Cel mai nou desert din Iași
Ștefana Mercori face cookies with a twist
Bună dimineața, Iași! 🌞
În ediția de azi:
orașul devine șantier până la vară
povestea din spatele celui mai nou desert din Iași
cum reducem poluarea
ȘTIRI LOCALE PE SCURT
Trafic congestionat în următoarele luni. Mai multe intervenții la rețeaua de gaz și la cea de apă sunt planificate în tot orașul până la finalul lunii iulie.
Încep lucrările de modernizare a Pieței Unirii. Primarul Mihai Chirica a anunțat că noile fântâni, cu jocuri de lumini și sunet, vor fi amenajate după modelul celei realizate în parcul din fața Teatrului Național.
Au fost finalizate lucrările la Casa Pătrată. Prefectura și Consiliul Județean își vor putea relua activitatea în clădire la finalul lunii aprilie.
În perioada în care Casa Pătrată a fost în renovare, CJ Iași a plătit chirie aproximativ 360.000 de euro, deși are în proprietate o altă clădire, de aproape 10 milioane de euro, care zace goală și se degradează de la an la an.
Proiectul unui complex de blocuri în capăt Dacia este contestat de locatarii din zonă. Planul prevede construirea a 6 blocuri înalte, iar unul dintre acestea va avea 28 de etaje, la o înălțime de 115 metri.
ANTREPRENORI LOCALI (P)
Ștefana Mercori face cookies with a twist
Ultima dată când am vorbit cu Ștefana Mercori, în 2022, abia revenise din Madrid, unde studiase patiseria franțuzească modernă, și plănuia să își deschidă ceva al ei în Iași.
Ceea ce s-a și întâmplat, cu niște „elemente neprevăzute” pe parcurs. După ce a devenit mamă pentru a două oară, Ștefana a pus cofetăreala pe pauză pentru o vreme, iar apoi a revenit în arenă.
Întâi la emisiunea Chefi la cuțite — unde un desert de orez cu lapte a dus-o până în finală —, iar acum cu o locație pe care a deschis-o în Iași. Se numește Posh și este pe șoseaua Păcurari 71, vizavi de Kaufland.
Pentru început, Ștefana face un singur produs, formidabil de bine — cookies with a twist, cum le spune ea. O cutie Posh are 8 cookies și poți alege până la 4 arome:
Mango & Tonka
Ciocolată neagră, vișine și ulei de măsline
Ganache de Turtă Dulce și Biscuiți Lotus
Fistic & Zmeură
Caramel sărat și alune de pădure caramelizate
Ganache de Cafea și Mascarpone
Comenzile le preia online, iar ridicarea lor se face direct de la locația din Păcurari, vinerea și sâmbăta.
Pentru fiecare cutie vândută, 10 lei sunt donați către o cauză umanitară, pe care își propune să o aleagă împreună cu cei din comunitatea Posh. La deschidere, s-au strâns 13.882 pentru donații, iar Ștefana a completat până la 20.000, din care a cumpărat scaune rulante, saltele anti-escare și alte lucruri necesare pentru Centrul de Servicii Sociale Sf. Andrei.
→ Mai jos, o las pe ea să vă povestească de ce a ales să aducă în Iași un desert care nu exista până acum și de ce nu regretă decizia de a renunța la o carieră juridică pentru a face prăjituri.
„Toată lumea subestimează aceste cookies, dar dacă îți pui imaginația și creativitatea la încercare, poți să scoți dintr-un produs aparent simplu un desert excepțional. Depinde de mult de tehnica pe care o folosești, de ingrediente și de ce experiență vrei să transmiți.”
„Dacă nu ai tehnică și nu știi ce să faci cu ingredientele, degeaba sunt premium, că poți să le faci praf. Dacă știi ce faci și te pricepi, dintr-un desert foarte simplu poți să scoți ceva wow, cum sunt și aceste cookies.”


„În Iași sunt tot felul de cofetării, de la deserturile copilăriei până la patiserie modernă. Eu n-am vrut să merg pe un drum bătătorit. De asta am și ales să fac primul meniu de degustare de cookies din țară, nu doar din Iași. Avem cookies cu arome fresh, soft până la cele mai dulci, tocmai ca să te bucuri de o experiență completă.”
„Posh este un atelier de cookies și, în general, de goodies. N-am vrut să deschid cofetărie din prima. Principala mea prioritate este să păstrez un nivel al calității foarte ridicat. Și atunci am vrut să deschis acest laborator, unde lucrez la cookies de luni până joi, iar comenzile pot fi ridicate vinerea și sâmbăta.”
„Ideea a fost să existe un proces digitalizat, să știu câte comenzi pot să iau pe săptămână. Îmi este și mie mult mai simplu să îmi dau seama câte cutii trebuie să fac, astfel încât totul să fie cât mai fresh posibil.
Într-o zi îmi fac aluaturile, în altă zi îmi fac cremele, jeleurile, altă zi este doar pentru copt, iar cu o zi înainte le fac decorul, ca un puzzle în care pun toate piesele cap la cap.
Iar vinerea și sâmbăta, când oamenii vin să-și ridice comenzile, sunt zilele mele preferate, pentru că îmi dau seama că tot stresul și toată oboseala din timpul săptămânii merită cu desăvârșire.”




„La fel ca după prima sarcină, m-am înhămat la ceva greu. Când fiul meu avea 6 luni, m-am înscris la școala culinară Le Cordon Bleu pentru că am ajuns la concluzia că trebuie să fac ceva și pentru mine, nu doar să stau acasă între patru pereți.
După ce s-a născut fiică-mea, care acum are un an și jumătate, am vrut să mai pun o cărămidă la munca asta și să mă duc la emisiunea Chefi la cuțite, la care zic eu că am făcut frumos. Toată expunerea m-a ajutat foarte mult, pentru că una este să te cunoască 300 de oameni din Iași, iar alta e să te cunoască 3.000."
„Posh nu este decât o încununare a muncii mele de 10 ani, de când fac cofetărie. A fost un parcurs greu, lung, dar foarte frumos. Eu am terminat Dreptul la Iași și eram absolut convinsă că o să fiu procuror. Probabil că aș fi fost unul foarte bun, dar nu excepțional, așa cum aveam eu pretenția de la mine să fiu.“
Munca e muncă, at the end of the day, dar pe cuvânt că atunci când îți place foarte mult ce faci, nu simți oboseala la fel de tare. Atunci când pun capul pe pernă seara, eu pot să fiu foarte recunoscătoare pentru poziția în care sunt și sper să le transmit asta și copiilor mei.”
CE FACEM SĂPTĂMÂNA ASTA
🎥 Creative Mornings | O conversație cu regizoarea Violeta Gorgos. Vineri de la 10.00, la V7 Startup Studio.
🥃 BBQ & Whisky | O seară dedicată asocierii dintre American BBQ și trei tipuri de whisky. Vineri de la 19.00 la FOOM.
🎹 Andrei Irimia & Marius Manole | O experiență de spectacol, construită ca un dialog scenic expresiv între pianul lui Andrei Irimia și vocea lui Marius Manole. Sâmbătă de la 19.00, la Cinema Victoria.
✨ Digital Restart | Primul eveniment dedicat artei new media, multimedia și noilor forme de expresie vizuală îl are ca invitat pe artistul Andrei Cozlac. Sâmbătă de la 17.30, la Zbor Hub.
🍷 Degustări cu pluta | Somelierii Yvona Mardare și Alexandra Melenciuc îți vor prezenta minim 8 vinuri premium, perfecte pentru a fi asociate cu preparatele de pe masa de Paște. Sâmbătă de la 17.30 la FabLab 3.
🎸 Alexu and The Voices Inside | Formația brașoveană vine în Iași pentru lansarea unui nou single. Duminică de la 19.00 la Acaju.
🎹 Nocturnes & Roses | Un recital extraordinar susținut de pianista Andreea Stoica în Aula Bibliotecii Centrale Universitare. Marți, 31 martie, de la 19.00.
COMING SOON
🎛️ InMotion | O călătorie cu muzica trance într-un spațiu imersiv unde sunetul, lumina și proiecțiile te învăluie complet. Pe scenă urcă Ferry Corsten și Markus Schulz. Sâmbătă, 4 aprilie, de la 21.00 la MINA Museum.
🎻 Concert caritabil TAINE | Două concerte care aduc pe scenă o viziune inedită a dirijorului Ionuț Ciobotaru, reunind un cor bărbătesc alături de taraf, într-un program construit în jurul muzicii românești. Pe 18 și 19 aprilie la Palatul Culturii.
DE CITIT
Într-un clasament al orașelor care au redus cel mai mult poluarea în ultimii 15 ani, Varșovia este pe locul 2 la nivel global, depășită doar de Beijing. Printre măsurile care au contribuit la acest succes:
interzicerea încălzirii pe bază de cărbune
interzicerea mașinilor diesel mai vechi de 18 ani și 27 de ani, pe benzină
extinderea rețelei de piste de biciclete de la 275 km în 2010 la 810 km în 2025
extinderea liniilor de tramvai și a rețelei de metrou
creșterea numărului de autobuze hibrid/electrice până la 40% din flota de transport public
Într-un interviu pentru RFI, directorul executiv al organizației care a făcut studiul spune:
„Oamenii cred că îmbunătățirea calității aerului durează decenii. Dar acest studiu arată că schimbarea se poate face relativ repede. Acest lucru este cu atât mai adevărat acolo unde există voință politică. Dar necesită, de asemenea, uneltele corecte, date credibile și oameni potriviți care să pună măsurile în aplicare.”
Avem așa ceva în Iași, cel mai poluat oraș din România și unul din cele mai poluate din UE?
Mulțumesc că ai citit până aici. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau vrei să sprijini jurnalismul local independent, dă-mi un reply la acest email. 🤝
Pe curând,
Alex Enășescu




