,,Ne este foarte ușor să protestăm în Bruxelles, dar asta nu se poate întâmpla la Moscova”
Poveștile oamenilor care au strigat „Libertate pentru Ucraina" în fața Ambasadei Rusiei din Bruxelles
„Mai bine sufăr în frig, decât cu gaz de la un criminal”, aud sâmbătă după-amiază, la ieșire din stația de metrou Arts-Lois din Cartierul European din Bruxelles.
Primul protest din Bruxelles împotriva războiului lui Putin a avut loc joi seara în fața clădirii Ambasadei Federației Ruse în Regatul Belgiei, când au participat aproape 1.000 de oameni.
Sâmbătă au fost două proteste, unul la Gara Centrală din Bruxelles și unul în fața Reprezentării Permanente a Rusiei în Uniunea Europeană, și au venit oameni din toată lumea, nu doar ucraineni sau est-europeni.
Sar gardul de la ieșirea din gura de metrou Arts-Loi și îmi scot aparatul foto. Un grup de persoane stă pe o scenă improvizată, cântând, aveam să aflu apoi, imnul Ucrainei.
Emoția puternică mă face să fredonez și eu, chiar dacă nu cunosc versurile. Prind doar „svoboda", libertate.
Multe fete poartă coronițe de flori, simbolul Ucrainei fiind floarea soarelui. La una dintre marginile adunării dau peste un mic grup de femei ucrainence. Îmi spun că nu vorbesc engleză bine și o strigă pe Anna.
Anna Yavordska are 36 de ani și a plecat din Ucraina în 2007 împreună cu familia sa. Cu toate că a emigrat, spune că a fost foarte activă în timpul Revoluției Demnității în 2014, iar acum s-au reîntors ,,la steagurile lor și la protestele lor, însă de data asta pentru un război adevărat”.
Familia și prietenii ei sunt acum în Lutsk, în vestul Ucrainei, s-au trezit dimineața în zgomot de explozie și ferestre zguduite. Povestește cu gândul acasă, de parcă nu ar fi în fața mea, ci undeva în Ucraina, supraviețuind.
,,Nu înțelegeau ce se întâmplă, acum ei sunt tot în Ucraina, nu este așa de ușor să pleci, oamenii nu vor să își lase casele, viața lor este acolo.
Când ajung la granițe au un semn uriaș de incertitudine, bărbații nu au voie să treacă, unii oameni nu vor să își părăsească soții, tații, vor să trăiască ca o familie. Multe persoane stau câte 48 de ore la graniță fără să știe dacă sunt hotărâți să treacă.
Nu mai avem destul combustibil să putem alimenta mașinile, iar oamenii preferă să stea la subsol să se ascundă decât să conducă, este oribil. Imaginați-vă că se întâmplă ceva și lăsați tot ce ați construit și pleci și nu știți dacă va fi furat sau distrus”, povestește Anna cu vocea tremurândă.
Adaugă că nu găsește nici o logică în ceea ce face Putin, că pe termen lung va dăuna semnificativ Rusiei.
,,Cerem mai multe acțiuni, măsuri serioase, tăierea din SWIFT, distrugerea sistemului bancar. El distruge Rusia, așa că am învățat că dacă urăște ucrainenii, el urăște automat și Europa.
El urăște și este pregătit să moară, este pregătit să lase întreaga lume să se scurgă, inclusiv țara lui”, spune Anna.
Despre Zelenski afirmă cu uimire că nu se aștepta să crească atât de mult în trei zile, ca țară aveau nevoie de cineva cu legături, iar acum ,,arată ca un alt bărbat”.
,,Este un om complet neexperimentat care trebuie să împotrivească uneia dintre cele mai mari puteri ale lumii. Războiul continuă de opt ani și vedem cum l-a schimbat, toate puterile politice sunt unite. Pentru Ucraina, acest lucru este foarte încântător, să vezi că ei își lasă deoparte diferențele, suntem mai încrezători.”
Toate pancartele sunt împotriva lui Putin, nu a Rusiei. Se scandează Svoboda Ukrayiny! – Libertate Ucraina. Lângă mine e Costina, are 26 de ani și a venit din Amsterdam ca să participe la protest. Cu o voce vehementă și furioasă îmi spune că familia mătușii ei se află de trei zile în adăposturile anti-bombe din Kiev.
,,Am venit să protestez singură, acum sunt fericită că au putut scăpa pentru că aseară (vineri seara) a fost un dezastru, le-au distrus complet casa, iar dacă nu vor scăpa, vor muri. Ei încercau să evadeze la Lviv, dar este foarte periculos să ieși în stradă.
Părinții mei sunt în vest, acolo este puțin mai ușor pentru că ei încearcă să atace Kievul în special acum, pentru a obține guvernul Ucrainei. Mama vrea să evadeze în Polonia, dar tatăl meu nu poate pleca din cauza mobilizării în armată de acum două zile, au fost forțați să meargă la luptă."
O întreb ce crede despre cum a acționat Vladimir Zelenski și pentru prima dată aud un tânăr mândru de președintele pe care îl are, răspunde repede că se simte norocoasă datorită lui.
Toată această presiune nu a fost o surpriză pentru ucraineni, mărturisește, s-au acumulat tensiuni din 2014, au simțit că luptau deja împotriva lui Putin de opt ani de zile într-o tensiune stagnantă.
,,A plănuit asta de-a lungul anilor, cred că plănuiește asta în ultimii opt ani, a vrut să ia totul pentru că este psihopat, vrea să construiască Uniunea Sovietică din nou înapoi și asta e o prostie”, încheie Costina.
Interviul se încheie brusc, oamenii scandează ,,Scoateți Rusia din Swift”, ,,Putler” sau „Ucraina", cu pancarte în care îl compară cu fostul dictator german.
Printre mulțimea de steaguri ale Ucrainei și Georgiei se află și cel al României, ținut de Maria și Robert din Cluj-Napoca. Maria povestește că familia ei este puțin panicată, simt că urmeze să se întâmple ceva.
,,Ce văd eu acasă este foarte multă mobilizare din partea societății civile și văd foarte mult ethos în a ajuta refugiații. Solidaritatea arată foarte bine, societatea civilă pare foarte bine organizată”, precizează Robert.
Printre protestatarii din Republica Moldova este și Cătălina, din Sângerei. ,,Părinții noștri, prietenii sunt în Republica Moldova acum și da, există o frică că războiul poate ajunge și la noi, iar unii se gândesc fie să plece, alții să lupte. Acum mulți sunt la graniță și ajută la trecerea ucrainenilor, cumpără produse sau au oferit casa lor drept adăpost."
Printre diasporenii veniți din Europa de Est dăinuie un sentiment de neputință și anxietate. Pe telefon vezi doar știri despre război și mesaje de solidaritate, apoi îl bagi în buzunar și vezi lumea vestică care a ieșit la plimbare într-o zi cu soare, discrepanță care te debusolează.
Două fete din Italia, Francesca și Stella, duc steagul Ucrainei în semn de susținere și ascultă discursul unei femeie care vorbește despre război, de data asta în franceză, pe un cub improvizat din stradă.
Au venit din dorința de a sprijini ucrainenii și cu speranța că ,,liderii europeni vor acționa mai repede”.
,,Mi-e și frică, dar sunt aici pentru că vreau pace. După pandemie toți suntem epuizați, noi obișnuiam doar să vorbim despre război, suntem generația păcii. Plus de asta, nu cred că vorbim suficient despre acea parte a Europei, cred că ne concentrăm mereu pe partea cea mai dezvoltată”, spune Francesca.
,,De asemenea, este multă dezinformare despre acea regiune și chiar dacă unele țări fac parte din UE există multe diferențe și nu sunt luate în considerare”, o completează Stella.
La 16.30, poliția ne roagă să disipăm rândurile, pancartele în culorile galben și albastru dispar în gurile de metrou. Prin mulțime observ un banner care are desenată pe ea o inimă formată din două jumătăți, în culorile Ucrainei și cele ale Rusiei.
,,Da?”, mă întâmpină, și pentru un moment am impresia că vorbim aceeași limbă. Xenia Shirokovo și Vasilie, soțul ei, au venit să protesteze împotriva lui Putin și, totodată să reprezinte Rusia în care cred, o Rusie cu oameni care nu își doresc război și care nu se simt reprezentați de un individ pe care consideră că nu l-au ales. Îl roagă pe Vasilie să vorbească, pentru că ea are ochii în lacrimi.
,,Nu credem că țara face asta acum, acestea sunt consecințele unui grup de indivizi care nu ne reprezintă, nu i-am votat, nu am votat oameni care au făcut-o și suntem muți.
Regretăm foarte mult pentru că națiunile Rusiei și Ucrainei sunt profund interconectate și este, într-adevăr, o durere care este destul de înscrisă în cele din urmă.
Acasă te poți împotrivi, dar vei plăti un preț mare, poți fi reținut, poți avea consecințe la locul de muncă, poți fi exmatriculat din universitate. Acest regim are rădăcini în ultimii 20 de ani și nu se întâmplă doar (clipește din degete), știi? Nu e chiar atât de ușor... lucrurile nu sunt alb-negru până la urmă, știi?”, spune Vasilie.
,,Cred că nimeni nu este de acord și nimeni nu vrea război, sunt doar oameni sub propagandă, dar nimeni nu vrea război”, adaugă Xenia, vrând să convingă, dacă ar putea, pe toată lumea.
Spune că sunt mai mulți oameni care sunt la fel ca ei, care vor să fie activi și să spună NU, dar în Rusia nu este posibil, nu poți să ieși afară și să spui ce crezi.
Imaginea lui Vasilie despre Rusia este cea a unor oameni care nu au dreptul să spună altceva decât ce le permite politica. Sunt curioasă dacă există oameni nostalgici după vechiul regim. Vorbește în numele tinerilor, cum că există o amintire vagă, iar tot ce știu este de la bunici.
Vasilie spune că ce știe despre perioada URSS este istorie, însă chiar și așa, nu are încredere pentru că informația este foarte bine triată și manipulată, îți pui semne de întrebare față de orice citești, iar ceea ce îți rămâne e ceea ce gândești tu, de fapt.
,,În cele din urmă, știi, ai propriile tale valori. Ne este foarte ușor astăzi să protestăm în Bruxelles, să facem bannere și să vorbim orice, dar asta nu se poate întâmpla la Moscova, toți vom fi reținuți până acum, nu vom putea avea acest interviu de fapt, așa arată viața acolo.
Cred că nu ar trebui să vorbim despre naționalitate, dar cred că trebuie să vorbim despre oameni cu valori diferite, sunt și oameni cu valori întunecate. Nu pot spune că este vorba despre națiune, îmi pare rău pentru asta, dar nu!
Noi ne rugăm pentru Ucraina și sperăm că acest război se va opri și ne rugăm pentru Rusia.. pentru că nu cred că.. nimeni cu adevărat nu vrea sânge? Este destul de... nu, nu-i așa...’’, spune Vasilie, negând prin cele spuse Rusia în care nu se regăsește.
În timpul interviului pe stradă încă se mai strigă ,,Rusia afară din SWIFT” , iar în această notă Xenia susține că și-ar dori ca în ziarele din Europa să nu se mai scrie despre o Rusie oribilă.
,,Pur și simplu nu vreau ca europenii să îi urască pe ruși, pentru că acest lucru nu este corect, există oameni diferiți, dar majoritatea oamenilor sunt buni și nu vor asta cu mâinile în sân...
Vreau să înceteze pentru că este foarte greu și știu că toți prietenii mei în fiecare zi pentru aceste zile ne trezim plângând, chiar și fără să citim știrile, doar ne trezim plângând, este foarte greu”, spune Xenia, timp în care îi apar lacrimile.
Am văzut și mulți bunici ucraineni, veniseră cu nepoții. Fie că erau în vizită și războiul i-a prins aici, fie că au plecat după 2014, îi recunoșteai după ochi. Privirea tăcută, încercănată că au văzut destule, că știu ce sunet și imagini are războiul.
Printre ei este Nadia, are 72 de ani, iar războiul a prins-o în vizită la copiii ei, în Bruxelles. Înfățișarea ei spune că ar fi avut mai multe de zis, dar limba de data asta a fost un mic obstacol.
Spune că nu vorbește engleză deloc bine, o întreb dacă înțelege cât de cât. ,,Daye’’. Mai departe îmi răspunde în ucraineană. M-a dus cu gândul la bunica mea, atunci când își povestește copilăria.
,,Rădăcinile mele sunt Harkiv, Lipova, Donbas, dar războiul a venit iar, iar rușii au luat tot, iar. Eu am văzut cum mi-au omorât părinții, ce vreau să spun este că istoria tot revine, iar toată planeta se uită la noi și ajută numai material, ne protejează, dar băieții noștri mor... De asta eu o să stau în Ucraina, eu mă întorc pentru că acolo îmi sunt rădăcinile, eu vreau ca Ucraina să fie o țară democratică”, spune Nadia cu ochii înlăcrimați.