5 cafenele din Iași care au format comunități unite
5 cafenele din Iași care au format comunități unite
Poveștile celor care și-au schimbat carierele din pasiunea pentru cafea
„Ia uite, şi aici s-a mai deschis un coffee shop!”, îmi spune prietena mea într-o zi, în timp ce ne plimbam prin oraș. Deși uneori avem impresia că nu se schimbă nimic în oraşul ăsta, parcă peste noapte, un butic cu haine se transformă în gogoșerie, un mic fast food se devine ice tea to go, apare un restaurant de fine dining într-o clădire pe care până atunci nici n-am observat-o sau o nouă cafenea într-o intersecție din centrul vechi.
Industria cafelei a înflorit frumos în Iaşi, oraş care până în urmă cu 7-8 ani nu avea nici un loc cu cafea de specialitate sau cafea to go pregătită cum trebuie. Din păcate, multe astfel de afaceri nu rezistă în mediul destul de concurenţial, afectat în ultimii doi ani și de pandemie.
Există şi excepţii fericite. Unii nu doar că au reuşit să supravieţuiască, ci chiar şi-au deschis localul ori s-au reinventat în timpul acestei perioade dificile. Dincolo de specialitatea cafelei şi tehnica perfectă, secretul lor a stat în modul în care şi-au atras oamenii „în bătătură”, oameni pe care şi i-au transformat din clienţi în prieteni şi apoi în comunităţi unite.
De multe ori, aceştia sunt atraşi, pe lângă aroma cafelei, şi de povestea pe care o primesc în ceaşcă sau în paharul de to go. Dar, pe lângă asta, cel mai important este sentimentul de apartenenţă.
Pentru că am lucrat câţiva ani ca barista, ştiu care sunt provocările unei astfel de afaceri. Şi mai ştiu că pentru mulţi oameni care veneau zilnic acolo nici măcar nu mai era despre cafea, ci despre energia pe care o primeau prin interacţiunea cu noi şi cu locul în sine.
Îmi plăcea mult să stau la discuţii cu oamenii de cealaltă parte a barului. De multe ori îi cunoşteam după nume, ştiam ce joburi au, pe unde au mai mers în vacanţă, dacă îi aştepta o sesiune grea sau dacă le era dor de casă. Între timp, câţiva mi-au devenit chiar prieteni. Cred că asta înseamnă să fii legat sufleteşte de un loc.
Meseria de barista deschide uşile unui univers la care mulți dintre noi nici nu ştim că avem acces: oamenii şi poveştile pe care le poartă cu ei zilnic, dar pe care nu avem ocazia să le cunoaștem. Am fost curioasă dacă ceea ce am simțit eu este valabil și pentru alți (foști) colegi de breaslă pe care Iașul îi îndrăgeşte mult.
Ei au avut curajul de a-şi schimba total carierele pentru a deschide cafenele dedicate oamenilor, în primul rând, dincolo de afacere. Doar că, fără să-şi dea seama, au devenit și community builders. Despre ce înseamnă o comunitate şi cum se contruieşte, Oana Filip vorbeşte foarte frumos şi concis în newsletter-ul ei, Lipici în Comunitate.
„Coffee shop-urile sunt locurile unde noi suntem unii lângă alţii. Chiar dacă uneori avem activităţi total diferite, avem şansa să ne cunoaştem la o cafea pentru că ne place acelaşi loc.” - Tudor Munteanu (Gist)
Fika, mai mult decât o pauză de cafea
„Fika” înseamnă chiar asta, pauză de cafea. Dar nu oricum, ci o pauză sănătoasă, în care să-ți iei timp pentru tine și în care să simți efectiv gustul cafelei pe care o bei. La asta se mai adaugă un desert gustos, o carte, o conversație sau răgazul de a privi pe geam pietonii. Acest ritual este reprezentativ pentru cultura suedeză, la fel cum este pentru britanici „ceaiul de la ora 5”.
Lui Andrei i-a plăcut atât de mult acest concept, descoperit în timpul unui concediu în Suedia în urmă cu câţiva ani, încât a vrut să-l păstreze. Cum locul de muncă pe care îl avea atunci nu-i aducea împlinire, dorindu-şi de fapt să fie în mijlocul unui grup de oameni plini de viață, s-a gândit că poate aduce Fika și acasă, la Iași.
„Îmi doream să mă pot dezvolta mai mult și în altă direcție.” A început atunci, alături de partenera lui, căutarea unui loc unde să-și poată implementa ideile. Vreo trei ani au vânat anunțuri de închiriere și au luat orașul la picior căutând spațiul ideal. Când pe ușa unui fost magazin de îmbrăcăminte din Piața Unirii a apărut anunțul „de închiriat”, știau că au găsit locul perfect.
„Nu trebuie să existe diferențe de gust sau de calitate de la o cafea la alta”
Cel mai important lucru pe care l-au avut în minte atunci când au plănuit conceptul cafenelei a fost respectul real față de clienți. Iar asta a pornit de la servirea unei cafele de specialitate pregătite exact ca la carte, până la amenajarea simplă, specifică stilului nordic, fără prea multe elemente de decor ostentative şi lipsa brandurilor de pe cești sau de pe piesele de mobilier.
„Nu mi s-a părut normal să invit omul în casa mea şi să am pe masă scrumiere de la Kent, pahare de la Coca-Cola, scaune de la Ursus”, spune Andrei. A investit toți banii în astfel de lucruri, vrând să ofere o experienţă autentică.
„Dacă vrei să ştii cât de mult este respectată cafea într-un loc, uită-te în primul rând la ceşti. Trebuie să aibă pereţii groşi şi să fie din ceramică, pentru că aşa menţine mai bine şi mai mult temperatura cafelei”.
Fiind novice, nu putea porni un business cu cafea fără să aibă un control al procesului, aşa că s-a pregătit alături de un barista profesionist care l-a şi ajutat o perioadă după deschidere.
Prima lecție pe care a învățat-o a fost constanța în timp. „Nu trebuie să existe diferențe de gust sau de calitate de la o cafea la alta”, regula de căpătâi cu care a pornit la drum. Pentru el, fiecare client este la fel de important, valoare pe care a încercat să o transmită mai departe echipei.
Parterul gri şi anost al blocurilor turn a prins viaţă
Dacă ajungi într-o dimineaţă oarecare la Fika şi nu ştii de unde se aud toate râsetele zgomotoase, sunt grupurile de elevi sau studenţi care şi-au găsit un refugiu perfect pentru studiu. Adunaţi ciorchine cu manuale, cursuri şi carioci împrăştiate pe mese, discută despre artă, medicină, matematică, examene, restanţe sau chiar marele şi înspăimântătorul BAC. În colţurile mai retrase, în spatele unor monitoare stă „clasa muncitoare”, oamenii care îmbină utilul cu plăcutul, aducându-şi joburile la o cafea.
Înainte ca pandemia să reducă din elanul social, Sufrageria Fika a găzduit și concerte, degustări de vin, lansări de carte, dezbateri, şedinţe cu părinţii, aniversări. Cam orice, pentru că lui Andrei i-a plăcut să aibă casa cât mai plină. Toate aceste evenimente au consolidat mult comunitatea adunată în jurul cafenelei.
Un alt lucru pe care l-a făcut de-a lungul timpului a fost să susțină micii producători și antreprenori locali, pe care i-a promovat chiar prin astfel de seri tematice: L`Artisan, Flair Scent, grupul mămicilor antreprenoare Mamprenoare, Maciupic, școala de scris creativ The writing Journey sau atelierul de gătit susținut de chef Bogdan Puiu fiind doar câteva exemple.
Omul de dincolo de client
Pentru mine, Fika a fost și încă este o a doua casă, tocmai prin prisma interacțiunii cu persoanele pe care le-am cunoscut și de la care am învățat foarte multe.
Asta pentru că Fika este un loc unde oamenii au venit zilnic şi au învăţat să se cunoască între ei, depăşind perimetrul delimitat de masă. La început mai timid, pornid de la un salut din priviri prin care îşi spuneau „Hei, te cunosc, vii des pe-aici”, până la conversaţii ceva mai curajoase peste mese, la rând în faţa barului ori afară, în jurul coşului pentru mucuri de ţigară.
Așa că, cel puțin din acest punct de vedere, viziunea lui Andrei din momentul în care a adus conceptul suedez la noi în Iași a dat rezultate. „Îmi plăcea mult ideea asta de a socializa în completarea unei pauze de cafea”, spune el.
A fost fascinant să urmăresc tot acest proces de după bar şi chiar să fac parte din el pentru că un lucru pe care și l-au dorit din start Andrei şi Roxana atunci când au deschis cafeneaua a fost modul prietenesc de a comunica în echipă și cu clienții. Iar ei au rămas pentru că au simţit că sunt văzuţi cu adevărat, omul de dincolo de client.
Navar - o călătorie în jurul lumii
Navar este un coffee shop micuţ de pe Ştefan, care stă îngrămădit ca un copil printre cei mari, dar care spune povestea minunată a unor arome şi specialităţi de cafea din întreaga lume.
Adriana şi Vlad, parteneri de viaţă şi de business, l-au deschis în august 2020, după mai bine de trei ani în care şi-au căutat neîncetat un loc potrivit. Norocul lor a fost, paradoxal, faptul că pandemia a pus lacătul pe multe astfel de afaceri micuţe, ce nu şi-au putut plăti angajaţii sau chiriile. Au făcut acest pas dintr-o nevoie pe care o simţeau pulsând de mulţi ani: un loc al lor.
Cei doi tineri şi-au investit toată pasiunea pentru cafea şi experienţele pe care le-au adunat din călătoriile lor într-un spaţiu mic, dar foarte primitor, unde fiecare colţişor este valorificat şi folosit creativ.
„Noi suntem pasionaţi de cafea de mai bine de șapte ani şi am călătorit în multe locuri special pentru cafea”. De aici şi numele Navar. Iar conceptul locului este, de fapt, chiar o călătorie în jurul lumii cafelei.
Make barista cool again!
Deşi au pornit de la pasiunea pentru un produs, cei doi şi-au dat seama că meseria în sine de barista este foarte faină. „Noi nu am stat niciodată în bar înainte de treaba asta, fiecare având alte cariere“, îmi spune Adriana, care şi-a auto derogat misiunea de purtător de cuvânt, timp în care Vlad îşi face munca după bar.
Vlad este coffee geek-ul – aşa cum îl numeşte partenera lui – şi care acum se ocupă full-time doar de cafenea. Pentru că nu au apucat să facă un curs profesionist de barista înainte de a deschide locul, tot ce ştiu acum a fost învăţat pe cont propriu.
„Învăţam, mă uitam pe internet la diverse tutoriale şi făceam acasă. Însă nu am preparat într-un mediu profesionist până să deschidem acest loc. Aşadar, am făcut singuri totul de la un capăt la celălalt şi am învăţat din mers”, povestește Adriana, iar Vlad o completează „la început mi s-a făcut rău de la câtă cafea beam zilnic. Gustam mereu să mă asigur că e ceea ce trebuie. Nu a fost totul perfect, ştiu asta, dar oamenii s-au tot reîntors”.
Cafele din jurul lumii
Perfectă sau nu, cafeaua de la Navar spune poveşti de prin toată lumea şi cu asta cred ei că se diferenţiază. „Am vrut să aducem prăjitoriile mari din afară, lucru pe care nu-l fac alte cafenele. O dată pe lună sau la două luni am adus câte o cafea nouă. Acesta a fost conceptul cu care am pornit, să aducem lucruri noi mereu, cafele pe care oamenii să le testeze pentru că ştim că lumea are mai puțin acces la cele din afara țării.”
„Nu mă aşteptam să avem rezultatul ăsta. Am zis că o facem aşa, că avem noi un moft.”
Cuplul povesteşte că, puţin câte puţin, au pus accent şi pe partea de educare, vorbind cu cei care le treceau pragul despre notele regăsite în cafeaua pe care o beau şi despre modalităţile inedite de procesare.
„Sunt oameni care vor doar să bea o cafea bună. Dar am văzut şi oameni foarte interesaţi, care vor să afle mai multe despre cafea şi care au pus întrebări. Iar asta ne-a dat un imbold foarte mare să continuăm”, povestește Adriana.
O astfel de procesare specială este cea pe bază de fermentare anaerobă: se pun boabele de cafea în diverse recipiente, fără oxigen. Acolo ele mai dezvoltă nişte note speciale. „Notele alea uşor pişcăreţe de la fermentare chiar se simt. Asta în sine este o experienţă. Asta am vrut să aducem, cafele care nu-s chiar accesibile. Am vrut să avem un loc special şi cafele speciale”, precizează Adriana, în timp ce îmi face un tur al barului.
„Acum avem un grup de clienţi care vin special pentru varietăţile noastre şi tot timpul ne întreabă «azi ce mai bem?», «ce mai încercăm nou?»”
Cei doi mai spun că i-au lăsat pe ei să-i descopere prin tot ceea ce fac, fără a fi prea ostentativi şi că îi îndeamnă să fie curioşi şi să se bucure de orice experienţă în sine, de la decorul locului, până la interacţiunea cu oamenii de acolo.
„Uite, şi asta a fost pentru noi o provocare, să încercăm să explicăm diferenţa subtilă de arome sau de ce o cafea are gustul pe care îl are.” Vlad spune că a vrut neapărat și cafele pentru brew (o metodă de extracţie manuală, ce are la bază infuzia şi din care rezultă o cafea cu o consistenţă mai uşoară, dar foarte aromată) şi se bucură că s-a dezvoltat apetitul clienților şi pentru acest tip de preparare.
Un simplu produs se poate transforma într-o comunitate
Cei doi antreprenori se mândresc foarte mult cu meseria pe care şi-au ales-o pentru că aşa au ajuns să cunoască mulţi oameni, să-şi facă prieteni şi să simtă că fac parte din ceva special.
„Am senzaţia că s-a adunat aşa o gaşcă de oameni foarte buni, deştepţi, care vin din domenii atât de interesante, iar ei la rândul lor s-au cunoscut aici unii cu alţii. Au fost momente foarte faine, mai ales vara când aveam şi măsuţele afară şi, automat, creştea şi numărul de locuri, iar asta ne permitea să avem grupuri mai mari. Se bucurau cu adevărat unul de celălalt. Pentru mine, astea sunt nişte momente tare speciale. Eu chiar simt că s-a creat o comunitate aici şi cu siguranţă va creşte şi mai mare de-atât”, povesteşte Adriana, iar Vlad o aprobă.
El spune că cel mai mult îi place că în acel locuşor de câţiva metri pătraţi s-au cunoscut între ei oameni care în mod normal ar fi trecut unul pe lângă altul pe stradă.
Mai mult decât atât, Adriana şi-ar dori tare mult să se pună bazele unei comunităţi barista în Iaşi, să existe chiar şi o breaslă recunoscută în acest sens.
Jassyro
Dacă eşti băutor de cafea, nu ai cum să nu fi auzit de Jassyro, printre primele cafenele de specialitate din Iaşi şi mai ales din categoria de to go. „Nici măcar nu voiam să fie coffee shop, ci un magazin unde să vindem cafea pentru acasă.”
Dana şi Silviu alcătuiesc o familie frumoasă, veselă şi cu o energie boemă, iar de şapte ani lucrează cot la cot în această cafenea creată cu dorinţa de a face oamenii să se simtă speciali.
„Cred că am fost chiar printre primele coffee shop-uri de specialitate din ţară, deşi noi la vremea respectivă nu ne-am dat seama. Eu în general nu sunt conştientă de prea multe chestii. Mă arunc în bula mea, muncesc şi mai văd eu după aia”, povesteşte Dana.
Şi pentru ei, cafeaua a însemnat o turnură bruscă în carieră, ambii venind de pe poziţia de manager în cadrul unor corporaţii, dar unde nu se simţeau împliniţi. „Aveam noi dorința asta de a avea un loc al nostru, deși mi se părea că aș fi fost mai respectată dacă aș fi fost manager, ceea ce, îmi dau seama acum, e total eronat.”
Gândul i-a încolţit în minte în timpul unui curs de customer service la job-ul pe care îl avea atunci, vizionând un filmuleţ care s-a vrut a fi motivaţional, „cu un fel de băcănie-poştă-coffee shop dintr-un oraş mic din America. Oamenii se cunoşteau între ei, doamna de la ghişeu îi cunoştea pe fiecare în parte şi locul ăla mi-a dat o stare aşa aparte. Mi-a rămas în minte imaginea asta şi mi-am spus că dacă va fi să fac vreodată ceva, aşa aş vrea şi eu”, povesteşte Dana.
Acelaşi lucru l-a simţit şi Silviu, deşi nu au vorbit niciodată despre asta până în urmă cu doi ani. „Atunci am realizat că noi, în tot acel timp, am fost împinşi de la spate de aceeaşi dorinţă. Acesta a fost un semn că asta trebuia să facem şi că ceea ce facem acum este bine pentru că amândoi am crezut în visul nostru.”
„Vorbeam de 10 lei şi vindeam de 3 lei”
Acum Jassyro este un reper pe piaţa cafenelelor de specialitate și chiar au apărut în recomandările unor ghiduri internaționale culturale sau de călătorie precum National Geographic din Germania, Lonely Planet, revista Wizz Air sau Good Food.
Însă în 2014, când au pornit la drum, cafeaua to go venea doar de la automatele de prin diverse centre comerciale sau de la tonetele de ziare. „Ţin minte că am dat trei zile cafea gratuită, iar oamenii chiar nu înţelegeau de ce primesc gratis. Noi eram conştienţi că venim cu ceva nou, dar că şi preţurile erau mai mari”.
Aşadar, musafirii curioşi care intrau în coffee shop primeau cafea fără să plătească, timp în care Dana şi Silviu le povesteau cum stă treaba cu acel produs şi de ce era atât de special. „Am vorbit mult cu oamenii. Mie îmi place acum să spun că vorbeam de 10 lei şi vindeam de 3 lei.”
Deşi afacerea a început să fie profitabilă abia după vreo doi ani, tactica a dat roade pentru că aşa s-au apropiat de clienţii lor. „Munceam zi de zi şi abia reuşeam să ne plătim facturile, dar toată strădania noastră a fost să-i facem pe oameni să fie deschiși la gust. Tocmai faptul că am stat şi am povestit, iar ei au vrut să ne asculte, spre norocul nostru, ne-a ajutat să fim foarte cunoscuți. Ştiau că veneau la noi şi beau cafeaua care trebuie.”
Oamenii din bătătură
În jurul locului a crescut o comunitate foarte frumoasă de iubitori de cafea pe care Dana îi denumeşte „oamenii din bătătură” şi care s-au transformat în prieteni, iar Silviu povesteşte că lumea simţea cumva nevoia să se implice.
„Chiar avem şi un grup pe care l-am denumit Homo Urbanus şi ieşim cât de des putem. Eu simt acum că fac parte din familia fiecăruia şi că noi am avut impact în vieţile lor, dar şi ei în vieţile noastre.”
Cei doi soţi simt că partea cea mai faină la cafea e că cei care au ajuns să intre în această lume fascinaţi de gust au în spate câte un background diferit şi devine mult mai complex acest domeniu tocmai datorită lor.
„Eu mă lipesc rapid de oameni și sufăr când pleacă din clienți. Cei cu adevărat apropiați ajung să mă cunoască pe mine, pe Silviu, pe Sara, fiica noastră, să ne cunoască viețile, familia. Tocmai de asta pot să vorbesc atât de ușor cu mulți oameni, pentru că simt că îi las să intre în casa mea.”
Este mult mai uşor să faci meseria asta atunci când ajungi să cunoşti omul de dincolo de client şi vorbeşti pe limba lui, lucru pe care Dana îl confirmă.
„Eu cred că orice om este o mică comoară şi că ascunde nişte poveşti pe care nu ai cum să le descoperi dacă nu stai de vorbă cu el şi dacă nu-i acorzi atenţie atunci când îţi intră în shop. Până s-o avem pe Sara, noi ne întindeam la poveşti cu clienţii mult după program, uneori până la miezul nopţii.”
„Este o relaţie win-win”
Dar există şi excepţii şi, în ciuda locului frumos şi armonios pe care l-au creat pentru Iaşi, au existat şi momente mai puţin plăcute.
„Mi s-a spus la un moment dat că e «decât o cafea», iar asta m-a frustrat foarte tare. Noi avem tot respectul pentru oameni, indiferent de profesia pe care o au, dar simt că mulţi nu oferă acelaşi respect şi încă mai cred că anumite meserii sau profesii sunt superioare altora. Chiar am primit o remarcă răutăcioasă din partea cuiva care mi-a spus că «dacă nu ai vrut să înveţi, acum stai şi faci cafea» şi mulţi oameni au senzaţia că dacă stai după bar înseamnă că nu te duce capul. Cât de greşită este această mentalitate!”
Meseria de barista nu este chiar atât de simplă pe cât ar părea deoarece implică multă practică şi cunoştinţe, iar Dana a investit mult timp şi resurse pentru a deveni o barista profesionistă.
„În 2013 am făcut cursuri cu Mihai de la Origo. El m-a introdus în lumea asta a speciality coffee. Poate de asta sunt atât de legată de Origo. După asta am participat și la campionatul național de barista prin 2014. A fost o perioadă foarte intensă.” În 2019 a mai participat şi la campionatul de roasting și de brewing.
„De multe ori ne punem un filtru și contează mult aparențele. Noi o vreme ne-am și luptat cu chestia asta, că suntem patronii de la Jassyro. Și nu înțelegeam ce e cu această obsesie. Suntem niște oameni care au norocul de a face ceea ce le place. Nu este foarte ușor, însă, într-o oarecare măsură, avem norocul de a face lucrurile așa cum ne dorim noi să fie şi este o relaţie win-win”, mărturiseşte Dana.
Copac Coffee
Când urci Copoul, și pe stânga și pe dreapta dai de mici coffee shop-uri, fiecare având propriul mod de a-și vinde povestea. Însă una atrage atenția într-un mod inedit. Își spune Copac și designul ei te duce cu gândul la cea mai frumoasă aventură pe care ai putea s-o ai în mijlocul naturii, în jurul unui foc de tabără și în compania unor oameni fericiți.
Ștefan este cel care a dat viață acestui loc, având un background de om al naturii.
După ce a terminat facultatea de Horticultură în 2016, împreună cu un grup de prieteni s-a implicat într-un ONG dedicat protejării naturii, Alternativa Urbană, prin care făceau și multe împăduriri.
Ștefan este și pasionat de călătorii, de munte și de tot ce înseamnă viața și activitățile în natură. Copac Coffee este modalitatea prin care a îmbinat această latură a vieţii lui cu o altă pasiune, cafeaua.
„Am început masterul și nu aveam ce să fac prin Iași, și pentru că îmi plăcea mult cafeaua și petreceam mult timp prin anumite cafenele, în special la Fika, am zis că vreau să încerc să fac asta. Știam pe cineva care avea un coffee shop destul de mic și m-a întrebat dacă nu vreau sa lucrez cu el. Așa am început eu să lucrez în acest domeniu”, îşi aminteşte el.
Apoi şi-a încercat norocul la un alt coffee shop, vrând să acumuleze cât mai multă experienţă înainte de a fi pe cont propriu.
Ștefan povestește că îi plăcea mult să socializeze şi să discute cu clienţii lui. „Eu eram super timid în timpul facultăţii, dar după ce am început să lucrez în shop, mi-a plăcut super mult interacțiunea asta cu oamenii.”
Dragoste la prima vedere
A simţit de la început că acea căruţa, cum îi spune el, avea acel ceva pe care şi-l dorea şi chiar s-a dovedit a fi perfectă pentru propriul coffee shop la care visa. După ce şi-a cumpărat-o, i-a schimbat complet aspectul, dându-i o personalitate proprie, începând chiar cu numele.
„Nici nu știu de unde a venit ideea cu copacul, dar cumva avea sens pentru că eu mergeam şi merg mult în natură, am lucrat mult cu proiectul ăla de împăduriri și aveam multe poze pe Instagram cu copaci. Toată lumea îmi spunea «copac». Mi-a rămas în cap chestia asta și chiar mi s-a părut fain, e un cuvânt simplu dar cu forță și pe care îl recunoști ușor.”
Anul 2020 a pus pauză planurilor multora, lucru valabil şi pentru Ștefan, care a amânat deschiderea Copacului câteva luni din cauza restricțiilor.
„Am cumpărat căruța prin februarie, dar foarte greu am dat drumul. Nu ştiam că voi avea de-a face cu aşa multă birocrație și numai bine că după asta a început nebunia cu COVID-ul. La nici 3 săptămâni după ce am semnat actele am inceput noi cu lockdown-ul și de atunci abia în octombrie am reușit să deschid.”
Așteptarea a meritat, pentru că întregul concept a prins foarte bine la public, locul în sine fiind şi foarte fotogenic, perfect pentru postat pe social media. „Toți cunoscuții îmi spuneau că peste tot vedeau numai postări și story-uri de la Copac sau vedeau oameni cu paharele în mână. Poate că pentru că e altceva și pentru că am făcut-o exact după gustul meu.”
Şi nu doar imaginea a contat. Ştefan se mândreşte că folosește cafea de specialitate, prăjită local la prietenii lui de la Prăjitoria, pe care o prepară după regulile stricte ale unui adevărat barista. Doar pentru că locul e aşa mic, nu face rabat de la calitate. „N-am lăsat de la mine la nimic: folosesc o cafea bună, un lapte de calitate, ambalaje de calitate.”
Într-adevăr, cafeaua este foarte aromată, se simt notele fructate ale blendului de Brazilia cu Guatemala pe care îl foloseşte, iar laptele e cremos, fără să aibă spumă, încălzit atât cât trebuie.
Copac a adunat în jurul său mulţi prieteni
Secretul succesului imediat, consideră Ştefan, a fost comunicarea şi deschiderea faţă de clienţii lui pe care şi i-a apropiat uşor pe lângă casă. „Îmi place să-i întreb pe toți ce fac sau cum le-a fost ziua și mă uit că mulți chiar se luminează la față. Cât le fac eu cafeaua începem să povestim, se face coadă, se mai dau într-o parte și tot continuăm conversația.
Am vorbit cu oamenii aşa de mult încât ştiu chiar şi ce a făcut fiecare de sărbători. Îmi place mult interacțiunea asta cu studenții și să am timp să mă ocup de ei”, povesteşte plin de entuziasm Ștefan, completând că tocmai din aceste discuţii lejere şi sincere îşi ia energia.
Tocmai pentru că se simte atât de împlinit în acest loc, deşi în weekend e închis, atunci când nu pleacă pe munte tot mai lucrează măcar câteva ore. „Şi atunci când spun că stau acasă să mă odihnesc, tot mai vin aici câteva ore pentru că nu am stare și știu că aici îmi găsesc prietenii.”
Oamenii nu caută doar cafeaua, ci persoana din locul în care merg
Ştefan este un barista al oamenilor mai mult. Ştie că piaţa cafelei din Iaşi este destul de îngrămădită acum, dar când a pornit la drum cu Copac nu s-a gândit neapărat la acest aspect. Nici măcar nu l-a văzut ca pe o afacere din care să facă bani mulţi, ci şi-a dorit un loc al lui pe care să-l folosească pentru ceea ce face acum.
Și face bine. Prin felul lui deschis de a fi, te face rapid să simţi că aparţii locului. „Cred că un an după ce am pornit coffee shop-ul m-a întreţinut prietena mea până am început să fac şi ceva profit. Orice început e mai greu peste tot, mai ales până îţi amortizezi cheltuielile. Dar eu nu mă simt speriat de concurenţă. Ştiu că e mare piaţa asta şi omul se duce unde vrea.
Plus că eu cred că până la urmă clienții nu caută doar cafeaua, ci persoana din locul în care merg. Sunt foarte puţini cei care într-adevăr sunt super cunoscători şi simt notele din pahar sau care pot face diferenţa de gust de la o cafenea la alta.”
Copac s-a şi extins puţin ca brand pentru că Ştefan, ajutat de o prietenă foarte bună care creează designul, a pornit o linie proprie de tote bags şi de căni imprimate, numai bune de luat în drumeţii. Iniţial a făcut doar câteva, pentru cercul de oameni apropiaţi, însă cererea a crescut.
Asta îl ajută şi la promovarea imaginii pentru că nimic nu vorbeşte mai bine decât un brand purtat prin oraş sau chiar prin munţi.
Gist
Gist este un loc ce a dat o nouă destinaţie unei intersecţii în care, până în martie 2021, oamenii se aflau doar în tranzit. Acum a devenit una dintre cele mai Instagramabile cafenele din Iaşi, pe care clienţii o compară adesea cu cele din oraşele mari ale Europei şi un loc de unde apusul se vede minunat.
Numele este unul intrigant, fiind scurt, aproape ca o exclamaţie, dar care concentrează o esenţă puternică. That’s the gist! Chiar asta înseamnă în limba engleză: idee, esenţă. E ca şi cum ai spune „Asta-i!”.
Tudor este făuritorul acestui concept care a stat la dospit şi apoi gătit la foc mic timp de câțiva ani. Având un job static timp de vreo zece ani, în domeniul web design-ului, simţea că se acumulează tot mai multă frustrare şi că îşi dorea să schimbe ceva la cariera lui; să fie mai aproape de oameni.
Lumea coffee shop-urilor i-a dat motivaţia de care avea nevoie în perioada în care a pornit pe drumul freelancing-ului, lucrând din locurile dragi lui. „Coffee shop-urile sunt locurile unde noi suntem unii lângă alţii. Chiar dacă uneori avem activităţi total diferite, avem şansa să ne cunoaştem la o cafea pentru că ne place acelaşi loc.”
El vine din postura de client al unor altor localuri gândite pentru oameni (Acaju, Bistro la Noi, Cuib) și crede că de asta vede altfel lucrurile. „Cei care vin din HoReCa, avansând probabil de pe un post de ospătar sau barman și care acum își deschid localuri, încă sunt atașați obiceiurilor vechi, iar eu nu mă simt bine în astfel de locuri.”
De aceea își dorește ca în cafeneaua lui să facă lucrurile bine în primul rând. „Vreau să fac lucrurile așa cum ar trebui să fie, de fapt. Sunt unii oameni care dau din coate numai pentru ei, dar nu ai cum sa evoluezi ca societate făcând mereu așa. Pentru că am ajuns într-un punct în care nu am neapărat alte griji, am spus că e timpul să fac ceva pentru oameni”.
Ca mulți alţi tineri şi lui Tudor i-a trecut prin cap la un moment dat să plece din oraş ori chiar din ţară, dar şi-a dat seama că îi place cu adevărat în Iaşi. Se simte foarte ataşat de acest loc şi crede că tocmai asta e problema, că oamenii îl lasă baltă şi îl compară mereu cu alte oraşe, dar nu se încearcă cu adevărat reinventarea lui.
Înainte chiar de a-și deschide cafeneaua și de a face cunoștință cu cei care aveau să-i fie însoțitori de drum, își creionase imaginea ideală a echipei și a clienților săi. Acum, la nici un an de Gist, constată că locul pe care l-a creat arată și se simte exact așa cum și-a dorit.
„Gândește-te cum este atunci când oamenii te invită la o petrecere, dar tu nu vrei sa mergi pentru că simți că nu e locul tau acolo, că te-ai simți ciudat. Gist a fost gândit pentru toți oamenii, mi-am dorit ca toată lumea să-și găsească locul aici, un colțișor pentru el, fără să se simtă ciudat sau outsider.”
Locul a fost gândit foarte funcțional împreună cu o specialistă în amenajarea unor astfel de spații și, chiar dacă nu este chiar atât de mare, a fost valorificat în întregime.
Zona de la etaj este destinată studiului sau lucrului la laptop, fiind dotată cu prize la îndemână și din belșug, iar parterul a fost gândit astfel încât să găzduiască atât familii și grupuri de prieteni, cât și cupluri liniștite sau persoane care, deși vin neînsoțite, cu greu vor reuși să se simtă singure.
„Am vrut să decorez acest spaţiu exact aşa cum mi-aş decora casa, fără să-l încarc inutil cu decoraţiuni. Am vrut să fie cozy, un loc unde vii să te şi trezeşti dimineaţa dar să şi socializezi seara”.
Ca să găsească acest spațiu exact aşa cum îşi dorea, a aşteptat doi ani, iar pentru el norocul fost chiar pandemia pentru că afacerea de dinainte și-a mutat sau închis sediul. A pornit la drum cu un singur angajat atunci, Roxana, a cărei energie a pus lucrurile în mișcare rapid și pentru o vreme, localul a funcționat având în meniu doar cafea și câteva produse de patiserie artizanale de la Frateria.
Lucrurile s-au construit parcă de la sine, echipa s-a dezvoltat frumos, gama de produse s-a diversificat. „N-aș fi putut face toate astea fără răbdarea de care au dat dovadă clienții noștri și oamenii care ne-au susținut constant”.
De aceea se întoarce mereu cu recunoștință la ei și caută metode prin care să umple golurile pe care le simte în această zonă. „Indiferent de modul în care ne îmbrăcăm, ce job avem sau ce vârstă avem, știu că noi cu toții avem măcar o parte frumoasă. De aceea îi tratăm pe toţi cu bunătate, cu implicare şi cu cafea bună, desigur.”
Cred ca este incorrect, Teos a aparut inainte de Jassyro…