27 de producători locali din Iași și împrejurimi
Ghidul care te aduce mai aproape de producătorii agro-alimentari din județ
După cât de greu a fost să fac selecția de producători pentru acest ghid, pot spune cu entuziasm că apetitul pentru produse locale e în creștere și acest sector se va dezvolta mult în continuare.
În ultimii ani, comercializarea produselor românești a fost promovată insistent, iar acum e încurajat consumul de produse din regiunea unde locuiești, mult mai sustenabil și responsabil.
Produsele locale sunt mai proaspete și de multe ori mai sănătoase, iar atunci când le alegi în locul celor de import, generezi un impact pozitiv în comunitate: susții economia locală, contribui la creșterea siguranței alimentare și la protejarea mediului.
Ghidul acesta menționează o mică parte dintre producătorii ieșeni, oferta e mult mai generoasă. Eu am aflat de mulți producători locali de pe Gust de Iași, o piață virtuală care promovează producătorii din județul Iași și beneficiile lanțurilor scurte de aprovizionare. Site-ul nu e cel mai user friendly, dar e numai bun ca să descoperi producători și să le afli datele de contact, iar apoi să te informezi suplimentar.
Și Asociația Producătorilor Locali Produs în Iași vrea să creeze o comunitate care să aducă mai aproape producătorii și consumatorii ieșeni.
Mie cel mai mult îmi place să întâlnesc noi producători la târguri organizate din ce în ce mai des în Iași – așa îi poți cunoaște personal, ai ocazia să interacționezi cu ei, să le afli poveștile și etapele pe care le parcurge produsul care ajunge la tine pe masă.
Fructe și legume proaspete
Ferma Scufița din Homița
Pentru tomatele de la Homița aștepți cu nerăbdare vara, iar cât sunt în sezon mănânci zilnic cantități considerabile, să-ți faci pofta până anul următor. Toate legumele produse în ferma înconjurată de dealuri împădurite din comuna Cristești au un gust incredibil de bun și un miros de neuitat.
Sunt cultivate cu iubire și respect pentru natură, în ritmul natural al sezoanelor, de la stadiul de semințe până în farfurie, iar soiurile sunt foarte diverse (verdețuri, vinete, dovlecei, rădăcinoase, castraveți, foarte multe varietăți de tomate).
De toată activitatea din fermă se ocupă Laura și Antim Nechifor, doi tineri horticultori dedicați, care practică agricultură ecologică regenerativă și visează la o fermă didactică prin care să răspândească beneficiile agriculturii sustenabile.
Caută legumele și conservele lor la Eco Băcănia Happy și nu-i rata la târgurile de produse locale.
Legumele de acasă
Legumele de acasă sunt crescute responsabil în comunitatea de ruși-lipoveni din Tg. Frumos, vestită pentru dăruirea cu care se ocupă de legumicultură.
Tânăra familie Hoșliag cultivă legume natural, așa cum a învățat de la bunici, dar au dus afacerea preluată de la părinți la un alt nivel: au diversificat coșul de legume, experimentează cu noi soiuri și au dezvoltat activitatea online prin care atrag clienții tineri.
De la ei am aflat prima dată, pe la începutul lui 2018, că nu trebuie să mergi neapărat la piață sau supermarket să cumperi legume, pot veni ele acolo unde le comanzi.
Dacă îți place să-ți alegi tu castraveții și salata, îi găsești și la intrarea în Piața Păcurari.
Grădinița cu legume
Grădinița cu legume livrează săptămânal în Iași și împrejurimi verdețuri, morcovi, roșii, ridichi și multe alte legume proaspete, în funcție de ceea ce se coace în grădina din comuna Probota.
Sunt cultivate natural și crescute în „pământ adevărat”, cum spun soții Leonte, motivația din spatele Grădiniței cu legume. Munca într-o grădină unde se lucrează doar cu metode ecologice nu e ușoară, dar efortul e răsplătit cu legume sănătoase, pline de gust și multe aprecieri de la clienți.
Comanda o poți face ușor pe site-ul lor, iar livrarea la domiciliu este tot timpul punctuală.
Fructe din Vorovești
Mure și zmeură dulci și aromate, cultivate în comuna Miroslava și livrate proaspete, imediat ce au fost culese. Cultura de fructe de pădure e îngrijită de familia Sandu, 100% implicată în toate activitățile plantației, de la cultivare și culesul manual, la ambalare, transport și vânzare.
Gustul natural și bogat se datorează culturii curate, care nu e stropită, erbicidată și nu e tratată cu îngrășăminte. În afara sezonului scurt în care te poți bucura de fructele fresh, poți consuma produsele lor conservate: gemuri, siropuri presate la rece sau lichior de mure și zmeură.
Față de alte produse similare, cele de la Vorovești sunt îndulcite cu miere sau cu un conținut redus de zahăr și păstrează aroma intensă a fructelor.
Fructele și celelalte produsele se comandă prin mesaje pe Facebook sau la telefon, iar apoi sunt livrate în mai multe zone din Iași, dar găsești producătorii și pe la târgurile local sau în piețele volante.
Preparate conservate și uleiuri
Pofta Focului
Zacusca e unul dintre cele trei lucruri pe care le-aș lua pe o insulă pustie așa că mă interesează ce variante satisfăcătoare sunt de cumpărat pentru momentele în care termin mai repede stocurile de la mama.
Pofta Focului e în topul listei mele cu cele mai bune zacuște artizanale locale (cea cu ghebe e preferata mea), dar și cu dulcețuri de casă delicioase, murături și nebunii de sosuri pentru paste, pizza, carne la grătar sau bază pentru alte mâncăruri.
Bunătățile sunt produse la Bârnova, de Tanti Gica și familia ei, din ingrediente de la mici producători din zonă și fără conservanți, după rețete probate de-a lungul timpului. Dulceața de nuci verzi, zacusca de hribi și cea de vinete sunt produse tradiționale atestate.
Găsești produsele Pofta Focului la toate băcăniile și magazinele partenere din Iași sau alte orașe din țară, dar și în magazinul lor online.
Salate Tăt normal
Mixuri de salate din legume în marinate aromate, produse la Valea Adâncă după rețete tradiționale din Basarabia. E o poveste antreprenorială delicioasă, începută de o familie tânără și entuziasmată, care a renunțat la viața construită în Moldova ca să dezvolte o idee de afaceri în România, cu banii de la nuntă.
Mie mi-au atras atenția cu salata de alge cu somon, la o piață de duminică prin 2016, care m-a convins să testez toate delicatesele lor și de atunci să le cumpăr frecvent.
Am încercat să reproduc acasă rețeta cu morcov marinat picant, produsul lor emblemă, dar probabil îmi lipsește un ingredient secret pentru că nu iese nici pe departe la fel de gustoasă.
Găsești salatele Tăt Normal ambalate în borcane ochioase în toate băcăniile. Sunt numai bune pentru un prânz ușor și fresh, ca garnitură sau gustare.
Supe concentrate Zwup
Unul dintre brandurile locale cu creștere accelerată și potențial internațional, Zwup e prima gamă românească de supe stock din ingrediente autohtone, preparate prin fierbere lentă îndelungată și conservate în mod tradițional.
Fondatorii startup-ului și-au dorit un produs care simplifică și scurtează procesul de gătire, fără compromisuri în ceea ce privește calitatea sau nutrienții, potrivit atât pentru bucătăria de acasă, cât și cele profesionale.
Supele concentrate pentru gătit din diverse tipuri de carne și oase sunt ideale ca bază pentru tot felul de mâncăruri, iar supele-cremă gata de băut sunt perfecte pentru persoanele mereu în mișcare sau care nu gătesc.
Caută-le în băcănii și marile lanțuri de magazine.
Bunătăți de la iaz
O afacere de familie definită de conceptul farm-to-table, în care tradiția pisciculturii continuă de trei generații și care vrea să încurajeze ieșenii să consume mai mult pește.
Ei îl cresc din stadiu incipient, în fermele proprii, aflate în rețeaua ecologică Natura 2000 și apoi îl vând proaspăt sau în preparate din pește, după rețetele bunicilor.
Se mândresc cu zacusca de pește cu ardei copți și pasta de pește, ambele cu atestat de produs tradițional, dar și cu cârnații din pește afumați natural, cu lemn de cireș sau zacusca de pește cu ciuperci.
Cumpără-le direct din pescăriile lor din Păcurari și Nicolina sau din băcănii.
Zorian
Alternativa mai sănătoasă la uleiul rafinat, Zorian este singurul brand local de uleiuri naturale din semințe, născut acum mai bine de zece ani, în comuna Oțeleni.
Eu nu prea mai consum alt ulei de floarea soarelui de când am cumpărat prima sticlă Zorian, acum vreo 4 ani (trebuie să încercați variantele aromate cu salvie sau usturoi).
Produse prin metoda tradițională de presare la rece, uleiurile Zorian au un gust fin, plăcut și, cel mai important, păstrează toate proprietățile benefice ale semințelor de floarea soarelui, in, cânepă și armurariu.
Calitatea uleiului de floarea soarelui este recunoscută și prin distincția Superior Taste Award, o certificare internațională însemnată.
Lactate și Carne
Fabrica de fum
Ce faci când ești maestru bucătar la restaurante care organizează evenimente și vrei să pregătești antreuri memorabile, dar oferta de mezeluri din magazine te dezamăgește?
Îți prepari propriile afumături, după rețete tradiționale și fără compromisuri – asta a fost soluția lui Marius Lungu, bucătar-șef cu peste 25 de ani experiență, care a fondat Fabrica de Fum împreună cu familia, în 2017.
Cu răbdare, au convins aproape toate băcăniile din Iași să le vindă produsele, s-au extins și în alte orașe, și-au diversificat gama de produse și au avut parte de o recunoaștere importantă a calității: Fabrica de Fum e singurul brand ieșean listat în secțiunea Producători a ghidului gastronomic Gault&Millau.
Toate preparatele lor sunt produsul unui procent lent de manufacturare, doar din carne care provine de la animale crescute cu grijă, afumată cu lemn de cireș sau stejar și aromată cu amestecuri originale de condimente naturale.
Pui de drag
Am descoperit cele mai gustoase produse din lapte de capră din toate câte am încercat (și am testat câteva!) printr-un prieten care mi le-a recomandat recent.
Îmi pare rău că le-am omis până acum, dar voi recupera repede timpul pierdut pentru că, așa cum promit producătorii și remarcă toți clienții în recenzii, odată ce le-ai încercat, nu mai renunți la lactatele produse în Bălțați, la 40 de km de Iași.
Pui de drag e motivul pentru care Iuliana și Ionuț Popa au revenit în România după ce au căutat o viață mai bună în Italia. Cu banii câștigați acolo și multă determinare, s-au apucat mai întâi de agricultură, dar au hotărât să dezvolte o fermă de capre albe după ce au cumpărat patru surate Saanen pentru familia lor.
Toate lactatele Pui de drag sunt artizanale, iar gustul desăvârșit, ambalarea ireproșabilă și comunicarea blândă îți arată că e multă pasiune și grijă în spatele unui business care crește frumos.
Cumpărați produsele lor direct de la ei sau căutați-le în băcănii.
Panificație
Pan Artisan
Ingredientul cu care te cuceresc cei de la Pan Artisan e entuziasmul pentru munca în brutărie, unde creează pâine și alte bunătăți artizanale atât de bune încât simți că sunt coapte din inimă.
Pregătesc pâinea cu făină măcinată la moară cu pietre, după metoda dospirii îndelungi cu maia naturală, o modelează manual și o coc pe vatră de piatră, iar apoi o livrează proaspătă în băcănii sau la domiciliul clienților.
Mirosul de pâine călduță și sunetul cojii crocante sunt unice, pâinea este sățioasă și gustoasă până la ultima îmbucătură.
Experimentează des texturi și gusturi diferite așa că urmărește-i pe Facebook să vezi ce sortimente de pâine sau produse de patiserie noi au introdus în meniu.
Pâine cu maia de la Andreea
Andreea Robu e printre primii brutari artizani din Iași care a inițiat multă lume în tainele pâinii cu maia și a popularizat beneficiile ei.
Dorința de a face în casă pâine curată și sănătoasă pentru familia ei, acum mai bine de opt ani, s-a transformat în timp într-o afacere pe care o crește cu răbdare și pasiune, la fel cum face și cu produsele de panificație.
În brutăria ei din Tătărași se produc pe bază de precomandă sortimente variate de pâine cu maia, din diferite tipuri de făină, dar și multe alte tipuri de produse de patiserie (inclusiv vegane) sau creme tartinabile care merg perfect cu pâinea proaspătă.
Magazia Morăriței
Singura brutărie din oraș care are moara proprie, Magazia Morăriței e și singurul producător atestat de pâine și alte produse de panificație cu maia din Iași.
Folosesc propriile făinuri din dorința de a controla atent calitatea ingredientelor și traseul pe care acestea îl parcurg până la brutărie, iar uleiul este presat la rece la presa lor – așa se asigură că oferă produse proaspete, cu gust de aluat dospit și miros de grâu, care aduc aminte de viața la țară.
Toate bunătățile sunt savuroase și sănătoase pentru că sunt coapte în cuptor pe vatră cu lemne și nu conțin amelioratori sau alte adaosuri. Pâinea integrală și vărzările moldovenești după o rețetă tradițională transmisă din generație în generație sunt în topul preferințelor.
Le găsești în băcănii sau în magazinul propriu din Sărărie împreună cu alte produse artizanale de la producători din toată țara.
Bisou
De fiecare dată când ajung prin centrul civic îmi fac drum până la Bisou pentru ceva dulce și un moment de liniște, iar de acolo plec mai tot timpul măcar cu o baghetă franțuzească sau niște grisine cu rozmarin.
În braseria lor ferită de tensiunea orașului e mereu o atmosferă calmă și caldă, iar bunătățile proaspete te îmbie de cum intri. Folosesc tehnici artizanale și ingrediente primare de calitate, îmbină rețete internaționale și autohtone astfel încât oferta e foarte diversă (la ei găsești și biscotti și brânzoaice).
Au multe specialități pe care merită să le descoperi și pe care le poți cumpăra și din majoritatea băcăniilor ieșene.
Paste artizanale
Nimic nu se compară cu pastele de casă – au un gust mai intens și o textură mai catifelată, sunt mai sănătoase și ușor de gătit. Savoarea lor inconfundabilă ar merita efortul, dar nu sugerez să faci chiar tu paste homemade pentru că avem în Iași doi producători de paste artizanale delicioase de la care să te aprovizionezi.
La Tăiței grădinărești găsești fundițe, spirale și tot felul de alte paste colorate ca un curcubeu, cu piureuri naturale din fructe și legume sau tăiței simpli, ca la bunica acasă.
Solo Pasta a fost pentru mine dragoste la prima degustare de fusilli pentru că sunt excelente și simple (sosurile complicate maschează de obicei calitatea proastă a pastelor). Micul business de familie produce paste proaspete și uscate din făină de grâu dur, la fel ca cele tradiționale italiene.
Dulciuri artizanale
Ciocolateria L’Artisan
Artizanul local al ciocolatei, Ștefan Buraga s-a aventurat în lumea pralinelor belgiene încă din liceu, fascinat de chimia ciocolatei și arta de a combina gusturi și texturi.
A început cu un atelier dulce în garajul părinților, a studiat intens și a trecut prin multe experimente fericite, dar și eșecuri, iar acum acum creează cele mai căutate și apreciate produse de ciocolată artizanală din Iași.
Pralinele și figurinele L’Artisan sunt realizate doar din ciocolată belgiană veritabilă și alte ingrediente de cea mai bună calitate, sunt pictate manual cu multă migală și ambalate cu multă atenție la detalii, ca niște bijuterii.
Printre favoritele mele sunt pralinele cu violete și coacăze negre și cele cu pepene galben și ulei de măsline extravirgin, dar mereu te surprind cu noi sortimente și gusturi îndrăznețe.
Îți recomand să vizitezi periodic cafeneaua-patiserie Frateria L’Artisan, unde găsești delicatesele lor din ciocolată și alte bunătăți savuroase.
Micropraline Miazănoapte
Un new-entry de urmărit la categoria dulciuri artizanale, micropralinele Miazănoapte au fost scoase în lume de curând, cu o promisiune care m-a convins imediat să le încerc: sunt fermecate și rezistă puțin de tot între prieteni.
A ajutat și brandingul ademenitor (mereu cad pradă ambalajelor frumoase, cu poveste), dar adevărul e că dulcegăriile Miazănoapte sunt rafinate și diferite. Eu am încercat migdalele în ciocolată și praf de chilli și nucile în ciocolată cu lapte și cafea, mai au patru sortimente de savurat.
Pot fi cumpărate doar din câteva locuri (Gist, toate locațiile Meat Concept Store și The Very Shop), dar sper să împânzească băcăniile și alte magazine.
Produse apicole
Prisaca Bârnova
Unii dintre cei mai dedicați apicultori pe care îi cunosc, Radu Plăvănescu și familia lui cresc albine de patru generații în comuna Bârnova, într-o stupină înconjurată de copaci, ferită de poluarea și agitația urbană.
Îmi amintesc și acum cu câtă pasiune a vorbit Radu despre albine și mierea lor, la un atelier Master of Honey organizat în 2016 de Slow Food Iași.
De la ei te poți aproviziona cu foarte multe sortimente de miere, unele chiar gourmet (cea de coriandru și zmeură sunt niște specialități delicate), creme tartinabile și siropuri, săpunuri cu miere sau lăptișor de matcă și o grămadă de mixuri cu produse ale stupului, mereu dezvoltă noi formule apiterapeutice.
Eu îmi iau acadele cu propolis sau polen de fiecare dată când trec pe lângă standurile lor de pe Ștefan cel Mare sau din Palas.
Stupina Bio Taină Vie
Tot în Bârnova e și ferma apicolă Taină Vie care oferă miere certificată ecologic și produse apicole tradiționale, fără nici un fel de arome sau aditivi, așa cum au învățat fondatorii de la bunicii care i-au inițiat în tainele stupăritului.
La ei găsești sortimentele consacrate de miere (salcâm, tei, polifloră, rapiță), dar și unele speciale, cu arome noi și savuroase (miere cremă cu mure sau cu portocale și turmeric) plus alte produse apicole artizanale – batoane energizante cu miere și fructe uscate sau nuci, păstură sau polen crud.
Poți merge la Stupina Taină Vie și pentru tot felul de experiențe care te reconectează cu natura și care încurajează consumul de miere și produse locale.
Băuturi
Gramma Wines
Probabil singura podgorie urbană din România, Gramma Wines se întinde pe aproape 20 de hectare la ieșirea din Iași spre Vaslui și e o cramă de familie după modelul producătorilor mici din Italia sau Franța.
Au ieșit pe piață în primăvara lui 2010 cu trei vinuri albe, iar acum produc peste 20 de sortimente de vinuri albe, roșii și roze cunoscute ca vinurile conversației – în tot acest timp, vinul emblemă a rămas Aligoté, dintr-o vie veche de peste 60 de ani.
Crama a fost de la început deschizătoare de drumuri: culeg strugurii în lădițe și nu în saci, folosesc fermentație controlată și tehnologii de ultimă generație (respectând tradiția viticolă), au construit o linie de comunicare directă cu consumatorul și investesc în etichete creative, cu desene de Horațiu Mălăele sau îmbrăcate în NFT-uri românești.
Gramma trece în prezent printr-un amplu proces de restructurare și reîntinerire a viei pentru că își dorește să planteze și soiuri locale, să exploreze conceptul de locuire în vie și să fructifice podgoria pentru turism viticol.
Crama Hermeziu
O cramă tânără care continuă tradiția în vinificație și viticultură a grupului de firme Domeniile Lungu, un reper în agricultura românească.
În podgoria de peste 130 de hectare din comuna Bivolari, de pe fosta moșie a familiei Negruzzi, se produc vinuri premium și retail, din soiuri autohtone și internaționale, apreciate pentru aciditatea naturală excelentă și aromele unice.
Față de alte crame locale, Hermeziu produce și vinuri spumante/frizzante sau în sistem bag-in-box menite să atragă publicul tânăr.
C'est Soir este gama lor de elită și cea care le-a adus și cele mai multe premii și medalii la competiții importante.
Găsești vinurile Hermeziu în cele două magazine proprii din Iași sau poți merge la o degustare în podgorie, unde producătorul are și un hotel de patru stele, înconjurat de vii, lacuri și livezi.
Strunga
Proaspăt premiată cu două medalii de aur la prestigioasa competiție Challenge International du Vin din Franța, Strunga e o cramă destul de nouă, care s-a remarcat rapid printre vinurile moldovenești.
Pe plantația aflată într-o zonă istorică, în apropierea Castelului Miclăușeni, se cultivă 11 soiuri de vin românești și internaționale, Feteasca Neagră barrique fiind vinul etalon al cramei.
Zona cu terroir și un proces care asigură un bun control al calității și care implică multă manufactură oferă cramei Strunga un potențial incredibil de a produce vinuri cu personalitate.
Dacă nu ai încercat încă vinurile lor, te-ai putea convinge cu o degustare la Strunga Wine Point – magazinul e la doi km de vie, are gazde primitoare și e un preview pentru experiențele senzoriale și gastronomice pe care producătorii vor să le ofere pasionaților de vin în viitor.
Beri artizanale locale
Fenomenul bere craft a luat amploare la Iași de ceva timp, iar cei care i-au prins gustul se bucură de suficiente opțiuni locale. Producătorii ieșeni de bere artizanală au de-acum experiență și reușesc să țină viu interesul consumatorilor pasionați și chiar să popularizeze consumul de bere craft, în ciuda prețurilor mari.
Capra noastră e prima fabrică de bere artizanală din oraș și e specializată în rețete belgiene, dar experimentează mereu și are cele mai multe sortimente în portofoliu.
Berarii de la THC Brewery lansau primul lot de bere Pale Ale dintr-un hamei special acum mai bine de patru ani, iar Crazy Pilot este în continuare una dintre cele mai apreciate beri craft locale.
Cearfisă e brandul de bere cunoscut pentru că explorează tot felul de posibilități, din curiozitate și pasiune pentru bere bună – în prezent lucrează la o bere neagră pentru zile albe, tot o rețetă proprie cum sunt și celelalte cinci sortimente.