Bună dimineața, Iași! ☀️
În ediția de azi:
lista candidaților ieșeni la Primărie și Consiliul Județean
exemple de kitch și urâțenie pe care le vedem la tot pasul
Asaf Avidan vine la Rocanotherworld 2024
Știri locale pe scurt
Efectele locale ale comasării alegerilor. După ce PSD și PNL par să fi bătut palma pentru comasarea alegerilor locale și europarlamentare - care vor avea loc peste patru luni, pe 9 iunie - Ziarul de Iași trece în revistă candidații filialelor ieșene:
PNL: Mihai Chirica la Primărie și Costel Alexe la Consiliul Județean
PSD: Bogdan Balașnicu la Primărie și Bogdan Cojocaru la CJ
Alianța Dreapta Unită: Marius Bodea (USR) la Primărie şi Petru Movilă (PMP) la CJ
CURAJ: Cosette Chichirău la Primărie
AUR și SOS România nu au desemnat oficial candidații
Noul sediu al Primăriei Iaşi, prins la proiectare în bugetul pe 2024. Primăria Iași reia ideea construirii unui centru administrativ, care ar urma să fie construit în spatele instituției.
Amenajarea drumului provizoriu pe care va fi deviată circulația în timpul lucrărilor la pasajul Socola va costa cel puțin 4 milioane lei, potrivit APIX.ro.
reabilitarea pasajului Socola va determina reparații capitale la infrastructură și suprastructură, fiind proiectată și o supralărgire. Astfel, circulația va fi închisă, în anumite momente, pe întregul pasaj.
Despre ce vorbește lumea
Perioada asta - în care gazonul și panseluțele nu sunt acolo să mascheze lacunele de infrastructură, iar administrația locală se străduiește să compenseze prin inaugurări paseiste de busturi - face ca mare parte din oraș să arate kitschos și cenușiu.
Dacă ridici ochii din pământ și te uiți în jur mai atent, constați că orașul în care trăim e o versiune a memei „dacă Suedia era în Balcani”.
Doar în ultimele zile mi-au apărut în feed trei postări ale unor ieșeni care au observat câteva dintre lucrurile pe care am ajuns să le luăm drept normale, deși ar trebui să ne sară în ochi.
Nicu Roșu scrie, nu pentru prima dată, despre kitschul din fața Primăriei Iași:
„Doar la Iași se poate așa ceva… Trăim vremuri mărețe, arta este băgată la comun în iarmaroc cu bundițe și căciuli. Asta într-un oraș cu pretenții, care ar merita mult mai mult, cu siguranță. O sculptură minunată în … iarmaroc.”
Jurnalista Violeta Cincu notează câteva dintre lucrurile care strică „estetica mediului ambiant” din Iași:
„Reclamele stradale sunt bezmetice. Fiecare cum îi tună capul. Mai ales în centrul vechi al orașului.
Cubul de pe Ștefan poate fi redesenat, iar catacombele valorificate ca punct de atracție și pentru localnici, și pentru turiști.
Galeriile de pe Ștefan numai nu se prăbușesc.
Vitrinele nu sunt cochete toate.
Acum tarabele cu mărțișoare si inimioare au împînzit orașul, dar, iarăși, fiecare comerciant cum a putut. Ba o față de masă de vinilin, ba niște lăzi.
Căsuțele de lemn... sunt peste tot în lume, dar modul de prezentare a produselor diferă.
Și lista devine tot mai lungă daca ajungem în cartiere... nu trebuie să fie totul cenușiu, nici colorat ca la bîlci. Trebuie doar să ne pese. Puțin. Știm că perfecțiunea plictisește!”
Jurnalistul Pavel Lucescu a luat la pas două dintre satele devenite suburbii, „în care nu există conceptul de pieton, pentru că nu există trotuare, ca să nu mai vorbim de piste de biciclete”.
„Am bătut azi la picior câțiva kilometri de străzi și străduțe din două astfel de suburbii, Rediu și Valea Lupului, practic lipite de Iași, pline de case, vile și blocuri noi pentru ieșeni cu venituri mari și foarte mari și nu cred că am văzut una din zece care să aibă un fir de trotuar. Totul e gândit și făcut pentru mașini, a merge pe jos înseamnă efectiv a-ți risca viața.
Nu mai zic ce înseamnă asta pentru copii, de care aceste zone rezidențiale sunt pline și pentru care ideea de a ieși în stradă, de a te împrieteni cu copiii vecinilor, de a te juca sau de a te plimba prin împrejurimi, banală în zonele chiar aglomerate ale orașului, aici e de neconceput.”
Ce facem săptămâna asta
🍹 Lansare cocktailuri | Restaurant Caucaz lansează cinci cocktailuri autentice preparate din ingrediente legendare, precum coniac armenesc, vermut, sos de prune sau lichior de alune. Astăzi de la 19:00 la Caucaz.
💃 Old but Gold | În seara asta, ritmurile de la Legend Pub ne duc înapoi în anii '90-2000. Vino să retrăiești senzația hiturilor care nu se demodează!
🍣 All you can eat sushi | Weekendul acesta, între orele 12:00-13:30, cei de la Sushi Fusion au pregătit un bufet divers: sushi, păstăi, spring rolls și vită. Rezervă un loc ca să le încerci pe toate în aceeași zi. 119 lei per persoană.
💌 Atelier de poezie | Duminică seară, de la 18:00, Grupul Spectre vă cheamă la un atelier de poezie, la Caferamica. Rezervă un loc, vino cu propriile poezii și descoperă ideile și versurile altor pasionați.
❓ Say What quiz | În cadrul jocului de intuiție participanții vor auzi la fiecare întrebare trei povești de necrezut, iar ei vor trebui să o distingă pe cea adevărată de cele două care sunt doar niște minciuni. În fiecare luni, de la 20:00, la Beer Zone.
🎸 Concert FiRMA | Joi, 15 februarie, la Legend Pub, trupa FiRMA vine la Iași cu energia lor puternică și muzica tare. Ia bilet și vino să cânți cu ei!
Coming soon
🎼 Festivalul Classix 2024 | În perioada 18-25 februarie 2024, Classix adună compozitori din toată lumea și face să răsune muzica clasică în Iași.
Tematica din acest an este descoperirea dorinței, iar evenimentele vor explora opere compuse de George Enescu, Gustav Mahler, Serghei Rahmaninov, printre alții. Bilete aici.
💡 The Vast&The Curious: Florin Talpeș | Pe 12 martie, de la 18:30, Florin Talpeș, fondator Bitdefender, o companie de securitate cibernetică, vine la Iași pentru a ține un dialog despre tehnologie, tot ce înseamnă relația cu aceasta, leadership și temele de interes ale anului 2024. Bilete aici.
🎸 Rocanotherworld | O ediție care îl aduce pentru prima dată la Iași pe Asaf Avidan, alături de Om la lună, Robin and the Backstabbers, Dora Gaitanovici și K not K. 20-23 iunie 2024. Bilete early-bird aici.
#decitit
Modul în care funcţionează serviciul de salubritate la Iaşi e simptomatic pentru cum s-a modernizat oraşul cu bani publici. Multă formă, zero fond. - Ziarul de Iași
Barosanii primăriei: salarii uriașe, sporuri fictive, fraudă din bani publici - Reporter de Iași
Inedit la Iaşi: service-ul în care îţi poţi repara singur maşina. Ora costă doar 60 lei. - Ziarul de Iași
Avans pentru casă nouă: cum te protejezi de întârzierile dezvoltatorului -
Parisians vote in favour of tripling parking costs for SUVs - The Guardian
Cam atât pentru săptămâna asta. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau o propunere de colaborare, dă-mi un reply la acest email.
Iar dacă ești antreprenor local sau lucrezi pentru o companie care schimbă orașul în bine, aruncă o privire peste media kitul Iașul nostru.
Sprijinul tău ne ajută să facem în continuare jurnalism independent în Iași, fără clickbait și titluri senzaționale, iar noi putem duce mesajul tău către 6.000 de ieșeni cărora le pasă de orașul în care trăiesc. 🤝
Pe curând,
Alex Enășescu
La mine, pandemia, acele 2 luni când am ieșit doar în jurul blocului, în Păcurari, a fost ca un declic, nu am mai putut suport urâțirea Iașului. Probabil pentru că până atunci ieșeam în weekenduri din oraș sau mă plimbam în Iași prin insulele de civilizație (Copou, Lăpușneanu, pietonal, Palas), eram ocupată cu trăitul. La pandemie am realizat că în jurul blocului meu este urât, gri, pe ici colo un loc cu scrâncioburi, un copac înghesuiți între mașini, pe fondul sonor al tirurilor de pe Canta. Apoi am zis că n-o fi așa peste tot și am căutat să mă mut. Am iubit Copoul, dar de când cu construcțiile haotice de mai sus, s-a transformat într-un bulevard zgmotos. Iar prețurile sunt aberante (500mp la 500k euro). Ma gândeam într-o zi că și dacă aș câștiga la loto mulți bani, nu mai am în Iași un loc în care să spun că mi-ar plăcea să traiesc, să merite banii. Și asta cam este end of story în relația mea cu Iașul.