică. Sau vin să lucreze aici, iar adolescenții vin și stau cu un cappuccino seara și își fac două-trei ore lecțiile. Felicitări, tot respectul pentru ei.

Începem de la 8.00. Vin clienții care au rutină zilnică și trec la cafea fuguța. Cunoaștem și oameni noi. Și la Tasy e cu multe zâmbete. Sunt foarte importante. La prânz, avem o mică pauză, după care revenim la același ritm.

E un client care vine de ceva timp la noi, lucrează în oraș, și vine în pauză să bea cafeaua aici. Dacă-i pe fugă, o ia la pachet, dacă nu, o savurează în liniște aici.

Tasy este combinația dintre business, familie și comunitate. Este locul în care îmi pun mai toată energia mea. Și nu este vorba doar despre cafea, ci despre oameni, despre pauza pe meriți să ți-o iei.”

Când mi-a spus că revine în Iași, alături de soțul său, David, și de fiul lor, m-am bucurat, dar am avut și emoții. Știam că își va dori să construiască și să contribuie, dar eram curioasă cum își va netezi integrarea într-un Iași complicat. Și cum vom croșeta relația noastră, pe care ultimii 10+ ani am trăit-o mai mult la distanță și în contexte semnificativ diferite.

Odată cu acest interviu, am conștientizat că integrarea este un proces cu dublu-sens și că necesită recalibrarea așteptărilor, răbdare și curiozitate de ambele părți. Și, mai ales, de timp.

Subscribe now

Unde ai trăit în ultimii 15 ani și ce te-a motivat să revii acasă?

Am locuit peste tot în lume: Iași, Santiago de Chile, San Francisco, Bruxelles, Londra, Berlin, mai multe țări în sud-estul Asiei, Adelaide, Amsterdam.

La început eram doar noi doi și un rucsac. Începând cu Amsterdam am devenit 1 + 1 = 3. Am revenit acasă pentru familie. Caesar, copilul nostru de aproape 6 ani, este norocos să aibă rude în Europa și Australia.

Îmi doresc ca timpul pe care îl petrecem aici să fie strâns legat de identitatea lui de român. Bunicii au o șansă reală de a se conecta și de a contribui în mod direct în viața lui, dar și a noastră, iar Caesar poate să își formeze o conexiune cu țara, cu oamenii ei și, în principal, cu bunicii lui.

Care e relația ta cu Iașul și ce s-a schimbat în perioada asta?

O relație complicată, plină de iubire, dar și de așteptări. Ce este ciudat e că atunci când ai așteptări înseamnă că îți pasă. Nu există dezamăgiri acolo unde nu sunt așteptări, nu-i așa?

Relația mea cu Iașul este ca un fel de oglindă a propriei mele deveniri. Acum 14 ani, construiam în Iași comunitatea de creativi și puneam bazele primelor programe de startup bootcamps din România. Era penurie de inițiative similare, așa că totul se simțea mai încet și greoi decât în ecosisteme dezvoltate.

Asta m-a făcut să-mi doresc să plec, să experimentez cum este să construiești în orașe ca San Francisco, Londra, Berlin, Amsterdam. Când am simțit că am acumulat cunoștințe și expertiză, am dat înapoi.

În 2026, se simte că, deși nu avem o comunitate dezvoltată de startupuri, sunt mai mulți actori-builderi care joacă un rol extrem de important. Menționez doar pe cei pe care îi cunosc la nivel personal și profesional:

• RubikHub (la cârma lui Vlad Gliga) este o alternativă pentru antreprenorii de startupuri din țară și din afara ei;

• Oana Filip, cel mai bun om de strategie de comunitate de business din România;

• Fab Lab (și Dan Zaharia) în multiple locații care oferă comunităților tech (și nu numai) un spațiu de joacă;

• Florin Cardasim care face Codecamp de 18 ani.

Cum e să te întorci după așa de mult timp și într-un context foarte diferit, personal și profesional deopotrivă? Dar pentru soțul tău, care e australian?

Adriana: Dificil. Iubesc Amsterdamul. Are tot ce vrei:

1. oameni care zâmbesc,

2. multiculturalism,

3. cel mai mare porcentaj de vorbitori de limbă engleză din Europa (96%),

4. aer curat,

5. infrastructură rutieră și de biciclete,

6. o frumusețe greu de egalat și, poate cel mai important, o cultură cu care rezonez profund, deloc paternalistă sau intervenționalistă.

Poate cel mai important pentru familia mea, din rol de vorbitori de engleză, este partea de monocultură. Avem universitățile care atrag studenți internaționali, însă mult prea puțin.

David este născut în Australia și până acum a trăit doar în țări dezvoltate, în care administrația publică este digitalizată și există un grad minim de profesionalism de la care oamenii nu se abat.

Cel mai bun sfat de când am revenit în România l-a primit de la o persoană dintr-o instituție financiară: „Reset your expectations here and you’ll be fine.” Să-ți deschizi un SRL, să înțelegi diferențele legate de ce înseamnă să fii plătitor de TVA intra-comunitar și extra-comunitar, toate astea te pot aduce la disperare în România.

David: Sincer, la început a fost destul de dificil. Este prima țară în care am avut un „șoc cultural”, ceea ce spune multe, având în vedere că am locuit și am călătorit în culturi foarte diferite.

Mare parte din acest șoc vine din ceea ce aș numi „gândire defensivă”. Multe lucruri pe care le consider rezonabile au primit răspunsuri de tipul „de ce ai vrea să faci asta?”, „nu e vina mea” sau pur și simplu „nu se poate”.

De la colaborarea cu dezvoltatorii, când ne-am construit casa, la completarea documentelor pentru autoritățile de imigrare și până la înființarea firmelor. Pare că oamenii sunt nervoși și temători să admită că nu știu ceva, că au făcut o greșeală sau că nu au mai încercat înainte, așa că preferă alegerile sigure.

Există și aspecte pozitive. Grupuri de oameni extraordinari, deschiși la minte și pozitivi. Au fost destul de ușor de descoperit pentru că ies ușor în evidență.

Îmi place faptul că sunt dornici să muncească și să se autodepășească. Am întâlnit foarte mulți români care au un job full-time plus un proiect secundar sau o altă afacere pe care o dezvoltă. Asta arată ambiție și reziliență. Mulți oameni au fost foarte primitori și au făcut tot posibilul să ne asigure o integrare cât mai ușoară în România.

Ce te-a motivat să faci acest pas și cum ai regăsit orașul după 6 luni de la relocare?

Adriana: Când am plecat, locuiam la bloc, într-o zonă apropiată de Universitatea Al. I. Cuza. Iașul era simțit „la pas”. Acum, am decis să locuim la casă, aproape de părinții mei, în Galata. Experiența este 100% diferită. Nu mă pot plânge de aer pentru că este curat pe deal.

David: Există un număr neobișnuit de mare de cafenele de specialitate în Iași. Este și un loc foarte cultural, cu multă istorie, frumusețe religioasă și peisaje interesante.

Pe de altă parte, planificarea urbană are multe de îmbunătățit și chiar reflectă cultura actuală: în expansiune rapidă, cu multă pasiune, în toate direcțiile. Eu văd acest lucru ca pe ceva pozitiv pentru că arată că orașul crește și își atinge limitele și devine pregătit pentru următoarea etapă de dezvoltare.

Ce lucruri bune crezi că luăm de-a gata și unde crezi că avem multă treabă de făcut?

Luăm de-a gata micile interacțiuni frumoase, cu oameni blânzi care, deși lucrează multe ore într-o zi, încă mai pot să-ți zâmbească. Luăm de-a gata soarele. Deși e frig în sezonul rece, soarele este pe cer în proporție de 90% pe parcursul anului și asta face diferența.

Mai avem de lucrat la planul urbanistic al Iașului, la calitatea serviciilor publice — nici nu mai știu de câte ori ni s-a oprit apa de la ApaVital în ultimele 5 luni — și la atitudinea noastră în trafic.

Costul vieții în România este destul de scăzut, așa că dacă ai o perspectivă globală, poți trăi o viață „bogată” aici. Există atât de multă istorie și o cultură profundă care sunt adesea considerate de la sine înțelese. De asemenea, sunt mulți tineri educați, ceea ce influențează pozitiv tot ceea ce ține de oraș – spațiile, comerțul, comunitatea.

Ce crezi că noi nu mai vedem? Care sunt câteva blindspots pe care le-ai remarcat?

Adriana: Blândețea și supunerea noastră nu sunt bune. Nu zic că nu ne-au ajutat în trecut, însă acum este timpul să activăm un pic simțul civic. Să vociferăm când există ceva de spus. Să nu ne mai ascundem în „sunt rușinos, nu vreau să supăr”, să criticăm în secret și nu pe față.

David: Cred că majoritatea românilor din țară este cinică, iar atitudinea a fost normalizată, devenind parte din identitatea lor. Am întâlnit români în afara țării și sunt semnificativ mai pozitivi. Oare de ce? Cred că are de-a face cu trecutul comunist, când lumea evita să iasă în evidență, și cu neîncredere în autorități.

Totuși, îmi dau seama că mulți cu care intru eu în contact au moștenit mentalitatea de la părinți. Pentru ei avea sens să nu atragă atenția, să nu aibă încredere în vecini și să fie suspicioși. Dar realitatea actuală e alta, așa că aș spune că ar fi cazul să facă un update legat de ceea ce e normal și posibil. De ce îți este frică să atragi atenția asupra ta? De ce crezi că ceva nu e posibil? Ai încercat?

Locuiți în periurban, unde ați achiziționat o casă de la dezvoltator. Cum a fost procesul și cum resimți traficul, calitatea aerului, lipsa spațiilor verzi?

În cazul nostru, procesul a fost unul fără complicații, dar cu întârzieri (nu din cauza dezvoltatorului, ci alte motive). Pe de altă parte, traficul și planificarea urbană sunt îngrozitoare. Lucrurile par să se îmbunătățească, mai ales în zona Miroslava, însă sunt probleme destul de complexe și nu pot fi rezolvate rapid. Până la urmă, România este încă o țară în curs de dezvoltare, cu un PIB scăzut, așa că nu poți avea aceleași așteptări ca în Europa de Vest.

Cum vă petreceți timpul liber, ce alegeți să faceți, pe unde vă plimbați?

Încă descoperim orașul. Am început să avem un program de alergat săptămânal la stadion și unul de explorat în weekend. Băiețelul nostru este încă la grădiniță, așa că locațiile la Ultranostim, Zora, le vizităm când avem ocazia. Sincer, mergem și la Piatra Neamț destul de des ca să ne vedem cu prietenii de acolo.

Ce îți dă combustibil ca să îți petreci următorii 5-7 ani în oraș (cât ți-ai propus) și cum te gândești să contribui?

Ne-am relocat cu o intenție clară: ca fiul nostru să crească cunoscând limba și cultura. În timp ce suntem aici, ne propunem să ne lăsăm amprenta în domeniile în care putem avea un impact real. Inițial, ne vom concentra pe startup-uri și tehnologie.

Am început o comunitate numită Frontiers: Iași, unde ne dorim să fim înconjurați de alți builderi care experimentează cu tehnologii de frontieră. Prima noastră întâlnire va avea loc pe 25 martie și plănuim să ne vedem lunar.

Intenționăm să fim mai activi în rândul fondatorilor ca să-i ajutăm, să investim în ei și să încurajăm crearea unui număr mai mare de business-uri. Am realizat destul de repede că trebuie să ne construim comunitatea noastră pentru că nu am găsit una care să ne reprezinte. Dacă ești în tech sau ești (wanna be) founder, vino în comunitatea noastră și hai să vedem ce putem construi împreună.

În ediția de azi:

• mai mult timp de staționare la Aeroport

• Costel Leonte din satul Probota cultivă și livrează legume în Iași

• filme italiene în weekend la Ateneu

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

Noi reguli de parcare la Aeroport. Timpul gratuit de staționare crește de la 7 la 10 minute, iar tariful aplicat după depășirea acestui interval a fost redus de la 10 lei la 5 lei/minut.

• Aeroportul va avea și un turn de control cu 8 niveluri, care va oferi vizibilitate perimetrală de 360 de grade.

Primul șantier deschis pe A8 a fost abandonat, după ce ritmul lent al lucrărilor a dus la pierderea finanțării PNRR.

• Contractul de execuție a fost semnat în septembrie 2023 cu grupul de firme UMB, dar lucrările au început efectiv în februarie 2025.

• Lucrările ar trebui finalizate în 2026, dar, după cum lesne se poate constata din clipul de mai jos, acest lucru nu este posibil.

Parcul C.A. Rosetti a fost deschis, după ani de promisiuni și costuri care au crescut de aproape trei ori.

• Noul loc de agrement are gazon, locuri de joacă pentru copii și bănci smart încărcare și WiFi.

PRODUCĂTORI LOCALI (P)

Roadele grădinii de la Probota

S-au întors din Italia acum opt ani și s-au apucat de legumicultură pe terenul casei părintești din Probota.

Cât au locuit în străinătate, Costel Leonte și soția sa, Ana Maria, au făcut cunoștință cu dieta vegană și au început să se intereseze despre alimentația sănătoasă — vizitau ferme locale sau cumpărau coșuri cu legume de la mici producători.

Prima încercare

Când au decis să revină în România, au mizat pe ideea de a produce hrană sănătoasă la ei acasă. Costel și Ana Maria au cumpărat un solar, l-au montat împreună, iar în acel an au cultivat roșii și castraveți — legume pe care le-au vândut imediat ce au postat pe un grup de Facebook dedicat produselor locale din Iași.

După ce au epuizat spațiul din curtea părintească, Costel a preluat o grădină a unui vecin care e plecat în străinătate.

Acum, în cele șase solarii ale fermei Grădinița cu legume lucrează cei doi soți, alături de patru ajutoare — Adrian, care îi ajută în solarii, Alex, angajat recent ca livrator, tanti Ana și mama lui Costel.

Dincolo de roșii și castraveți

Adoptând el însuși o dietă bazată pe plante, Costel a vrut să diversifice oferta de legume. De la roșii și castraveți, după o cercetare îndelungată, a semănat și salate asiatice precum bok choy, komatsuna sau mizuna, kale, mangold, pătrunjel, rucola și spanac.

Punguțele pe care le vinde au salate de dimensiuni mici (baby), proaspăt culese, spălate și uscate. Se concentrează pe cantități pe care să le poată gestiona și pe calitatea acestora.

„Nu putem să punem multe, că le scăpăm de sub control și atrag dăunători foarte rapid, dar tot ce producem reușim să vindem.”

Pe lângă solarii, Costel are și o cameră dedicată microplantelor. „Mai ales acum, în perioada rece, când nu avem hrană nutritivă, acestea sunt o sursă excelentă — broccoli, floarea-soarelui, mazăre, ridiche și iarbă de suc.”

Următorul nivel

Cu timpul, Costel și-a dat seama că ar fi mai eficient să colaboreze cu alți producători din zonă și să le livreze produsele la oraș.

Începând de săptămâna asta, ferma de legume din Probota a fost integrată într-o platformă nouă — Roadele grădinii —, care aduce împreună mai mulți producători locali din zonă.

„Sunt mulți gospodari în zonă care au produse de calitate, dar nu au ajuns cu ele în oraș ca să poată obține un preț corect și să trăiască din asta.”

Pe lângă salate și microplante, vinde acum și mere, cartofi, fasole, pâine, făinuri, miere și vin de la alți producători locali — fiindcă, spune Costel, nu poți păstra calitatea făcând de toate.

Încarcă dimineața, merg la moara din sat și iau și de acolo produse. Pleacă apoi spre oraș, mai fac câte un popas la cei câțiva clienți de prin satele prin care trec, însă majoritatea sunt la Iași.

„Trebuie să fii sincer cu tine, când vezi că ceva nu merge, nu mai adaugi un produs. Mai degrabă renunți la cele pe care nu știi să le faci bine. S-ar putea să ai mai mult succes, asta am observat eu.”

Roadele grădinii livrează în fiecare cartier din Iași și din împrejurimi zilnic, de marți până sâmbătă.

Descoperă produsele

CE FACEM SĂPTĂMÂNA ASTA

🍷 BBQ & Wine Pairing | Smoker, carne suculentă, crustă perfectă, colagen inside, sosuri intense și vinuri românești care știu să țină pasul cu ele absolut perfect. Vineri, de la 19.00, la FOOM. 130 lei/persoană.

🗣️ Socializare Autentică | Un loc unde poți avea conversații care chiar merită timpul tău. Vineri, de la 18.00 la 21.00, la Legend Pub.

🎸 Adam’s Nest | Două concerte electro-acustice la cafeneaua Negru Zi. Vineri, de la 19.00, și sâmbătă, de la 10.00.

🇮🇹 Visuali Italiane | Festivalul aduce în fața publicului patru filme italiene contemporane, prezentate în premieră națională. Sâmbătă și duminică, la Cinema Ateneu.

🧠 Relațiile: conexiuni vizibile și invizibile | Psihologul Raluca Anton te invită la o întâlnire despre felul în care legăturile dintre oameni ne modelează pe fiecare dintre noi. Pe 24 martie, de la 19.00, la Hotel Internațional.

🤝 Business Days | O conferință de business pentru liderii care caută claritate, soluții și direcție într-un context economic în continuă schimbare.

💻 Digital Innovation Zone 4.0 | A patra ediție DIZ explorează modul în care Inteligența Artificială poate fi aplicată responsabil, util și, mai ales, cu accent pe componenta umană.

🎸 Vița de Vie | Pe 26 martie, la Legend Pub, sărbătorim împreună 30 de ani de muzică, energie și poveste ai uneia dintre cele mai iubite trupe din România.

🎥 Creative Mornings | O conversație cu regizoarea Violeta Gorgos. Vineri, 27 martie, de la 10.00, la V7 Startup Studio.

COMING SOON

🎹 Andrei Irimia & Marius Manole | O experiență de spectacol, construită ca un dialog scenic expresiv între pianul lui Andrei Irimia și vocea lui Marius Manole. Sâmbătă, 28 martie, de la 19.00, la Cinema Victoria.

✨ Digital Restart | Primul eveniment dedicat artei new media, multimedia și noilor forme de expresie vizuală îl are ca invitat pe artistul Andrei Cozlac. Pe 28 martie, de la 17.30, la Zbor Hub.

🎹 Nocturnes & Roses | Un recital extraordinar susținut de pianista Andreea Stoica în Aula Bibliotecii Centrale Universitare. Marți, 31 martie, de la 19.00.

CITATUL SĂPTĂMÂNII

Ana Blandiana a primit săptămâna asta titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași:

„Problema este că democraţia fără statul de drept nu foloseşte la nimic. Democraţia care nu a reuşit să introducă şi să instaureze un stat de drept puternic, cu legi puternice, care să funcţioneze, este o societate în care doar numărul celor ce votează contează şi, în ultimă instanţă, este un vot în care nu inteligenţa decide. Deci, problema este statul de drept.”

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu

În ediția de azi:

• noul lider PSD Iași este dezvoltator imobiliar

• 7 cafenele de unde poți lucra în afara orașului

• concerte de jazz și blues în weekend

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

Patronul unei firme de proiectare a făcut avere prin contracte din bani publici cu primării de țară, prin achiziție directă, pentru proiectare de drumuri comunale.

• Potrivit unei anchete ReporterIS, Dragoș Ciopate a cumpărat zeci de apartamente, în valoare de milioane de euro, la Green Park

Florin Boca este noul președinte al organizației municipale PSD Iași. Boca este dezvoltator imobiliar, fost consilier local, apropiat de Mihai Chirica.

O firmă din Iași va lansa primul tren privat pe ruta Suceava – București la finalul lunii martie. Plecarea din Suceava va fi la ora 7:00 cu sosire în Capitală la 12:39. Compania aparține lui Dumitru Anchidin, fost șef CFR Marfă Iași.

DE CITIT

După ce am publicat interviul cu Adrian Covăsnianu despre Masterplanul Metropolitan, am citit un alt interviu excelent, cu secretarul general al Asociației Internaționale pentru Transport Public.

Iată trei idei cu care am rămas:

1. Ceea ce îi convinge pe șoferi să renunțe la mașină nu sunt tarifele reduse, ci acoperirea și frecvența rutelor de transport public.

2. Dacă au o stație de transport public la 10 minute de casă, iar calitatea serviciilor este ridicată, majoritatea oamenilor (nu doar studenții sau cei care nu au de ales) vor folosi transportul public.

3. Dacă întâi construiești locuințe și abia apoi te gândești la mobilitate, e prea târziu. Ideal este ca muncitorii care construiesc ansamblurile imobiliare să poată ajunge la muncă cu transportul public, cum s-a întâmplat în Copenhaga.

Pe aceeași linie, un editorialist Financial Times stabilit la Paris explică cum a reușit capitala Franței să reducă dependența de mașini ($), ceea ce a îmbunătățit semnificativ calitatea vieții.

Numărul de accidente, zgomotul și poluarea s-au redus, iar copiii se joacă pe străzile pietonale din preajma școlilor, după ce termină orele.

Pentru a elibera orașul de mașini — doar 28% dintre locuitori sunt proprietari de mașină —, Parisul a investit în transport public world-class, benzi unice și piste de biciclete.

Dar Parisul în sine are doar două milioane de locuitori, în timp ce alți cinci milioane locuiesc în zona metropolitană. Și ei au nevoie de alternative ca să renunțe la mașini, așa că administrația locală are în plan să deschidă 68 de stații de metrou suburbane până în 2031.

Așa cum observă autorul, nu e niciun motiv ca orașele să fie spații de depozitare pentru cutii de metal.

DESPRE CE VORBEȘTE LUMEA

Primăria a demontat săptămâna asta terasele de pe bulevardul Ștefan cel Mare. „Probabil cel mai bun lucru care i s-a întâmplat Centrului Istoric al Iașului în ultimii ani”, spune Mihai Bulai, pe bună dreptate.

Dar dacă terasele împiedicau punerea în valoare a monumentelor istorice, cum rămâne cu bazarul de pe bd. Ștefan?

Grupurile locale de Facebook au devenit o supapă pentru frustrarea oamenilor obișnuiți, pentru că cei de la care te-ai fi așteptat să apere spațiul public — activiști civici, intelectuali, antreprenori — evită să vorbească despre lucrurile astea, care sunt o rușine pentru așa-zisul „oraș regal, capitala istorică, culturală și a creativității”.

De altfel, întregul oraș este parazitat de tot felul de tonete. Săptămâna asta, în dreptul UAIC, nu aveai loc să mergi pe trotuar din cauza tarabelor. Lucruri cu care ne-am resemnat, dar nu sunt normale.

În orașele civilizate, există regulamente clare pentru ocuparea spațiilor publice. În Iași, atribuirea spațiilor pentru comerțul stradal se face arbitrar și netransparent, după bunul plac al funcționarilor din primărie.

Ne-am obișnuit să trăim în minciună, dar adevărul poate să câștige, dacă își găsește suficienți prieteni, vorba istoricului Timothy Snyder.

Subscribe now

CE FACEM SĂPTĂMÂNA ASTA

🤝 Târgul de cariere | Un nou sezon plin de oportunități, conexiuni valoroase și perspective reale de carieră. 13-14 martie, la Palas Mall.

🍷 Degustări cu pluta | O degustare specială pentru cei care apreciază vinul bun și poveștile spuse cu pasiune. O selecție de vinuri expresive și echilibrate de la Domeniile Caraman, Murfatlar.

🎷 Concert live de jazz | O întâlnire excepțională cu muzicieni de elită ai noului val german de jazz. Sâmbătă, 14 martie, de la 19.00, în Aula BCU.

🎙️ Concert Canaf | Despre Canaf se poate spune că este un cântăreţ autohton de blues, considerat the first gypsy blues singer din Europa de Est. Sâmbătă, 14 martie, de la 20.00, la Rocknrolla.

👗 IaȘi Cufărul cu Haine | Cel mai mare târg de resale din Românai revine cu o nouă ediție. Duminică, 15 martie, de la 12.00 la 17.00 la Cafeneaua Piața Unirii.

🎥 Succes de public | Calupul de documentare marca #SDP aterizează la Negru Zi marți, 17 martie, de la 19.00.

🍷 Ritualuri — Toscana | În 3 ore, vei descoperi ritualurile autentice ale mesei toscane: de ce Bistecca se smulge de pe os, de ce Pecorino se rupe (nu se taie), de ce pâinea veche este mai prețioasă decât cea proaspătă. Joi, 19 martie, de la 19.00 la RIT.Tabieturi Urbane.

🌱 Dar și troc de plante | Fie că ești la primii pași în îngrijirea plantelor, pasionat/ă de botanică, ai transformat casa într-o junglă urbană sau doar vrei să aduci puțin verde în viața ta, vino la CUIB joi, 19 martie, de la 18.00.

COMING SOON

🎤 Adam’s Nest | Un concert electro-acustic, vineri, pe 20 martie, de la 20.00 la Negru Zi.

🧠 Relațiile: conexiuni vizibile și invizibile | Psihologul Raluca Anton te invită la o întâlnire despre felul în care legăturile dintre oameni ne modelează pe fiecare dintre noi. Pe 24 martie, de la 19.00, la Hotel Internațional.

🎸 Vița de Vie | Pe 26 martie, la Legend Pub, sărbătorim împreună 30 de ani de muzică, energie și poveste ai uneia dintre cele mai iubite trupe din România.

🎥 Creative Mornings | O conversație cu regizoarea Violeta Gorgos. Vineri, 27 martie, de la 10.00 la V7 Startup Studio.

🎹 Andrei Irimia & Marius Manole | O experiență de spectacol, construită ca un dialog scenic expresiv între pianul lui Andrei Irimia și vocea lui Marius Manole. Sâmbătă, 28 martie, de la 19.00, la Cinema Victoria.

ÎNCĂ CEVA

Că zona periurbană a Iașului s-a dezvoltat în ritm accelerat în ultimii ani nu mai e un secret pentru nimeni. Ba mai mult, pandemia ne-a arătat că angajații pot fi eficienți și de la biroul de acasă.

Mulți dintre cei care s-au mutat în satele de lângă Iași lucrează remote sau în regim hibrid. Pentru aceștia, o cafenea cu prize accesibile și WiFi (sau semnal bun pentru hotspot) nu e un moft.

Prietenii au selectat câteva cafenele laptop-friendly din afara orașului în care poți merge dacă vrei să-ți muți biroul câteva ore.

• Tasy Cafe (Valea Lupului) — La parterul blocului în zona Residence 3, un espresso costă 7 lei, iar un flat white e 12 lei.

• Check-in Caffe ( Valea Adâncă) — În complexul Ideal Residence, au prăjituri furnizate de Bondo Bakery, un producător local din zona „5 Drumuri”. Pentru un espresso vei scoate 8 lei din buzunar și 16 lei pentru un flat white.

• DaDo Café (Lunca Cetățuii) — La intrarea în Complexul Rezidențial Astoria, lângă cafenea se află și un parc de joacă pentru copii și Food Fabrika.

• Rewind Cafe (Miroslava) — La intrarea în Family Market Miroslava, unde era Teo’s Cafe. Un espresso este 9 lei, o matcha latte costă 20 de lei.

• Vibe Coffee (Dancu) — se află în parcul din zona centrală a satului Dancu.

• Marisof Cafe (Vișan) — O cafenea deschisă recent. Aici un espresso este 8 lei, iar un ceai este 10 lei.

• Bløkhus (Vișan) — Deschisă în vara anului 2025, în complexul Freya, având ca inspirație o plajă din Danemarca. Un espresso dublu este 13 lei și o infuzie de plante sau de fructe este 18 lei.

FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII

A doua ședință de redacție la Harmony Cafe, împreună cu o parte din colegii care mă ajută să documentez viața în zona periurbană a Iașului.

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu

Este primul instrument de planificare teritorială de acest fel inițiat vreodată de Primăria Iași. Orașe ca Oradea sau Cluj au masterplanuri de acum 10 sau chiar 15 ani.

Propunerile sunt în faza de consultare-dezbatere și nu au încă un calendar clar de implementare. Însă ne aduc mai aproape de Iașul viitorului, care va avea o dezvoltare metropolitană echilibrată și sustenabilă.

Adrian Covăsnianu, expert în mobilitate urbană și unul dintre consultanții care coordonează programul de asistență tehnică pentru Masterplan, ne-a explicat de ce avem nevoie de o viziune de ansamblu a transportului, la nivel metropolitan-regional, și de ce a durat atât de mult să înțelegem asta.

Subscribe now

Orașul era deja vulnerabil

Presiunea pe infrastructura Iașului a crescut pe fondul extinderii imobiliare haotice din periurban, însă orașul era deja vulnerabil. Iașul e un oraș neplanificat sau neterminat, are niște probleme de accesibilitate nefinalizate care au cam scăpat de sub control.

Rețeaua de străzi este incompletă, gândită pentru un anumit flux de mașini. E proiectată la nivelul anilor 70-80, cu mici intervenții de-a lungul timpului, dar care nu ajung până la problema de fond.

De exemplu, zona de sud s-a dezvoltat mai mult decât permitea infrastructura existentă și cel puțin spre Podu Roș, are o disfuncție majoră, e o singură arteră pe care toată lumea o accesează zilnic.

Despre periurbanul orientat spre profit imediat

Deteriorarea s-a produs în timp, nu a apărut peste noapte. Din 2008-2009 e accelerată de boom-ul imobiliar din periurban. Aici s-a făcut profit pe parcelă, fără un plan clar pentru mobilitate.

Valea Lupului e exemplul cel mai concret de dezvoltare fragmentată, dar în aproape toată zona de periurban avem străzi cu o bandă pe sens, fără legături sau căi de acces, fără trotuare.

Unele lucruri nu se mai pot schimba la nivel de infrastructură. Se mai poate descuraja deplasarea din zona metropolitană spre oraș cu dotări publice, creșe și școli, pentru că anul școlar amplifică masiv fluxurile. Nimeni nu vrea să stea o oră și jumătate în trafic pe Bucium, dar oamenii sunt nevoiți să facă asta pentru că nu au dotările elementare în zonă.

Cum am ajuns să ne sufocăm în trafic

Locuitorii au încercat să se auto-gospodărească și cel mai facil a fost să apeleze la mașini. Transportul public metropolitan există de doar doi-trei ani și e într-un stadiu embrionar, nu-ți oferă predictibilitate, nu e prioritizat. Multe zone metropolitane, deși sunt în plină expansiune, nu au deloc acces la transport public.

Cu mașina poți gestiona măcar timpul de plecare chiar dacă, din păcate, nu știi când ajungi. Iar oamenii s-au obișnuit în acest ritm. Imobilitatea nu e apanajul cuiva, traficul suntem noi.

În Iași există și abordarea „să nu supărăm șoferii”, pe care o înțeleg până la un punct. Dar nu e OK să favorizăm excesiv pe unii, trebuie să organizăm spațiul public astfel încât să fie condiții echitabile pentru toată lumea.

Și eu stau într-o zonă metropolitană și folosesc mașina, dar încerc să nu fiu dependent de ea. Merg pe jos, cu autobuzul, colaborez cu vecinii ca să partajăm mașina și să ne ajutăm, să fim mai eficienți. Am promovat transportul public și am solicitat suplimentarea curselor, iar acum avem una în plus. Și noi trebuie să ne responsabilizăm. Să aderăm la ideea asta că toate opțiunile pot fi un mod de transport, nu doar alternative.

Nu știm nici tipologia deplasării la nivelul întregii aglomerări urbane. Știm doar o statistică generală care spune că avem un milion de treceri pe șoseaua Nicolina, aproximativ 860.000 pe Bucium, iar zona Păcurari e pe locul al treilea. Cu date și analize încadrate într-un demers mai mare poți stabili o strategie, niște etape.

De ce suntem departe de orașele din vestul țării

Dezvoltare haotică vedem peste tot, nu e ceva unic. Și în Cluj și în Oradea. Doar că ei, la primele blocaje în trafic, și-au dat seama că trebuie să ia decizii din timp ca să preîntâmpine agravarea problemelor. Pentru că sunt și acolo probleme, dar ei au avut și viziune și interes de a găsi soluții, atât decidenții, cât și societatea. Au o abordare mai deschisă spre nou, spre durabilitate. Putem spune că avantajul nostru acum e că îi putem lua exemplu.

Peste Carpați există orașe care colaborează, există o armonizare a viziunilor pentru că ei au înțeles că trebuie să te unești ca să fii mai puternic. Trec peste orgoliile locale care, la noi uneori prevalează peste ceea ce trebuie să faci spre binele tuturor. Și comunică mai mult, ceea ce vrem și noi să facem, de aceea considerăm foarte utile consultările în care facem schimb de opinii și expertiză.

Despre lipsa inițiativei locale

Când eram consilier în Ministerul Transporturilor în 2020, l-am întrebat pe ministrul de atunci de ce avansează mai bine proiectele din vestul țării. Și mi-a spus că discută cu primarul din Cluj aproape zilnic, dar din zona Moldovei nu sună nimeni nici măcar o dată pe lună.

Noi avem autorități cu rol decizional mai conservatoare. Dacă apare o mică piedică, auzim destul de ușor „nu se poate”. Până acum am apelat la ingineria clasică de trafic. Avem o bandă și ne-am blocat așa că mai facem o bandă, zece, până la infinit? E o paradigmă greșită, au testat-o deja alții și au renunțat pentru că nu e o soluție pe termen lung.

Însă văd o schimbare de atitudine în ultimii doi-trei ani, mai multă inițiativă, mai multă comunicare reală. Și e meritul societății civile și al asociațiilor civice, APTA, Civica, Moldova vrea autostradă (MVA), în care sunt membru fondator.

Pentru MVA cel mai important a fost să trecem pe agenda națională necesitatea construirii autostrăzii A8. După ce am dus mesajul sus și am menținut presiunea, am obligat indirect autoritățile locale să păstreze ritmul, să se implice mai mult decât făceam noi.

Autoritățile care nu au fost chiar de bună credință, au ignorat realitățile teritoriale și au creat disfuncții își dau seama acum de impact. Pentru că se răsfrânge politic asupra lor și acceptă că nu mai pot fugi de răspundere.

Cum ne ajută concret Masterplanul

Masterplanul e bazat pe acea viziune amplă și coerentă care a lipsit până acum. Care creionează lucrurile mai departe, în spiritul gândirii durabile, până în 2030-2040-2050.

Vrem să fie o carte de vizită a zonei metropolitane și un start pentru investiții de substanță, un instrument de negociere. Poate fi un liant între unitățile administrative din jur, deja a mai ameliorat tensiunile între autorități și le-a adus la aceeași masă a dialogului.

Prioritățile sunt cele pe partea de infrastructură rutieră, proiectul 0, flagship, al masterplanului este autostrada A8. Ne va corela cu infrastructura majoră și e conectarea strategică cu structura rutieră de inele și radiale pe care o propunem. Rețeaua de patru inele va gestiona toate fluxurile de trafic, urban, periurban și regional. Așa obții conexiuni transversale ca să nu mai forțezi tot traficul prin centru.

La fel de urgentă e extinderea cu trasee noi și consolidarea transportului public metropolitane cu mai multe frecvențe orare. Dacă mobilitatea în periurban e mai previzibilă și mai funcțională, transportul public va deveni mai atractiv.

Trenul metropolitan pare un proiect desuet sau irealizabil, dar noi îl vedem ca o coloană vertebrală a mobilității. Din 2021 s-au făcut niște pași, tot în urma presiunilor și putem începe cu valorificarea infrastructurii existente, iar în etapa a doua, de perspectivă, există și varianta în care putem extinde acest tren metropolitan și spre aeroport.

Explorăm și idei care par ușor utopice acum, dar din nou, gândim pe termen lung. De exemplu, extinderea unei linii dedicate de tramvai spre Bucium, care apare în planul de mobilitate urbană, dar nu e un proiect fezabil acum. Însă, repet, gândim pe termen lung.

Și bun-venit noilor abonați care ni s-au alăturat în urma ghidului cu 10 drumeții în apropiere de Iași.

În ediția de azi:

• Primăria vrea să preia Palatul Culturii

• asociațiile pro-autostradă au opinii diferite despre monorail

• profesorul debutant din mediul rural predă la liceul din Lunca Cetățuii

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

Primăria Iași vrea să preia Palatul Culturii și întregul Complex Muzeal Naţional Moldova, aflat acum în administrarea Ministerului Culturii, potrivit TVR Iași.

• Salariații au făcut o petiție către Minister și Parlament, în care resping orice inițiativă de transfer către administrația locală.

Primarul promite bandă unică pe șoseaua Păcurari în acest an, după ce mașinile parcate pe prima bandă au împiedicat curățenia de primăvară.

• DA, DAR: În absența unor parcări amenajate în zonă, este neclar ce se va întâmpla cu sutele de mașini care acum parchează „la bordură” pe șos. Păcurari.

Primăria propune interzicerea păcănelelor în municipiul Iași. Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, peste 150 de săli de jocuri de noroc vor fi închise, iar agențiile de pariuri vor fi reglementate mai strict.

Dezbateri privind oportunitatea unui monorail la Iași. Asociația Moldova Vrea Autostradă avertizează că proiectul de monorail, propus de Asociația „Hai Că Se Poate!”, este costisitor și puțin fezabil în Iași.

• MVA solicită autorităților locale „să continue investițiile cu finanțare accesibilă și impact demonstrabil: tramvai extins, tren metropolitan, benzi dedicate transportului public și noduri de intermodalitate Park & Ride”.

Cele mai zgomotoase zone din oraș sunt bulevardele și șoselele cu trafic rutier intens, unde nivelul de zgomot depășește pragul de 70 de decibeli.

• HARTA POLUĂRII FONICE: șos. Nicolina, șos. Socola, bld. Poitiers (între Nicolina și Socola), Calea Chișinăului (până la str. Primăverii), Splai Bahlui, str. Palat, str. Elena Doamna, șos. Păcurari și bld. Nicolae Iorga.

ZONA METROPOLITANĂ

Drumurile din comuna Rediu sunt pline de noroi. În urma unor lucrări la rețeaua de canalizare, mai multe drumuri din Rediu au devenit mizerabile, iar mașinile riscă să se împotmolească în noroi.

Trei grădinițe și o creșă vor fi construite în comunele Miroslava, Trifești, Grajduri și Horlești. Primăriile au lansat deja licitațiile de execuție, iar ofertele sunt așteptate de la constructori în a doua jumătate a lunii martie.

PERIURBAN

Ana Maria Hanganu — artistă și profesoară la Liceul Teoretic din Lunca Cetățuii — a fost premiată recent cu distincția Profesorul Debutant din mediul rural la Gala Teach for Romania din 2026.

De un an și jumătate ea le predă educație plastică elevilor de gimnaziu și liceu. Se implică activ nu doar la clasă, ci și în proiecte desfășurate în afara programului școlar, precum atelierul de pictură de vineri după-amiază.

Atelierul de pictură are o temă diferită în fiecare săptămână și elevii o interpretează cum doresc și pot folosi ce tehnici de lucru cred că li se potrivește.

„Sunt pasionată de pictură de când eram mică, dar doamna m-a ajutat să-mi redescopăr talentul”, spune Sara, elevă în clasa a X-a, care vine la atelierul de pictură, unde are în lucru „portretul unei femei africane”. Spune că pictura o ajută să-și exprime gândurile și că o relaxează. „Eu când pictez nici nu știu când trece timpul, am stat odată la o pictură cinci ore fără să-mi dau seama.”

Roberto, din clasa a XI-a, ales să îl picteze „pe Nero care a ars Roma” pentru că îi place istoria. Alexandru, elev tot în clasa a XI-a, și-a descoperit pasiunea pentru pictură anul trecut și acum lucrează la „Pasărea măiastră”.

„Au mers și la expoziții în oraș. Lucrăm împreună și la revista școlii, colaborez cu colega mea de limba română, eu pe design și ea pe conținut scris”, spune Ana Maria Hanganu.

„Am pornit și eu cu gândul că poate educația plastică nu e o materie de bază, la fel de apreciată precum româna sau matematica, dar ușor-ușor m-am desprins de ideea asta, pentru că oamenii — profesori sau elevi — au nevoie de artă și de creativitate în jurul lor, pentru că sunt mai deschiși, mai transparenți, văd lumea altfel.”

Inclusiv colegii din cancelarie i-au susținut inițiativele.

„După ce am pictat pe hol, o profesoară de educație fizică mi-a spus să facem ceva lângă sala de sport, o pictură murală relevantă. Apoi a venit profesoara de fizică, apoi cea de franceză și cea de chimie. Am văzut că educația plastică este acceptată și totul a venit de la sine, mai ales că îi mobilizez pe elevi să formeze un grup, să fie mai uniți și să se implice în proiecte.”

Ana Maria a copilărit în satul Podoleni din județul Neamț, iar talentul pentru pedagogie și pictură l-a pus în practică încă de când avea 17 ani. Ținea pe atunci ateliere de pictură la biserică cu copiii din sat, unde pictau icoane pe sticlă.

Acum locuiește în Iași și face zilnic naveta la Lunca Cetățuii. Asta nu o împiedică să facă activități dincolo de ore. „Nu e un pretext să nu vin mai devreme sau să nu plec mai târziu. Am venit și în weekend pentru câteva proiecte pe care nu le puteam realiza în timpul orelor sau pentru concursuri.”

Ce impact au aceste inițiative asupra elevilor?, am întrebat-o.

„Îi dezvoltă personal, sunt mai liniștiți, chiar relaxați. Și nu mai au alte obiceiuri care să-i distragă.

De fiecare dată am încercat să îi încurajez, să le dau premii, diplome, adeverințe. Materialele de cele mai multe ori pot să zic că le aduc și eu de acasă. Când am văzut că sunt de folos și creăm ceva frumos în școală, nu am mai cerut 20-30 de lei pentru câteva culori, de exemplu. Îmi place să vin cu lucruri noi în școală.

Acum două săptămâni am fost cu elevii la o expoziție în Iași, la FarCoworking, a ilustratorului Adrian Serghie. Am stat la expoziție, am vorbit cu artistul, am făcut fotografii, apoi am mers în oraș, la un suc. Ei au înțeles și partea aceasta de a vedea ceva, de a ne cultiva, iar după, da, putem să ne și distrăm. Așa i-am câștigat, cred.”

Ana Maria a lucrat într-o instituție privată înainte, însă spune că nu avea libertatea pe care o are la învățământul de stat. „Dacă vrei să faci un lucru, aici în școală chiar poți. Nu știu cum e la celelalte școli.”

În viitor, Ana Maria și-ar dori să aibă o sală dedicată exclusiv picturii, în clădirea liceului. Acum atelierul de pictură se desfășoară în bibliotecă, dar e o sală în care au loc și alte activități extracurriculare.

Directoare de cinci ani la liceu, Ana-Maria Chelaru spune că profesoara de educație plastică reușește să îi motiveze pe elevi:

„Copiii sunt mai implicați în activități și mai relaxați atunci când își asumă niște responsabilități. Multe sarcini din activitățile extracurriculare au fost preluate de elevi, mobilizați de doamna profesoară Hanganu. Este mai apropiată de vârsta lor și au același canal de comunicare.

Astăzi, relația dintre profesor și elev trebuie să se bazeze mai mult pe colaborare și pe conștientizarea că noi suntem aici să le ghidăm învățarea, nu să-i obligăm. Înainte, învățarea se făcea fără ca elevii să conștientizeze utilitatea unei sarcini sau «de ce trebuie să învăț la istorie dacă nu dau examen?». Colegii noștri au înțeles că acesta este trendul, că generațiile s-au schimbat”.

Subscribe now

CE FACEM SĂPTĂMÂNA ASTA

🎤 Trupa RaO | Un show 100% live, în spatele căruia stau 12 ani de evenimente private, concerte și apariții TV. Sâmbătă, de la 20.00, la FOOM. (P)

🐝 Atelier culinar | Prietenii de la Oaza Taină Vie deschid noul sezon cu un atelier culinar, urmat de o drumeție în pădure. Duminică, de la 11.00, la Oaza Taină Vie din Bârnova.

🎹 Concert caritabil | Un concert pian - vocal, completat de momente muzicale vocal-instrumentale, într-o formulă artistică sensibilă și expresivă. Joi, 12 martie, de la 19.00, la Aula BCU.

COMING SOON

🤝 Târgul de cariere | Un nou sezon plin de oportunități, conexiuni valoroase și perspective reale de carieră. 13-14 martie, la Palas Mall.

🎷 Concert live de jazz | O întâlnire excepțională cu muzicieni de elită ai noului val german de jazz. Sâmbătă, 14 martie, de la 19.00, în Aula BCU.

🎙️ Concert Canaf | Despre Canaf se poate spune că este un cântăreţ autohton de blues, considerat the first gypsy blues singer din Europa de Est. Sâmbătă, 14 martie, de la 20.00, la Rocknrolla.

🎙️ Relațiile: conexiuni vizibile și invizibile | Psihologul Raluca Anton te invită la o întâlnire despre felul în care legăturile dintre oameni ne modelează pe fiecare dintre noi. Pe 24 martie, de la 19.00, la Hotel Internațional.

🎸 Vița de Vie | Pe 26 martie, la Legend Pub, sărbătorim împreună 30 de ani de muzică, energie și poveste ai uneia dintre cele mai iubite trupe din România.

🎹 Andrei Irimia & Marius Manole | O experiență de spectacol, construită ca un dialog scenic expresiv între pianul lui Andrei Irimia și vocea lui Marius Manole. Sâmbătă, 28 martie, de la 19.00, la Cinema Victoria.

FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu

Începând de duminică, avem maxime de peste 10 grade la Iași, iar comunitatea Codrii Iașilor aniversează 7 ani în acest weekend.

În ediția de azi, pentru cei care simt nevoia să iasă din hibernare, a făcut o listă cu 10 trasee accesibile la maximum o oră de Iași.

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

Terminalul T3 de la aeroportul Iași va fi modernizat, în urma unei investiții de 12 milioane de euro. T3 va gestiona exclusiv plecările Non‑Schengen, iar sosirile vor fi relocate în T4.

Un an și jumătate de trafic congestionat în Copou. Linia de tramvai dintre Piața Eminescu și Rondul Triumf va fi modernizată Lucrările vor dura 18 luni și vor costa aproape 12 milioane de euro.

Proprietarii care nu își îngrijesc clădirile sau terenurile riscă să plătească un impozit cu până la 500% mai mare față de cota normală.

• În ședința Consiliului Local de astăzi vor fi dezbătute aproape zece propuneri în acest sens, iar printre proprietari se numără oameni de afaceri cunoscuți din Iași.

PERIURBAN

Orașul ne cam sufocă, așa că avem nevoie să ieșim mai des în natură, fără să petrecem ore în șir până ajungem să respirăm aer curat. Ideal ar fi să simțim că natura e deja, by design, parte din viețile noastre, dar, din păcate, nu e cazul în Iași.

Multe cartiere nu au niciun fel de parc sau verdeață prin apropiere, iar în weekend ne îngrămădim toți în aceleași locuri: Parcul Copou, Parcul Expoziției, Grădina Botanică sau zona de agrement Ciric.

Din fericire, la doar câțiva kilometri de oraș, avem câteva opțiuni care pot fi explorate ușor, indiferent dacă o faci singur, cu prietenii sau familia.

Am întrebat pe Facebook ce recomandă comunitatea, iar la asta am adăugat și ideile lui George Oprea, fondatorul Outdoor360 și unul dintre ieșenii care cunosc bine ce se întâmplă în oraș, dar și la mărginimea lui.

1. Pădurea Dobrovăț

E frumoasă în orice sezon, dar primăvara are un farmec aparte, așa că merită să-i dai o șansă în perioada următoare. Indiferent de potecile pe care le alegi, te poți bucura de o plimbare care să te deconecteze (ai nevoie de un pic de noroc), dar sigur este locul în care poți vedea căței fericiți, care aleargă peste tot și se bucură de libertate.

2. Pădurea Mârzești

În nordul orașului, după Breazu, cu acces ușor din zona stejarului monumental, Pădurea Mârzești e ideală pentru o ieșire relaxată. Poți face un circuit lejer prin pădure, iar la final cobori spre niște pajiști deschise cu aspect aproape mediteranean, modelate de sărăturile fostei mări Sarmatice. S-ar putea să vezi și câțiva popândăi care stau de pază pe câmp, ca niște mici santinele curioase.

3. Fânețele Seculare Valea lui David

Dacă vrei să îți pierzi privirea la linia orizontului și să savurezi niște panorame largi, fără obstacole vizuale, fă o plimbare aici. Este un loc foarte bun pentru o drumeție pașnică, pe care să o faci în propriul ritm, cu coline și pajiști domoale, care te invită să încetinești și să devii un observator care prețuiește prezentul.

4. Tunelul Verde Uricani – Palatul Sturdza din Miroslava

E un traseu pitoresc, cunoscut datorită coridorului natural de vegetație, căruia i se mai spune și „Tunelul Verde”. Este un drum de pământ mărginit de arbori, care formează o boltă naturală și te scoate din tumultul orașului. Zona e foarte la îndemână pentru oricine vrea o plimbare lejeră, inclusiv pentru alergătorii care își doresc să scape de noxe și zgomot.

5. Vârful Rotunda (zona Bârnova – Dobrovăț)

Dacă vrei senzația că ai ajuns „sus”, merită să urci pe Vârful Rotunda. La 418 metri, e printre cele mai înalte locuri din jurul Iașului și poate fi abordat din mai multe direcții: Mănăstirea Bârnova, fântâna cu cumpănă din Slobozia sau cantonul Vama §. Traseul trece prin zone de fag, carpen și stejar, este marcat și ușor de urmărit, iar sus găsești un mic loc de odihnă, perfect pentru o pauză liniștită.

6. Poiana cu Cetate

E un loc emblematic, unde descoperi statui din monoliți de piatră create de artiști ieșeni și ruinele unui sit din secolul 14. Poți avea o dublă experiență: culturală, pentru că mai descoperi o bucățică de istorie, și de agrement, via o plimbare la pas tihnit. Ideală pentru familii extinse, am văzut mulți puști fascinați de statui și dornici să le găsească pe următoarele, dar e potrivită pentru oricine este curios.

7. Delta Moldovei (Movileni – Larga Jijia)

Așa cum îi spune și numele, ai senzația că explorezi o deltă la nivel micro, unde te bucuri de lac, stuf și păsări sălbatice. Este o escapadă la îndemână, unde poți să mănânci un pește bun, să te plimbi pe dig, să stai la malul apei și să uiți de timp și de zarva orașului. Și, dacă nu ești pe grabă, te poți bucura și de un apus pe cinste.

8. Traseul tematic „Darurile Pădurii” (Mădârjac)

Pentru cei care vor un traseu educativ, cu panouri despre plante, arbori și ecosistem, această drumeție este ideală. Este o opțiune care se simte ca o experiență ghidată și marcată corespunzător, din care te alegi cu multe informații noi și valoroase, nu doar o plimbare liberă.

9. Pădurea Floreanu – Frumușica – Ciurea

Mai puțin cunoscută, pădurea te invită să o descoperi prin drumurile ei forestiere late, alternate cu poteci prietenoase. Nu există un traseu fix, te adaptezi în funcție de ce energie ai și de cât timp vrei să petreci acolo, dar faptul că rar întâlnești grupuri mari s-ar putea să te convingă să nu te grăbești și să te bucuri de solitudine.

10. Zona Blaga – Dumitreștii Galății

O bijuterie pentru cei care vor să descopere ceva diferit este zona Blaga – Dumitreștii Galății și împrejurimile sale. Găsești combinația rară de peisaje ample, lacuri discrete, ascunse printre coline, păduri dese și o mănăstire cocoțată pe deal, ce pare desprinsă dintr-o ilustrație. Traseele nu sunt excesiv de marcate, dar asta îți oferă senzația de explorare autentică.

Acestea sunt câteva dintre opțiunile cele mai la îndemână – aruncă un ochi și pe Codrii Iașilor –, de care ne putem bucura fără să fim nevoiți să investim multe resurse de timp și energie. Indiferent de drumețiile pe care alegi să le faci alături de cei dragi, amintește-ți că îți aparțin și tratează-le așa cum se cuvine.

Cum bine mi-a spus un ghid turistic de curând, la intrarea într-un parc național uriaș de la capătul lumii: „Now, you’re one of us.”

Subscribe now

CE FACEM SĂPTĂMÂNA ASTA

🍫 Onirique Chocolat | Sâmbătă se deschide prima ciocolaterie artizanală din Iași, cu rețete aduse direct din Franța de la cel mai prestigios institut culinar din lume – Ecole Ducasse.

🌳 7 ani de Codrii Iașilor | Plimbări ghidate la pădure și activități prin care să ne bucurăm de tradițiile și obiceiurile comunităților de lângă codri, alături de prieteni dragi.

🧶 Târgul Creatorilor | Evenimentul care adună laolaltă creatori de produse care sunt fie unicate, fie lucrate în serie limitată. Sâmbătă și duminică, la Acaju.

🎿 Après-ski outdoor party | Pentru că e încă iarnă și focul arde mai bine afară, FOOM organizează un Après-ski outdoor party, pe 28 februarie, de la ora 16:00. (P)

🎻 Classix Festival | Cea de-a șaptea ediție va fi un apel la prezență, la încetinire și la redescoperirea faptului că, în spatele oricărui act de creație, se află cel mai complex instrument dintre toate: mintea umană. 1–8 martie.

🎷 Bluesify by Jazzify | O seară de blues și rhythm and blues ca la carte, într-o formulă inedită și spectaculoasă. Joi, 5 martie, de la 20.30, la Legend Pub.

✨ Business Under 40 | Ziarul de Iași organizează o gală dedicată recunoașterii antreprenorilor tineri care au reușit să construiască afaceri solide, inovatoare și sustenabile, cu impact real în economie și în comunitate.

COMING SOON

🎤 Trupa RaO | Un show 100% live, în spatele căruia stau 12 ani de evenimente private, concerte și apariții TV. Sâmbătă, 7 martie, de la 20.00, la FOOM. (P)

🎙️ Relațiile: conexiuni vizibile și invizibile | Psihologul Raluca Anton te invită la o întâlnire despre felul în care legăturile dintre oameni ne modelează pe fiecare dintre noi. Pe 24 martie, de la 19.00, la Hotel Internațional.

🎸 Vița de Vie | Pe 26 martie, la Legend Pub, sărbătorim împreună 30 de ani de muzică, energie și poveste ai uneia dintre cele mai iubite trupe din România.

NOU ÎN ORAȘ

Sâmbăta trecută am ajuns la Ultranostim, o nouă cafenea family-friendly, în care părinții pot bea o cafea în tihnă, în timp ce copiii se joacă sub supravegherea personalului.

• Multă lumină naturală, cafea de la Meron și tarte de Crust Society. Deschis de luni până duminică, de la 08.00 la 19.30, pe strada Arcu 35.

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu

Dacă n-ați făcut-o deja, luați-vă câteva minute în weekend să citiți povestea unei mame care a fondat un centru de terapie pentru autism în Lunca Cetățuii, pentru a-și ajuta fiul să se integreze într-o societate care înțelege mai bine persoanele cu autism.

„Am realizat că încep iarăși să mă simt singură împotriva tuturor. Reziliența nativă te duce singură până într-un punct. Dar de la un punct încolo, comunitatea este puterea.”

În ediția de azi:

• lunga listă a proiectelor europene pe hârtie din Iași

• primăriile PNL din județul Iași au plătit sute de mii de euro către padocul groazei din Vrancea

• oferta Iașului pentru turiști este cultura populară, tradițională

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

Singurele proiecte europene confirmate din următorii ani la Iași sunt reabilitarea liniei de tramvai din Copou și reamenajarea zonei din jurul Teatrului Național.

• Restul proiectelor anunțate de Primăria Iași sunt în evaluare și nu au finanțarea asigurată, potrivit ReporterIS.

• Nici Sala Polivalentă nu va fi începută mai devreme de 2028.

• În vreme ce Oradea s-a umplut de centuri și pasaje, Iașul rămâne cu o lungă listă de proiecte pe hârtie.

Avocata care a acroșat un motociclist în Nicolina a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor, plus daune morale de 20.000 de euro către victima sa.

• Decizia Curții de Apel nu este definitivă, ea putând fi contestată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conest a câștigat licitația pentru drumul provizoriu de lângă pasajul Socola, lucrare adjudecată de același constructor. Primăria va putea semna contractul săptămâna viitoare, dacă nu vor fi contestații la procedură.

Subscribe now

AICI SUNT BANII DUMNEAVOASTRĂ

La începutul săptămânii a fost închis un padoc al groazei din județul Vrancea, unde 15.000 de câini au fost maltratați și omorâți în chinuri.

Legătura cu Iașul. Printre clienții acestui padoc privat sunt mai multe comune din județul Iași, majoritatea conduse de primari PNL, care au semnat contracte de zeci de mii de euro pentru aceste servicii:

• Valea Lupului, primar Liviu Dulgheru (medic veterinar de profesie) — 85.000 euro

• Bârnova, primar Mihai Bălan — 85.000 euro

• Holboca, primar Pamfil Neculai‑Aurel — 85.000 euro

• Popricani, primar Ion Tănasă — 50.000 euro

• Dobrovăț, primar Cătălin Iulian Martinuș — 168.000 euro

Acestea sunt doar câteva exemple. În județul Iași, multe alte comune au contracte cu firma ​​Vetmedan SRL, care gestionează padocul din Vrancea.

Cum s-a aflat. Cazul a fost semnalat pentru prima dată de Reporter de Iași în martie 2025, în colaborare cu un jurnalist local din Vrancea. A fost nevoie de aproape un an pentru ca autoritățile să suspende activitatea padocului.

Printre cei care au contribuit decisiv la închiderea padocului din Vrancea este medicul veterinar Emma Stratulat, fondatoarea Asociației Save our Paws.

„Ani la rând, asta am plătit. Am plătit moarte, la bucată, la contract, la factură. Pentru că autoritățile au preferat comoditatea în locul prevenției. Au fugit de sterilizări și au ales „varianta rapidă”. Iar rezultatul se vede: aceeași suferință pe străzi, aceleași povești frânte, aceeași durere în buclă.”

Potrivit unei investigații Snoop, peste 64.000 de câini au fost eutanasiați în România în ultimii trei ani, iar jumătate dintre ei au ajuns în patru adăposturi ale unor veterinari care au transformat procedura într-o afacere.

Care e soluția. Deși primarii plătesc zeci de mii de euro pentru capturarea și eutanasierea câinilor, acest mecanism nu rezolvă problema câinilor din zonele rurale.

Așa cum am arătat într-un material publicat pe Iașul Nostru, Emma Stratulat a creat un program de gestionare umană a câinilor fără stăpân, format din trei piloni:

1. Recensământul și microciparea câinilor din curțile oamenilor, pentru a responsabiliza proprietarii.

2. Sterilizarea masivă atât a câinilor cu stăpân, cât și a celor de pe străzi, o soluție de patru ori mai ieftină și etică decât capturarea și eutanasierea lor și cu o eficiență de 100%.

3. Educarea, prin campanii de informare chiar și din poartă în poartă sau prin parteneriate cu instituții-cheie din comunitate (biserici, școli, consilii locale).

DESPRE CE VORBEȘTE LUMEA

Turismul local este în scădere la Iași, iar de Asociația Destination Iași, lansată cu tam-tam acum patru ani, s-a ales praful. A fost înlocuită de o altă asociație, Organizația de Management al Destinațiilor Iași, care include și Consiliul Județean Iași.

La cel mai recent târg de profil, județul Iași s-a prezentat cu ansambluri de muzică populară, olărit, daci liberi și un asortiment de produse locale. Ca și cum nu am avea altceva de oferit decât cultură populară, tradițională.

Te-ai aștepta ca măcar municipiul Iași să ridice nivelul, dar nu. E de ajuns să iei la pas centrul orașului într-o zi mohorâtă ca să constați că nu ai ce vedea, în afară de șantiere abandonate și șaormerii care ocupă ilegal zona pietonală.

Cum s-a schimbat Iașul în ultimii 10 ani, din perspectiva unui turist? Ok, au apărut mai multe blocuri și mai multe magazine, dar blocuri și magazine găsești oriunde. De ce ar bate cineva drumul până la Iași?

„Doar poveștile frumoase cu un tei, niște îndrăgostiți și juni scriitori nu conving turiștii să viziteze Iașul. Deoarece turismul înseamnă experiențe frumoase și amintiri memorabile. Oferă Iașul o astfel de experiență? Din multitudinea de oportunități pe care le au turiștii, care ar fi motivele pentru care ar alege Iașul, și nu orașe din Italia, Polonia, Cehia etc. etc.?” — Gabriel Lazăr

CE FACEM ÎN WEEKEND

🎥 Retrospectiva Joachim Trier | O retrospectivă dedicată unuia dintre cei mai apreciați regizori europeni contemporani. Cunoscut pentru un cinema al intimității moderne, Trier vorbește cu empatie și claritate despre anxietate, vulnerabilitate și relațiile umane, fără a ocoli umorul și nuanțele vieții cotidiene. În acest weekend, la Cinema Ateneu.

🎸 Grimus | Trupa rock Grimus marchează două decenii de activitate printr-un concert aniversar de excepție, ce va avea loc sâmbătă, de la 20.00, în Urbana.

🍺 Meet the crafters | Un lunch interactiv, în care sunteți invitați să combinați 4 tipuri de carne premium la smoker cu 4 tipuri de bere artizanală. Duminică, 22 februarie, de la 12.00, la FOOM. (P)

🥬 Savory | Un meniu vegan de fine dining, în care țelina, varza și para îți vor desfăta simțurile. Duminică, de la 17.30, la CUIB.

🍫 Atelier de degustare | Pe 26 februarie, de la 18.00, amfiteatrul Negru Zi se transformă într-un mic laborator de ciocolată adevărată. Seara este gândită ca un parcurs senzorial complet: de la boaba de cacao în forma ei naturală, crudă, până la ciocolata adevărată, bean-to-bar, și în final la pralina artizanală.

🎤 Conferință Adelin Petrișor | Un eveniment dedicat jurnalismului și felului în care acesta se transformă sub influența rețelelor sociale. Joi, 26 februarie, de la 14.00, în Aula UMF Iași.

🎙️ IȚ GON | Un mix de stand-up, muzică live, improvizație și povești spuse cu umor de Flavius Buzilă, vocea trupei HARA. Pe 26 februarie, ora 20.00, la FOOM. (P)

COMING SOON

🎿 Après-ski outdoor party | Pentru că e încă iarnă și focul arde mai bine afară, FOOM organizează un Après-ski outdoor party, pe 28 februarie, de la ora 16:00. (P)

🎻 Classix Festival | Cea de-a șaptea ediție va fi un apel la prezență, la încetinire și la redescoperirea faptului că, în spatele oricărui act de creație, se află cel mai complex instrument dintre toate: mintea umană. 1–8 martie.

ÎNCĂ CEVA

Turnătoria de fontă MAE a anunțat că oprește producția după mai bine de 20 de ani. Produsele rămase pe stoc sunt acum la reducere.

Acum câțiva ani am vizitat turnătoria din Bucium și am făcut un reportaj pentru PressOne. Fiind luna august, munca turnătorilor mi s-a părut inuman de grea. Un meșteșug pe cale de dispariție, procesul de producție fiind, în esență, același ca acum 100 de ani.

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu

Acest mesaj de interes public rulează în pauza publicitară TV de câteva luni.

Este o mică victorie pentru asociațiile implicate în sprijinirea, protecția și terapia persoanelor diagnosticate cu tulburare de spectru autist (TSA) și doar o parte infimă din drumul lung care se așterne în fața unui diagnostic.

Deși nu avem o statistică oficială, asociațiile de profil estimează că sunt peste 40.000 de copii și adulți cu TSA în România. 14% dintre copiii de școală primară.

Recuperarea lor rescrie viețile familiilor și se sprijină pe oameni ca Roxana Radu. Este psihoterapeut și reușește, cu energie și fără ostentație, să deconstruiască percepția despre ce este dificil de depășit în viață.

Am discutat despre drumul său într-o după-amiază cu viscol în bucătăria Lukaut, centrul de terapie pentru autism pe care l-a deschis în 2020 în Lunca Cetățuii.

Subscribe now

„Noi nu existam pentru el”

Dincolo de activitatea din cabinet, Roxana se străduiește ca Lukaut să fie un spațiu comunitar de întâlnire, unde copiii și adolescenții cu autism pot interacționa firesc cu copiii neurotipici.

Când nu este la centru, alături de cei doi colegi, fie scrie un proiect educațional cu care încearcă să ajute Lukaut să se susțină financiar, fie este în sala de clasă, alături de fiul său.

În vârstă de aproape 12 ani, Luca învață la școala publică din sat, iar ea îi este shadow — o practică necesară integrării copiilor cu cerințe educaționale speciale în mediul școlar de masă, unde au mai multe șanse să-și dezvolte aptitudinile cognitive, sociale și emoționale.

Acum aproape 10 ani, înainte ca Luca să fie diagnosticat cu autism, Roxana era inginer într-o multinațională de IT și viața sa avea alt ritm.

Pe când băiatul avea un an și jumătate, și ea, și soțul ei au început să se îngrijoreze.

„Nu mai era interesat de noi, nu mai avea contact vizual, voia doar să stea singur în camera lui, să nu îl deranjeze nimeni. Noi nu existam pentru el, iar asta ne-a afectat cel mai mult, adică vrei să-ți ții copilul în brațe și nu te lasă.”

După ce Luca a început să meargă la grădiniță, au observat că „nu era interesat să se joace cu ceilalți copii, plângea mult, stătea singur cu păturica lui și se alina.”

Au apelat la un psiholog pentru screening, iar după diagnostic au început imediat terapia ABA (Analiza Comportamentală Aplicată), una dintre cele mai utilizate metode de intervenție în autism.

Cu timpul și în ciuda efortului depus în terapie, copilul a pierdut progresiv limbajul pe care îl achiziționase până la vârsta de doi ani.

„La aproape patru ani, mai spunea doar câteva cuvinte. El în terapie a reînvățat să vorbească, abia la cinci ani a ajuns să formuleze din nou o propoziție simplă.”

Documentându-se avid, au aflat de o procedură experimentală1 — un transplant autolog de celule STEM realizat într-o clinică din Viena, care ar putea contribui la formarea de noi rețele neuronale.

„A fost printre primii copii din țară care au făcut această procedură. De atunci au mai fost mulți părinți, părerile au fost împărțite. Ne-au ajutat colegii de muncă, în trei zile am strâns 10.000 de euro.”

Contrar tuturor așteptărilor, a observat imediat o diferență în comportamentul băiatului. „Parcă nu era copilul nostru, s-a uitat în ochii noștri și ne-a întrebat, mami și tati, mergem la plimbare?” După acel moment, progresele pe partea de limbaj și autonomie, susținute de terapie, s-au accelerat, spune Roxana.

Viața lor de familie se întâmpla între serviciu și naveta zilnică în celălalt capăt de Iași, la centrul la care Luca făcea terapie. Oricând avea timp, Roxana citea studii și metode pentru a se educa și lucra în paralel cu Luca acasă. „Mi-am luat o bibliotecă de cărți, tutoriale, tot ce am găsit.”

A făcut inclusiv formările în terapia ABA și PECS (Sistemul de comunicare prin schimbul de imagini), ca să poată colabora cu terapeuta fiului său. În 2016, intervenția pentru tulburările de spectru autist era la început în Iași: „eram încă într-o ceață.”

Pe măsură ce citea mai mult, Roxana avea întrebări, așa că a decis să se înscrie la a doua facultate, în paralel cu jobul și cu rolul de mamă de copil cu dizabilități.

Când era în anul al II-lea la Facultatea de Psihologie, a deschis Lukaut. „Am zis că trebuie să fac ceva să îl pregătesc pe Luca pentru școală.”

Pe parcurs, a reușit să finalizeze și doilea master, dar și formarea în Terapia Cognitiv-Comportamentală. Roxana este astăzi psihoterapeut în supervizare, acreditat de Colegiul Psihologilor din România.

„Reziliența nativă te duce singură până într-un punct”

Ideea unui centru de terapie a prins contur în cadrul unui grup de suport pentru părinții cu autism. Acolo a aflat de un program de granturi europene pentru întreprinderi sociale, facilitat în Iași de către Fundația Bethany.

A scris proiectul în vacanța de Crăciun, s-a înscris și a fost una dintre cele trei întreprinderi câștigătoare din regiune care au primit 50.000 de euro, bani cu care a reușit să deschidă Lukaut într-o casă închiriată din Lunca Cetățuii.

Banii au fost esențiali, dar nu suficienți. Economiile familiei, acumulate în anii de corporație, au susținut cheltuielile lunare și salariile. „Cât lucram în IT, jumătate din salariu intra aici.”

Birocrația a fost și rămâne unul dintre lucrurile care le complică cel mai mult activitatea, de la modul de organizare juridică și până la testele standardizate pentru evaluare, pe care le aplică în cabinetul de lucru, foarte costisitoare.

„Fiecare test e minimum 1000 de euro. În străinătate, de exemplu, tu ca psiholog cu liberă practică primești instrumentele ca să ai minimul necesar să profesezi.”

Roxana speră ca în 2026 să reușească să intre în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CAS), pentru a putea oferi terapie decontată, însă procedurile de acreditare sunt greoaie și de durată.

Echipa de la Lukaut este formată din trei psihologi cu drept de liberă practică care oferă evaluare psihologică și terapie individuală — cognitiv-comportamentală, ABA, integrare senzorială. Pe lângă activitățile 1-la-1, la centru au loc întâlniri de socializare.

„Încercăm de 1 iunie, de Halloween, Paște, Ziua Unirii, să ne organizăm. Eu invit pe toată lumea, toți copiii din comunitate, nu doar pe cei din centru. Pentru că partea de socializare e cea mai grea la cei cu autism, vrem să interacționeze cu copii neurotipici de la care să învețe să danseze, să râdă împreună. (...)

De Crăciun avem mereu trei zile de evenimente, în prima facem bradul, în a doua ornamentele, în a treia coacem prăjituri, cântăm colinde, e deja o tradiție pentru noi.”

Toate activitățile de grup sunt gratuite. „Încercăm să le susținem din fondurile proprii și din formularele 230“, de redirecționare a 3.5% din impozitul pe venit.

Dar sunt puțini cei care donează, iar Roxana și-ar dori ca mai multă lume să utilizeze acest instrument pentru a susține cauze din comunitatea din care face parte.

Orice sprijin e binevenit. Câteva studente de la psihopedagogie specială se implică voluntar, „de drag și de experiență, bat drumul din Copou până aici să aibă grijă de copii” și pictează instrucțiuni vizuale pe care copiii să le poată urmări mai ușor.

Și-a propus să înființeze curând și un nou grup de suport pentru părinți, știind pe propria piele cât de benefic e contactul cu persoane care împărtășesc aceleași dificultăți și preocupări.

Pe când Luca era în primii ani de terapie, Roxana frecventa grupul de suport al asociației, loc în care a înțeles că nu e singură și a legat prietenii care rezistă și astăzi. Acum, vrea să experimenteze forța grupului de suport și din perspectiva psihoterapeutului.

Grupurile de socializare și întâlnirile nu atrag venituri la Lukaut, dar aduc ceva mai valoros: posibilitatea ca Luca și alți copii să se integreze într-o societate care înțelege mai bine persoanele cu autism.

„Trebuie să gândesc tot timpul în viitor. Care e următorul pas pe care trebuie să îl fac pentru ca atunci când ajunge într-o anumită etapă, eu să fiu pregătită?”

Roxana încearcă să-și folosească toate șansele pe care le are pentru a ține Lukaut pe linia de plutire. Înscrie proiecte educaționale la concursuri de finanțări în încercarea de a atrage fonduri care susțin activitatea centrului. Proiectele pe care le concepe propun activități educaționale în școli și licee pentru toate categoriile de elevi, nu doar pentru cei cu TSA.

„Până la final de martie încerc să depun în cadrul programului SAVE de la World Vision un proiect de șase luni dedicat combaterii violenței în școală. Cu activități anti-bullying și de conștientizare. Ar viza și elevii, și părinții, și cadrele didactice, ar acoperi peste 1.000 de oameni.”

Este și mediator Feuerstein, o metodă alternativă de predare și consiliere psihopedagogică care stimulează procesul de gândire și îi ajută pe copiii cu dificultăți de concentrare să dobândească noi metode de învățare.

În 2025, o finanțare privată i-a permis să implementeze la Lukaut un program de intervenție Feuerstein pentru trei grupuri de câte zece elevi, atât atipici cât și neurotipici.

Elevii au fost selectați cu ajutorul școlii din sat, unde a găsit mereu deschidere și implicare: „au o doamnă consilier școlar care parcă trăiește pentru cei cu CES”.

„Recomand școala din Lunca Cetățuii, sunt profesori foarte capabili, mulți dintre ei tineri. Eu merg zilnic la clasă, văd cum se lucrează, cum se implică directoarea. Au o mulțime de activități cu copiii. Se luptă și ei, tot așa, cu tot felul de sponsorizări pe proiecte, au digitalizat toate clasele.”

Terapia pentru adolescenții cu autism, mai degrabă „o nișă”

Materiale pentru activități, zeci de jocuri de societate, jucării și cărți sunt stivuite la dungă pe rafturile din cele două cabinete de lucru individual. Deși sunt câțiva copii care fac naveta din Iași, cei mai mulți clienți sunt din sat.

În spațiul comun de la parter, șase măsuțe stau aranjate „în U” pentru discuții de grup, iar în zilele de sărbătoare, când casa se umple, forfota se extinde și la mesele din bucătărie. Pe timp frumos, terasa și umbra copacilor din curte sunt preferate pentru activități.

La etaj, Roxana a amenajat de la început un spațiu care amintește de o sală de clasă - cu pupitre mici, tablă de scris, proiector și bibliotecă. Ideea inițială a fost să-l pregătească pe Luca de atmosfera de la școală, căci „un copil cu autism are nevoie de predictibilitate”. Astăzi, sala este folosită în același scop pentru alți copii, dar și pentru alte activități de grup.

Dar la Lukaut nu vin doar copii. Cel mai mare beneficiar tocmai a împlinit 18 ani.

Mare parte dintre centrele de terapie pentru autism din Iași se axează pe copiii de vârstă preșcolară și școlară, deși dificultățile unei persoane cu autism se intensifică după ce începe școala, remarcă Roxana.

Pentru că este abilitată să ofere terapie și pentru adulți, la Lukaut tinerii pot beneficia de resurse specializate, deși, recunoaște ea, sunt puțini adolescenți care continuă să lucreze în cabinet.

Cei mai mulți dintre copiii cu autism răresc sau chiar opresc terapia după ce încep școala, observă Roxana.

„Copiii care au doar o mică întârziere de dezvoltare intră în învățământul de masă (...) Dar după șapte ani, după ce ai terminat să îi înveți culorile, emoțiile, rămâne partea socială, care e foarte complicată, intervine anxietatea și asta necesită intervenția unui terapeut cu formare de psihoterapie.”

Pentru că formările în psihoterapie sunt extrem de costisitoare, nu toate centrele specializate în terapii pentru TSA au în echipă psihoterapeuți, iar terapia pentru adolescenții cu autism rămâne mai degrabă „o nișă”.

Cazurile severe intră în sistemul special de învățământ, unul cu multe probleme și limitări.

„Ce se întâmplă în unele școli speciale din Iași ține de anii ‘60. Ca stat, spui că educația este gratuită pentru toți copiii, dar știu, de la unii părinți, că li se cere să vină să stea cu copilul, pentru că la clasă e doar un psihopedagog la șase copii și nu face față. Fac cu rândul ca să acopere programul.”

Iar părintele are nevoie să poată menține un loc de muncă, ca să plătească terapiile făcute la centre private sau salariul unui supraveghetor la domiciliu. „Indemnizația pentru cazurile de dizabilitate gravă, de 2.000 de lei, este praf în ochi.”

Pare mult și pare greu să te împarți în atâtea direcții. Am întrebat-o pe Roxana cum se motivează să țină ritmul. „Asta mă ține în funcțiune”, mi-a spus.

„Am început din nevoie, pentru Luca și dacă tot am ajuns aici, de ce să nu ofer mai departe și altora? În fiecare interacțiune cu fiecare părinte și cu fiecare copil, nu ai cum să nu înveți ceva nou. Totul se face cu oameni. (...). Iar în domeniul psihologiei nu poți să devii un specialist mai bun dacă nu lucrezi cu mulți oameni, cu patologii, caractere și personalități diverse.”

Preocuparea pentru viitorul băiatului său îi rămâne motor.

„Cea mai mare satisfacție o am când am învățat, citit sau văzut ceva, am aplicat la fiul meu și l-am văzut ușurat, efectiv ușurat. Când reușesc să gestionez o criză de furie. Când îl văd că mai face câte un pas prin strădania mea.”

În ediția de azi:

• Politehnica Iași este de vânzare

• mizeria de pe străzile neasfaltate din periurban

• o nouă cafenea pe strada Arcu

ȘTIRI LOCALE PE SCURT

Cum ar putea arăta zona din jurul Teatrului Național. Întreaga zonă va fi reamenajată cu bani europeni. Fondurile UE erau pre-alocate pentru Iași, astfel că singura misiune a Primăriei a fost să propună un proiect eligibil, potrivit Apix.

• Circulația auto va fi restricționată pe anumite segmente, fiind permis accesul pietonilor și al tramvaielor, iar sensul giratoriu din jurul statuii lui Miron Costin va fi desființat, împreună cu locurile de parcare din zonă.

Două investiții majore în Copou au intrat în dezbatere publică.

• Grupul Iulius vrea să construiască o clădire cu 6 etaje în spatele Casei Racoviță, fostul sediu al Centrului Cultural Francez. Proiectul este contestat de Asociația Reset, din cauză că „ar afecta iremediabil percepția vizuală a monumentului și farmecul specific al bulevardului Carol I”.

• Soții Fiterman vor să construiască o clădire de 8 etaje în imediata vecinătate a rondului Triumf din Copou.

• Odată încheiate dezbaterile, proiectele vor intra în circuitul de avizare la nivelul Primăriei, care poate fi unul de durată: de la 3-6 luni până la aprobarea în Consiliul Local și la 1-2 ani până la obținerea autorizației.

Dosarul de corupție al lui Costel Alexe este blocat. Componența completurilor de judecată a fost modificată de mai multe ori, ceea ce a făcut ca dosarul să fie reluat de la zero de fiecare dată.

• Dosarul a fost trimis în judecată de către DNA în iulie 2022. Până în februarie 2026, în faza de fond a procesului de judecată nu s-a întâmplat practic nimic.

Clubul de fotbal Politehnica Iași este scos la vânzare, însă noul proprietar va trebuie să achite datorii de până la 7 milioane de lei.

Traficul în zona Tătărași / Doi Băieți va fi congestionat în următoarele luni, din cauza lucrărilor la un pod peste râul Ciric, care au început în această săptămână.

Subscribe now

GALERIE FOTO

Una dintre problemele cele mai acute ale locuitorilor din periurban este dependența de mașină.

Pentru cei mai aventuroși, transportul public, bicicleta sau scuterul pot fi o opțiune în sezonul cald, însă iarna unii locuitori sunt nevoiți să folosească mașina pentru că multe străzi sunt încă neasfaltate.

În ultima săptămână, pe grupurile de Facebook din zona periurbană au fost publicate mai multe fotografii cu mizeria de pe străzi, uneori la doar câteva minute de primăriile comunelor din jurul Iașului.

Problemele au fost recunoscute și de primarul comunei Miroslava, Dan Niță. După o vizită pe teren în satul Horpaz, Niță a anunțat că „schimbă foaia” în privința dezvoltatorilor care nu asfaltează străzile din cadrul complexelor imobiliare, după ce ani la rând a eliberat autorizație de construire fără această obligație.

CE FACEM SĂPTĂMÂNA ASTA

🎸 Adam’s Nest | Două concerte electro-acustice la cafeneaua Negru Zi. Vineri de la 19.00 și sâmbătă de la 10.00.

🧒 Terapie-n librărie | Prima întâlnire din noul an cu Roxana Postolache la Cărturești Palaseste este dedicată relației cu copiii noștri.

🌳 Oaze Urbane | Cei de la CIVICA te invită pe 10 februarie, de la 17.00, la Casa Muzeelor, ca să afli cum te poți implica pentru ca următoarea oază să fie în cartierul tău.

COMING SOON

🍫 Atelier de degustare | Pe 26 februarie, de la 18.00, amfiteatrul Negru Zi se transformă într-un mic laborator de ciocolată adevărată. Seara este gândită ca un parcurs senzorial complet: de la boaba de cacao în forma ei naturală, crudă, până la ciocolata adevărată, bean-to-bar, și în final, la pralina artizanală.

🎻 Classix Festival | Cea de-a șaptea ediție va fi un apel la prezență, la încetinire și la redescoperirea faptului că, în spatele oricărui act de creație, se află cel mai complex instrument dintre toate: mintea umană. 1-8 martie.

DE CITIT

1. Celebra publicație Monocle a publicat recent un scurt reportaj despre Iași:

With a population of about 400,000, it sits in the country’s northeastern corner, near the border with Moldova. It was the capital (or dual capital, with Bucharest) of two of Romania’s predecessor states and has a heavy dusting of historic churches, which frequently appear in your eyeline despite a Ceausescu-era attempt to block them from sight with apartment buildings.

2. Un interviu cu Alexandrina Dinga, președintele Asociației Civica:

Fără bine comun nu avem cum să fim bine la nivel individual. Cred că de fapt asta avem nevoie să conștientizăm din ce în ce mai mulți. Și inclusiv noi, ca ONG, vrem să inspirăm mai mult asta, pentru că, pînă la urmă, tot ce facem noi ca organizație este pentru binele comun.

3. Un reportaj despre comunitatea care încearcă să transforme Codrii Iașilor într-un parc natural, în ciuda rezistenței autorităților locale:

„Problema cea mai mare e la Direcția Silvică”, spune Mihai. „Ei se văd ca pierzători în toată povestea asta. Dacă pădurea primește altă valoare decât cea a lemnului, pentru ei e un impact în veniturile proprii. Romsilva este regie autonomă, ei își plătesc inclusiv salariile din ce taie.”

4. Grațian Mihăilescu, expert în urbanism, despre tragedia din București, unde o fetiță de cinci ani a murit după ce a fost accidentată pe carosabil:

În orașele unde pietonul e prioritar, trotuarele sunt largi, trecerile de pietoni sunt ridicate, semafoarele le dau timp real, iar viteza în zonele rezidențiale este limitată la 30 km/h. Acolo, un copil care traversează nu e o „eroare” sau o „neatenție”, ci parte din fluxul normal al orașului.

Aici, în schimb, pietonul e tratat ca un obstacol. Spațiul public e construit pentru a fi traversat cât mai repede cu mașina, nu pentru a fi trăit pe jos. Străzile sunt coridoare de viteză, nu locuri de întâlnire. Parcurile sunt adesea împinse în periferie, iar centrul orașului devine un labirint de mașini parcate pe trotuar.

NOU ÎN ORAȘ

Prietenii de la Iași.Travel au fost în vizită la Two Space, un nou concept hibrid de cafenea și agenție de marketing, care s-a deschis recent pe strada Arcu 25.

Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝

Pe curând,
Alex Enășescu