Alex Nedea despre curaj
Ce-am învățat la festivalul de advertising ZEEK
Bună dimineața, Iași! ☀️
În ediția de azi:
accesul la spații verzi este inegal distribuit în Iași
5 lecții de la cel mai creativ festival de advertising
cea mai nouă pizzerie din Nicolina
ȘTIRI LOCALE PE SCURT
Primăria Iași a anulat licitația pentru amenajarea unui „inel” în sens unic din jurul Palatului Culturii, care prevede mutarea liniei de tramvai de pe str. Palat la bordură și extinderea căii de rulare pe Sf. Lazăr.
Singurul ofertant a fost o asociere de firme din care face parte unul dintre cei mai mari constructori din țară – Construcții Erbașu.
Urbanistul Charles Montgomery, invitat recent la Summitul TILIA, spunea despre acest inel rutier cu sens unic că este „o greșeală foarte mare”.
Proiectul pentru amenajarea unei „păduri-parc” în zona Hlincea – Cetățuia a fost respins de Comisia zonală a monumentelor istorice din cauza documentației incomplete.
Proiectul urmează să fie rediscutat la finalul lunii iulie, dacă Primăria și proiectantul desemnat vor depune întreaga documentație.
Unu din trei ieșeni face peste 30 de minute până la cel mai apropiat spațiu verde, potrivit unui studiu realizat de Rețeaua pentru Natură Urbană.
Cu alte cuvinte, pentru aproape 1 din 3 ieșeni, zonele naturale nu funcționează ca o resursă de proximitate, integrată firesc în rutina zilnică, ci ca un loc către care trebuie să te deplasezi special.
SPONSORIZAT DE SEPTEMBER MEDIA (P)
5 lecții de la cel mai creativ festival de advertising
Weekendul trecut a avut loc la Iași a doua ediție a festivalului de advertising ZEEK — organizat de September Media și susținut de BCR, Mall Moldova și SCC —, unde 10 din cei mai buni oameni de comunicare din România au împărtășit câte ceva din experiența lor.
Dincolo de insight-urile profesionale, mi-am notat 5 idei despre felul în care publicitatea, tehnologia, fotografia sau jurnalismul pot contribui la binele comun.
Valentina Vesler, director de comunicare și PR la Valvis Holding, despre reorientarea unei campanii pentru Aqua Carpatica, în contextul primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024:
„Noi aveam pregătită în sertar o campanie care pornea de la situații și mărturii ale distorsionărilor de realitate din viețile noastre, date de consumul de social media, de adevăruri parțiale.
În momentul alegerilor, ne-am uitat unii la alții și ne-am dat seama că avem o campanie și am zis «hai să o deturnăm». I-am dat un alt registru narativ și așa s-a născut campania «alege informat», în care te rugam să citești eticheta, să îi acorzi o atenție mai mare.
Am deturnat scopul campaniei noastre inițiale pentru că știam că miza este mult mai mare și eram într-un moment extraordinar de dificil. Noi am lansat produsele pe care le aveam de lansat, dar le-am dat această turnură etică.
Am simțit că trebuie să contribuim la dezvoltarea simțului civic și să ne implicăm chemându-i pe oameni să iasă din casă, să voteze și să aleagă informat. Poate că ne-am asumat o pălărie care era pic mai mare decât noi, dar a fost modalitatea prin care am putut să contribuim ca brand.”
Fotograful Bogdan Petrice a vorbit despre tensiunea dintre spontaneitate și rigoare în fotografia de modă și de publicitate:
„O chestie care mă ține în picioare e că, de 17 ani, eu trăiesc pe muchie de cuțit, la granița dintre o idee care încetează să fie idee și se transformă în imagine. Și nu e o graniță ușoară, ci una destul de tensionată. La granița asta poți să iei o idee genială și s-o faci dezastru sau poți să iei o idee mediocră și s-o faci magie pură. E relativ greu să stai mereu la granița asta, e stresant, dar e un stres pe care mi l-am ales.”
Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare la Universitatea din București, despre nevoia de transparență în privința surselor pe care se bazează informațiile furnizate de inteligența artificială:
„AI-ul se bazează pe date, mai mult decât pe putere de calcul, energie, talent tehnic. Sursele sunt extraordinar de variate — de la cercetări extraordinar de greu de obținut până la manuale tehnice la documente juridice, texte de marketing și Reddit. Toate acestea sunt transformate în conținut de antrenament care astăzi, cu un efort colosal, este validat.
Cred că trebuie să înțelegem importanța etichetelor modelelor AI, care ar trebui să ne spună — la fel cum etichetele produselor alimentare ne spun atât alergenii, cât și conținutul — de unde vin datele pe baza cărora se fac aceste recomandări cu un nivel extraordinar de încredere, de seducător, de persuasiv.
AI-ul este, fără îndoială, o mecanică de persuasiune, de manipulare fără precedent. Fără să avem această înțelegere a ingredientelor, oricare dintre noi ne vom bucura să mâncăm lucruri cu zahăr, sare și grăsimi în același timp.”
Răzvan Mătășel, strateg în comunicare, despre impactul efemer al campaniilor pe termen scurt vs. construcția unui brand pe termen lung:
„Aud tot timpul că advertisingul moare. Am auzit chestia asta prima dată când advertisingul murea și PR-ul era cel care se reinventa și spânzura publicitatea. Și am început să cred că poate va muri advertisingul, dar cu siguranță brandurile nu vor muri.
Făcând un pas în spate, mi-am dat seama că viața mea în publicitate nu e despre publicitate, este despre brand, despre modul în care am înțeles că se construiesc brandurile și în care am încercat să transmit mai departe aceste principii care m-au călăuzit pe mine. (...)
Campaniile pe termen scurt au un vârf, scad și o iei de la capăt cu altă campanie pe termen scurt. În campaniile gândite pe termen lung există un proces de branding în care, ce să vezi, creativitatea aduce rezultate mai bune decât în cele pe termen scurt.”
Alex Nedea, jurnalist de investigație la Recorder, a povestit ce l-a determinat să intre într-o pădure unde se tăiau ilegal arbori, deși a fost avertizat că își riscă viața:
„Întrebarea care se pune este ce m-a făcut să intru a doua oară în pădure. Pentru că prima oară, neștiind la ce să mă aștept, ați putea crede că am intrat în pădure de prost. Ceea ce e oarecum adevărat. Dar a doua oară, știam exact ce mă așteaptă și tot am intrat. De ce?
Unii ar zice că e vorba de curaj, am auzit chestia asta de nenumărate ori. Dar nu sunt o persoană extraordinar de curajoasă, am o groază de frici. Am intrat pentru că sunt convins că munca mea are sens. Cred cu toată tăria că jurnalismul poate face o țară mai bună și o lume mai bună.
Și nu pot să trăiesc cu ideea că aș putea să scot la suprafață o ilegalitate și n-o fac pentru că mi-e frică, că m-ar stresa prea tare sau m-ar scoate din zona de confort.”
CE FACEM ÎN WEEKEND
🎤 Seară de folk | Cezar Popescu revine pe scena Vert cu piesele sale pline de farmec și povești din inima orașului care ne-au cucerit definitiv.
🎛️ Live DJ Set | DJ Pupalluna revine la Negru Zi pentru o seară de muzică bună, oameni faini și un vibe de vară. Astăzi, de la 19.00. Intrarea este liberă.
🐝 Vară, miere, mișcare | Dana Burlacu Visternicu, food blogger local, va pregăti o degustare care onorează vara, folosind ingrediente locale și de sezon. Duminică, de la 11.00, la Oaza Taină Vie.
COMING SOON
🎷 Concert de jazz | Grădina Vert devine un ring de dans, iar lumea vine să danseze ca și cum nu a mai dansat de multă vreme, pe ritmurile Șubi Tuba. Vineri, 10 iulie, de la 20.30.
🎸 Concert byron | Trupa byron vine la Berarium pentru un concert extraordinar, pe 12 iulie, de la 20.00.
✨ 18 ani de Acaju | Pe 1 August, de la 17.00, ne adunăm din nou sub cerul liber, la Baza FEG pentru a celebra 18 ani de Acaju.
NOU ÎN ORAȘ
Am ajuns ieri la cea mai nouă pizzerie din Nicolina, Slice Pizza, care s-a deschis de câteva săptămâni la parterul unui bloc, pe Petre Țuțea 15.




MENIU: Pizza este variantă romană, al taglio, cu aluat subțire și crocant. Similară cu cea de la Treevi, dacă ar fi să caut un reper.
În meniu sunt 17 feluri de pizza, când am fost eu erau în jur de 10 feluri disponibile.
LA CE SĂ TE AȘTEPȚI: Pizza este gata făcută, nu se prepară fiecare porție pe loc. Avantajul este că nu aștepți și poți comanda mai multe feluri de pizza, pe aceeași tavă.
Pizza se taie cu foarfecul și se plătește în funcție de gramaj — 6.5-7.5 lei / 100 grame.
În afară de pizza, mai poți comanda tiramisu la desert și câteva băuturi.
DETALII: Designul interior este minimalist, oarecum retro, cu plăci de faianță alb-albastre și mobilier din furnir de lemn. Există și o terasă exterioară generoasă.
DACĂ MERGI: Slice Pizza este deschisă de luni până duminică, de la 11.00 la 20.00. O pizzerie de cartier cinstită, fără pretenții, care ridică standardele în zona Nicolina.
Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝
Pe curând,
Alex Enășescu




