„E important să înțelegem că există sens în tot ce facem"
„E important să înțelegem că există sens în tot ce facem"
După 20 de ani de lucrat în finanțe, Dana Iacob s-a înscris în programul Teach for Romania și acum e profesoară în satul Mânjești, județul Iași
de Dana Iacob
Sunt trează de la 6.30 și nu-mi dau seama cum s-a scurs timpul. Se apropie ora 12.30, urc repede în mașină și pornesc spre școală. Traversez dealurile Bârnovei, trec pe lângă Balta Ciurea, mă bucur de razele soarelui care se revarsă peste dealuri. În felul acesta nu simt gropile pe care am început sa le cunosc ca-n palmă.
Ajung în Lunca Cetățuii, de unde o iau pe colega mea, tot învățătoare la Mânjești și cu care împărtășesc povești, despre copii, despre cum putem face lucrurile mai bine și cum conectăm toate piesele de puzzle din universul lor.
Copilașii care încep să se adune în curtea școlii ne întâmpină veseli și vin să ne îmbrățișeze cu căldură. Cum să nu începi bine ziua? Intru în clasă și pregătesc materialele pentru prima oră, apoi merg să-i primesc pe copii.
Facem grămada îmbrățișărilor ștrumfilor isteți. Așa încep ziua de muncă, iar dacă plec de acasă cu emoții, frici sau neliniști, toate se evaporă când mă întâlnesc cu cei mici.
Sunt Dana Iacob, soție, mamă a doi copii minunați și de șapte luni sunt „doamna” a 14 copilași la fel de minunați din Mânjești, județul Iași. Sunt la început de drum, dar e un drum pe care l-am ales cu toată bucuria, după 20 de ani de piață financiară. A fost un proces atât de natural încât uneori mă sperie cât de bine s-au aliniat toate.
Atinsesem un echilibru pe toate planurile, ceea ce mi-a permis să fac ce mi-am dorit încă de mică și anume să mă avânt în călătoria minunată de învățare a copiilor, în mod special a copiilor din medii vulnerabile, unde startul în viață poate fi atât de anevoios încât mulți dintre ei se pierd pe drum.
Așa am ajuns aici. Nu aș fi putut face pasul acesta singură, ar fi fost ca o aruncare în gol, așa că m-am alăturat echipei Teach for Romania. Am auzit de organizație cu vreo doi ani în urmă, de la o bună prietenă.
Deși realizasem că asta era ceea ce căutam, încă nu era atunci momentul potrivit pentru schimbare, deoarece Academia de Leadership și Pedagogie pe care trebuia să o urmez în cadrul programului presupunea șase săptămâni departe de casă, iar asta îmi era imposibil cu copiii mici acasă. Așa că, la acel moment mi-am luat gândul de la visul meu.
Pandemia a făcut însă posibil să accesez mult mai ușor cursurile Teach în anul 2021, să particip la Academia de Leadership și Pedagogie, sistemul fiind unul hibrid, desfășurat pe parcursul a șase săptămâni, trei online și trei fizic. Academia Copiilor de la Hărpășești (n.r. partea de practică pedagogică) a fost momentul de confirmare pentru mine. A fost primul contact cu copiii din poziția de învățătoare și mi-a plăcut mult.
Din septembrie, am cunoscut cu adevărat provocările sistemului, ale comunității. A fost greu. Prima greutate am resimțit-o în primele săptămâni de școală. Eram la început de drum, într-un sistem nou pentru mine, în care urma să mă integrez. Auzisem și citisem deseori despre provocările comunităților dezavantajate, eram pregătiți încă din Academie pentru realitatea de pe teren, dar până nu ajungi acolo, ți se par toate povești.
Mi-am dat seama că realitatea este cu mult mai dură și o percepi altfel când interacționezi cu cei în cauză. Încă din primele zile m-am interesat de copiii de la mine din clasă, de situația de acasă, am încercat să le aflu poveștile pentru a putea înțelege comportamentul lor la școală.
E greu să auzi un copil care îți spune că-l doare capul, iar din discuțiile cu el să afli că nu a mâncat nimic în acea zi (noi învățăm după masă); când altul spune că nu mai poate veni la școală pentru că este frig și nu are încălțări; altul care nu-și ridică ochii din pământ; copilași care te strâng în brațe cu atâta putere, de parcă vor să recupereze tot ce le-a lipsit până acum.
Sunt multe familii în sat cu mulți copii, familii care trăiesc din ajutoarele sociale, copii care au devenit părinți la vârste foarte mici și care au renunțat la școală, care au intrat parcă într-un cerc vicios din care nu mai pot ieși.
Cam acesta este contextul în care ar trebui să se producă învățare, pe stomacul gol, poate în frig acasă și fără curent electric (un singur caz la mine în clasă), cu familii destrămate, cu cazuri de violență domestică, diferite forme de plasament.
Primul obiectiv a fost să comunic mult cu copiii, să prindă încredere în mine, să perceapă școala ca pe un spațiu sigur și cald, unde pot să își exprime liber părerile, trăirile, emoțiile și fricile, ca apoi să putem trece la învățare, dezvoltare de competențe.
Săptămânile de început au fost grele și pentru organizarea noastră la clasă. Trebuia să respectăm cu toții niște reguli stabilite de comun acord, fără frica unor pedepse, lucru care a fost iarăși o provocare.
Am avut momente în care mă gândeam dacă sunt potrivită, dacă fac ceva bine în tot acest haos. Și cum în viață toate se întâmplă cu un scop, copiii m-au făcut să realizez că sunt unde trebuie, doar că este nevoie de timp ca aceste schimbări să apară. Și au apărut.
Copiii vin cu drag la școală, cultura reușitei la clasă pe care punem mare accent începe să aibă sens și pentru ei. Această cultură presupune un pachet de metode, mijloace și procese pe care le aduci la clasă astfel încât să asiguri copiilor un spațiu sigur, de încredere, cu reguli și consecințe, cu o viziune care ne face să avem obiective comune, cu momente de tranziții și rutine care le dau predictibilitate celor mici.
Avem și opt roluri pe care le împărțim în fiecare zi copiilor și pentru care este mare concurență. E o responsabilitate care, de fapt, îi împuternicește pe copii.
Avem rolul de Ajutorul Doamnei, Povestitorul Clasei - are responsabilitatea completării caietului clasei cu un desen sau un text care să reprezinte acea zi la școală (încurajăm scrierea, dar și exprimarea prin desen, creativitatea), Regele Vocilor - răspunde de liniștea din timpul orelor, Ștrumful Radar - urmărește respectarea regulilor, Ștrumful Erou - se ocupă de curățenia din clasă, Ștrumful Gestionar - gestionează materialele de lucru.
De când am amenajat o bibliotecă în clasă, cu cărțile primite de la Teach, a apărut și rolul de Ștrumful Bibliotecar - ține evidența cărților împrumutate de către colegi, notează în fișele de bibliotecă. Astfel, elevii pot împrumuta cărți pentru a le citi acasă și, cel puțin o dată pe săptămână, avem o oră în care fiecare copil povestește cartea citită. Avem fișe de bibliotecă și pentru copiii de la celelalte clase care vin și împrumută cărți și tare mă bucur când îmi povestesc ce au citit.
Rămâne încă o provocare pentru noi respectarea regulilor stabilite împreună în prima săptămână. Eu însămi lucrez cu mine la fermitatea în aplicarea consecințelor. De multe ori mă ia valul discuțiilor cu copiii și îmi place interacțiunea cu ei, în care fiecare are câte ceva de spus, încât uit că trebuie să vorbim pe rând.
Copiii sunt atât de curioși și interesați de tot ce este în jur încât provocarea mare pentru mine este să fiu în stare să creez contexte de învățare potrivite fiecărui copil; să duc noțiunile discutate la clasă în realitatea lor de acasă, să pot face corelații cu ce trăiesc ei, dar și să-i ajut să își descopere singuri motivația de a învăța.
Cei mici sunt diferiți ca nivel de pregătire, cognitiv și emoțional. Așa că, prima mea grijă a fost să creez un spațiu sigur, să nu vină la școală doar pentru că așa trebuie, ci și pentru că le place atmosfera, pentru că învață lucruri noi care-i interesează, pentru că le face plăcere să interacționeze cu colegii. Să vină cu drag la școală.
Sunt momente în care nimic nu pare să funcționeze, dar încep să învăț că sunt normale astfel de etape și încerc să mă adaptez nevoilor de moment ale copiilor. De exemplu, pregătisem lecțiile pentru o zi și eram foarte nerăbdătoare să trec cu ei prin acea structură care simțeam eu că îmbină perfect toate obiectele din acea zi; dar primul lucru pe care mi l-au povestit când ne-am întâlnit a fost dispariția unui copil din satul învecinat.
Se vedea clar că sunt toți afectați, că vor să vorbească despre asta, că au experiențe similare prin care au trecut, așa că parcursul zilei a fost altul; am lăsat fiecăruia timp să povestească din experiențele trăite - nu puține și greu de dus și pentru un adult -, să-și exprime părerea, temerile, să gândească soluții.
La final, ne-am rugat împreună pentru copilul dispărut. A fost cel mai intens moment de la începutul școlii, ne-a unit și mai mult. Au mai urmat câteva zile în care am mai discutat pe această temă, iar copilul dispărut a fost găsit.
Am încă foarte multe de învățat, pentru asta m-am înscris și la Programul de conversie profesională în învățământul primar și preșcolar din cadrul Facultății de Litere de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Avem în mod regulat cursuri de formare în cadrul Teach for Romania, care mă ajută mult să înțeleg, să găsesc soluții la problemele pe care le întâmpină copiii, emoțional sau pe literație.
Se conturează din ce în ce mai bine idei de proiecte care sper să le arate și lumea din afara satului lor, să-i motiveze să își propună mai mult, să aibă visuri mărețe. Toate acestea nu se fac peste noapte, dar este important să lucrăm la ele.
De cele mai multe ori, timpul este cel mai mare dușman al nostru. Deși uneori mă frustrează durata orelor pentru câte lucruri avem de făcut împreună și pentru toate ideile care ne vin, ce primează întotdeauna este că în fiecare zi încercăm să fim mai buni unii cu alții, mai buni cu noi înșine, și încercăm să ne descoperim, eu împreună cu ștrumfii mei isteți.
Se adună oboseală, stres, frustrare că nu poți realiza un lucru pentru că nu depinde doar de tine, dar mai presus de toate se adună extrem de multă bucurie și satisfacții profunde. Asta face ca tot efortul să merite pe deplin. Îmi doresc să-i sprijin să își descopere de ce-ul pentru fiecare dintre ei, așa cum am făcut-o și eu. E important să înțelegem că există sens în tot ce facem.
📣 Profesorul Anului din mediul rural
Teach for Romania dă startul nominalizărilor pentru prima ediție a Galei Profesorul Anului din mediul rural 2022 și caută profesorii care reușesc să demonstreze că se poate chiar și acolo unde pare că e imposibil.
Scopul acestei competiții este să aducă un plus de vizibilitate profesorilor din mediul rural care reușesc să creeze un loc primitor în care copiii învață de drag, nu de frică – profesori inspiraționali care se implică în școală și comunitate, cadre didactice cu o motivație puternică, care schimbă fața sistemului de educație din România.
Poate fi nominalizat orice cadru didactic (învățător, profesor, consilier școlar) care este sau a fost angajat într-o școală din mediul rural. Propunerile de candidaturi pot fi făcute de către elevi, părinți, membri ai comunității, colegi de cancelarie sau inspectori școlari, profesori metodiști sau alți specialiști din educație, până la data de 27 februarie pe acest site.
💌 Dacă vrei să afli mai multe despre implicarea Teach for Romania în comunitățile vulnerabile din Moldova, citește interviul nostru cu Gabriela Dima, cea care conduce biroul regional Teach for Romania din Iași:
Copiii au nevoie să fii acolo pentru ei, să îi vezi, să îi asculți, să le descoperi potențialul, să îi validezi, să le dai încredere, să crezi în ei atunci când le este greu, mai ales atunci când ei nu mai au puterea să o facă.
Copiii au pierdut bucuria de a învăța, nu mai găsesc rostul, relevanța învățării, iar tu, ca profesor, le retrezești această curiozitate nativă. Fiecare dintre noi ne-am născut cu ea.
Au nevoie să reaprinzi focul, pasiunea. Sala de clasă și școala să devină un spațiu sigur, în care sunt încurajați să pună întrebări, în care greșeala este oportunitate de învățare, nu este sancționată, în care sunt integrate interesele lor în procesul de învățare.
Să crezi în ei, să te aștepți să reușească, să le fii alături atât timp cât este nevoie!