18 Comments
Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Cred că mulți dintre noi răsfoim acest frumos proiect cu o mică tristețe în suflet. Da, arată bine conceptul. Da, Iașul are potențial uriaș. Da, sunt multe puncte atractive în oraș ce trebuiesc evidențiate.

Din păcate însă, orașul cu care interacționăm în viața de zi cu zi ne oferă o cu totul altă impresie.

Până nu se vor apropia cât de cât cele două dimensiuni, mie cel puțin îmi este imposibil să mă bucur cu adevărat de părțile bune ale orașului. Nu pot să cred în această identitate pozitivă cât timp stau 45 de minute în trafic pentru a ieși din Bucium, pe-un bulevard fără trotuare, cu marcaje șterse, într-un aer ticist de praf și noxe. Și să nu cumva să ai ghinionul să trebuiască să intri pe-o ”stradă” secundară, că o să zici că ai ajuns în zona de conflict din Ucraina.

Ori luând aceste realități în considerare, ce speranțe pot să am eu că autoritățile împing orașul în direcția schițată prin acest concept, când tot autoritățile au fost cele care au contribuit decisiv la starea curentă a infrastructurii și a serviciilor din oraș?

Nu vreau să par prea negativ. În mod evident un astfel de proiect e ceva benefic, frumos, care trebuie susținut. Mă bucur de existența sa și de cât de inteligent e construit!

Din păcate însă, nu e nici de departe suficient și dacă nu vine împreună cu multe alte piese, e fix, vorba englezului: ”to put lipstick on a pig”.

Expand full comment
Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Fain, o direcție bună dar sunt doar 3 pasi dintr-o mie, Iasul chiar ar merita sa fie un hub cultural, economic, modern, civilizat din zona Europei centrale si de este. Deocamdata inca suntem bantuiti de provincialismul si complexele de inferioritate specifice culturii din care facem parte, si am ramas la comparatii imbecile de tipul Iasi-Bucuresti, Cluj-Iasi; etc Sa ne ajute Dumnezeu, numele sa ne reprezinte atat de bine fara alte comparatii. Felicitari pt munca voastra

Expand full comment
Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Inițial, la o "lecturare" rapidă și superficială a articolului, mi s-a părut a fi un alt proiect bifat din pix, irelevant și "a nost' " 😀 ...... Am greșit !

Proiectul îmi place; e relevant pentru Iași, bine documentat, gândit și transpus vizual în mod creativ și inedit !

Felicitări celor de la Namogo 👏👏👏

O conotație plăcută pe care am sesizat-o (printre altele):

trimiterea la cultura (ceramicii) Cucuteni, pe partea de "modelare a timpului" (shape time) ... frumos ...

Expand full comment
Apr 5, 2022·edited Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Site-ul (ca și postările referitoare la acesta din social media) nu reprezintă deocamdată nimic altceva decât un început, un mic "altceva" prin care să fie promovat orașul. Doar că ar trebui să make up their minds primăria și firma care face imaginea: cui li se adresează? Potențialilor turiști? Potențialilor investitori? Celor pe care ar vrea să-i atragă și să devină cetățeni plătitori de taxe? Viitorilor studențI? Sportivilor? Bucătarilor? Nu e clar deocamdată...

Expand full comment
Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

E o initiativa cool, dar cat de 'bun' este depinde si de care e publicul tinta. Tonul (cel putin din parte de site) este unul destul de formal, care se vrea elegant, dar asta il face sa fie rece. Asta il face mai putin atractiv pentru tineri.

Expand full comment
Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Imi place foarte mult noua identitate. Foarte simpla, versatila, timeless. Mi se pare ca sloganul surprinde perfect identitatea complexa a orasului, si functioneaza minunat ca un indemna pentru fiecare, ca un joc de cuvinte, despre oras si pentru fiecare dintre noi in parte: "Iasi/ Ia si modeleaza timpul". Loved it! Are un potential foarte mare, ca design, dar si simbol, sper ca folosirea lui sa fie cat mai ampla. Imi aduce foarte mult a constructie, iar mie Iasul imi pare chiar un oras in continua constructie, la propriu si la figurat. Mi-ar placea sa vad literele astea volumetrice in centrul orasului si in pozele de pe insta ale turistilor si localnicilor. Fucking hell, nimic nu poate fi perfect, dar eu una apreciez munca si creativitatea oamenilor din spatele brandului. Se vede :).

Expand full comment
Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Salutare,

In primul rand suntem fericiti pentru formarea Asociatiei "Destination Iasi" care are scopul de a promova orasul IASI, lasat in umbra de prea mult timp si parca desprins de realitate. Este o initiativa care speram sa ridice orasul la un alt nivel.

Logo-ul nu este usor de digerat, si nici nu suntem specialisti in design pentru un feedback obiectiv, insa parerea noastra este ca acest logo versatil poate fi usor customizat si ofera multa libertate persoanelor creative.

Nu conteaza logo-ul atat de mult pe cat de mult conteaza implicarea noastra, a iesenilor si a tuturor celor care isi doresc un oras mai frumos, mai bun si mai promovat.

Fiecare din noi este o particica din Iasi, iar prin actiunile noastre putem fi cei mai buni promoteri ai orasului.

Let's #shapetime

Expand full comment
Apr 5, 2022·edited Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Noua identitate vizuală a Iașului este pe gustul meu: curajoasă, țintită, flexibilă, jucăușă. Nu aș spune că ne reprezintă, încă. E pe stilul "fake it 'till you make it" și asta e în regulă. Mai toate marile orașe ale lumii fac asta; nu e cazul să fim noi acum mai principiali decât Papa.

M-ar bucura mult dacă efortul de revitalizare a propriei noastre identități (că asta se vrea în primul rând) ar fi doar la început; dacă energia celor implicați direct e la cote suficiente ca să se lupte (că va fi o luptă sisifica) pentru implementarea brandului prin toate colțurile orașului. Multe lucruri bune ar ieși din asta, mici și mari.

PS: Hai poate renunțăm o dată pentru totdeauna la obsesia românească (deci și ieșeană) a parcărilor. Să le ia naiba de parcări și de mașini. Nu cu ele "modelam timpul", ci cu oameni care ies pe stradă, se plimbă, se joacă, se privesc, se cunosc, se cultivă. Hai să ne "modelam" și noi un pic, poate iese ceva.

Expand full comment
Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Dincolo de orice discutie si gust, esential este ca, in viitor, promovarea efectiva a brandului sa fie in mod consecvent legata de ideile propuse. Adica, daca ai acest concept in vedere, sa iti orientezi comunicarea continuu in jurul sau, pentru coerenta si augmentarea impactului in timp.

Expand full comment
Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Prima impresie contează. Iar prima mea impresie e buna. Pentru un ieșean get-beget "exilat" într-o altă parte a Europei pot sa va spun că mă face curios sa redescopăr orașul la fiecare revenire acasă. E un început reușit care speram sa ducă spre recunoașterea pe care Iașul o merita. E nevoie de susținere și promovare, iar acest brand ajuta foarte mult

Expand full comment

Imi pare foarte frumos, indraznet si chiar are aerul ala de lucru cu care te poti mandri. Eu mi-am luat afise sa le pun prin casa si prin birou, deoarece aici am crescut, aici stau, aici lucrez si aici vreau sa imi cresc familia. Are potential foarte mare pentru turism as acum zice si Igor, iar sloganul e despre ce am fost, ce suntem si unde vrem sa ajungem, ceea ce inglobeaza tot si nu uita pe nimeni.

Expand full comment
Apr 5, 2022·edited Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Dincolo de utilitatea sa în turism, acest brand are potențialul de a fi o viziune comună pentru noi, ieșenii. Este orientat spre viitor, inspiră curaj și ne poate mobiliza să construim împreună. Bravo!

Expand full comment
Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

În sfârșit un brand altfel pentru Iași. Chiar dacă îndoielile tale, Alex, sunt întemeiate, trebuie să începem de undeva pentru a ne schimba, a ne vedea altfel pentru ca și ceilalți să ne vadă altfel. Iașul, prin acest brand, spune că suntem tineri, plini de oportunități, că suntem altfel ca ritm de viața - alerți, dar și tihniți -, moderni și, aș spune, europeni. Iașul e un oraș în care, oricâte lucruri mai sunt de schimbat, e plăcut să trăiești. Și poate că, dacă și alții vor vedea aceasta și vor descoperi că e chiar așa, și noi vom începe să iubim mai mult orașul acesta, respectându-l, îmbogățindu-l cu propria contribuție, fiind activ exigenți în raport cu administrația sa. E un început frumos, încurajator și dătător de speranță! Cu condiția ca cei care muncesc pentru ca acest brand să devină realitate să nu obosească între timp!

Expand full comment
Apr 5, 2022·edited Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Buna.

Mi se par faine, atat sloganul, cat si designul. Te duc cu gandul la modern, cu un usor aer clasic. Felicitari celor care au muncit la ele! Sper sa fie vizibile si sa ne apropiem si noi usor, usor de Cluj, Timisoara, Oradea! Iasiul are multe de oferit si ma bucur ca poate prin aceasta modalitate va fi mai bine pus in valoare.

Totusi daca e sa luam la cald impresiile tale, Alex nu as vrea ca administratia sa uite de problemele majore ale orasului. E dragut sa promovam Iasul, dar hai in paralel sa rezolvam si ceea ce e mai putin frumos.

Expand full comment
Apr 5, 2022·edited Apr 5, 2022Liked by Alex Enășescu

Era nevoie de foarte mult timp de această inițiativă. Mă bucur că a fost pusă in practică. Nu cred că a fost vreodată o creație artistică/logo/brand care să nu aibă parte de critici (și uneori constructive). Să amintesc doar de Oradea și București - unde practic a fost o oroare demersul de realizarea a brandului destinației.

Si in cazul echipei Namogo ii pot fi imputate diferite lucruri si poate fi criticată construcția brandului (mai ales că a lipsit partea de consultare publică pentru așa ceva) dar una peste alta - avem un brand al destinației Iași. Este abia începutul - de acum echipa Destination Iasi + toate celelalte instituții mari trebuie să aibă curajul și să iși asume aceste valori, să le comunice, orașul să le conștientizeze și să și le asume + identitatea vizuală - lucru care este cu adevărat greu.

Expand full comment

În sfârșit o identitate vizuală demnă de Iași, fără clișee gen Palat sau turle de biserici, făcută de oameni care se pricep și nu de vreun verișor de secretară la primărie sau vreo firmă fantomă.

Știu că mulți vor comenta sau strâmba din nas (câinii nu mișcă un deget dar latră, caravana trece). Însă din experiența mea e o soluție foarte bună, “timeless” (apropo și de slogan). E o platformă vizuală pe care se pot construi mai departe nuanțe pentru că niciun oraș, regiune, sau țară nu spune un singur lucru.

Felicitări Dora, Alex & Mihai! 💪🏻

Expand full comment
author

Cred că cel mai bun lucru pe care l-a făcut administrația locală a fost să se dea la o parte și să dea mână liberă oamenilor care se pricep: Mihai Bulai, Dora Morhan și Alex Munteanu, care au pus în mișcare comunitatea creativă din oraș și au dat Iașului o reprezentare vizuală proaspătă. 💯

Dar pentru că vorbim despre o administrație care pune preț pe tăieri de panglici, machete, proiecte, statui și alte forme fără fond, îngrijorarea mea este că acest proiect este doar un „shiny new thing" care să distragă temporar atenția de la problemele structurale legate de lipsa parcărilor, a pistelor pentru biciclete sau a poluării din oraș, genul de lucruri care nu se rezolvă din vorbe.

Expand full comment