Bună dimineața, Iași! 🌞
Să începem cu decizia care a pus gaz pe focul scenei politice din România.
Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor de la prezidențiale, o decizie fără precedent.
CCR a acceptat plângerea unui candidat trecut pe la PSD și AUR, care a reclamat că voturi valabil exprimate pentru Ludovic Orban au fost puse „din pix” Elenei Lasconi.
Deși neregulile ar fi avut loc în doar trei din cele 19.000 de secții de votare din țară, CCR a decis renumărarea tuturor celor peste 9,4 milioane de voturi de la primul tur al alegerilor prezidențiale.
Voturile vor fi renumărate până duminică seara, însă cu ușile închise, fără ca procesul să fie filmat și fără observatori independenți. Voturile vor fi numărate de angajați din prefecturi și ai Autorității Electorale Permanente, ambele controlate de PSD.
Dacă la renumărare se va constata că ierarhia ar fi fost alta, cu Marcel Ciolacu în fața Elenei Lasconi, primul tur va fi reluat.
Dacă Curtea Constituțională anulează alegerile, înseamnă că, la nivel oficial, statul român devine nedemocratic! S-a spus că va fi un fel de lovitură de stat soft, în care o parte din zona militarizată preia puterea. Zona militarizată plus o zonă politică. - Armand Goșu
Știri locale pe scurt
Cum s-a votat la Iași. Votul la turul I al prezidențialelor reflectă o polarizare puternică în județul Iași.
Candidata USR Elena Lasconi a câștigat la Iași în urma votului din urban și periurban. În rural, Marcel Ciolacu (PSD) și Călin Georgescu (independent) au dominat categoric în preferințele electoratului.
Călin Georgescu a fost pe primul loc la Pașcani, Tg. Frumos și Podu Iloaiei, plus încă 37 de comune.
În ciuda „armatei” de primari din județ, Nicolae Ciucă (PNL) a înregistrat cel mai slab rezultat al unui candidat liberal din istoria recentă la Iași.
Campania lui Călin Georgescu de pe TikTok a fost derulată prin intermediul unui start-up din Iași, potrivit Hotnews.
Deși TikTok pretinde că nu acceptă reclame politice plătite, zeci de influenceri din România au derulat pe TikTok, de la începutul lunii noiembrie, o campanie de îndemn la vot pentru un „candidat ideal la prezidențiale”.
În timp ce influencerii spun că au fost plătiți să-l promoveze pe Călin Georgescu, surse apropiate de Ziarul de Iași spun că, de fapt, candidatul promovat prin campaniile Fame Up ar fi fost Nicolae Ciucă.
UN MESAJ DE LA FUNDAȚIA COMUNITARĂ (P)
Fundația Comunitară Iași, în parteneriat cu Decathlon România, anunță lansarea terenurilor de sport a patru școli din Iași, reabilitate prin programul Sportul pentru Toți.
Colegiul Tehnic „Mihail Sturza” – Refacerea terenului de fotbal;
Școala Gimnazială „Ion Simionescu” – Refacerea și modernizarea terenului de baschet și a gropii de nisip, achiziționarea și montarea a cinci mese de ping pong, respectiv a unui ansamblu de joacă exterior pentru grădinița care aparține de școală;
Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” – Refacerea terenului de baschet și achiziționarea de porți gonflabile și mobile pentru handbal;
Colegiul Național „Mihai Eminescu” – Acoperirea cu o suprafață de tartan a pistei de alergare, desfășurată pe 600 de metri pătrați.
Cele patru școli au beneficiat de un buget total de 100.000 EUR, fiind selectate în urma unui apel public de proiecte pentru a reabilita terenurile sportive în aer liber.
De aceste terenuri vor beneficia atât cei 5.000 de elevi ai celor patru școli implicate, cât și comunitatea locală, prin deschiderea acestor spații către localnici în afara orelor de curs.
Trei explicații pentru mirajul Călin Georgescu
1. Mediul este mesajul
Asta e o teorie care se învață în primii ani la Jurnalism și care sună destul de abstract, până înțelegi că e realitatea în care trăim.
Neil Postman a scris o carte profetică în care arată că atunci când mediul dominant prin care circulă ideile trece de la text la video, ceva profund se alterează în cultura respectivă.
Totul devine o formă de divertisment, inclusiv politica, ceea ce subminează democrația în sine, pentru că argumentele sunt mai greu de urmărit, iar dezbaterile înlocuite de o mascaradă.
If politics is like show business, then the idea is not to pursue excellence, clarity or honesty but to appear as if you are, which is another matter altogether.
În această campanie nu am avut dezbateri electorale și nici conferințe de presă la care candidatul clasat pe primul loc să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. Am avut reeluri și podcasturi cu influenceri, în care Călin Georgescu vrea să pară tot ceea ce nu este: patriot, credincios, cult, anti-sistem.
La fel ca Mandachi, câteva milioane de români au plecat pe fentă. E greu de spus câți dintre ei or fi true believers și câți sunt dezinformați.
Disinformation does not mean false information. It means misleading information — misplace, irrelevant, fragmented or superficial information — information that creates the illusion of knowing something but which in fact leads one away from knowing.
And in saying that the television news show entertains but does not inform, I am saying something far more serious than that we are being deprived of authentic information. I am saying we are losing our sense of what it means to be well informed. Ignorance is always correctable. But what shall we do if we take ignorance to be knowledge?”
Dacă televiziunea avea acest efect în anii 1980, cu cât mai mult este el amplificat pe TikTok?
2. Informația de proastă calitate e mai rea decât lipsa informației
Asta am citit-o la Nassim Taleb. Un alt intelectual pe care-l admir, Alan Jacobs, a observat recent același lucru:
Oamenii care nu știu nimic despre un anumit subiect sunt extrem de vulnerabili în fața celor care știu mai puțin decât nimic.
Cei care știu mai puțin decât nimic sunt alde Dan Puric, părintele Calistrat de la Vlădiceni și alte sute de manipulatori care au pregătit terenul pentru Călin Georgescu, prin opinii pătimașe, dar nefondate.
Iar cei care nu știu mai nimic despre geopolitică, creștinism sau medicină au impresia că un impostor ca Georgescu „le zice pe față”, pentru că nu au:
nici suficientă cunoaștere pentru a filtra afirmațiile lui CG
nici inițiativa de a se documenta.
Oricine a discutat cu astfel de oameni, mai ales dacă au trecut un anumit prag de fanatism, știe că adevărul nu e suficient ca să le schimbe convingerile, pentru că acele convingeri sunt ancorate de valori/identitate, nu de lucruri factuale.
Cum poate să fie anti-sistem un om din sistem, abonat la bani publici și mason dovedit?
Cum să votezi ca președinte un sandilău care crede că oamenii trăiau 180-200 de ani, virusurile nu există dacă nu văd, capitalismul și comunismul sunt același lucru?
Lista elucubrațiilor din mintea lui CG e lungă. Cine i-a citit cărțile scrie că Georgescu e ca o parabolică care a prins toate conspirațiile din ultimii 15 ani.
Dar pentru mulți nici nu mai contează, pentru că Georgescu nu este un politician obișnuit care are susținători, ci șamanul unei religii politice, iar adepții săi sunt hipnotizați.
3. Un fals Mesia pentru naivi
Am ascultat câteva ore de interviuri cu Călin Georgescu și, judecând după frecvența cu care face apel la referințe naționalist-religioase, e limpede că se adresează segmentului de electorat creștin cu afinități legionare.
Pe lângă rețelele de socializare, ce l-a propulsat pe Georgescu pe primul loc par să fie „rețelele de rețele” religioase din comunitățile rurale și din diaspora, care au contribuit la amplificarea mesajelor sale.
Călin Georgescu reprezintă un tip de mesianism politic care prinde la un anumit profil de creștini - naționaliști, habotnici, conspiraționiști - care au în comun:
frica - „succesul nedeplin” al referendumului din 2018 și îngrădirea de libertăți din pandemie au transformat o bună parte a ortodocșilor, dar și a evanghelicilor români, în „șoareci atât de speriați, încât fug la pisică pentru dragoste”;
lipsa discernământului - cel mai prețios capital al unei țări, capacitatea de a deosebi lucrurile cu adevărat bune de cele părute bune, cum spune Nil Ascetul undeva în Filocalie.
Și aici ne întoarcem de unde am plecat: într-o cultură în care politica se face pe TikTok, un fariseu precum Călin Georgescu vrea să pară ceea ce nu este.
Iar asta funcționează pentru că în România sunt milioane de creștini nominali, prea orbiți de ceea ce pare ca să mai vadă ceea ce este.
Am citit în ultimele zile mai multe mărturii ale unor preoți care apără adevărul și libertatea, dar nu-mi dau seama dacă ele vor înclina balanța împotriva răului dinăuntrul bisericii, care se revarsă, ca la un semnal, pe grupuri de Facebook și WhatsApp.
Ne va lua mult timp să înțelegem cum am ajuns și cum putem ieși din abisul ăsta. Nu există răspunsuri simple. Soluția lui Neil Postman și singura cale pe termen lung este educația.
Ce contează acum este că democrația din România riscă să fie făcută KO într-un interval de trei săptămâni prin:
dezinformarea algoritmică pe o platformă super-performantă, controlată de Partidul Comunist Chinez, și
targetată către un segment de electorat receptiv la manipulare.
Democrația este duminică pe buletinul de vot
În perioade ca asta, când mă simt copleșit de împrejurările exterioare, pe mine mă ajută să mă concentrez doar pe ceea ce pot controla, ce ține de mine.
Iar ce ține de fiecare dintre noi este votul de duminică. Nu vă îndemn să ieșiți la vot pentru că am încredere că toată lumea care citește aceste rânduri înțelege miza uriașă a alegerilor parlamentare.
Pentru că la alegerile pentru Primăria Iași unii candidați ai opoziției, supraestimându-și șansele, au fragmentat votul opoziției, cred că este vital să evităm risipirea voturilor la alegerile de duminică.
La 10%, cât a luat AUR când a intrat în Parlament în 2020, suveranismul a fost o surpriză neplăcută.
La 30-35%, cât par să cumuleze acum cele trei partide pro-ruse, alegerile sunt un referendum pentru viitorul României.
Cu PSD jucând la două capete, viabilitatea unei alianțe democratice și ponderea fiecărui partid în viitorul Parlament depind de votul nostru de duminică.
Pe același culoar cu USR candidează alte trei partide reformiste: REPER, SENS și DREPT, conduse de oameni care au plecat din USR.
În cel mai recent sondaj credibil, toate cele trei partide sunt mult sub pragul electoral.
Dacă niciunul din aceste trei partide nu va trece pragul - 5% pentru REPER și SENS, 7% pentru alianța DREPT - voturile lor vor fi redistribuite către partidele care o vor face, inclusiv AUR, SOS și POT, partidul creat pentru Călin Georgescu.
Concret, dacă partidele suveraniste ar obține la vot o treime din cele 465 de mandat de parlamentar, adică 155, ele ar putea câștiga alte 15 mandate redistribuite în urma voturilor pentru partide care nu au trecut pragul.
Ceea ce înseamnă că fiecare alegător de bună-credință trebuie să-și răspundă la două întrebări până duminică:
În mod normal, e firesc să votez partidul care îmi reprezintă cel mai bine valorile, dar dacă acel vot riscă să fie folosit împotriva acelor valori, sunt dispus să-mi asum acest risc, în contextul de acum?
Sau e mai pragmatic să votez pentru un partid care nu mă reprezintă 100%, dar care 100% va trece pragul, iar votul meu nu va fi deturnat către suveraniștii pro-ruși?
Ce facem în weekend
🎸 Wanted | Trupa Wanted revine pe scena RocknRolla în ultima vineri a lunii noiembrie, de la 20.00, pentru o seară de blues, rock și funk.
🐈 Postumanismul domestic | Cu riscul de a părea o temă secundară sau chiar frivolă, expoziția propune o reflecție și o cercetare artistică asupra animalelor de companie. Vernisajul are loc vineri, ora 18.00, la ArtEast Gallery.
🥮 Cofeturi și cuibăreală | Vino duminică la o cuibăreală dulce și votează desertul care va fi în meniul CUIB pentru următoarele două săptămâni.
🎄 Christmas Market | Din 28 noiembrie până pe 24 decembrie, la locația Meat Concept din Vișani vă așteaptă un târg cu tot ce e mai frumos de Sărbători - de la apusuri fermecătoare la gusturi alese și cadouri autentice!
🇷🇴 FOOMFest | Pe 1 decembrie, FOOMFest se întoarce pentru ediția a V-a. Chef Ștef Costin și Leo pun la cale un ospăț tradițional românesc cu accente internaționale, în care se vor regăsi preparate la ceaun și cărnuri frăgezite la smoker. (P)
Bogdan-Mihai Simion & Lăutarii de Mătase vor readuce muzica lăutărească veche pe Lăpușneanu, de data aceasta sub prezentarea lui Andi Moisescu.
Participarea se face pe baza unui bilet ce include o zi de eveniment, mâncăruri și băuturi cu acces nelimitat, sprijin artiști, dar și înscrierea la tombola „11 ani de Nemțeana”, care te poate trimite într-un weekend boieresc la Durău. Bilete aici.
#decitit
Cine sunt cei 15 candidați care aproape sigur vor fi aleși parlamentari de Iași - Ziarul de Iași
Cea mai mare surpriză electorală din istoria României - Mihnea Măruță
Ce are presa cu Călin Georgescu - Alex Nedea
Gata cu sofismele! Acum nu se mai „joacă” ideologiile, politicianismele, simpatiile, interesele, ci însăși identitatea occidentală a României - Codrin Liviu Cuțitaru
Alegerea lui Călin Georgescu ar fi cea mai mare și, pe termen lung, cea mai cumplită tragedie din istoria acestei țări - Gabriel Liiceanu
Istoricul austriac care a avertizat de doi ani despre Călin Georgescu: Ce înseamnă pentru România această ascensiune legionară fără precedent - Spotmedia
Citatul săptămânii
Laura Codruța Kovesi, în fața studenților de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași:
Societățile noastre democratice sunt vizate de campanii de dezinformare vicioase.
Cea mai mare problemă nu este faptul că aceste campanii sunt difuzate la o scară care nu a fost observată niciodată. Cea mai mare problemă este că acestea încearcă să submineze însăși capacitatea noastră de a distinge adevăratul de fals. Acest lucru, la rândul său, ne subminează capacitatea de a face o distincție în adevăr și minciună.
În acel moment, cui îi mai pasă de ceea ce este corect? Totul începe cu revenirea la elementele esențiale: „da” înseamnă „da”, „nu” înseamnă „nu”, suntem cu toții în măsură să distingem corect de greșeală și adevărat de fals.
Și nu, îmi pare rău, dar spunând că „pământul este plat” nu este „doar” o opinie. Cuvintele contează, adevărul contează!
Dacă pierdem claritate cu privire la acest aspect, nu numai că devenim jucăriile manipulatorilor care sunt ținte ușoare ale campaniilor de dezinformare elaborate, dar pierdem chiar baza a ceea ce permite democrația și statul de drept în primul rând: încrederea noastră în raționalitate ca mijloc de interpretare și organizare a lumii în care trăim.
Cam atât pentru săptămâna asta. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau o propunere de colaborare, dă-mi un reply la acest email. 🤝
Pe curând,
Alex Enășescu