„Oamenii vor jazz, chiar dacă mulţi spun că e o muzică pentru cunoscători”
„Oamenii vor jazz, chiar dacă mulţi spun că e o muzică pentru cunoscători”
A doua ediție a festivalului Jazz City a adus în Copou 16 trupe de jazz din cinci țări.
Spontaneitatea și improvizația, resursele de bază cu care lucrează cântăreții de jazz, s-au împletit armonios cu serile de vară în Parcul Copou și Parcul Expoziției în weekendul 1 – 3 iulie, în cadrul Jazz City.
A doua ediție a festivalului organizat de Barba Lata Events și Asociația Blueberry a adus pe cele două scene 16 trupe de jazz din cinci țări și câţiva învățăcei.
„Oamenii vor jazz, chiar dacă mulţi spun că e o muzică pentru cunoscători”, spune Andra Botez, invitată să cânte în prima seară, despre stilul muzical greu de definit, care se adaptează timpurilor și tendințelor.
Este o muzică plină de viață, care se mişcă printre oameni fluid. Cam asta s-a simţit şi la Jazz City, festival care s-a dorit a fi o manifestare culturală, dar şi un spaţiu care să aducă oamenii mai aproape.
Muzica jazz aduce oamenii împreună într-un cadru relaxat și boem
Din punctul de vedere al spectatorului, m-am bucurat mult că totul s-a desfăşurat într-un cadru natural, lejer, fără rigiditatea tipică sălilor de spectacol şi fără etichetă. Spaţiul verde de la Turnul de Paraşutism din Copou a fost valorificat în totalitate cu zona de mâncare și băutură, zona de jocuri și scena.
Spectatorii au avut la dispoziţie bean bag-uri, scaune pliabile şi iarba moale pe care să se întindă ca la picnic, savurând un pahar de vin sau de bere.
„Eu nu mă așteptam să fie aici la Turn, când am primit invitaţia plecasem cu o cu totul altă imagine. Îmi imaginam un stil mai oficial, cu scaune aşezate pe alee. Dar când am intrat şi am văzut spaţiul ăsta atât de cozy, am zis «stai aşa că-i altceva»”, spune Andra Botez.
În mijlocul concertului, Andra a spus că „Nici nu-ţi dai seama că aici eşti la Iaşi, parcă eşti în altă parte”. Am întrebat-o la ce s-a referit.
„Mi se pare totul aşa de profi şi totuşi aşa de degajat. Nu am avut niciodată sentimentul ăsta în altă parte. De obicei, se întâmplă ca oamenii care vin la un festival de jazz să nu stea aşa. Adică stau în picioare, de vorbă între ei, mai merg şi-şi iau ceva de mâncare, dar acum au fost acolo, au fost atenţi şi prezenţi cu totul.
Am simţit că acum, pentru ei jazz-ul nu a mai fost de ambient sau o muzică de fundal, ci o muzică în care oamenii au simţit ce vrem noi să dăruim acolo. Da, am simțit că au aşteptări de la mine, că au sentimentul ăla că dacă sunt aici, înseamnă că se întâmplă ceva complex.
Oamenii aveau focus pe ceea ce se întâmpla, chiar dacă era totul atât de degajat, ca şi cum ar fi fost în propria sufragerie. Am simţit că le pasă de ceea ce fac acolo. Au venit şi m-au văzut.
Asta mi se pare foarte fain şi de aia nu plec eu din Iaşi, ştiu că are potenţialul ăsta de a evolua”, spune Andra în timp ce îşi alintă bebeluşul din braţe.
Andra este cunoscută pe scena jazz locală şi mama a două fetiţe care par să-i calce pe urme. Pe mezina care se răsuceşte în braţele ei o ia chiar şi pe scenă, cântând cu ea ataşată de trup.
„Eu cred că asta a lipsit în Iaşi. Neavând, n-au ştiut. Şi atunci oamenii au primit ce li s-a dat, iar acum pentru că li se dă, încep să-l înţeleagă. E o chestiune de răbdare şi de timp. Eu sunt sigură că festivalurile de jazz care se vor face în Iaşi în următorii ani vor deveni din ce în ce mai căutate.”
„Este foarte important să promovăm şi jazz-ul local”
Impresionată de atmosfera de la Jazz City a fost şi Andrada de la Jazzappella. „Chiar s-a văzut foarte fain de pe scenă tot acest ambient, natura, copacii verzi, asta ne inspiră. Plus faptul că publicul a stat pe bean bag-uri în timpul concertului, mi-a dat un sentiment plăcut, atmosfera a fost caldă, primitoare. Mi se pare că locul acesta în natură este perfect pentru un astfel de eveniment.”
Muzica lor este una liniştită, în mare parte acapella, un fel de oază în care poţi să te retragi ca să-ţi auzi gândurile atunci când vrei să fugi de avalanşa de muzică tot mai digitalizată. Încă nu este o trupă foarte cunoscută, dar prezenţa la astfel de festivaluri îi ajută foarte mult să se promoveze.
„Aşa cum am spus şi pe scenă, mi se pare un lucru foarte frumos că se încearcă promovarea acestui gen muzical, cu mijloacele care sunt. De exemplu, la Timişoara se desfășoară nişte forţe foarte mari cu festivalul de jazz de acolo, au o tradiţie mai mare deja de mulţi ani şi au foarte mulţi artişti internaţionali.
Dar mi-a plăcut că aici s-a pus accent pe trupere tinere, locale şi din ţară. Este foarte important să promovăm şi jazz-ul local. Noi am fost invitaţi şi anul trecut, dar nu am putut veni, aşa că ne bucurăm că invitaţia a fost relansată şi anul acesta”, mărturiseşte Zoltán, fondatorul trupei.
Au urmat şi ei aceeaşi reţetă, adaptându-se la energia publicului şi pornind de la ideea că oamenii din faţa lor iubesc acest stil de muzică, nu au ajuns acolo din întâmplare.
„Noi în mod normal avem două repertorii în funcţie de publicul pe care îl avem. Aici am abordat un repertoriu predominant de jazz gândindu-ne că fiind un festival care se numeşte Jazz City, oamenii ştiu despre chestia asta şi cred că cei din public au ascultat măcar o dată în viaţa lor acest gen de muzică”, a spus Andrada.
Colega ei de trupă o completează, „Dacă oamenii au plătit bilet, şi ne bucurăm că au făcut asta, înseamnă că sunt deschişi la astfel de evenimente, chiar dacă nu cunosc foarte bine stilul. Sper că le-am deschis şi noi apetitul şi am contribuit cu ceva”.
Oamenii au avut libertatea să aleagă
Claudia este un om de bază în organizarea evenimentului şi un spiriduş albastru agil care a alergat continuu dintr-un capăt în altul pentru a se asigura că totul se întâmplă aşa cum trebuie.
„De la prima ediție din 2021, când nu mai fusese făcut un festival de muzică jazz de mai bine de zece ani, am simțit o oarecare presiune când am decis să organizăm un astfel de eveniment. Publicul care ascultă jazz are așteptări ridicate când vine vorba de organizarea și aspectul festivalului, iar pentru publicul care abia descoperă jazz-ul trebuia să creăm un cadru pe măsura genului muzical”, spune ea.
Pentru Claudia, chiar dacă e implicată în organizare încă de la început, Jazz City e un festival aparte față de cele la care a mai lucrat până acum. Încă descoperă câte puţin în plus de fiecare dată care îi sunt limitele şi învaţă să cunoască mai bine publicul de jazz și să vădă reacțiile oamenilor care participă la concerte.
„A fost o muncă de echipă, fiecare din noi a avut partea lui de pregătiri șl am putut să ne concentrăm să facem ce știm mai bine pentru a ieși la final festivalul de jazz pe care l-a văzut orașul”.
„Ne-am bucurat să putem oferi ieșenilor scena din Parcul Expoziției în mod gratuit, astfel mulți au descoperit jazzul pentru prima oară”
Andra Botez este de părere că „Oamenii au nevoie de mai mult jazz, să se întâmple mai multe evenimente. Neavând acest gen de muzică prea des în Iaşi, oamenii nu-l ştiu. Nu poţi tu din proprie iniţiativă să te duci acasă şi să zici astăzi vreau să mă pun să ascult jazz. Abia când vii la un astfel de festival şi auzi o altă muzică îţi dai seama cât de fain sună o improvizaţie.”
Ea crede că tocmai pentru că publicul are mai multe evenimente de jazz, începe să mai caute şi pe cont propriu. „Sunt sigură că măcar unii din cei care au venit în seara asta vor continua să mai asculte şi acasă ce au descoperit aici, vor afla despre ce înseamnă o improvizaţie şi de unde vine nevoia asta.”
Mergând spre Parcul Expoziţiei, îl întâlnesc pe Teo, celălalt spiriduş agil al festivalului. Şi el aleargă de colo-colo mereu, ca un agent prezent la datorie oricând este nevoie. Deja are experienţă în organizarea de festivaluri şi ştie cât de mult este de muncă susţinută înseamnă totul.
Nu e un lucru neobișnuit ca un festival să aibă două scene, însă neobişnuit este ca ele să fie în puncte diferite ale oraşului. Însă tocmai asta şi-au dorit organizatorii, ca jazz-ul să ajungă atât la oamenii pasionați de acest gen de muzică, sunt dispuşi să plătească un bilet, dar şi la cei care au ieşit în oraş să se relaxeze alături de familie și prieteni.
„Ne-am bucurat să putem oferi ieșenilor scena din Parcul Expoziției în mod gratuit, astfel mulți au descoperit jazzul pentru prima oară și sigur vor veni la următoarele ediții ale festivalului. Creșterea numărului de artiști a fost un mare plus, fiecare trupă a avut un gen diferit de jazz, de la acid jazz la balcanic jazz, swing jazz, acapella jazz”, spune acesta.
Într-adevăr, oamenii s-au oprit curioşi în faţa micuţei scene din Parcul Expoziţiei. În cupluri sau în grupuleţe, au lăsat muzica să-i cuprindă. Unii chiar au încercat timid şi câteva mişcări de dans. E greu să nu o faci, să nu uităm că jazz-ul a fost coloana sonoră pentru multe petreceri dansante din secolul trecut, menirea lui a fost să însufleţească oamenii. Probabil că unii ştiau deja de festival şi au mers special, iar alţii au fost plăcut surprinşi pe moment.
Claudia spune că pe partea de promovare a festivalului a simțit că „Este o linie fină între a transmite informații într-un mod formal și a crea cadrul cald și primitor pe care muzica jazz îl are. Plus că având și două scene cu activități și concerte simultan, a trebuit să împărțim echipa. Ne-au lipsit momentele petrecute împreună în festival, momentele de care ne bucuram de ce am reușit să facem pentru Iași, dar știam că cele două locații ale festivalului sunt în mâini bune.”
Am întrebat-o dacă ar schimba ceva pe viitor, la următoarele ediţii, şi a spus că în primul rând vor alege mai bine data festivalului. „Soarele ne-a dat puține bătăi de cap anul acesta. Ne dorim să-l facem în continuare în parcurile din Copou, s-a creat un cadru ideal pentru concerte, dar vom anunța mai din timp locatarii din zonă, astfel încât să putem ține concertele și după ora 22:00”, a spus ea.
„Jazz is there and gone. It happens. You have to be present for it. That simple” - Keith Jarrett
S-a stabilit o relație non-formală între spectatori și artiști, ca la o petrecere unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Am observat degajarea cu care aceştia au evoluat pe scenă, vorbind cu publicul și între ei: „Ce mai cântăm acum?”, „Voi ce vreţi să mai cântăm?”, „Cum sunteţi, vă simţiţi bine?”, „Ce frumos vă vedem de pe scenă”, „Melodia asta este pentru soţia mea, sunt plecat de mult timp și îmi este dor de ea”.
Claudia spune că cel puţin din acest punct de vedere şi-au atins scopul cu care a fost gândit acest festival.
„A fost foarte plăcut să vedem diferențele dintre publicul Jazz City și publicul de la Hangariada. La Jazz am avut un public care a venit să se relaxeze, să simtă muzica artiștilor și emoțiile pe care aceștia le transmiteau cu fiecare acord al instrumentelor sau al vocii.
Pe fețele oamenilor se vedea fiecare reacție și tresărire, iar faptul că am apropiat scenele de ei a ajutat la spargerea barierei dintre public și artiști.”
Muzica nu a apropiat doar artiştii de public, ci a reînviat vechi prietenii între cântăreți, având la Jazz City ocazia unei revederi sau chiar ocazia de a se descoperi unii pe alţii.
„Cele 16 trupe de jazz din cinci țări și învățăceii care au urcat pe scenă ne-au mulțumit pentru invitație, s-au simțit foarte bine în festival și alături de public. O parte din ei s-au întâlnit și au ascultat concertele celorlalți pentru prima oară, dar am avut și vechi prieteni care cântau împreună la Paris, dar nu s-au mai văzut de câțiva ani.
S-au împrietenit artiști cu cariere de 30 de ani în muzica jazz cu trupe care au doar câțiva ani de când s-au format. Ne-am făcut și noi prieteni ai festivalului, care sigur vor mai veni să încânte publicul din Iași”, a mai adăugat organizatoarea.
„Avem atât de mare nevoie de energia asta, e foarte important ce primeşti în timp ce cânţi”
Cu aceeaşi senzaţie au rămas şi membrii formaţiei Moonlight Breakfast. Obişnuiţi să cânte pe scene mari, cu mii de spectatori în faţă, ei spun că nu aveau aşteptări, dar totuşi s-au simţit foarte bine.
„A fost exact o seară de sâmbătă relaxantă. În mod normal suntem mai agitaţi şi suntem obişnuiţi să se danseze, să fie puţin mai mai mare haos, dar având în vedere locul şi atmosfera, mi se pare că a fost exact cum trebuie pentru o sâmbătă de vară, pentru un festival micuţ şi mai ales pentru un festival de jazz.”
Muzica lor are mai multe influenţe electronice, dar pentru ei jazzul înseamnă un schimb de energie cu publicul, chiar şi atunci când Cristina, solista, cântă cu ochii închişi. Am întrebat-o cum e senzaţia să cânţi acum la un festival atât de mic şi de intim.
„După ce nu am mai cântat o perioadă din cauza pandemiei, iar anul trecut am cântat la Summer Well, fiind acolo pe scena mare cu atâtea mii de oameni, am avut o senzaţie din aia «yes, finally!» Îmi fusese foarte dor. Mai ales după atâta vreme în care ne-au lipsit oamenii şi am făcut nişte live-uri de-acasă, nu foarte multe, dar ne simţeam foarte singuri.
Vedeam inimioarele pe care ni le trimiteau oamenii, dar nu simţeam energia publicului. Avem atât de mare nevoie de energia asta, e foarte important ce primeşti în timp ce cânţi. Aşa că fiecare tip de locaţie are farmecul ei, dar în astfel de locuri mai mici şi cu public mai intim mă simt mai relaxată.” Iar asta s-a observat mai ales că artiştii şi-au adaptat playlist-ul, întrebând şi publicul ce ar vrea să asculte.
„E foarte mișto sa te strecori pe lângă oameni, să îi fotografiezi de la distanță, să îi vezi cum sunt prinși în transă și să îți furi momentul, iar apoi să îi lași să se bucure în continuare de spectacol”
Omul care a văzut festivalul cu o pereche de ochi în plus, prin lentila aparatului foto, este Andrei Popa, sau The Phope. L-am observat mişcându-se cu discreţie peste tot. De multe ori mă uitam mai cu atenţie înspre zona în care îşi îndrepta obiectivul, curioasă să văd ce anume i-a atras atenţia.
Poate că el a văzut cel mai bine şi mai molecular festivalul, aşa că l-am întrebat cum a perceput el această experienţă ca punct de echilibru în triunghiul format din public, scenă şi organizatori.
„A fost a doua oară când am luat parte la Jazz City și pot spune că mi-a plăcut și de această dată experiența. Făcând abstracție de căldura din timpul zilei, în momentul când soarele era pe ducă, iar artiștii începeau să însuflețească zona, totul începea să fie mai relaxat și plin de culoare.
M-am bucurat să văd că participanții se bucurau și unii dintre ei chiar trăiau intens ceea ce artiștii ofereau pe scenă, iar asta m-a ajutat să capturez și să pot oferi o imagine veridică a ceea ce s-a petrecut în Copou în acest weekend.
Tare mult mi-a plăcut și că în timpul pauzelor unii oameni luau parte și la activitățile partenerilor ce au venit în interiorul festivalului și chiar îi vedeam bucuroși că jucau un set de ping-pong, de badminton sau savurau o băutură rece.”
Pe Andrei l-am observat fotografiind şi la alte festivaluri de o amploare şi cu un public mai mare, oameni costumaţi spectaculos sau efervescenţi în timpul concertelor. Fotografiile lui au surprins adesea fix momentul în care spectatorii ţipă la vederea trupei preferate sau dansează. Aşa că l-am întrebat dacă i s-a părut la fel de palpitant să surprindă cadrul perfect şi la Jazz City.
„Întotdeauna cadrele intime îți oferă o altfel de energie și de interacțiune. În același timp, dacă la evenimentele mai hardcore oamenii îți permit sa intri cat mai aproape de spațiul lor personal, dar fără a-l invada, și aici este o doză de permisivitate.
E foarte mișto sa te strecori pe lângă oameni, să îi fotografiezi de la distanță, să îi vezi cum sunt prinși în transă și să îți furi momentul, iar apoi să îi lași să se bucure în continuare de spectacol.
Partea mai grea e atunci când este un moment intens, pentru că trebuie să îl simți, să empatizezi și să nu creezi spectatorilor un disconfort băgându-te în zona lor doar pentru că ai văzut ceva interesant.
Și da, clar, genul asta de eveniment vine cu doza lui provocare pe care mă bucur de fiecare dată să o accept și mă bucur și mai tare la final când văd rezultatul.
Jazz City fest este un eveniment cu un potențial, care, datorită energiei pe care o oferă are toate șansele să crească frumos, iar cu ajutorul și implicării societății ieșene îl văd să ajungă acolo unde trebuie”, concluzionează el.
Ioan Streba: „Muzica dă posibilitatea ca mintea oamenilor să evolueze”
Printre artiștii invitați să cânte pe scena din Parcul Copou este și Ioan „Fritz” Streba, clarinetist jazzman din Iași, care cântă de mic, venind dintr-o familie de romi lăutari, cu tatăl concertmaestru la Doina Moldovei.
Stăpânește de mic atât muzica populară și de petrecere, dar și jazz-ul și muzica clasică. La 6 ani a început Școala de Muzică din Iași și de la 15 ani cântă la nunți și petreceri, făcând parte apoi și din Ansamblul Ciocârlia.
La 29 de ani a plecat din țară, stabilindu-se în Franța, unde și-a făcut un renume pentru muzica eclectică pe care o cântă, combinând jazz și blues cu stiluri și culturi din diferitele regiuni ale României și ale Balcanilor învecinați.
Primul album, Cache-cache, este un joc de cuvinte pentru cum se ascunde cultura balcanică în stilul jazz?
Exact, mi-ați luat cuvintele de la gură, e un joc de-a v-ați ascunselea și e cultura mea care se ascunde în jazz. Diferite culturi, bineînțeles, pentru că sunt o persoană care evită monotonia și de-asta există foarte multe estetici și ritmice, dar și armonice, ca să poți să ții publicul, să te asculte, să nu se plictisească. Pentru că e păcat să cânți numai un stil armonic, la un moment dat obosești publicul, trebuie să ai idei noi.
Pe al doilea album, „Balkan Jazz (Gypsy Blues)”, aveți melodii inspirate din mai multe regiuni românești. Cum ați intrat în contact cu ele?
Tatăl meu a avut inteligența de a ne cere nouă părerea ce instrument ne place. Eu am ales clarinetul, chiar dacă el se trăgea dintr-o linie de violoniști. Și am cântat de la o vârstă foarte fragedă la petreceri și asta este școala cea mai solidă pentru a dezvolta tehnica unui instrumentist. Dup-aia te mai cultivi, ca să poți să știi despre ce vorbești, mai ales când te interesezi despre alte culturi muzicale. Am și ascultat foarte mult, pentru că, în momentul când ești curios, te îmbogățești cu diferitele culturi.
Cântați de mic la nunți și petreceri. Acolo ați învățat și arta spectacolului?
Da, absolut. Dintotdeauna la nuntă e modul de exprimare cel mai solid, îl găsesc eu, pentru că te întâlnești cu toți colegii, cânți diferite stiluri din zona noastră, dar nu numai. Noi, românii, suntem foarte curioși de toate stilurile vecinilor noștri, Transilvania, Oltenia, Banat. Și nu numai, pentru că cântăm și din Balcani și așa mai departe.
Stilul dumneavoastră cuprinde și elemente din cultura romă. Considerați că muzica poate ajuta în privința discriminării?
Ajută și ați pus o întrebare foarte importantă. Muzica dă posibilitatea ca mintea oamenilor să evolueze, pentru că dintotdeauna cei mai mari artiști ai României au venit din părțile astea și ne-am mândrit cu toții de ei. Doresc și eu la fel, mă gândesc ca dumneavoastră și cu atât mai bine ar fi, pentru că oamenii de cultură, voi, spectatorii care au venit în seara asta, sunt vectori care pot să vehiculeze în continuare susținerea artiștilor de diferite etnii, nu neapărat romi.