Despre (i)mobilitatea urbană
Am întrebat 5 navetiști de lângă Iași cum călătoresc în oraș
Ieșenii petrec peste 9 zile pe an în mijloace de transport, aproape jumătate din concediul de odihnă legal, potrivit raportului City Index 2025. Asta înseamnă mai puțin timp petrecut cu familia, mai multe costuri, mai puțină libertate personală, în special pentru adolescenți.
Aproape toți locuitorii din zona periurbană care au răspuns chestionarului nostru au menționat condițiile nefavorabile și stresante de trafic drept principala provocare în viața lor la margine de Iași.
Ca să înțelegem mai bine cum arată Iașul metropolitan în mișcare, i-am întrebat pe o parte dintre ei cum fac față drumurilor zilnice în oraș, cât timp petrec în trafic și în ce fel îi limitează naveta.
Andrei, Uricani
Andrei e navetistul pragmatic, mereu în căutarea celei mai bune variante de transport. Locuiește în Uricani, la granița cu Valea Lupului, localitățile fiind despărțite „doar de o stradă distrusă, pentru care nu-și asumă responsabilitatea nici o primărie.”
În cinci ani de când a renunțat la zona centrală a Iașului, a circulat cu mașina, autobuzul, bicicleta electrică și motoscuterul.
„Am avut și vreo două drumuri pe jos pentru mișcare și relaxare, însă s-au lăsat cu frustrarea trotuarelor proaste până la intrarea în oraș plus aerul de foarte proastă calitate.”
Când vrea să rezolve „cât mai multe dintr-un foc” sau dacă trebuie să care echipament pentru filmări, folosește mașina. Drumul poate dura și 50 de minute până în centru, în funcție de ora la care iese din casă. Fiecare minut contează: „dacă plec la 06:40, fac 25 de minute, la 06:45, fac 35 de minute și tot așa.”
La autobuz apelează când nu vrea să aibă grija condusului și are timp suficient de care vrea să se bucure cu fetița lui. Nu se poate baza pe un orar al autobuzului, iar drumul durează cam o oră, fără așteptarea din stație.
„E un timp oarecum pierdut, pe care mi-l asum. Ne uităm la oameni, pe geam, inventăm jocuri.”
Soția lucrează de acasă și, când are treabă în oraș, preferă să vină cu autobuzul. Chiar dacă are permis, a ales să nu conducă pentru că nu se simte în siguranță în Iași.
Bicicleta electrică adaptată cu scaun pentru copil, deloc ieftină, a fost „un plan ambițios și cam nebun având în vedere traficul din Iași. Îmi place varianta asta, cu toate riscurile, pentru că fetița cântă în spatele meu și mă face atent la tot ce e în jur.” O infrastructură mai prietenoasă cu bicicletele l-ar încuraja să o folosească mai des.
Motoscuterul îi oferă „mobilitate aproape maximă”. L-a folosit intensiv cât soția lui era în concediu maternal pentru că putea să plece de acasă la orice oră, găsea repede loc de parcare, iar consumul de combustibil e mic. Acum se deplasează mai rar cu el pentru că nu îi poate monta un scaun omologat pentru copil, iar starea drumurilor s-a înrăutățit din cauza traficului greu. „Asfaltul s-a deformat și e plin de cocoloașe, poți derapa ușor dacă nu le eviți.”
De când face naveta, se gândește mereu la rute ocolitoare, folosește Waze mai mult și își adaptează programul în funcție de orele de vârf. „După birou și grădiniță, mai bine mai petrecem timp în oraș și ne îndreptăm spre casă după 19:00, când se domolește traficul. Ajungem mai repede și mai relaxați.”
Anamaria, Bucium
Anamaria locuiește de zece ani în zona La Brazi din Bucium. Vine în oraș zilnic, ca să-l ducă pe fiul ei la școală pentru că nu a avut „opțiunea reală a unei școli în cartier”, dar și în weekend, pentru entertainment sau evenimente culturale.
La birou merge doar dacă are și altă treabă astfel încât să nu piardă timpul. „Ne gândim de două ori înainte să ieșim în oraș, trăim din comenzi online și cele câteva magazine din zonă.”
„Folosesc mașina și o iau pe un drum alternativ, neasfaltat, gândindu-mă că o distrug câte un pic în fiecare zi.” Drumul dus-întors până la școală durează două ore, chiar două oră jumătate, cu condiția să iasă la cel târziu 07:15 din casă. „De când m-am mutat în Bucium, întârzii mereu, eu, care ajungeam oriunde cu 15 minute mai devreme.”
Până acum, a mers de două ori cu autobuzul, „demonstrativ, ca să știe copilul că se poate și altfel.”
„În Bucium nu există trotuare, e sinucidere curată să ajungi până în stație. Aici se dau autorizații pe bandă rulantă, nici nu vreau să-mi imaginez pe ce criterii, fără să existe o viziune asupra zonei. OK, ții oamenii aici, dar dă-le utilități, centre culturale, de shopping, servicii medicale, ȘCOLI, parcuri.”
Iustin, Valea Adâncă
Iustin are 17 ani și mobilitatea urbană e deja o preocupare constantă pentru el. Transportul zilnic de la marginea orașului, vizavi de Expo Mobila, spre liceul din Tătărași e o aventură care durează cel puțin o oră și presupune multă răbdare pentru a naviga o infrastructură defectuoasă și nesigură.
Merge pe o stradă neasfaltată, „care ține de Primăria Iași, în timp ce toate străduțele de vizavi, care aparțin de Miroslava sunt asfaltate”. Trotuar există doar pe un sens și e greu accesibil pentru că trecerea de pietoni e la distanță mare de stație, iar pista de biciclete e mereu un proiect în pregătire.
Are la dispoziție și tramvai, și autobuz, pe care le alternează, dar îl afectează lipsa predictibilității.
„Autobuzele vin foarte greu, de obicei supraaglomerate, miros urât și nu au întotdeauna aer condiționat pe timpul verii. Prefer tramvaiul pentru că e mai curat și mai rapid, chiar dacă trebuie să merg mai mult până în stație. Dacă am noroc și mama merge odată cu mine la muncă, mă lasă ea la Tehnopolis și de acolo iau tramvaiul 9 până în Tg. Cucu, unde schimb cu un alt tramvai care merge spre liceu.”
Banda dedicată transportului public ușurează drumul pe o porțiune, dar în Podu Roș autobuzele și tramvaiele se blochează iar în coloanele de mașini.
Din dorința de a fi mai independent și eficient în trafic, anul acesta și-a folosit economiile și banii primiți cadou de ziua lui pentru o motocicletă la mâna a doua, deși părinții „nu prea au fost de acord”.
„Nici cu motocicleta nu e cu mult mai bine, mai sunt claxonat, trebuie să fiu mai atent ca ceilalți șoferi care nu se asigură.” O conduce prudent, mereu cu gândul la „șoferii indisciplinați, care nu prea respectă alți participanți la trafic.”
Cu toate măsurile de siguranță, acum o lună a avut un accident care l-a lăsat cu un picior rupt. Era pe un drum cu prioritate, însă un șofer nu s-a asigurat și l-a lovit.
„Nu e suficient să fii doar tu prevăzător. E nevoie de mai multă educație rutieră și sancțiuni mai serioase pentru viteză excesivă, nerespectarea regulilor și agresivitate în trafic”, adaugă mama lui Iustin.
Georgiana, Valea Lupului
Georgiana merge regulat la birou din Valea Lupului, plus în weekend pentru evenimente, plimbări sau ieșiri cu prietenii.
„Din păcate, folosesc preoponderent mașina. Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să nu mă enervez în trafic sau când caut loc de parcare. Sunt conștientă că fiecare crede că motivul lui de a ieși cu mașina e mai justificat, dar că mașină cu mașină facem traficul de care ne plângem cu toții.
Dependența de mașină a fost relativ asumată în momentul în care ne-am mutat la marginea orașului. Am sperat că mă voi putea baza mai mult pe autobuz, însă din cauza orarului/frecvenței, nu este o variantă care să îmi ofere predictibilitate. Când las mașina acasă, apelez și la ride sharing.
Drumul durează cam 20 de minute spre centru sau spre birou. Vara mai puțin, iar în momentele nevralgice (începerea școlii, revenirea studenților) sau de ploaie torențială, poate ajunge la 30 de minute. În scenariul în care iau autobuzul (și merg pe jos de la/până la stație) îmi las o marjă de 45 de minute, cu tot cu schimbat liniile.
Până să reîncep să conduc, aveam momente în care mă simțeam desprinsă de lume. A fost un proces de adaptare, mai ales că anterior am locuit într-un cartier semi-central de unde mă mișcam ușor pe jos sau cu autobuzul. Acum, simt că am suficientă mobilitate pentru naveta esențială, însă știu că dacă mașina ar dispărea din peisaj, toată rutina mea ar deveni mai complicată.”
Șerban, Breazu
Pentru Șerban naveta zilnică în oraș nu e încă un subiect dureros. M-a ținut la curent în mai multe dimineți cu actualizări live din trafic, evidențiind aspectele pozitive: „partea bună e că se circulă constant, nu se stă pe loc”. Vine zilnic în oraș din Breazu, la intersecția cu Rediu, cu mașina.
„Autobuzele CTP funcționează foarte greu, nu respectă timpii din aplicație.”
Subliniază că are trei opțiuni de ieșire din zonă: „prin Copou, prin Păcurari, dar dimineața e horror, nu e de mers și prin satul Horlești-Bogonos”, însă prima variantă e preferata lui. „De asta îmi place Breazu cel mai mult dintre toate zonele limitrofe Iașului, pentru că tranzitezi în fiecare zi Copoul.”
„În intervalul 07.00-08.00 e imposibil de mers civilizat”, așa că diminețile sunt provocatoare, iar câteva minute pot transforma începutul zilei.
„Acum două zile am ieșit din curte la 07.02, am mers vreun km și din cauză că se stătea în coadă tot drumul, cât vedeam cu ochii până La Castel, am decis să mă întorc și să lucrez două ore de acasă. După 08:40 lucrurile se mai relaxează.”
La întoarcerea acasă are mereu parte de drum întins, circulă fluid de la birou până în curte. „Norocul meu este că cei doi copii nu au vârsta de mers la grădiniță sau școală. Atunci… vom vedea.”
Acesta este al doilea reportaj dintr-o nouă serie jurnalistică despre viața în localitățile de la marginea Iașului, finanțată printr-un grant acordat de Journalismfund Europe.
Dacă ai o propunere de subiect pentru această serie, poți completa un chestionar scurt.
Excelent articolul, surprinde foarte bine frustrarile. Si la Cluj, desi se mai misca ceva, e o realitate similara pentru multi. Timpul pierdut in trafic e o resursa vitala furata, mai ales pentru tineri. Sper sa vedem mai multe orase unde se investeste in mobilitate sustenabila.
Felicitari pentru articol.In opinia mea comunele din jurul Iasului sunt o aberatie,nu-si au rostul,iar metropola trebuie unificata si gestionata pe bucatele,sub coordonare centrala.
Acelasi lucru si in cazul Buc-If,Clujului si Timisoarei.