Ștefana Mercori face din desert o experiență
Povestea din spatele deserturilor care arată ca niște mici opere de artă contemporană
Bună dimineața!
După cum povesteam în ediția trecută, finanțarea de la Substack se termină în iulie așa că am început să avem conversații cu sponsori care vor să sprijine jurnalismul local independent. 🤝
Noi știm că avem cei mai faini ieșeni abonați la newsletter, dar oamenii de marketing vor date demografice, așa că avem nevoie de un pic de ajutor de la voi. 💌
Dacă ai 5 minute libere zilele astea, te rog completează acest chestionar de feedback care ne va ajuta să avem o idee mai clară despre profilul de abonat la newsletter-ul Iașul nostru.
De asemenea, pentru că Substack testează un sistem de recomandări, sunt curios ce fel de recompensă v-ar motiva să dați mai departe newsletter-ul.
🌤 Astăzi avem averse de ploaie la Iași, dar de mâine încolo revine soarele și chiar canicula.
Știri locale pe scurt
Lucrările la parcul din fața Teatrului Național vor începe luna aceasta. Lucrările ar urma să fie finalizate cel târziu în iunie 2023 și nu implică amenajarea unei parcări subterane, așa cum era prevăzut în proiectul inițial.
Finanțare pentru sediul nou al Operei Iași. Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a alocat 270 de milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea instituțiilor de cultură din România, printre care și noul sediu al Operei Iași.
acesta ar putea fi construit pe terenul din parcul Elena Doamna sau în locul fostului cinematograf Republica
Soluțiile arhitecților pentru dezvoltarea zonei Sf. Andrei – Piața Palatului vor fi prezentate la finalul lunii iunie.
Foster+Partners, MVRDV, UNStudio și Zaha Hadid Architects se întâlnesc la Iași, în contextul concursului internațional de arhitectură pe care îl desfășoară IULIUS.
#decitit
Mica Thailanda din capăt Păcurari. O poveste extraordinară cu flori exotice - Ziarul de Iași
Sibiul va avea 40 de km de piste de biciclete până în 2030 - Orașul
Brașov reîncărcat: „plămânul verde” care riscă să se sufoce sub propria greutate - Panorama
Trenurile metropolitane: Hai, vino iar în gara noastră mică! - PressOne
Ce prevestește creșterea indicelui ROBOR pentru ratele tale la casă și ce soluții ai dacă nu mai faci față cu plata - Lovedeco
Localnici care ne inspiră
La începutul primăverii, luând o cafea de la chioșcul The Beginning din Copou, am prins și ultimul choux cu căpșuni din ziua aia. Era încă dimineață, dar vorba deja începea să se răspândească despre dulciurile decadente de acolo, care nu semănau nicicum cu cele de la cofetăriile din oraș.
Așa am descoperit-o pe Ștefana Mercori, pe care am continuat să o urmăresc pe Instagram, salivând la fiecare story cu prăjituri care arată ca niște mici opere de artă contemporană.
Am fost curios să aflu mai multe despre omul din spatele lor, așa că am povestit cu Ștefana despre patiseria franțuzească modernă și despre disciplina necesară pentru a ridica standardele.
Ștefana, știu că ești absolventă de Drept. Cum ai descoperit pasiunea pentru patiserie?
Da, am terminat Dreptul la UAIC în 2014, mi-a plăcut ce am studiat, am fost suficient de perseverentă și la vremea respectivă și cred că aș fi putut face o carieră din asta, dar nu eram într-atât de pasionată încât să simt că aș fi putut excela.
Și pe fondul „nu știu ce o să fac cu viața mea, but I'm gonna figure it out", în 2016 am plecat cu soțul meu Vlad, în Madrid. Mi-a plăcut Spania din primul moment în care am aterizat - apropo, am fost într-atât de nebuni încât să ne mutăm într-o țară pe care nu o vizitaserăm anterior - însă mi-a fost dor de casă o perioadă și soluția care mă făcea să mă simt mai aproape de casă a fost gătitul, deși nu făcusem asta deloc până la 25 de ani.
Eram vegetariană în perioada aceea și foarte preocupată de un stil de viață sănătos, motiv pentru care încercam tot felul de mâncăruri și deserturi vegetariene/vegane. Ba chiar am vrut să deschidem în Madrid un restaurant vegetarian. Până când am rămas însărcinată și am avut 4-5 luni în care n-am putut mânca mai nimic, darămite să gătesc sau chiar să pun pe picioare un restaurant. Și a trebuit să renunț.
L-am avut pe Marc, am avut o ușoară depresie post-natală și acela a fost momentul în care Vlad mi-a zis că trebuie să fac ceva pentru mine, strict pentru mine. Happy wife, happy life și happy mom în cazul de față.
Și m-am gândit să învăț patiserie, să nu mai fie doar un hobby. Dar n-am vrut să fac niște simple cursuri, am vrut să învăț de la zero, Pâtisserie Française.
M-am interesat și am aflat că una dintre cele mai prestigioase școli de bucătărie și patiserie din lume este Le Cordon Bleu. Atât de serioasă și riguroasă, încât aveai nevoie de scrisoare de intenție doar ca să te poți înscrie și să te cheme la un interviu ca mai apoi să vezi dacă te acceptă; în condițiile în care costurile erau destul de mari.
Am fost nesigură pentru că îmi dădeam seama că lucrurile sunt serioase, că o să fie nevoie de mult studiu, asta și pentru că mai toți colegii mei aveau până în 20 de ani, absolviseră licee de profil în țările din care veneau, pentru ei era un soi de specializare, iar eu... nu făcusem o bezea în viața mea, ci doar niște brioșe vegane și banana bread și mai aveam și un copil de 5 luni acasă pe care încă îl alăptam.
Vlad stătea ziua cu copilul, spre după-amiază și în puținele zilele libere stăteam eu cu Marc, iar seara și noaptea, baking și studiu, pentru că aveam examene atât practice, cât și scrise. Toată povestea a durat 1 an, a fost o experiență intensă și foarte frumoasă cu atât mai mult cu cât din promoția mea, am terminat în primii 3.
Ca amator de deserturi, ceea ce faci tu pare cumva la alt nivel - mai creativ și mai sofisticat - față de patiseria tradițională. Spune-ne mai multe despre valul ăsta care ajunge treptat și în Iași, la fel ca fine-dining-ul sau cafenelele de specialitate.
Mulțumesc! Dincolo de faptul că mă feresc să fac ce deja se găsește pe piață, sau dacă fac, vreau să fie mai bun și cu un element de noutate, eu asta am studiat, patiserie franțuzească modernă. Asta știu să fac.
Patiseria modernă presupune anumite tehnici de elaborare a unui desert, să te joci cu gusturile, cu aromele - că și aici e o discuție lungă despre diferența dintre gust și aromă - cu texturile, dar mai mult decât atât, tehnici de decor mai elegante, astfel încât la nivel senzorial, un desert să fie o experiență în sine, nu un simplu desert de care ai uitat 10 minute mai târziu și mai și regreți că l-ai mâncat.
Cât despre faptul că deserturile mele par cumva altfel, cred că ajută și faptul că eu nu îmi iau rețetele integral dintr-o anumită carte, le combin, iau rețeta pentru un blat dintr-o carte, pentru jeleu din rețetarul de la școală sau le modific în funcție de textura finală pe care mi-o doresc, de pildă dacă vreau un mousse mai dens sau mai aerat.
E un întreg proces creativ, e ca un puzzle pentru mine. Astfel încât, prefer să stau o zi întreagă să lucrez la un tort cu 5-6 etape, decât o oră la niște biscuiți, mă plictisesc groaznic. 😄
Revenind la ideea ta, oamenii, și în special cei care au mai călătorit în afara țării, au deja alte așteptări. Dacă vrei să ridici nivelul, să educi publicul, sa fii un reper, nu merge cu premix-uri și amandine ca pe vremuri.
Cred că au apărut în ultimul an, câteva restaurante și cafenele drăguțe care se ghidează după principiul acesta al lucrului bine făcut, preferă clienți care înțeleg conceptul lor de mâncare, care apreciază calitatea produsului, în detrimentul unui public pestriț care ți-ar da 2 stele la review dacă urci prețul cu 2 lei.
Mai mult decât atât, apreciez localurile care își asumă și o oarecare responsabilitate cu privire la educarea clienților, care se străduiesc - cu riscul de a nu face la fel de multă vânzare -, să le explice oamenilor că tot ce înseamnă ingrediente și servicii de calitate, costă ceva mai mult.
Pe de altă parte, cred că trebuie sa ai și un scop informativ/educativ. Avem tendința de a consuma ce ni se dă, indiferent dacă un tort are o cremă tăiată, de exemplu.
Pe principiul, „gustul e același, ce importanță are dacă e tăiată?”. Păi are, că nu doar alimentele expirate ne dăunează - în cazul de față prin indigestii neplăcute - ci și cele prost făcute.
Munca de cofetar presupune multă disciplină și organizare. Urmărindu-te pe Instagram - unde postezi și story-uri de la sala de forță - impresia este că ai o rigurozitate care te ajută mult în ce faci.
Hehe, mulțumesc! Se poate și mai bine. Da, dintotdeauna am fost disciplinată și organizată și pe măsură ce am înaintat în vârstă, chiar mai mult, pentru că unul dintre lucrurile după care mă ghidez este acela că motivația nu ține o veșnicie, vine și pleacă, dar dacă ești disciplinat, you show up either way, fie că vorbim aici de baking sau mers la sală.
Paradoxal, pentru mine, baking-ul și mersul la sală, merg mână în mână. În ceea ce privește baking-ul, într-adevăr e un întreg proces însemnând că în weekend citesc rețete sau consum mult conținut din categoria aceasta pe Instagram, îmi planific săptămâna următoare în funcție de ce anume vreau sa fac, îmi comand produsele, iar de luni încep să le fac.
Sunt deserturi la care trebuie să lucrez în paralel, tocmai pentru că mai toate au creme care presupun un anumit număr de ore la frigider, înainte de a fi folosite propriu-zis. În primele 2 zile îmi fac blatul, jeleurile, cremele etc și în a treia zi glazurez, fac montajul, decorul final, fac pozele, un scurt video.
Revenind, deseori sunt întrebată ce fac atâta timp la sală, stau destul de mult e drept. Din ianuarie merg la Fitness Hub, cu un antrenor destul de dur care m-a ajutat să progresez foarte mult.
Sala în sine e foarte altfel, în ideea în care nu are momentan foarte multe aparate, iar fără îndrumare nu ai putea să faci niște antrenamente foarte complexe. Și așa îți dai seama că e alt nivel. 😀
Și deși merg constant la sală de ani buni, eu însămi am fost ușor sceptică atunci când m-am dus acolo, în ideea în care mă gândeam că nu o să fac față. Acum însă, după 6 luni, simt că am un corp mai puternic, fizic mă simt mai bine, iar asta mă ajută mult mental.
Eu nu mă duc la sală atât pentru fizic, cât pentru mental. Ideea de a face niște antrenamente solicitante, care mă scot din zona de confort, mă motivează pe plan mental și în orice altceva am de făcut. Tot antrenamentul durează două ore. După antrenament alerg 1-2 km, mai lucrez la abdomene și stretching.
Timp în care, mental, dau scroll prin toate pozele din cărțile pe care le-am răsfoit în weekend și mă gândesc cum să decorez tortul, că de cele mai multe ori e o surpriză și pentru mine, nu am mereu o idee clară, cu ce etapă sa încep propriu-zis baking-ul pe ziua respectivă astfel încât să fiu cât mai eficientă.
Cum să folosesc o cantitate de crema care îmi rămâne, dacă nu cumva aș putea să mai fac un crémeux și un crumble și să fac un alt desert ca să nu fac risipă de ingrediente, fiind astfel cât mai productivă?!
Iar după ce ajung acasă de la sala, îmi iau agenda și desenez desertul așa cum mi l-am imaginat, forma, decorul, detaliile de final.
Sigur că am zile când nu am chef nici de baking, nici de sală și nici măcar de mine însămi, când mi-e somn, am mâncat mai mult cu o zi înainte și nu vreau să ridic un deget, dar în zilele alea, disciplina își spune cuvântul. Always, always struggle and don’t settle.
Ai avut câteva colaborări cu Trufanda, The Beginning, dar ai ales să continui pe cont propriu. Pe viitor, te gândești să lucrezi ca pastry-chef într-un restaurant din Iași sau să-ți deschizi cofetăria ta?
Deocamdată nu iau neapărat în calcul să lucrez ca pastry chef în vreun restaurant/patiserie. Poate doar în calitate de consultant. Dacă vorbim strict de un restaurant, ca pastry chef nu poți fi foarte creativ.
Ai 5-6 deserturi, pe care le tot faci 3-4 luni până schimbi meniul, astfel încât, într-un final, e pură execuție, că nu pot schimba deserturile de la o săptămână la alta doar pentru că mi se năzare mie că o cremă de alune de pădure merge mai bine decât una de migdale (lucru care cunoscându-mă, nu e exclus 😀). Într-o patiserie însă, într-adevăr poți adăuga un desert nou în vitrină și să vezi cum merge.
Cu toate astea, atunci când nu e business-ul tău, nu sunt banii tai investiți, nu prea ți se dă mână liberă - lucru perfect normal de altfel - nu poți să fii la fel de creativ, iar pentru mine asta e cea mai mare bucurie.
Motiv pentru care mă gândesc în viitorul apropiat să deschid o cafenea, momentan sunt la faza în care mai lucrez un pic la ceea ce se vrea a fi personal branding, ca să știe lumea de unde sa mă ia ulterior.
Lăsând patiseria deoparte, cum ai regăsit Iașul după mai bine de 5 ani în care ai locuit la Madrid?
Iașul, după aproape 6 ani în care am venit doar în vacanță, e mult, mult mai fresh decât mă așteptam. Oamenii mai faini, mai prietenoși, parcă observ tot mai multe frunți descrețite pe stradă.
Se organizează din ce în ce mai multe evenimente, se găsesc mai mereu modalități diverse de a-ți petrece timpul, fie că vorbim aici de activități destinate adulților sau copiilor. Plus noul val de restaurante și cafenele care au ridicat nivelul semnificativ. Iașul nu numai că nu mai este plictisitor, e distractiv!
Sceptica din mine are totuși și câteva nemulțumiri. Drumurile mi se pare că sunt la fel ca acum 6 ani, proaste și peticite - e drept, comparația nu e foarte fair, am stat în Spania, țara din Europa cu cei mai mulți kilometri de autostradă - nici nu mă mai bucur de condus în ultima vreme.
Nu mai spun de trafic… Să stea oamenii dimineața o oră ca să ajungă de pe Bucium până în rond la Podu Roș mi se pare de neconceput.
Mai mult decât atât, am revenit în țară după aproape 6 ani, în continuare nicio parcare construită. Nici una. Iar în Madrid aveau parcări subterane pe 3 nivele până și în centrul vechi al orașului unde clădirile aveau câteva sute de ani. Asta mi se pare definitoriu pentru ce a însemnat Chirica pentru orașul Iași.
Mai apoi, încă suntem lenți la capitolul digitalizare; dacă mă așteptam să fie mai simplu la modul o programare sau o comandă online efectiv să fie one click away, ei bine, în multe cazuri încă funcționează pe bază de dat telefoane, call center etc. Una peste alta, aleg totuși să văd partea plină a paharului. 😁
Zi-mi câteva locuri din Iași de unde comanzi sau unde mănânci când ieși în oraș.
În primul rând, evit să comand. Mi se pare că sunt foarte puține cazurile în care nu se pierde din calitate atunci când alegi home delivery. Și asta nu neapărat din cauza restaurantului, ci pentru că e greu de ținut sub control timpul de livrare, sunt preparate care ar trebui consumate într-un anumit timp din momentul în care au fost gătite și cu siguranță multe alte aspecte care mie îmi scapă.
Mai mult decât atât, pentru mine, mersul la restaurant e o experiență. Deși de obicei merg la sigur, în ce privește combinația de gusturi sau tipul de preparat, îmi aleg din meniu ceva ce eu nu mi-aș face acasă.
Totuși, sunt câteva restaurante care îmi plac, atât pentru că sunt pe gustul meu în ceea ce privește specificul lor sau ideea pe care au mers atunci cand și-au făcut meniul. Dar mai mult decât atât, pentru că se observă un simț al răspunderii în toate felurile de mâncare pe care le-am încercat, iar personalul în toate cele pe care le voi menționa a fost super amabil de fiecare dată.
Într-o ordine absolut aleatorie, unul dintre locurile relativ nou apărute și care mi se pare ca a venit cu ceva fresh și a ridicat nivelul este Muse. Excelentă mâncarea, foarte, foarte gustoasă (confit-ul de rață & purée de cartofi cu trufe e VIS), zona bună, am văzut că se și ocupă de contul de Instagram si postează stories cu ce se întâmplă behind the scenes. Bravo lor!
Apoi Andalú, pentru că mâncare spaniolă. Localul e al unor tineri care au stat în Spania chiar mai mult decât mine, astfel încât știu să dea gust mâncării, în cel mai iberic mod posibil.
Eu sunt mare fan caracatiță, o comand oriunde o găsesc în meniu. Cei de la Andalú, din punctul meu de vedere, țin piept multor restaurante din Madrid la care am mâncat caracatiță, câteva dintre ele chiar fine dining. Nu mai spun de croquetas, tortilla sau patatas bravas. Personalul foarte prietenos, mă simt ca acasă de fiecare dată când merg acolo.
Partigiano, plain and simple. Mereu am avut o slăbiciune pentru restaurantele a căror bucătărie este la vedere, unde poți observa cu ușurință atenția cu care e lucrat un preparat, grija pentru ingrediente, curățenia, organizarea. Toate astea mă duc cu gândul la acel simț al răspunderii despre care vorbeam.
La Partigiano te duci ca să mănânci pizza, un soi de sandwich-uri cu aluat făcut tot de ei și alte două-trei chestii. Dar ideea e clară: băieții ăștia știu cu pizza și cu aluaturile în general. Iarăși, foarte bun ce am încercat de la ei, foarte curat și îngrijit localul, personalul super-prietenos.
Și ar mai fi Sushi Fusion. În Spania există o comunitate foarte, foarte mare de asiatici, astfel încât sunt multe restaurante cu specific asiatic. Dar, sushi și în general mâncare asiatică la fel de bună ca la Sushi Fusion eu n-am mai mâncat până să mă întorc în Iași. Au niște combinații de gusturi, arome, foarte speciale. Plus, iarăși, bucătăria la vedere, mereu foarte curat, atmosfera faină, personalul la fel.
Iar pentru deserturi și cafea, cred că Leche. Au niște produse corect executate, îngrijite, cu gust, mult peste produsele cu care oamenii sunt în general obișnuiți la o cafenea to-go. I-am zis și lui Ștefan, omul din spatele business-ului, că face o banana bread mai bună decât mine. Eclerele bune, dar mai e de lucrat până să le ajungă pe ale mele. 😄
Lăsând gluma la o parte, Ștefan e de apreciat pentru că e autodidact, nu a studiat patiserie, iar asta nu se vede în cum arată produsele lui. Dimpotrivă, are niște deserturi pro!
Ar mai fi și alte localuri cu mâncare bună, atmosferă faină, dar nu le-am menționat fie pentru ca sunt ușor prea elegante pentru mine - cum e Zori, un restaurant foarte drăguț, preparate de bun gust, bine executate și muncite, dar ar trebui să stau puțin să cântăresc dacă pot să-mi iau papuci sport înainte să ies să mănânc acolo 😁 - ori meniul nu cuprinde preparate pe care eu obișnuiesc să le consum.
În final, dacă cineva vrea să încerce prăjituri sau deserturi făcute de tine, cum procedează?
După cum îți spuneam, momentan mă concentrez pe ideea de personal branding, mai exact mă reîntorc la filmat, postat pe social media, de data aceasta într-o manieră mai profesionistă.
O să încep să lucrez cu un videograf și cu un digital marketing strategist, ca eu să mă pot ocupa în principal doar de execuția deserturilor și tot ce implică procesul de creație din jurul baking-ului. Pe scurt, o să fie o muncă de echipă în care fiecare o să aibă un rol bine stabilit.
În ultimele săptămâni am stat și m-am gândit ce pot, ce nu pot sau nu sunt dispusă să fac sau efectiv ce blind spots am și mi-am dat seama că nu pot progresa dacă pun presiune pe mine să le fac pe toate, cu atât mai mult dacă vorbim și despre lucruri care nu-mi plac sau pe care nu le stăpânesc.
Așadar, în ultima perioadă filmez, fac poze deserturilor care au rezultat, le urc pe Instagram (long live social media!) și în 24 de ore se vinde tot. Nu-ți imagina că fac în cantități foarte mari, cu atât mai mult cu cât ce îmi propun să fac e destul de laborios.
În opinia mea, tot ce se vrea a fi un desert-experiență, ar trebui să fie într-o cantitate limitată. Iar mesajele oamenilor care îmi spun că le-a plăcut, că nu au mai gustat ceva asemănător sau poate doar prin patiserii din afara țării, sunt cea mai mare bucurie și cea mai mare răsplată.
Cum am ajuns la ideea de desert-experiență? Cel mai bun patiser din lume la vremea actuală este un francez, Cédric Grolet, la ale cărui cursuri am fost acum un an și peste 2 săptămâni mă duc din nou.
Mă inspiră atât de mult încât am fost la Paris și la Londra doar ca să mă bucur de ceea ce creează. E un Alain Ducasse al patiseriei (nu întâmplător, Ducasse scriindu-i și prefața în toate cărțile publicate de Cédric), un vizionar și un patiser despre care o să se scrie cărți când nu va mai fi. E cel mai urmărit patiser din lume pe Instagram (atenție, nu ciocolatier; acolo are monopol alt francez).
Cu ce e diferit Grolet? A fost primul care a început să facă deserturi 3D, nu oricum, ci sculptate manual, fără forme de silicon. Ce înseamnă asta? Pe piață se găsesc actualmente tot felul de forme de silicon, în formă de căpșună, alună de pădure și altele. Cédric însă, refuză să le folosească motivând că nu vrea să facă și să vândă niște deserturi care să arate la fel ca alte „căpșuni” din alte cofetării, asta pentru că vrea să le ofere oamenilor o experiență diferită și specială.
În plus, e primul patiser pe care eu l-am auzit spunând că mintea îi funcționează ca și cum ar fi un bucătar, în sensul în care nu rămâne blocat în cantități și gramaj, mereu gustă și dacă i se pare că gustul sau textura nu e la fix, mai adaugă din ce e necesar.
Pe lângă toate aceste aspecte de ordin profesional, e de o calitate umană ieșită din comun, super-humble și prietenos, cu o energie pozitivă și un entuziasm de invidiat. Cred că așa e când ești atât de bun, încât nu mai ai nimic de demonstrat.
De exemplu - apropo de cât durează un desert din faza în care încep să îl studiez și până când îi fac pozele și le postez pe social media - îmi place foarte mult să fac deserturi 3D sau altfel spus, realiste, însemnând 3-4 texturi și compoziții diferite, toate cu aromă intensă de fistic, montate și sculptate in formă de fistic. Pe principiul, fistic inside-out.
Un desert ca acesta, mai ales dacă și filmez, poate fi lucrat pe parcursul a 4 zile, fiind așadar un proces laborios și minuțios.
Iar pentru deserturile acestea complicate, în 90% din cazuri, eu nu am avut rețeta propriu-zisă și nici nu am cunoscut tehnica de elaborare. Le-am văzut de jde ori în reels pe Instagram la Cédric, iar mai apoi am încercat să intuiesc ce cremă a pus în interior, ce crumble părea a fi in video, dacă ce se vedea era un mousse sau un ganache.
Ulterior, pentru cantități, căutam în toate cărțile pe care le am scrise de el pentru fiecare insert, cremă, mousse etc, proporțiile ca să zic așa, astfel încât să îmi alcătuiesc rețeta finală.
Când l-am văzut ultima dată pe Cédric, la Londra, i-am arătat o ghindă făcută după un reels de-ale lui. A fost surprins când i-am zis că am dezlegat „ghicitoarea" cu privire la ce avea ghinda în compoziție.
Să-ți spună Grolet „c’est pas mal, pas mal du tout! Bravo!” e ce mă face să-mi dau seama că sunt pe drumul cel bun și că trebuie să merg înainte.
Am stat atunci de vorbă o jumătate de ceas despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru a ajunge până aici. Totul se rezumă la vechea zicală „10% talent, 90% muncă”.
Ca în multe alte domenii, ca să ajungi departe, următorul pas e cel mai important. Așa progresăm. Progress is how you live life to the fullest. Cred că fără progres, viața ar fi lineară, fără haz și am îmbătrâni înainte de vreme.
Revenind la întrebarea ta, mai degrabă îi găsesc eu prin postările de pe Instagram pe cei care vor deserturi „altfel” în ideea în care se bucură de ce am filmat în zilele anterioare. Altfel, dacă îmi permite timpul, mai iau din când în când comenzi, atât timp cât sunt contactată cu 7-10 zile înainte.
Ce facem în weekend
🎸 Concert Vama | Un concert de seară urmat de o noapte de club la Nish feat. Nuba care va ține până la răsărit. Vineri de la 20:00.
🎙 Concert Partizan | Sâmbătă de la 20:00 ne distrăm la cafeneaua Gist pe versurile atât de cunoscute ale celor de la Partizan. Bilete aici.
👧 Senzoria Family Fest | Grădinile Palas vor lua forma poveștilor copilăriei noastre și toți copiii vor trăi intens o zi plină de aventuri alături de supereroi, dinozauri, animăluțe, concerte, scenete de teatru și multe premii și surprize. Intrare liberă, sâmbătă de la 12:00 la 20:00.
🌯 6 ani de Oliv | Restaurantul Oliv se mută pe strada Petru Movilă 68 și sărbătorește cu un weekend de live music, tapas, street food, cafea și vinuri alese.
🍲 Brunch la ZORI | O amiază de duminică, într-un cadru liniștit, în grădina frumoasă și verde a restaurantului de pe Sf. Andrei 67. Duminică de la 12:00 la 15:00. Accesul se face doar cu rezervare prealabilă, iar prețul este de 140 lei/ persoană.
Săptămâna viitoare
Rocanotherworld revine cu cea de șaptea ediție și un lineup din care fac parte Nouvelle Vague, Golan, Alternosfera, Kumm, E.M.I.L., om la lună, Șuie Paparude, NoruNegru, Mădălina Pavăl Live Orchestra, Zdob și Zdub.
🤘 23-26 iunie, pe malul lacului Aroneanu, la brizo. Bilete aici.
💌 Iașul nostru este alături de inițiativele și business-urile locale. Dacă ești antreprenor sau conduci o companie care vrea să vină în sprijinul jurnalismului local independent, dă-mi un semn.
M-aș bucura să găsim o cale de a aduce la lumină mai multe din lucrurile bune care se întâmplă în Iași. 🤝
Weekend fain,
Alex Enășescu