Mărturia unui ucrainean refugiat în Iași

„Rusia nu se va opri aici. Nu se oprește niciodată, din secolul 13 încoace."

Vineri seară, pornind de la un story pe Instagram, am aflat despre o familie cu patru copii din Ucraina care s-a refugiat temporar în Iași. Am întrebat persoana de legătură dacă soțul ar fi dispus să-mi povestească experiența lui.

Mi-a zis că da, am luat legătura cu el și ne-am întâlnit aseară la ora 23:00, la masa unei terase de pe Ștefan cel Mare.

Numele lui este Borys Lebeda, este un IT-ist de 39 de ani din Kiev, care lucrează pe poziții de senior management pentru o companie din România.

Mi-a făcut impresia unui om rațional, calm, cu o mentalitate de survivalist, care ar fi preferat să lupte, dar a fost nevoit să fugă de război pentru a-și proteja familia.

Ca disclaimer, precizez din start că nu sunt de acord cu dânsul în toate privințele, dar cred că este important ca mărturia lui să fie publicată, pentru a înțelege cum se vede războiul din perspectiva unui patriot ucrainean, un om normal, cu un job decent și o familie la care ține.

Unele dintre lucrurile pe care mi le-a spus mi s-ar fi părut alarmiste, sau de-a dreptul paranoice, chiar și în urmă cu o săptămână, dar după tot ce s-a întâmplat în ultimele zile, nu mai sunt la fel de convins.

Nu vreau să dau mai departe generalizări cu încărcătură naționalistă. Știu că plasarea explicită a Rusiei în afara lumii civilizate nu cadrează cu valorile vehiculate de liderii europeni și de o bună parte din media.

Ai zice că n-ar trebui să se pună problema așa în 2022, la fel cum n-ar trebui să vedem mașini strivite de tancuri rusești, grădinițe bombardate și un președinte hăituit de asasini pe pământul țării lui. Dar iată că se întâmplă, nu departe de Iași.

Mesajul pe care Borys vrea să-l facă auzit - anume că dacă i le punem pe toate în cârcă lui Putin, îi scutim de responsabilitate pe rușii care-l susțin - este unul care nu poate fi ignorat prea ușor, după încă o invazie a Rusiei asupra unei țări libere și suverane.

Mai jos sunt cuvintele lui Borys, traduse de mine din engleză și editate pentru claritate și concizie.

Cele două identități

Eu sunt expert în tehnologii IT aplicate în domeniul energiei. Lucrez pentru un grup de companii IT cu 150 de angajați care lucrează la rândul lor pentru EON și care au sediul în Târgu Mureș. Angajații sunt 97% români, eu sunt singurul ucrainean, și mai este un polonez, un spaniol etc.

Povestea mea începe în 2014, când mi-am asumat hotărârea de vorbi limba ucraineană, în loc de rusă. În Ucraina există o anumită dualitate, există două identități: ucraineană și rusă.

România a depășit acest stadiu cu mult timp în urmă, dar gândește-te la Târgu Mureș. Prietenii mei de acolo își păstrează identitatea maghiară, dar fiind la a treia sau a patra generație, ei acceptă cetățenia română.

La fel este acum în Ucraina, doar că rușii nu sunt asimilați, ci se comportă ca ruși. În Kiev, mulți locuitori se identifică drept ucraineni, dar vorbesc în continuare rusă. Eu vorbesc rusa doar cu rudele mele de acolo și cu clienții.

Eu sunt jumătate rus, pe partea mamei. Îți dau un sfat: dacă ai prieteni ruși, poartă-te cu ei ca și cum nu există război, și gândește la război ca și cum nu ai avea prieteni ruși. Eu îmi iubesc și respect mama, dar sunt pregătit să mă lupt cu Rusia.

Mama mea înțelege parțial atitudinea mea, dar mătușa mea din Sankt Petersburg și bunica mea, nu. Mai devreme sau mai târziu, vor înțelege. Asta e misiunea mea în viață. Altfel, civilizația noastră este condamnată. Europenii trebuie să înțeleagă asta înainte să fie prea târziu.

Cum s-a pregătit pentru război

Încă de acum trei ani am început să susțin tot felul de activități în favoarea Ucrainei și împotriva Rusiei. M-am alăturat unei organizații civice, un fel de fan-club al armatei, în care am învățat să folosesc arme și m-am pregătit pentru un scenariu similar cu cel de acum.

Eram pregătit să lupt, dar în același timp știam că am o soție și patru copii. Patru, nu doi. Chiar dacă soția mea ar fi reușit să iasă din țară cu copiii, nu știu cum s-ar fi descurcat. Poate că nevoile de bază le-ar fi fost asigurate de oameni buni, dar cum rămâne cu restul, cu educația copiilor?

Așa că planul A a fost să ies din țară împreună cu ei. Planul B a fost ca ei să ajungă în Moldova, iar eu să mă alătur forțelor armate din Ucraina.

În Ucraina au fost dintotdeauna genul ăsta de luptători civili, dar înainte de 2004, la primul Maidan, erau priviți ca un fel de nebuni. După 2004, nu au mai fost considerați nebuni, doar aveau altă părere. După 2014, când Rusia a atacat Crimeea și celelalte teritorii, mișcarea a devenit mainstream.

Înainte de 2004, eu însumi credeam că ideea că Rusia poate ataca Ucraina este o nebunie. Dar când au încercat să-și impună președintele, am înțeles că nu se vor opri acolo și am început să iau în calcul posibilitatea unui atac militar.

Treptat, am devenit mai vigilent. De exemplu, dacă merg la voi la Palas, mă gândesc de unde să le iau înghețată copiilor, dar în același timp mă gândesc și pe unde pot ieși din clădire dacă va fi un incendiu. Nu sunt paranoic, doar îmi pun centura de siguranță. Ăsta e managementul riscului.

Dacă joi dimineața te-a prins în Ucraina fără un plan, atunci ești pierdut. Am avut oameni care m-au sunat să mă întrebe ce să facă, dar dacă nu știi deja ce ai de făcut, deja ai eșuat. Nu le-am spus asta, i-am sfătuit să rămână calmi și să-și facă un plan. Este mai bine să ai un plan greșit, decât să nu ai niciunul.

Ieșirea din țară în dimineața începerii războiului

Șansa mea a fost că aveam programată o călătorie de business în România chiar în acest weekend (26-27 februarie). Pentru că munca mea de consultanță este legată și de securitatea energetică, nu totul se poate face prin video. Având o invitație de la compania pentru care lucrez, mi-am luat și familia cu mine, soția și cei patru copii.

Motivul pentru care eu am reușit să plec din Ucraina, iar alții nu, este că am avut totul pregătit dinainte. E la fel ca centura de siguranță: nu am avut niciodată un accident, dar mi-o pun de fiecare dată, pentru că înțeleg ce s-ar putea întâmpla.

În scenariul în care eram în Ucraina, știam că planează un pericol. Și chiar dacă șansele erau doar de 1%, să zicem, aveam bagajele pregătite și mi-am informat colegii din România că există acest scenariu, ca Rusia să invadeze.

Pentru ca noi să putem veni în România, am avut pregătite pașapoarte, inclusiv pentru soacra-mea, care inițial voia să vină, dar s-a speriat în ultima clipă. Eu nu am putut să risc siguranța familiei mele, doar pentru ei i-a fost frică, așa că am urmat planul pe care îl aveam și așa am supraviețuit.

Am plecat la 8:15 dimineața, iar la 20:00 am trecut granița în Moldova. Am condus 16 ore non-stop până în Iași. Știam că vor fi blocaje de trafic, așa că am avut inclusiv o hartă de hârtie în caz că Google Maps nu ar fi funcționat.

Nu i-am spus soției, pentru că unele lucruri nu le-ar fi acceptat, iar altele nu ți le pot spune nici ție, dar am avut un plan bine pregătit pentru ieșirea din Ucraina.

Transformarea lui Zelenski

Politica din Ucraina nu este la fel de stabilă ca cea din Germania, nu avem o Angela Merkel care să reziste mulți ani la rând la conducere. Președintele de acum, Zelenski, a fost ales pe fondul unui curent pro-rus, pentru că cel dinaintea lui, Poroșenko, era pro-ucrainean.

Acum, Zelenski este forțat să fie anti-rus, pentru că nu are de ales. Dar nu a fost întotdeauna așa. El credea că se poate înțelege cu Putin și că poate trata cu el ca și până acum, business as usual.

Ce se poate face din România

Planul meu pentru următoarele 6 luni este să-i ajut pe ucraineni să riposteze, fie că sunt în Ucraina sau în exil.

Uite, și tu, dacă vrei să ajuți, poate că poți ieși în oraș o singură dată pe săptămână, în loc de două, și să folosești o parte din bani ca să-i sprijini pe cei care apără civilizația. Poți dona direct pentru armata ucraineană sau prin intermediul unui ONG, poți ajuta refugiații, poți combate sentimentele și retorica pro-ruse.

Pe termen scurt, planul meu este să rămân în România 4 săptămâni și să iau o decizie în ultima săptămână despre ce voi face în continuare.

Pot să mă duc în Occident, pot să rămân în România, pentru că străbunicul meu a trăit în Moldova și se pare că aș avea drept la cetățenie, dar nu sunt sigur. Dacă se va ajunge la un armistițiu, dacă Ucraina va fi ruinată, dar sigură și stabilă, vreau să mă întorc acolo.

Prioritatea mea acum este să îmi țin familia în siguranță și să sprijin Ucraina după cum pot. Uite, eu îmi permit să cumpăr o proprietate în România, dar dacă am 50.000 de dolari, să zicem, prefer să donez banii către armata din Ucraina, pentru că au nevoie de banii ăia mai mult decât mine.

Poate că Occidentul va înțelege că este mai bine să ducă un război mic acum, decât unul masiv peste 10 ani. Eu voi încerca să lupt, într-un fel sau altul, și voi trebuie să faceți același lucru. Pentru că indiferent ce va fi, sunteți prea aproape de Rusia, îmi pare rău. Polonia a înțeles asta, că Rusia este amenințarea majoră pentru suveranitatea ei.

Trebuie să vă luptați pentru lumea civilizată, din care România face parte, chiar dacă sunt unii români care nu împărtășesc opinia asta.

Bombele ruse sunt o amenințare imediată pentru Ucraina, nu pentru România. Pentru voi, amenințarea este că dacă vezi o dezinformare în media, atunci poți fi sigur că în spatele ei este Rusia, într-un fel sau altul.

Dezinformarea este parte din același război

Uite, când conduceam spre România, o colegă de aici, care e isteață și bine informată, a dat share la o postare care spunea că granița este închisă. Eu știam că este dezinformare.

Ca român obișnuit, dacă vezi un mesaj fake și știi că este fake, nu ignora asta, ci pune-l la punct pe cel care l-a postat. Dacă dai share, asumă-ți responsabilitatea pentru ce postezi, nu-mi spune că aveai încredere în cutare. Libertatea de exprimare înseamnă că poți spune orice porcărie, dar ești responsabil pentru ce spui.

---

Pur și simplu trebuie să vă luptați pentru valorile voastre, să luptați pentru civilizație, 10% mai mult decât înainte. În felul ăsta, poți reduce riscul ca, mai devreme sau mai târziu, să aveți aceleași probleme pe care le avem noi acum.

---

Familia soției mele este din zona Donbass, iar săptămâna trecută una dintre rude i-a spus că Biden vrea să întărâte Rusia și Ucraina. Biden! Ce trebuie să înțelegi este că stakeholder-ul propagandei rusești nu este Putin sau anturajul lui, ci oamenii.

Istoria se tot repetă, când vine vorba de Rusia

Dacă cunoști istoria României, atunci știi că Rusia și România au luptat împreună împotriva turcilor, până când Rusia s-a hotărât să ocupe teritoriul românesc. Acum sunteți în siguranță pentru că nu aveți graniță cu Rusia, dar Moldova și Ucraina încă au problema asta.

Dacă te uiți la istoria Rusiei, o să vezi că au eliminat complet unele popoare caucaziene, precum Ubykh. În urmă cu 80 de ani, Rusia a ocupat de facto tot estul Europei. Apoi a urmat Georgia în 2008, dar s-a trecut cu vederea pentru că este o țară mică.

Acum, când vom avea milioane de refugiați ucraineni, problema nu mai poate fi ignorată, pentru că ar putea urma refugiați și din alte țări din estul Europei.
Rusia nu se va opri aici. Nu se oprește niciodată, din secolul 13 încoace.

Dacă cauți pe Google numele generalului cecen Djohar Dudaev, ai să vezi că el a avertizat încă din anii 90 că Rusia va ocupa fostele sale țări-satelit, predicție care rămâne valabilă. Moldova, Georgia, parte din Kazahstan, Armenia, Azerbadjan, Ucraina. Toate, mai puțin Belarus, care s-a predat.

Rușii au răbdare. Vor acumula și mai multă putere din vânzarea de petrol ieftin. Uite, să zicem că ai două orășele într-o țară, iar unul primește o reducere de 10% la petrol, știind că există un risc de 1% ca celălalt oraș să fie eliminat complet. O să spui: bineînțeles că nu am face asta, dar întreabă-te dacă chiar așa este.

Ce nu înțelege Occidentul despre Rusia

Viziunea mea este că există civilizație și anti-civilizație. Ucraina este acum scutul dintre cele două. Dacă pică Ucraina, România va deveni scutul, așa cum a fost în secolul 19.

Dar frontiera războiului nu este doar Ucraina. Aceeași luptă este și în Republica Moldova, și în România, între oameni care sprijină civilizația și cei care apără anti-civilizația, dintre care cei mai mulți, dar nu toți, sunt de etnie rusă.

Ceea ce vreau ca oamenii să înțeleagă este că se confruntă cu niște valori care sunt incompatibile cu societatea europeană. Rușii de rând nu se simt responsabili pentru guvernul lor și nici nu îi ascultă pe intelectuali.

Occidentul poate schimba asta treptat, făcându-i pe ruși să înțeleagă că sunt responsabili pentru cei care-i conduc, și dacă nu sunt mulțumiți de ei, e datoria lor să-i dea jos.

Dacă vrei să folosești valorile altcuiva împotriva lui, ca să-l subminezi, atunci meriți să fii dat afară din civilizație. Ori înțelegi că greșești și te alături din nou, ori rămâi pe afară.

De ce căderea lui Putin nu rezolvă problema fundamentală

Mesajul pe care vreau să-l transmit românilor este că nu luptăm doar cu Putin. Și eu, dacă aș fi în locul lui, aș face cam aceleași lucruri, probabil. Pentru că oamenii, poporul rus, vor victorii.

Știi Eurovisionul? La început era un concurs vocal pentru tineri, dar Rusia a decis să-l politizeze și a adus soliști profesioniști. La fel și la Olimpiadă, unde combină sportul profesionist și companiile farmaceutice.

În Rusia, există obișnuința de a separa puterea (vlasti) de popor (narod) și de intelectuali (intelligentsia). Rusul de rând nu se simte atașat de guvern, oamenii spun mereu că ce face guvernul nu este vina lor. Asta este și poziția pe care „o vând” acum Occidentului.

Cultura, la fel, este ceva ce e prezentat Occidentului, e ceea ce rușii vor ca alții să creadă despre valorile lor. Așa că îl vând pe Ceaikovski, pe Tolstoi, pe Dostoievski, vând baletul rus, știința rusă.

Dar orice lider, de la cei occidentali până la Zelenski și Putin, ascultă de oamenii pe care-i conduce. Când a venit la putere, Putin a promis o apropiere de NATO și de UE și a făcut anumite reforme care erau necesare. Dar dacă te uiți peste ziarele din perioada aia, 2002-2003, o să vezi că poporul rus s-a opus masiv reformelor promovate de Putin.

Discursul lui Putin de la Conferința de Securitate de la Munchen 2007 a devenit unul de referință pentru trecerea de la vechea Rusie - care era problematică, dar în esență democratică -, la noua Rusie, cea de acum.

Ăla a fost punctul în care Putin a înțeles un lucru esențial pentru el, la nivel personal, și anume că dacă vrea să rămână la putere trebuie să adere la valorile rusești și să confrunte Occidentul.

Așa că dacă nu reușim să schimbăm mentalitatea rușilor, nu rezolvăm nimic dacă-l dăm jos pe Putin. Chiar dacă Putin ar cădea, rușii ar pune pe altcineva în loc, și lucrurile ar rămâne la fel.

Treaba asta cu „hai să nu dăm vina pe oameni, pe rușii de rând”, nu merge. Soluția este ca oamenii din Rusia să înțeleagă că sunt responsabili pentru guvernul lor, nu să dea vina pe guvern pentru răul care îl face Rusia.