Bună dimineața, Iași! ☀️
În ediția de azi:
biletele metropolitane de tren sunt disponibile pe două linii la Iași
Iașul nu este pregătit pentru caniculă
parcometrele Primăriei sunt nefuncționale
Știri locale pe scurt
Bilete metropolitane de tren la Iași. Cele două linii de tren pe care au fost introduse bilete metropolitane la Iași sunt:
linia 1 între Lețcani – Iași – Ungheni Prut, cu următoarele opriri: Lețcani, Iași, Nicolina, Socola, Remiza T. Socola h., Holboca, Cristești Jjia și Ungheni Prut. 6 lei / călătorie.
linia 2 între Larga Jijia – Iași – Grajduri, cu următoarele opriri: Larga Jijia Hm, Biserica Larga Jijia, Potângeni h, Movileni hc, Lețcani, Iași, Nicolina, Ciurea Hm, Piciorul Lupului h, Bârnova Hm și Grajduri. 7 lei / călătorie.
Comuna Lețcani va deveni independentă energetic. Primăria din localitate va amenaja, cu bani europeni, un parc fotovoltaic care va asigura energia necesară aferentă consumului public.
Capitala culturii se usucă pe timpul verii
Vremea caniculară din ultima săptămână a adus din nou la suprafață trei nevoi de bază pe care administrația locală condusă de primarul Mihai Chirica nu reușește să le rezolve, deși obișnuiește să se flateze singură cu titluri precum capitala creativității sau capitala culturii.
1. Majoritatea tramvaielor din Iași nu au aer condiționat
„La Iași, unul dintre cele mai bogate orașe din România, cele mai multe tramvaie nu au aer condiționat.” - Pavel Lucescu
Deși Primăria a cumpărat 32 de tramvaie noi în ultimii ani, și urmează să fie livrate încă 18, parcul de tramvaie din Iași rămâne periculos de învechit, astfel că în 2024 ai toate șansele să circuli cu celebrul model GT4, produs la începutul anilor ‘60 în Germania.
2. Iașul nu are suficiente cișmele
Ca răspuns la o petiție semnată de peste 1.000 de ieșeni, Primăria promitea încă din 2016 că va instala încă 10 cișmele în cartierele din Iași, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Pe o hartă a cișmelelor funcționale din oraș, mai apar șapte cișmele: una în Parcul Expo, trei în Parcul Copou, una la Cinema Victoria și două în parcul șahiștilor din Podu Roș.
3. Arborii răcoresc, gazonul consumă apă
Un activist pentru mediul care a măsurat temperaturile din diferite zone ale orașului a constatat că ceea ce face diferența sunt arborii urbani.
„Putem observa faptul că arborii maturi cu o coroană bogată în special teiul menține o temperatură foarte scăzută comparativ cu alte specii (de exemplu salcâmul). Ca observație personală speciile care mențin un climat mai răcoros, teiul, fagul, arțarul, castanul.” - Vali Turcuman
Însă chiar și în Copou, unde sunt singurele parcuri din Iași, tot mai mulți arbori se usucă pentru că nu sunt îngrijiți corespunzător.
În același timp, făcând naveta de acasă la birou, am văzut aspersoarele mergând de-a lungul zilei în ultimele două săptămâni, pentru a salva gazonul din zona străzii Garabet Ibrăileanu și cel pus în zona căminului Gaudeamus.
Asta în timp ce în 51 de localități din județul Iași, oamenii primesc apă doar câteva ore pe zi, din cauza secetei.
În concluzie: „În aceste zile toride ne-ar fi prins tare bine mai multe cișmele răspândite în toate cartierele Iașului și mai mulți copaci umbroși. (…)
Administrația trebuie să conștientizeze necesitatea acestor măsuri ce aduc confort ieșenilor în perioadele caniculare și să acționeze cât mai repede pentru implementarea lor. Sunt acțiuni simple, cu un impact important în atmosfera orașului.” - APTA Iași
Ce facem săptămâna asta
🎾 Iași Open WTA 250 | Cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură din România va avea loc în perioada 21-26 iulie 2024, iar la startul competiției se vor afla jucătoare importante din România, dar și din circuitul mondial. Bilete aici.
🎙️ Soul serenade | Doi muzicieni care îmbină stiluri şi estetici din istoria muzicală a Statelor Unite, într-un format pur acustic, influenţaţi în mod deosebit de blues, jazz & swing, specific anilor ’30 şi ’40. Joi de 19:00 la Foom. Bilete aici.
🍝 Seasonal dinner | Paste proaspete în roată de parmezan, pregătite de Bogdan Puiu de la Soft and Grace. Marți de la 19:00 la noinoi.
Coming soon
🕺16 ani de Acaju | Cei de la Acaju sărbătoresc o nouă aniversare sub cerul liber, în natură, cu toți prietenii făcuți în acest timp. Pe 2 August la Baza FEG (The Secret). Bilete aici.
⤴️Zilele Nordului | În 1-4 august ne revedem la Darabani, cel mai nordic oraș al României, pe granița cu Moldova și Ucraina.
Un festival cultural cu 50 de invitați din lumea culturii și a economiei și cu 50 de concerte și evenimente dintre cele mai diverse, o vacanță de poveste și o călătorie surprinzătoare în Moldova neștiută. Bilete aici.
#decitit
Parcometrele Primăriei, antichități stricate într-un oraș neinteligent. Iașul pierde milioane de euro/an din simplă prostie - Reporter de Iași
Social-democrație de caviar: Florin Boca, lider controversat al PSD Iași, are patru apartamente în Dubai. În aprilie, împărțea beri contra voturi pe Cicoarei - Reporter de Iași
Frumoasa poveste de succes a ieșeanului care vinde cireșe de milioane de euro, de la Iași până la Paris - Ziarul de Iași
O afacere „răcoroasă“: Wintop, fabrică de gheață din Iași, produce 15 tone de cuburi de gheață în fiecare zi - Ziarul de Iași
Povestea artistei din Iași care și-a construit singură o carieră în teatru și film la New York - Ieșenii
Fotografia săptămânii
Cam atât pentru săptămâna asta. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau o propunere de colaborare, dă-mi un reply la acest email. 🤝
Pe curând,
Alex Enășescu
Ați uitat să specificați că cișmelele au fost instalate în 2015 fiind un proiect al asociației Mai Bine: "10 cișmele noi în Iași prin proiectul Apă fără Plastic. Cișmelele vor fi conectate la rețeaua publică de distribuire a apei, acolo unde instalația permite, astfel: în Centru, în fața cinematografului Victoria și în fața Teatrului Național; în Copou, pe trotuarul din fața Universității și în Parcul Copou; în cartierul Tătărași, pe esplanada Oancea; în Alexandru cel Bun în Parcul Minerva; pe bulevardul Socola în stația de autobuz de la Liceul de Chimie; în Podu Roș în spatele chioșcului de ziare; la Rond Tg. Cucu în stația de autobuz Golia. Apă fără plastic este implementat la Iași de Asociația Mai Bine în parteneriat cu ApaVital, Agenția pentru Protecția Mediului Iași și Wiron în perioada iulie 2014 – decembrie 2015"