Bună dimineața, Iași! ☀️
În ediția de azi:
piața rezidențială stagnează la Iași
un interviu cu Bobi Dumitraș de la Fără Zahăr despre traiul în Valea Adâncă
un ramen shop autentic japonez se deschide mâine în Piața Unirii
ȘTIRI LOCALE PE SCURT
Piața rezidențială stagnează la Iași. Numărul de locuințe vândute este similar cu cel de anul trecut, cu o scădere ușoară de 4%.
Lucrările la autostrada Leghin – Moțca ar urma să fie reluate în luna mai. Șantierul a fost abandonat anul trecut, după ce finanțarea PNRR a fost pierdută. Stadiul actual este de doar 7%.
Iașul interzice complet publicitatea stradală la jocuri de noroc. De asemenea, până la finalul lunii aprilie, Consiliul Local va dezbate interzicerea sălilor de jocuri de noroc, cu excepția punctelor Loto și pariurilor sportive.
PERIURBAN
„Asfaltul nu e cota zero a existenței”
Un interviu de Georgiana Covaliu
Am fredonat câteva zile Neamul lui Peneș Curcanul după ce am făcut o excursie toamna trecută în comuna vecină, la „Folk sub Cerul Miroslavei”, ca să-i ascult pe băieții de la Fără Zahăr.
S-a râs, s-a țopăit și, bonus, am aflat că Bobi Dumitraș, jumătate din trupa de satiră care și-a creat propriul gen muzical în România, concertează la el acasă. Locuiește de aproape douăzeci de ani în Valea Adâncă, un sat care în acest răstimp aproape s-a contopit cu zona de sud a Iașului.
L-am prins pe Bobi între două concerte din turneul 25 de ani de comedie amăruie, pentru o conversație despre viața lui domestică în periurban.
Unde locuiai înainte de Valea Adâncă și cum ai făcut tranziția? Care a fost motivația ta?
După studenție, m-am mutat în Nicolina II, acasă la soția mea. Am locuit acolo până în 2007, când am plecat la casă, în partea nouă a satului. Pe atunci, Valea Adâncă avea două părți care, până la un punct, nu comunicau. Între timp, tot ce părea drept și necultivat s-a asfaltat și așa am ajuns să locuiesc în periurban.
Între a sta în apartamentul soacrei și a locui la casă, după ce îi vinzi apartamentul și faci casa pe numele tău, mă gândesc că oricine ar fi ales a doua variantă. Și eu, și soția mea (și soacra) ne doream să stăm la curte, deși eu la Dorohoi am locuit în apartament; copilăria întreagă am petrecut-o la etajul patru.
Ideea de a ne face o casă ne-a animat, era și nebunia vârstei de 29 de ani, cât aveam atunci. M-am informat cât am putut de mult și împreună cu un alt cuplu, vecini de-ai noștri din Nicolina, ne-am încurajat reciproc. Așa am ajuns să locuim în două case lipite.
Aveați alți vecini când v-ați mutat?
Da, am prins un teren între case, am nimerit direct în civilizația de la momentul respectiv. Dar, ce-i drept, două-trei sute de metri mai la deal era livadă cât vedeai cu ochii, acum e civilizație cât vezi cu ochii. Sper că a supraviețuit măcar un cireș.
Cum ați ales Valea Adâncă și nu altă zonă din apropierea Iașului? Care a fost criteriul?
Din pură oportunitate. Ca orice ieșean — în cazul meu, unul adoptat —, am căutat inițial terenuri în Bucium și Copou. Erau zonele cele mai bine văzute, dar, vorba unui clasic în viață, m-am dus acolo doar să primesc negație, pentru că nu mă încadram sub nicio formă în buget.
În 2006, când am început căutările, prețurile în Bucium porneau deja de la 80 euro/mp, or, în Valea Adâncă, foarte aproape de Iași, încă găseai terenuri cu 25-30 euro.
M-am plimbat cu un amic agent imobiliar în zona lacului Ezăreni să-mi arate terenuri în pantă, dar nu eram foarte bucuros de țânțari și nici de ideea de a săpa fundații adânci pentru a compensa înclinația terenului.
Pe un drum de țară neasfaltat, unde el a presupus că nu mă interesează variantele, am văzut un anunț. În 5 minute m-am întors singur în zonă și așa am găsit terenul. Mi-am sunat soția, i-am spus: „Cred că știu unde o să avem casă. În Valea Adâncă. Unde e asta? Ei, mai la deal.” Din primăvară și până în toamnă eram deja mutați.
Cum a fost primul an acasă?
Țin minte și acum că mi se părea foarte tare aerul, adormeam pe la ora nouă seara. Mi se părea foarte ozonat din cauza plantelor, deși eram practic la 2-3 km depărtare de Nicolina. Dar poate conta și munca în curte, făceam efort fizic.
Nu mi-am propus niciodată să devin vreun agricultor, deși aveam rude și prieteni care cu drag veneau să ne ajute. Mă trezeam că am o grădiniță în spatele casei sau trei butași de viță-de-vie care începeau să-și lungească antenele pe un șpalier.
Mutându-mă din 2007, am văzut efectiv cum sub ochii mei crește un sat, și o comună cu totul. Diferența e enormă.
A fost ceva ce a trebuit să înveți să faci, odată ce te-ai mutat acolo?
Sau poate lucruri care te-au luat prin surprindere?
Am trecut printr-o mare criză de apă, timp de câțiva ani: până a venit ApaVital să ne racordeze la apa dulce de oraș, funcționam cu ajutorul unei fântâni de mare adâncime cu hidrofor, iar pânza freatică nu era cea mai sănătoasă ca debit.
Și am învățat să desfac hidroforul de câteva ori pe lună. Era o piesă care ajungea în fundul puțului și se înfunda cu diverse pietricele. Devenisem aproape expert în curățat ejectoare.
În rest, am tot bricolat, am făcut mici extensii de rețea electrică pentru diverse aparate montate afară, toate cu plăcere, informându-mă în prealabil, și nu înainte de a-mi asigura casa. Îmi place ideea de a avea în casă lucruri făcute de mine.
Ce te bucură cel mai mult la viața ta în Valea Adâncă? Ce merge bine?
Faptul că am o casă retrasă față de strada principală, suntem în planul doi și asta îmi asigură foarte multă discreție. Într-un sat aglomerat, eu am norocul de a avea în jurul meu doar grădini și livezi ale vecinilor.
Îmi place că pot să-mi pun o piscină a săracului. Când merg în magazin și mă întreabă agentul de vânzări ce adâncime să aibă piscina, eu îi zic „nu, că nu sap, eu o pun pe înălțime”.
Îmi place că pot să-mi curăț în fiecare primăvară copacii după stilul Bobi, e un stil care aproape îți dă certitudinea că nu o să ai fructe, dar nici nu am timp să fac stropirile când trebuie. Copacii mei sunt mai mult ornamentali. Cred că sunt meri, o parte dintre ei. Pe final de iunie culeg cireșe, căpșune, am și niște zmeură. Și trei pisici.
În 2008, a avut loc o schimbare de conducere la nivel de primărie și au început să vină asfaltul, apa. Și totuși, locuiesc într-o comună cu 13 sate aflate în grade de dezvoltare foarte diferite, iar asta e o mare încercare pentru Primăria Miroslava, pentru că trebuie să aloce resurse potrivite unor nevoi totalmente diferite între sate.
Dacă cele mai uitate de lume sate din comună poate încă așteaptă diverse utilități, noi în Valea Adâncă am ajuns să avem probleme de tipul „când naiba n-o să mai vedem cablurile pe stâlp?”.
Simți că oamenii se obișnuiesc prea repede cu binele?
Da. Eu fiind printre cei care au prins și finalul mandatului unui primar care a făcut incomparabil mai puține, îmi dă puțin cu virgulă când îi văd pe cei mutați de doi-trei ani cum se plâng de niște condiții care, din punctul meu de vedere, sunt excelente.
Alții poate compară, nu știu, satul cu centrul orașului Iași.
Oamenii mutați în ultimii ani au ajuns direct la asfalt. Dar când iei asfaltul ca fiind cota zero a existenței, ajungi să fii nemulțumit de niște lucruri uneori absurde, de faptul că nu vine progresul pe atât de repede pe cât te așteptai.
Și totuși, sunt lucruri pe care le-ai dori îmbunătățite în Valea Adâncă, la orice nivel?
Nu doar în Valea Adâncă: aș vrea să apară în România reguli de urbanism mai
stricte și mai clare. Nu zic să mergem într-o zonă extrem de reglementată, în care ai doar două-trei modele de casă din care poți alege. Dar măcar la nivel de garduri, poate reușim să obținem un soi de unitate vizuală dintr-un capăt în altul al străzii.
În rest, fiecare să-și picteze casa cum vrea. Verde crud, verde copt, bleu jandarm.
Și bineînțeles, poate reușim să băgăm pe sub pământ cablurile.
Mi-ar plăcea ca vecinii să circule cu viteză mai mică pe străzi, sunt multe accidente - cele mai dese cu pisici, animale care nu știu să traverseze.
Și nu în ultimul rând, să facă primarul eforturi ca în comuna Miroslava să fie mai mult soare, ca să îmi alimenteze panourile fotovoltaice. Poate cu o oglindă cosmică care să devieze soarele de pe Valea Lupului. :)
Ce relații ai cu vecinii?
Ne înțelegem foarte bine cu aproape toată lumea. Avem și un cuplu vecin cu care nu vorbim de mulți ani, am avut o neînțelegere legată de primul meu câine, care a rupt gardul într-o noapte cu furtună – se temea îngrozitor de tunete și fulgere – și s-a ascuns în beciul lor. A fost un schimb de replici care a dus la un fel de silenzio stampa între curți.
În rest, relațiile sunt foarte bune, strângem pâine uscată și o aruncăm peste gard la găinile vecinilor, din când în când apar între două-cinci ouă drept mulțumire.
Am un vecin care era cititor acerb al Suplimentului de cultură, îl colecționa. Și-mi spunea peste gard, „foarte frumos, mi-a plăcut articolul”.
Ei știu cu ce te ocupi? Vin la concertele Fără Zahăr?
O parte dintre ei, da. Am un vecin pe care îl văd frecvent la concerte. Dar nu pot să am această pretenție, fiecare om își organizează timpul cum poate. Cu cât cunoști mai mult un om, tendința de a nu veni la activitățile care țin de munca lor e mai proeminentă. Eu prefer să cânt unor oameni necunoscuți, asta-i miza.
Să mă duc în orașe din țară în care lumea să nu ne știe decât de pe YouTube sau din vorbe și să creez un o conexiune cu necunoscuți pe care să-i conving și eventual să se și întoarcă. Să intre în ei Sindromul Stockholm muzical!
Ai scris vreodată un cântec sau câteva versuri inspirate de viața în satul în care locuiești?
Nu, Valea Adâncă e un sat dintr-o comună prea normală ca să-mi ofere inspirație. Dar am băgat o „șopârlă”. Avem un cântec mai obscur, pe care nici nu prea îl cântăm în concerte, se numește 3 PM – e o replică la piesa 3AM a lui Eminem. În cântecul original, el se trezește că nu-și aduce aminte cum a devenit criminal.
Am făcut și noi un cântec în care un tip avea o psihoză; era inofensiv, dar în mintea lui făcea tot felul de crime. Este un pasaj care spune:
De primul meu omor mi-aduc cu drag aminte încă
În rolul principal: domnul primar din Valea Adâncă
I-am dat o șansă, dar nu a vrut să-mi asfalteze strada
Eu de mașină l-am legat și mi-o arat ograda.
Intenționat am scris „primar de Valea Adâncă”, ca să fie o chestie inexistentă, doar parte din poveste. Faptul că anul trecut am fost invitați să cântăm la festivalul de folk din Miroslava înseamnă fie că primarul și-a dat seama că e o glumă, fie că nu e atât de cunoscută piesa.
Dar îmi doresc să scriu o piesă despre urbanizarea satului, despre cum trăiești liniștit la casă și mai apare o groapă, un mall cu care trebuie să ne obișnuim.
Când eram mic urmăream o animație, The Bear That Wasn’t. Un urs care se pune să hiberneze și se trezește că e în subsolul unei fabrici și nimeni nu îl crede că e urs; îi spuneau că e un muncitor care nu s-a bărbierit cu haină de blană pe el. Am folosit ideea asta și într-un colind de acum doi ani, e un urs care spune:
Acuma mi-e somnică
Dar nu dorm de frică
Că la hibernare, pădurea dispare.
Nu știi ce găsești în loc (...)
Vine cohorta, îmi astupă borta și deasupra pune bloc.
Dacă ai face un show de stand-up exclusiv pentru Valea Adâncă, cu ce glumă ai deschide?
Aveam cândva o glumă fix despre grupul de Facebook al satului, despre cum inițial era foarte simpatic. Marile scandaluri erau de tipul „rog proprietarul pisicii cu patru labe și culoare tărcată să-și învețe pisica să stea doar acasă, ca să nu mai ajungă în curtea mea, că poate mie nu-mi plac pisicile”.
Iar reply-ul era „dragă vecine, dacă te referi la mine, să știi că am o pisică foarte educată, știe să numere până la cinci, știe să miaune pe note, dar încă nu reușesc să o învăț cadastru”.
Pe 24 mai, Bobi nu e în grădină, ci la Sala Unirii (Cinema Victoria) alături de Bobo, pentru concertul lor aniversar Fără Zahăr 25 de ani - Nunta de Argint.
NOU ÎN ORAȘ
Ichiro Ramen, un restaurant autentic japonez, se deschide sâmbătă în Piața Unirii.
NUMELE: În mod tradițional, în cultura japoneză, Ichiro era numele primului fiu al unei familii.
DETALII: Owneri sunt Radu Nica și soția sa Eriko Miyazaki, împreună cu asociatul lor Alexandru Ivan. „Ce vrem noi să facem este să aducem ramenul autentic japonez în România. Vrem să fim o referință în ceea ce privește o experiență japoneză.”
CONTEXT: În mod tradițional, în Japonia, ramenul este o mâncare rapidă, consistentă, consumată înainte de muncă, în pauza de prânz sau după o zi plină. Majoritatea ramen shop-urilor folosesc potențiatorul de aromă MSG, însă ownerii Ichiro evitǎ acest compromis.
„Asta presupune să folosești ingrediente mai bune, mai multe sosuri, care cresc costurile. Un ramen bun este un ramen echilibrat. Ingredientul secret este sosul tare, el face diferența, el dă aroma și savoarea unui ramen.”
MENIU: Vedeta va fi, desigur, ramenul japonez: Shoyu (cu sos de soia), Shio (sărat), Tonkotsu (de porc), Paitan (pui), Miso, Vegan.
Plus câteva side-dish-uri tradițional japoneze: orez prajit, onigiri (bilă orez), pui prăjit Karaage, edamame, platou chashu, gyoza, murături.
În ce privește băuturile, cei de la Ichiro mizează pe long drinks – Highball, whisky japonez cu apă minerală, și Lemon Sour, o băutură dintr-un distilat japonez de prune. Plus o selecție largă de sake și de whisky japonez.
DESIGN: Inspirat de localurile izakaya, spațiul este gândit atât pentru grupuri, cât și pentru cupluri sau oaspeți care vin să mănânce singuri și care pot sta ca la un bar, cu fața către bucătăria deschisă.
DACĂ MERGI: Ichiro Ramen este în Piața Unirii 7, lângă cafeneaua Fika, unde a fost înainte Trufanda.
CE SĂPTĂMÂNA ASTA
🎥 Festivalul Filmului European | O selecție de 7 filme europene pentru întreaga familie, comedii, drame, documentare. 17-19 aprilie, la Muzeul Vasile Pogor.
🏡 Garden Fest | Un eveniment dedicat tuturor celor care sunt pasionați de grădinărit și amenajarea spațiilor verzi. 18-19 aprilie 2026, la USV Arena.
🎻 Concert caritabil TAINE | Două concerte care aduc pe scenă o viziune inedită a dirijorului Ionuț Ciobotaru, reunind un cor bărbătesc alături de taraf într-un program construit în jurul muzicii românești. Pe 18 și 19 aprilie, la Palatul Culturii.
🏙️ TILIA | Prima ediție a Summitului Orașelor din România va avea loc la Iași pe 23 și 24 aprilie. Printre speakeri este și Charles Montgomery, unul dintre cei mai influenți urbaniști din lume.
COMING SOON
🎷 Nicolas Simion quartet | De ziua internațională a jazzului, sărbătorim la Acaju, cu un nume ce nu mai are nevoie de prezentare niciunde în Europa. Joi, 30 aprilie, de la 20.30.
✈️ Via Moldavia | Un eveniment regional de turism care reunește profesioniști, destinații turistice, agenții de turism, instituții și pasionați ai călătoriilor pentru a promova oferta turistică autentică a Regiunii Moldovei. 1-3 mai, la Palas.
🍔 Street Food Festival | Food truck-uri cu preparate delicioase, concerte live, activități pentru copii. 7-10 mai, la Palas.
🎥 RMHFF | A cincea ediție a festivalului de film din România dedicat sănătății mentale are loc la Iași între 6 și 10 mai. Programul complet.
🎸 Rocanotherworld | A unsprezecea ediție e despre ceea ce persistă – în sunet, în gând, în emoție – după ce tăcerea revine. 19-21 iunie, la Gramma Wines, Bârnova.
Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝
Pe curând,
Alex Enășescu
Mulțumesc mult pentru articol! 💖 Abia așteptam un restaurant cu ramen autentic japonez! ☺️
Vai, dar ce facem noi! Că-n fiecare săptămînă faceți recomandari bune de mîncăruri și ne crește mereu bugetul de mîncat în oras. Bun interviul cu Bobi. Mi-a plăcut perspectiva cu setarea așteptărilor. :)