Actor independent – caut teatru
Diverse forme de teatru independent continuă să ia naștere la Iași, mânate de pasiunea și entuziasmul noilor generații
De-a lungul timpului, în Iași au apărut și s-au stins diverse forme de teatru independent.
Dacă prin anii 2010 existau destule cafenele, baruri și alte astfel de locuri care să-i găzduiască pe artiști și să le pună la dispoziție un spațiu nonconformist în care să-și desfășoare activitatea, acum lucrurile arată destul de anost tocmai din cauza ofertei tot mai sărăcăcioase.
Odată cu închiderea localurilor precum MERU și Arte Bar, două dintre spațiile cu o latură artistică destul de bine înglobată în structura lor, artiștii independenți ieșeni au rămas cu din ce în ce mai puține opțiuni.
Deși Iașul produce aproximativ 25 de tineri actori anual, teatrele de stat nu sunt capabile să absoarbă decât un număr infim dintre ei, ceilalți plutind în incertitudine legată de viitor și carieră. Foarte mulți ajung să-și schimbe domeniul de activitate, integrându-se în mediile corporate, care le pot oferi un salariu stabil și un viitor sigur.
Alții, mulți, se mută, renunțând la spațiul cultural ieșean pentru cele puțin mai promițătoare din București, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș.
O mică parte dintre ei reușește să se integreze în teatrele de stat, iar o și mai mică parte își ia inima în dinți și se aruncă în necunoscut, încercând să-și dezvolte platforme proprii în care să-i absoarbă, în viitor, și pe cei ce vor veni din urmă.
Astfel de inițiative se scufundă destul de repede la Iași. Cei care reușesc să continue să plutească ajung la o epuizare atât de profundă încât singurul lucru pe care îl mai pot face este să adune de ici-colo câțiva bani pentru a reuși să plătească chiria pentru spațiile de care au nevoie să repete.
Procesul creativ ajunge să fie îngreunat de stresul și presiunile financiare, actorii fiind, de cele mai multe ori, obligați să fie și contabili, și administratori și să îndeplinească orice alt rol pentru a reuși să-și susțină proiectele independente. Totuși, deși încă lipsite de resurse, astfel de forme ale teatrului continuă să ia naștere, mânate de pasiunea și entuziasmul noilor generații.
Teatrul nu mai poate exista doar în sălile de spectacol obișnuite, iar „cultura la centru” nu poate fi singura formă de exprimare artistică existentă într-un oraș.
După cum mi-au explicat și câțiva dintre actorii independenți din Iași, actul artistic trebuie să evolueze și să se schimbe odată cu spectatorul pentru a reflecta contextele sociale actuale.
Unde au dispărut ceilalți?
Atunci când vorbești cu fiecare dintre ei în parte, pare că cei care „au pus pe picioare” scena teatrului independent din Iași s-au gândit la asta în același timp. O perioadă destul de efervescentă, așa cum îi spun ei, a fost reprezentată chiar de începuturi, de temeliile care rămân și până acum bazele acestui fenomen.
Veniți tocmai din Târgu Mureș, foști studenți ai Universității de Arte de acolo, Mihai Pintilei, Cătălin Mândru și Stanca Jabenițan au poposit în Iași și nu s-au mai dat duși. Și-au făcut, în 2012, Teatru FiX la subsolul unui spațiu de pe Cuza Vodă și au început să-și definească valorile și conceptele astfel încât să-i dea spațiului un scop foarte bine conturat.
„Vrând să aducem tot «know how»-ul, am venit cu conceptul ăsta de teatru independent, teatru cu un anumit tip de estetică. Direcția propusă de Mișu era de autor care creează în sală, iar textul contemporan presupune că autorul trăiește”, explică Stanca, pitită la umbra unui pom din grădina casei în care își are acum sediul Asociația Centrul Multimedia Teatru FiX.
Din 2012 până în 2021, Teatrul FiX a luat mai multe forme, trecând de la spațiul din subsolul cafenelei de pe Cuza Vodă la un proiect mult mai amplu și îndrăzneț – o hală amplasată în zona industrială a Iașului, un spațiu care să devină un lăcaș pentru artiștii independenți din oraș.
Un an mai devreme, în 2011, Theodor Ivan, Codrin Dănilă și Alexandru Petrila puneau bazele unei trupe de improvizație căreia i-au spus, și încă îi spun, IDIOT.
Spre deosebire de Teatrul FiX, inițiativa IDIOT nu avea și un spațiu al său în care să-și dezvolte proiectele. Asta s-a întâmplat mult mai târziu, în 2019, atunci când Theodor a deschis Teatrul din Stejar, unul dintre singurele locuri de acest gen care mai funcționează și astăzi.
„Ne propunem, printre altele, să facem din Teatrul din Stejar și o portavoce a segmentului tânăr care, din păcate, nu are unde să se exprime. E important să le oferim un punct de referință, o direcție geografică, o adresă constantă la care să revină pentru că știu că sunt întâmpinați dacă au pofte artistice”, spune Ovidiu.
Odată cu dezvoltarea acestor două noi entități, IDIOT și Teatru FiX, scena teatrului independent din Iași a început să se îmbogățească, făcând loc unor nuclee de artiști.
Pentru că nici atunci nu erau deschise spații cu direcții culturale, actorii au început să-și pună în scenă spectacolele în baruri, cafenele, restaurante și alte locuri nonconformiste, precum: Baia Turcească, Art House, Maideyi, Kiddo Cafe, Clubul Creatorilor, Arte Bar, Bar La Bază, Acaju, Bar Hand.
În curând, și actori consacrați, precum cei de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, au început să joace aici.
Tot în acest context efervescent au luat naștere trupele Frilensăr (care s-a mutat la București la scurt timp după înființare) și Trupa Ș. Exista, așadar, cel puțin în perioada aceea de 2012 – 2013, un entuziasm, o nevoie și o înțelegere a publicului față de astfel de spectacole.
Colaborarea, cheia succesului
Odată cu trecerea timpului, totuși, toate aceste emoții s-au mai domolit iar inițiativele și spațiile de tip „suport” au început să dispară rând pe rând.
„Pentru o perioadă lungă de timp, în Iași au funcționat doar trupa IDIOT și spectacolele produse de noi — activam pe atunci în Arte Bar majoritar și alte spații — și Teatrul FiX. Rămăseserăm, din acele nouă nuclee artistice, doar noi pe piață. Atunci am început să colaborăm și am jucat în spectacole împreună”, explică Ovidiu Ivan, uitându-se spre fratele său de parcă ar vrea să-i transmită și lui melancolia acelei perioade.
Stanca e la fel de melancolică atunci când își amintește de vremurile în care „lucrurile pulsau în oraș”, vorbind și ea cu pasiune și fericire despre câteva spații prin care se „plimbau” spectacolele artiștilor independenți.
Povestește, de asemenea, și despre respectul reciproc dezvoltat de-a lungul timpului, despre empatia bazată pe faptul că fiecare dintre artiștii din acest spațiu știe prin ce trec semenii săi.
„Cu frații Ivan, de exemplu, ne-am ajutat de fiecare dată. Dacă se întâmpla să nu poată avea un show la Arte Bar veneau la noi. Noi, când eram la hală, i-am chemat de nu știu câte ori și ne-au ajutat la montat lucruri. Legat de scena tehnică, de împrumuturi, lucrurile chiar funcționau organic, uman.
Ăsta e motorul care a stat la baza lipsei de competitivitate dubioasă care atinge niște zone tare umbroase ale sufletului uman”, spune ea încercând să picteze o imagine de ansamblu a modului în care lucrurile obișnuiau să se desfășoare.
Îndrumați de iubirea pentru teatru, după cum o spun chiar ei, și nedescurajați de poveștile colegilor de breaslă, câțiva dintre foștii membri ai echipei Teatrului Studențesc „Ludic” — teatru de amatori înființat de Aurel Luca în 1978 la Casa de Cultură a Studenților — au decis să-și „ridice” propriul teatru, Teatru 21.
Încă în curs de renovare, spațiul pitit pe una dintre aleile de lângă Teatrul „Luceafărul” este unul răcoros și întunecat, care le oferă un context prielnic pentru lucrurile pe care își propun să le facă pentru moment.
„Nu știu dacă ceea ce am făcut a fost curaj sau inconștiență. Lucrurile au fost destul de simple în capul nostru: vrem să facem și facem. Când ne-am pornit, am spus că mergem cu ochii închiși, dăm cu capul de perete, de ce-o fi, dar mergeam, ne duce mai departe și facem. Aveam cumva elanul ăsta din spate. A fost și ca o responsabilitate de a duce spiritul ludic mai departe”, povestește Silviu Curuț, unul dintre fondatorii Teatrului 21, cu zâmbetul pe buze.
Pe actori cine-i plătește?
Multe dintre inițiativele menționate de Stanca Jabenițan, Ovidiu și Theodor Ivan au dispărut din cauza lipsei de fonduri. În 2019, atunci când Teatrul din Stejar lua naștere, ușile halei Teatru FiX se închideau, lăsând în spate speranța unui spațiu care ar fi putut funcționa ca un întreg ce înglobează săli de spectacol, săli pentru workshop-uri și ateliere de producție.
Pandemia a dezechilibrat și mai tare acest segment, făcându-i pe artiști să-și pună întrebări despre posibilitatea de a se susține doar din artă independentă.
Pentru că pare că ultimii trei ani au definit parcursul teatrului independent, e important de menționat că tot în 2019 bugetul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) a fost redus cu 30%, afectând 71 de proiecte culturale naționale care au rămas fără finanțare. O reducere de aproximativ 6 milioane de lei care a blocat concerte, spectacole, expoziții în care erau implicați peste 200 de artiști.
AFCN, aflată în subordinea Ministerului Culturii, este singura instituție publică din România care finanțează proiecte culturale independente.
Pentru majoritatea asociațiilor independente, aceasta e singura sursă de trai. Finanțările de acest gen sunt importante pentru continuitatea și îmbunătățirea artei independente, cu atât mai mult cu cât mulți dintre artiștii care fac acest pas aleg să se autofinanțeze pentru început.
Acest lucru presupune ca actorul, de exemplu, să aibă un alt loc de muncă din care să obțină bani pe care să-i investească în proiectul său. O altă variantă este combinarea spațiului de spectacol cu un spațiu de tip cafenea sau bar care să producă o sursă de venit constantă.
Teatrul se face pe banii proprii
La nivel local, în 2021, mai multe asociații și ONG-uri culturale au alcătuit o scrisoare deschisă adresată primarului. Cereau, la acel moment, creșterea procentului bugetar pentru susținerea proiectelor și activităților realizate de sectorul cultural independent, o creștere de la 0,04%, cât i se aloca în acel moment, la 1% din bugetul general al Municipiului Iași.
Alături de finanțare, segmentul independent ieșean cerea și darea în folosință, pentru minimum cinci ani, a unor spații în clădiri disponibile aflate în evidența Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat.
Printre cerințe se mai numărau exonerarea de la plată pentru închirierea spațiului și a logisticii care aparțin instituțiilor publice de cultură și includerea unei recomandări pentru instituțiile publice de cultură, subordonate autorităților locale, de a facilita artiștilor profesioniști realizarea unor produse artistice în coproducție.
Din păcate, scrisoarea nu a fost luată în considerare și artiștii au continuat să se autofinanțeze, învățând pas cu pas să scrie aplicații pentru proiecte pe care să le depună în speranța că vor câștiga fonduri din care să se mai susțină pentru încă puțin timp.
„Cu un buget, jumătate cât ar avea, să spunem, Ateneul, noi am produce trei ani de zile și am angaja artiști consecvent și consistent, artiști independenți, care ar putea să construiască un tip de mișcare.
Faptul că resursele sunt atât de limitate poate aduce un anumit tip de creativitate, poate determina și un anumit tip de estetică, un tip de libertate care vine cu tot cu responsabilitate”, explică Stanca.
Din nefericire, nu există reglementări legale care să vizeze doar scena teatrului independent. Așadar, toate politicile introduse, precum taxările pentru bilete, taxările pentru muzica folosită în spectacole, toate acestea sunt folosite atât în instituțiile de stat cât și în spațiile independente.
„Nu există context legal, singura formulă legală prin care ne putem constitui este ONG-ul. În ONG sunt activități non-profit, poate exista excedent, dar oricum este investit în demersul pe care-l ai”, își continuă Stanca explicația.
Teatrul din Stejar a supraviețuit pandemiei datorită norocului de a da peste un proprietar răbdător și îngăduitor, care s-a dedicat și el demersului cultural. De asemenea, pentru a nu fi dependenți de finanțări, băieții au dezvoltat o formă de spectacol care să nu fie strâns legată de asta.
Cele mai longevive spectacole ale lor, după cum povestesc, sunt Zaruri și cărți, care a avut un buget de producție de șase lei, și Undeva Aproape, pentru care costurile de producție au fost mereu reprezentate doar de prețul unei portocale.
Pentru actorii de la Teatrul 21, întreg procesul desfășurat până în prezent este bazat pe finanțare proprie. Toți cei 14 membri au alte locuri de muncă prin care își asigură un venit stabil. Mai departe, ceea ce le rămâne sau ceea ce „pun la saltea” aleg să investească în a doua lor „casă”.
„Încercăm să ne calibrăm, să vedem exact unde suntem, care sunt posibilitățile. De-abia am început sa jucăm. Am accesat și un proiect cultural iar acum așteptăm să vedem dacă s-a aprobat sau nu. Nu sunt mulți bani. Din punctul meu de vedere e mult mai multă muncă pentru a plăti pe cineva să facă un proiect decât banii pe care îi iei pe proiect.
Dar în același timp sunt niște bani și orice monedă e binevenită pentru că tot ce e aici, de la aparatură la parchet, astea toate sunt ba aduse, ba cumpărate, ba primite”, spune Vera Nacu, regizoare a Teatrului 21.
Hai la festival!
În prezent, în România există câteva festivaluri naționale anuale destinate teatrului independent. Printre ele se numără Festivalul Undercloud, Maratonul Teatrului Independent, Festivalul Național de Teatru Independent, la București, Festivalul de Teatru Nou de la Arad și platforma independentă de artele spectacolului din cadrul Festivalului Temp d’Images de la Cluj.
În Iași, de-a lungul timpului au prins contur câteva astfel de festivaluri. Unul dintre ele a fost și ContemporanIS, un festival de artă contemporană în cadrul căruia și-a deschis porțile și Teatrul FiX, la cea de-a III-a ediție, în 2012.
O altă inițiativă a fost festivalul PERFORM, apărut în 2014 printr-o finanțare de aproximativ 20.000 de euro, primită printr-un proiect depus la Primăria Municipiului Iași. Deși evenimentul a însumat concepte performative de nișă și diferite forme de teatru contemporan, finanțarea pentru cea de-a doua ediție a fost respinsă.
Cea mai recentă încercare a fost cea a micro-festivalului REGENERATOR, organizat de Teatrul FiX. „A fost un micro-festival de arte performative pe care l-am gândit astfel încât, pe lângă direcția artistică și orientarea estetică, să demonstrăm că spațiul poate să susțină un micro-festival, adică evenimente care se întâmplau în același timp într-un spațiu.
Era un atelier, un spectacol. O instalație, un atelier. O sesiune de creație de 24 de ore, un spectacol. Era un mecanism viu care, în mintea noastră, funcționa. Pentru două ediții am reușit să obținem finanțare”, explică Stanca, deja epuizată, parcă.
Omorâte încă din fașă, inițiativele nu au avut destul timp să se dezvolte și să creeze un centru cultural la Iași, un spațiu în care să se adune artiști independenți de peste tot de prin țară.
Veniți acum, cu forțe noi și pregătiți să izbutească, membrii Teatrului 21 își propun să fie ei cei care organizează un festival de talie internațională pentru a le mai da încă un imbold artiștilor îndeajuns de curajoși.