Bună dimineața, Iași! 🌞
În ediția de azi:
ce trebuie să știi despre noua majoritate din Consiliul Local
trei variante de petreceri de revelion în Iași
la ce să ne așteptăm în 2025 pe piața imobiliară
Știri locale pe scurt
Circulația rutieră pe benzile unice va fi permisă în situații speciale pentru evitarea ambuteiajelor.
Context: recent, unele lucrări din Nicolina la rețele de utilități au provocat ambuteiaje majore în zona centrală și semi-centrală.
Două ieșiri din Iași vor fi lărgite de la două la patru benzi. Consiliul Județean se împrumută cu 150 de milioane pentru lărgirea drumului Iași – Lunca Cetățuii, dar și a celui spre Aroneanu.
Biletele pentru transport public se scumpesc de la 1 ianuarie. Un bilet cu o călătorie va costa 4 lei, iar cel cu două călătorii va fi 8 lei.
Școală de poliție la Iași. Primăria cedează Ministerului de Interne un teren de două hectare în zona Poitiers, unde a funcționat Liceul de Mecatronică, pentru ca Poliția Română să amenajeze o școală de poliție care va deservi zona de nord-est a țării.
Ce trebuie să știi despre noua majoritate din Consiliul Local
Toți ochii sunt pe negocierile pentru formarea noului Guvern, dar săptămâna asta am avut și la Iași mișcări politice care reflectă cât de puțin au înțeles partidele tradiționale din votul anti-sistem.
PNL și PSD formează o nouă majoritate politică în Consiliul Local Iași, fiecare partid numind un viceprimar: liberalii pe Daniel Juravle, iar social-democrații pe Roxana Necula.
Din noua alianță face parte și PMP, care a candidat pe aceeași listă cu USR la alegerile locale și a obținut un mandat de consilier local - solistul Operei Cosmin Marcovici.
Dacă ai votat lista USR-PMP la alegerile locale, votul tău a fost folosit pentru a consolida majoritatea PSD-PNL din Consiliul Local pentru următorii patru ani.
Cele trei partide au împreună o majoritate fragilă, 14 din 27 de voturi, însă se pot baza și pe voturile celor patru consilieri AUR, care nu au fost cooptați oficial în alianță, dar au votat viceprimarii propuși de PNL și PSD.
USR și CURAJ rămân în opoziție, neparticipând la votul pentru desemnarea viceprimarilor.
Meet the new boss, same as the old boss
În concluzie, avem o nouă majoritate, care seamănă cu vechea majoritate. Îl avem pe eternul Petru Movilă, mereu dispus să schimbe taberele pentru o sinecură.
Și avem o opoziție locală prea fragmentată și slab reprezentată pentru a putea schimba ceva în următorii patru ani.
Iașul rămâne condus de o administrație care își acoperă falsurile cu investiții pe hârtie. Iar metoda asta funcționează cel puțin de 10 ani încoace.
după trei runde de alegeri locale pierdute (două la Primărie și una la CJ), Marius Bodea merge în Parlament ca să se încălzească pentru o nouă candidatură la funcția de primar. Bodea 2028. Yes, we can!
clasată pe locul trei în alegerile pentru Primărie și deschizând lista unei alianțe care a luat 1% în alegerile parlamentare, Cosette Chichirău rămâne să facă opoziție în Consiliul Local. Opoziție adevărată, se-nțelege, nu ca USR Iași, filiala demantelată de oamenii pe care tot ea i-a promovat.
E clar că partidele presupuse anti-sistem fac jocul sistemului, iar Călin Georgescu e răspunsul greșit la unele întrebări legitime ale electoratului.
Dar când vezi cum un oraș ca Iașul este prăduit sistematic de grupuri de interese, cu complicitatea unei bune părți a zonei academice și a celei de business, revolta și indignarea oamenilor nu sunt de neînțeles.
Ce facem de sărbători
🎄Christmas Party | Cocktailuri noi, vin fiert și alte băuturi alese care să ne înmoaie genunchii suficient încât să ne apucăm de dans. Dresscode e Blue Christmas, în ton cu decorațiunile de anul acesta. Astăzi de la 20.00 la Gist.
🍘 Atelier de biscuiți | O nouă zi în bucătărie împreună cu Soft&Grace, unde poți pregăti trei tipuri de biscuiți pentru Moș Crăciun: linzer cu gem de fructe, shortbread cu fistic, biscuiti cu cheddar si cimbrișor. Sâmbătă de la 15.00.
🎸 Wanted Live | Un sfârșit de an cum trebuie înseamnă încă o cântare de sărbătoare a băieților de la Wanted, care vin pe scena RocknRolla pe 29 decembrie, de la 20.30.
🪩 Revelion la Acaju | Întâmpinăm 2025 cu o petrecere în care să dansăm cât ne țin picioarele, pe fundal de clinchete de pahare și cu energie bună. Bilete aici.
🥩 Revelion la FOOM | Nothing fancy, doar o gașcă de oameni care se distrează ca-ntre prieteni și un meniu pentru toate gusturile, băutură să ne-ajungă și muzică pe care să dansezi până-n zori.
🍻 Beervelion la Beer Zone | Anul acesta, petrecerea de Revelion vine cu un meniu rafinat, vinuri alese și o atmosferă de neuitat. 600 lei/persoană.
#decitit
Apartamentele din Cluj se apropie de 3.000 de euro/mp, pragul fiind depășit deja la locuințele noi. La ce să ne așteptăm în 2025 pe piața imobiliară - Hotnews
Cum putem ameliora calitatea elitei politice? - Ziarul de Iași
Cum poți salva democrația în epoca TikTok și a gratificării instantanee - PressOne
Rusia câștigă în orice scenariu, și dacă își instalează, și dacă nu candidatul. Interviu cu Peter Pomerantsev - Spotmedia
How Madrid built its metro cheaply - Works in Progress
The five-minute city: inside Denmark’s revolutionary neighbourhood - The Guardian
Fotografia săptămânii
Cam atât pentru săptămâna asta și pentru 2024, prieteni. Următoarea ediție ajunge la voi pe 10 ianuarie 2025.
Vă sunt recunoscător că ne-ați fost alături și în acest an în misiunea de a face jurnalism local constructiv în Iași. Sper să aveți un Crăciun liniștit și un an nou cât mai bun! Vorba lui Nick Cave:
„We’ve all had too much sorrow, now is the time for joy.”
Pe curând,
Alex Enășescu
La mulți și frumoși ani!
Sărbători cu bucurii!
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/petru-movila-s-a-intors-in-primarie-fostul-city-manager-este-acum-consilier-personal-al-primarului-chirica--1714879.html
Pentru ca USR aduce schimbarea la Primaria Iasi :))