Ciclul suferinței se oprește la Emma

Povestea medicului veterinar care salvează animale abandonate

Acesta este primul material dintr-o nouă serie jurnalistică despre viața în localitățile de la marginea Iașului, finanțată printr-un grant acordat de Journalismfund Europe.

Dacă ai o propunere de subiect pentru această serie, poți completa un chestionar scurt.

---

Problema câinilor fără stăpân este o rană deschisă pentru România, iar zona periurbană a Iașului nu face excepție, trecând printr-o criză alimentată de un ciclu al abandonului, al indiferenței și, adesea, al corupției.

La nivel național, în perioada 2001-2021, autoritățile au cheltuit peste 750 de milioane de euro pe soluții ineficiente de gestionare a câinilor fără stăpân, conform datelor oferite de Asociația Save our Paws.

Practic, din bani publici s-a alimentat o „afacere a suferinței” prin contracte cu adăposturi private care nu sunt altceva decât „lagăre de exterminare”.

Doar în cinci astfel de adăposturi private, cifra a urcat de la 11.483 în 2023 la 17.781 în 2024, măsură ce s-a dovedit ineficientă, pe lângă faptul că este foarte crudă, deoarece vedem în continuare animale fără stăpân pe străzi.

De ce? Pentru că în locul animalelor capturate, apar mereu altele, acestea se înmulțesc, iar un teritoriu eliberat este rapid ocupat de alți câini.

În timp ce acest sistem public eșuează, un om simplu și-a luat pe umeri o responsabilitate imensă, transformând o pasiune din copilărie într-o luptă continuă pentru stoparea acestui ciclu al suferinței și pentru o abordare umană și durabilă a situației.

Foto: Asociația Save our Paws

„Mi-am dorit să rezolv problema câinilor de la Bârnova pentru că efectiv nu mai voiam să găsesc pui în șanț, accidentați sau abandonați, de fiecare dată când ieșeam din casă, să pot să mă plimb cu fetița mea fără să fim atacate de câini.

Până și eu sunt capabilă să înțeleg această frică a oamenilor, chiar dacă iubesc animalele extrem de mult, dar mai știu că tot vina oamenilor este că se ajunge aici” - Emma Stratulat, fondatoarea Asociației Save our Paws.

Vocația vs Sistemul

„Am pornit să fac facultatea de medicină veterinară chiar cu scopul de a ajunge într-o zi să salvez animale”, povestește Emma.

Pasiunea ei a început de mică, salvând câini și pisici de pe străzi și aducându-i acasă. A continuat să-și urmeze vocația în timpul facultății atunci când a observat lipsa de grijă pentru animalele rănite, abandonate la clinică.

„Atunci am început câte puțin să mă implic, să le aduc mâncare, să le îngrijesc, să militez ca să primească intervenții chirurgicale.”

După asta, pentru că animalele salvate aveau nevoie de o casă, a construit în curtea părinților un mic adăpost constituit din zece țarcuri pentru câini și un container pentru pisici.

În paralel, Emma a făcut și voluntariat la padocul public aflat atunci la Miroslava, pornind de jos, de la curățatul cuștilor și administrarea tratamentelor de bază. Abia mai târziu, în anul patru de facultate, văzând-o implicată și interesată, atât profesorii ei cât și medicii i-au permis să ia parte la operații mai complexe, specializându-se în sterilizări.

Pentru că a înțeles că supra-popularea și înmulțirea necontrolată a animalelor este o problemă reală, încă din facultatea ea a început o serie de campanii de sterilizări gratuite.

După terminarea studiilor și deschiderea propriului cabinet în satul Păun, Emma a realizat că munca ei nu se poate limita la cea clasică de medic veterinar dacă voia să producă acea schimbare la care visa.

Foto: Asociația Save our Paws

„Am înțeles că singura soluție este să încerc să fac ceva pe cont propriu”

Primul pas a fost înființarea asociației de animale a cărui președinte este și în prezent, asociație care funcționează pe bază de donații și finanță din partea ONG-urilor din străinătate. Apoi, preluarea postului de medic veterinar la adăpostul public din Miroslava.

„M-am gândit că, poate, cu sprijinul autorităților vom face mult bine.”

A muncit enorm alături de o mână de voluntari pentru a renova și a aduce adăpostul la standarde decente. Apoi, a reușit să reducă numărul câinilor de la peste 300 la 150 prin promovarea constantă a lor spre adopție, dar și să atingă o rată de supraviețuire a puilor de 99%, o performanță nemaiîntâlnită până atunci.

Doar că toată munca ei s-a năruit din cauza lipsei de sprijin și de viziune pe termen lung a Serviciilor Publice și a reprezentanților administrației locale în general care au transformat această colaborare într-o tensiune constantă, fiind acuzată că aduce în adăpost câini în plus doar pentru a „umfla” facturile.

Experiența eșuată cu adăpostul public din Miroslava a făcut-o pe Emma să înțeleagă cât de complicată este asocierea cu autoritățile.

De aceea singura soluție posibilă a fost să ia problema în propriile mâini și să înființeze propriul adăpost, unde animalele să fie tratate cu demnitate și unde să li se ofere o șansă reală la viață.

Adăpostul construit sub cupola Asociației Save our Paws a devenit „acasă” pentru cei peste 100 de căței salvați de pe străzi din situații inimaginabile sau din acele lagăre de eutanasiere, dar și pentru zeci de pisici care își împart viața frățește în această oază verde.

Aproape toți au nume și o poveste, iar Emma le ține minte pe toate.

Spre deosebire de majoritatea padocurilor gri, austere, din blocuri masive de beton, aici spațiul este deschis, plin cu vegetație și prietenos privirii. Pe lângă țarcurile propriu-zise, există și o zonă de recovery destinată animalelor cu probleme speciale, inclusiv o vulpiță adusă în primăvară la cabinet sfâșiată de câini sălbatici, iar Emma, împreună cu două asistente se îngrijește zilnic de starea lor de sănătate.

Foto: Asociația Save our Paws

Un puzzle în care fiecare piesă contează

Desigur, nici adăpostul nu este soluția finală, ci doar o bucată din puzzle, pentru că adevărata problemă provine din curțile oamenilor care nu vor sau nu-și permit să-și sterilizeze animalele. Acestea se înmulțesc, ajung să fie abandonate pe câmpuri, în păduri sau pe marginea șoselelor și, la rândul lor, acestea nasc pui mai departe.

La această problemă, soluția propusă de Emma, prin intermediul asociației sale a fost un „Program de gestionare umană a câinilor cu și fără stăpân”, bazat pe prevenție și colaborare directă cu comunitățile locale, mizând pe o comunicare directă cu Unitățile Administrativ Teritoriale de pe raza județului Iași. Acest program are la bază trei piloni.

1. Recensământul și microciparea câinilor din curțile oamenilor, pentru a responsabiliza proprietarii.

2. Sterilizarea masivă atât a câinilor cu stăpân cât și a celor de pe străzi, o soluție de patru ori mai ieftină și etică decât capturarea și eutanasierea lor și cu o eficiență de 100%.

3. Educarea, prin campanii de informare chiar și din poartă în poartă sau prin parteneriate cu instituții cheie din comunitate (biserici, școli, consilii locale).

Totodată, văzând că sistemul nu poate fi schimbat din exterior, Emma a intrat și în politică încercând să înțeleagă cine și cum face legile, de ce apar hibele legislative care permit abuzurile și cum pot fi aceste goluri „umplute” în favoarea animalelor.

După ce a candidat pentru funcția de primar al comunei Bârnova, Emma a rămas consilier local la primărie, încercând să schimbe lucruri prin propuneri de proiecte de hotărâre. Pe lângă asta, ea mai face parte și dintr-un grup național care lucrează la schimbarea legilor privind drepturile și protecția animalelor.

„Se poate să aduci o schimbare chiar și de la nivelul unei comune”

Eforturile Emmei au început să dea roade în ciuda luptei cu birocrația, iar progresele au început să se vadă. Primăria Bârnova a adoptat în cele din urmă o hotărâre care promovează sterilizarea și microciparea, arătând că presiunea funcționează.

Totodată, asociația a reușit să stabilească parteneriate și cu primăriile din Schitu Duca, Holboca și Rediu, plus o colaborează cu Poliția Animalelor pentru a aplica legea care prevede sancțiuni celor care refuză să-și sterilizeze animalele deși li se oferă gratuitate completă pentru procedură, prin decontul primăriilor.

Cel mai vizibil impact este în zona unde se află adăpostul. „La început, cred că ne ieșeau în cale cel puțin 50 de câini”, spune Emma. Acum, toți au fost sterilizați sau luați în adăpost, iar fenomenul de înmulțire necontrolată a dispărut, iar interesul oamenilor de rând pentru bunăstarea animalelor a crescut datorită acestui sprijin pe care îl primesc din partea asociației.

Chiar când ieșeam pe poarta adăpostului, un grup de puști adunați cu vârf într-o căruță, au întâmpinat-o pe Emma:

— Sărumâna, am venit să ne dați otravă din aia.

— Ce otravă, măi?

— Din aia să moară puricii, să dăm pe câini, că iar au început să se scarpine.

— A, deparazitat. Hai că vin eu pe la voi zilele astea să văd exact de cât aveți nevoie, ce greutate au.

— Bine, doamna, vă așteptăm!