Cadouri de Crăciun de la producători locali
Târgul Creatorilor de la Acaju revine cu o ediție de iarnă
Bună dimineața, Iași! ☀
În ediția de azi:
terminalul T4 al aeroportului se deschide abia la primăvară
ce cadouri poți cumpăra la Târgul Creatorilor de la Acaju
îi pasă sau nu primarului de ieşenii care îşi consumă viaţa în trafic?
Știri locale pe scurt
Noul terminal T4 al aeroportului din Iași va fi deschis la primăvară. Autoritățile au anunțat că termenul de execuție al lucrărilor este decembrie 2023, pentru ca mai apoi să fie demarate procedurile de autorizații.
investiția de peste 80 milioane euro cuprinde și extinderea parcării, construirea unui parc fotovoltaic și reconfigurarea căilor de acces în fața terminalelor.
Primăria a scos din nou la licitație lucrările pentru amenajarea a cinci spații verzi finanțate cu fonduri UE, un proiect al cărui contract european a fost semnat încă de la începutul anului 2020 și care, în mod normal, trebuia încheiat la sfârșitul anului 2022.
investiția este una de mică amploare – proiectul presupune amenajarea a 11.000 mp de spaţii verzi şi a circa 16.000 mp de carosabil.
noile spaţii verzi vor fi înfiinţate prin reconversia unor terenuri degradate din zonele aleea Prof. I. Simionescu, strada Bradului, strada Egalităţii, strada Butnari şi strada Romană.
Primăria va împrumuta 8.8 milioane lei de la cea mai mare bancă italiană. Municipalitatea ieșeană a semnat un contract de credit cu Banca Intesa Sanpaolo pentru finanțarea mai multor proiecte europene.
proiectele finanțate din această acțiune vor fi modernizarea campusului şcolar de la Colegiul Tehnic Gh. Asachi (5 milioane lei), reabilitarea Grădiniţei nr. 13, construirea centrului social Cicoarei şi amenajarea zonei de agrement C.A. Rosetti.
8 producători locali de la care poți cumpăra un cadou creativ de Crăciun
Un ghid de Laura Cozmîncă
Târgul Creatorilor de la Acaju revine cu o ediție de iarnă, o ocazie bună pentru discuții în jurul unor teme care ar merita mai mult încurajate - micii producători locali și consumul etic.
Sărbătorile sunt după colț și avem cu toții oameni dragi cărora vrem să le facem un cadou special. Dacă prin acest gest susții și munca unui mic producător, cu atât mai bine.
De aceea, dacă nu reușești să ajungi la târg, sper să te pot ajuta cu o serie de recomandări care să te inspire în următoarea perioadă.
Accesorii de la Whatif
Dacă îți place să dăruiești mici accesorii și bijuterii, la Târgul de la Acaju vei găsi câteva astfel de variante. Whatif s-a născut dintr-un spirit curios și din iubire pentru culori, texturi și puțină joacă. Accesoriile create de Alexandra sunt modelate din lut polimeric, coapte și șlefuite cu multă grijă, spun povești despre feminitate și libertatea de exprimare.
Genți și accesorii din piele sofisticate de la Teluric
Teluric este un producător local care se adresează în principal pasionaților de genți, pantofi, haine, accesorii și chiar bijuterii din piele.
În atelier se confecționează genți originale din piele sau din alte materiale naturale, croite în totalitate manual și cu designuri convertibile și sofisticate. Majoritatea modelelor prezentate sunt unicate și gândite astfel încât să îndeplinească atât un rol estetic, cât și practic, fiind expresia călătoriei personale ale fiecărei purtătoare.
Lumânări parfumate de la Zura Candles
Bineînțeles, aproape că nu există atmosferă de sărbători fără flacăra unei lumânări parfumate. Zura Candles va fi prezent la târg cu o serie de astfel de lumânări create special de Crăciun cu arome și forme tematice, chiar și sub formă de seturi cadou.
Acest mic atelier produce într-un mod etic lumânări parfumate din ceară de soia, folosește arome naturale din uleiuri esențiale și scotocește după tot felul de recipiente cât mai originale.
Decorațiuni interioare de la Geosy Art & Joy
Geosy Art & Joy este un mic atelier de decorațiuni interioare turnate și prelucrate manual, care promovează ideea de autenticitate și sentimente pozitive. Toate obiectele sunt realizate integral din materiale naturale organice, prelucrate prin șlefuire unde este cazul și pictate manual. Până la urmă, ceea ce face o casă să devină „acasă” este tocmai personalizarea spațiului cu lucruri mici care aduc bucurie.
Câteva idei de produse ce pot deveni cadouri: lumânările parfumate în suporturi elegante, suporturi pentru produse cosmetice, bomboniere, tăvițe, decorațiuni tematice de Crăciun pentru brad sau masa festivă, vaze de mici dimensiuni.
Articole vestimentare personalizate de la Atelierul de fire colorate
Atelierul de fire colorate te duce parcă într-o lume de poveste cu broderiile pe care le realizează pe diverse materiale naturale, înlocuind astfel tot mai răspânditul print shop. Ceea ce a pornit de la o simplă pasiune educată prin tutoriale descoperite pe Youtube s-a transformat într-un mic business.
Atelierul lucrează și pe comenzi personalizate, însă timpul de lucru estimat se poate întinde pe cinci săptămâni sau mai mult, așa că dacă ai nevoie de un cadou de Crăciun, poți comanda direct din oferta existentă pe site, în cazul în care nu vei apuca să mergi la târgul de la Acaju.
Haine cu personalitate de la Moodish
Moodish propune o serie de articole vestimentare create în totalitate în atelier din materiale organice 100%, durabile și prietenoase cu mediul înconjurător.
Inspirația pentru modele pleacă de la tablouri celebre care au un efect vizual puternic datorită culorilor și texturilor expresive. Celebrele picturi „Țipătul”, de Munch, sau „Noapte înstelată”, de Van Gogh, sunt doar câteva exemple.
Creatorii de la Moodish încearcă să surprindă aceste lucruri folosind compozițiile digitale create în atelier cu tehnică de imprimare și cerneală special concepute pentru țesăturile de bumbac.
Aripi de zână pentru cei mici de la Natura prin ac și ață
Natura prin ac și ață este o afacere mică de familie, care lucrează manual o serie de produse pentru copii, transformând experiențele mici în povești speciale.
Ana, creatoarea lor, a pornit de la ideea de a crea aripi (de fluture, de dragon, de libelulă și de zână) pentru a da aripi imaginației. Astfel, creează lumi de poveste pentru copiii care se pot transforma în personaje. Aripile sunt sigure pentru copii, deoarece sunt moi, fără sârmă care să le susțină forma, au bretele ajustabile și pot fi folosite atât peste tricou, cât și peste geacă.
Povești cu pisici
The Vix Cats se adresează iubitorilor de pisici, transformând aceste animăluțe drăgălașe care au inundat internetul în ipostaze amuzante pentru stickere sau modele pentru tricouri și hanorace.
Sub deviza Find your inner cat, Lisa, creatoarea lor, se inspiră din năzdrăvăniile pisicilor ei gri, o Russian Blue aristocrată și un Scottish Fold moale și iubitor. Poți găsi aici produsele lor.
Ce facem săptămâna asta
🍴Un nou restaurant în Copou | Astăzi, de la ora 17:00, restaurantul Caucaz, cu specific georgian, își deschide porțile pentru prima oară. Accesul se face pe bază de rezervare la telefon.
🎄 Târg de Crăciun la Castel | Pe 9 și 10 decembrie, între orele 11:00 și 18:00, la Castelul Sturdza-Miclăușeni va fi un târg cu creații handmade de unde poți alege cadouri pentru cei dragi și să le pui sub pom.
🥦 Hrană locală direct de la producători | La CUIB, pe 11 decembrie, de la 18:00, se adună producătorii locali la povești despre produsele lor, comunitate și autenticitate.
🍿 Proiecții de scurtmetraje | Short Stop International Film Festival revine cu proiecții la Iași. Întâlnirea cu cinematografia anul acesta, se dă la Acaju pe 12 decembrie, de la ora 19:00.
🍷 Wine & Dine | Miercuri, 13 decembrie, de la ora 19:00, la Restaurantul Panoramic va fi o seară de degustare a vinurilor românești, cu o priveliște la înălțime. Preț 150 per persoană.
🎅 Secret Santa pe bune #8 | Cafeneaua Jassyro, alături de Colegiul Sfântul Nicolae, te invită să fii Secret Santa cu o nouă pereche de ghete pentru unul dintre 100 de copii.
Vino la cafenea până pe 15 decembrie sau sună-i cu cererea „Vreau să fiu Secret Santa pe bune!". Vei primi numele copilului, vârsta și mărimea ghetuțelor pe care le vei înnoi. Cadourile se aduc tot la cafenea până pe 15 decembrie.
Coming soon
🍞 Panettone Christmas Delight | Pe 15 decembrie, între orele 18:30 și 21:30, vino la Hanu' Sărărie să încerci patru sortimente de Panettone, fiecare cuplat cu un vin diferit. Înscrieri aici, participarea e de 150 de persoană.
🧵 Schimb de Ațe #3 | Sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 12:00, la FAR yard sale-ul va fi indoors, vino cu haine pe care nu le mai folosești și caută altele.
🥂 Revelion la FOOM | Un show plin de energie, distracție și zâmbete, în care nu vor lipsi momente de muzică live, stand-up și concursuri haioase, plus un meniu special pregătit de echipa FOOM.
Prețul pentru aceasta experiență este de 550 lei/persoană. 300 lei - meniu mâncare, iar accesul la băuturi se va face pe baza voucherului de 250 lei.
#decitit
Primăria Iaşi păstrează o tăcere suspectă privind modul în care au fost cheltuiţi 7.5 milioane euro din bani publici pentru Campionatul Mondial de Esports din luna august - Ziarul de Iași
Au trecut șase ani de când Primăria Iași, la inițiativa lui Mihai Chirica, a plătit 813.000 euro pentru Casa Callimachi. După tranzacție, primarul Chirica n-a mai făcut nimic cu imobilul. - Reporter de Iași
Îi pasă sau nu primarului de ieşenii care îşi consumă viaţa în trafic, ore întregi zilnic? Ziarul de Iași
Ce am învățat de când locuiesc în cel mai urât cartier din București - Hotnews
Ghidul începătorului care își caută un teren, să se mute din oraș - Panorama
Fotografia săptămânii
Cam atât pentru săptămâna asta. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau o propunere de colaborare, dă-mi un reply la acest email.
Iar dacă ești antreprenor local sau lucrezi pentru o companie care schimbă orașul în bine, aruncă o privire peste media kitul Iașul nostru.
Sprijinul tău ne ajută să facem în continuare jurnalism independent în Iași, fără clickbait și titluri senzaționale, iar noi putem duce mesajul tău către 6.000 de ieșeni cărora le pasă de orașul în care trăiesc. 🤝
Pe curând,
Alex Enășescu
multumim pentru sfaturi, chiar cautam producatori locali pentru cadouri