Satul Horpaz a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare accelerată, pe fondul extinderii rezidențiale. Dintr-o așezare rurală s-a transformat treptat într-o zonă periurbană de locuire pentru familii tinere, atrase de proximitatea față de oraș și de costurile mai mici ale terenurilor și locuințelor.
Această migrație a dus la o dezvoltare imobiliară haotică, cu provocări legate de infrastructură, mobilitate și de capacitatea serviciilor publice de a gestiona nevoile locuitorilor.
La cel mai recent recensământ, cel din 2022, satul Horpaz avea aproximativ 4.000 de locuitori, față de 1.500 de locuitori în 2011. În prezent, satul are în jur de 5.000 locuitori, estimează Marcel Toader, fondatorul asociației HORPAZ Atitudine Civică.
Comunitatea este în continuă creștere. Doar că, fiind lipit în aceeași măsură de Iași și de comuna Ciurea, dar îndepărtat de nucleul comunei Miroslava, de care aparține administrativ, Horpazul s-a transformat într-un soi de insulă, unde vocea oamenilor este mai puțin auzită.
„Miroslava are 13 sate pentru că s-a format prin unirea a două comune care au existat separat înainte de anii 60, când s-au făcut reformele administrative. La vremea respectivă, Horpazul aparținea de Cornești, de aceea este un caz aparte.
Pentru noi, este foarte greu să ajungem la sediul de comună pentru un act sau chiar pentru o activitate, orice, dacă nu avem mașina proprie. Există transport în comun, dar nimic direct, doar cu legături. De aceea am realizat că trebuie să atragem atenția și asupra comunității noastre, pentru că altfel pierdem unele lucruri. Tot timpul centrul va lua mai mult, iar periferia rămâne neglijată.
Primăria mereu spune că «noi facem tot ce putem» ca o scuză pentru că, de fapt, nu acceptă propuneri și soluții din exterior. Iar lucrurile care totuși se fac, de multe ori se fac de mântuială. Dialogul cu noi este aproape inexistent”, explică Marcel Toader.
Asociația HORPAZ Atitudine Civică a apărut tocmai pentru a da o voce unei comunități mai puțin vizibile din fotoliile sediului administrativ. Prima sămânță a fost plantată în 2018, ca răspuns la o urgență ignorată de autorități.
Singurul loc de joacă din sat, administrat de școală, devenise un pericol public cu fiare ruginite și echipamente distruse. Deși Miroslava era deja cunoscută drept „cea mai bogată comună din România”, răspunsul primăriei la sesizările părinților a fost un sec „nu sunt bani”, iar grupul de inițiativă a fost nevoit să ceară permisiunea de a repara locul de joacă pe cheltuiala părinților.
Chiar dacă, într-un final, administrația publică s-a ocupat de sesizare, grupul de părinți deja fusese mobilizat și dorința de muncă pentru un bine comun se născuse.
„Văzând că inițiativa noastră a avut totuși un rezultat și eram deja mobilizați, am hotărât să ducem asta mai departe și să facem o asociație”, explică Marcel Toader.
Această primă victorie a făcut tranziția în mentalitatea colectivă de la „să se facă” la „hai să facem”, însă drumul până la o structură stabilă a fost destul de lung. Abia în 2024 grupul s-a formalizat juridic pentru a oferi o voce coerentă comunității.
În scurt timp, lupta s-a mutat de la un simplu loc de joacă la ceva mult mai mare. În perioada pandemiei, căutând să iasă în natură, locuitorii din Horpaz au sesizat că zona Iazului Horpaz-Ezăreni era sufocată de gunoaie.
Urmând același principiu al mobilizării pentru un scop comun, oamenii s-au adunat la lucru și au curățat locul cu resursele proprii, adunând camioane de deșeuri. Apoi, pentru a sărbători, au organizat un picnic pe malul apei, încercând să transforme locul într-un punct de întâlnire social.
„Nu aveam finanțare și am apelat la resursele pe care le avea fiecare. Oamenii au venit de acasă cu propriile coșulețe cu mâncare. Ideea era să fim împreună.” Cum nu există prea multe alternative pentru ieșiri pe raza satului, perspectiva unui astfel de loc de socializare a atras mulți entuziaști.
Dorind să repete experiența și în sezonul de toamnă, localnicii au constatat că zona fusese din nou populată cu gunoaie peste tot. Pe lângă asta, au găsit și perimetre îngrădite pe acel imaș care este, de fapt, „bun comun”.
Primăria concesionase câteva parcele pentru „agroturism” și „piscicultură”. În realitate, „nu funcționează nimic, e plin de bălării. Ar fi trebuit să fie niște activități economice din care să câștige atât primăria, cât și comunitatea”.
Astfel, ruptura între comunitate și administrație s-a adâncit și mai mult pentru că, în timp ce oamenii vedeau în malul iazului o șansă la a-și consolida comunitatea, primăria trata terenul ca pe o marfă de dat la schimb.
„Am zis că nu se mai poate și că trebuie să facem ceva, dar nu voiam nici să stârnim un cuib de viespi, nici să redobândim terenurile deja vândute, ci să salvăm pentru comunitate ce a mai rămas. Ne-am gândit să facem un parc. Dar cum ne-am obișnuit deja că toate lucrările încep cu «nu aveam bani», bineînțeles că nu am fost băgați în seamă.
Între timp, am mai descoperit și alte locuri pe care să le folosim pentru comunitatea noastră și ni s-au alăturat și alți oameni sau mici afaceri din zonă care să ne sprijine”.
Treptat, asociația a schimbat strategia, căutând sprijin la asociații cu experiență precum CIVICA și CERE, învățând cum să pună presiune pe consiliul local și să obțină finanțări. Astfel, au forțat un studiu de fezabilitate pentru un parc adevărat.
Succesul proiectului „Parcul Iezăreni”, votat și finanțat oficial în 2024, a fost momentul în care grupul a demonstrat că identitatea locală se câștigă prin rezistență.
În 2025, proiectul parcului a fost premiat la Gala Activităților Civile. Fără această intervenție, probabil că zona verde, adică imașul ce a fost cândva pășunea satului, ar fi fost probabil înghițită de alte concesiuni.
Miza asociației depășește însă granițele Horpazului, țintind mai degrabă lipsa de gândire strategică a întregii zone periurbane.
Dezvoltarea haotică, drumurile cu o singură bandă de acces, dar și dependența oamenilor de mașină nu pornesc doar din interiorul satului, ci sunt o problemă colaterală a lipsei de viziune și a unui plan urbanistic defectuos.
Marcel Toader vede soluția într-un Iași privit ca metropolă integrată. Nu privește zona periurbană ca o anexă a orașului sau ca o sumă de enclave care nu comunică între ele.
De exemplu, parcul de la Iezăreni ar putea fi un loc de agrement pentru oricine, așa cum este lacul Ciric. Proiectul ar fi avut un parcurs mult mai simplu dacă Primăria Miroslava și Primăria Iași ar fi accesat împreună fonduri prin ADR Nord-Est.
Legat de problema mobilității, în loc de investiții izolate și adesea ineficiente, viziunea metropolitană ar permite folosirea resurselor pe care deja le avem, cum este Gara Ciurea, care ar putea conecta Horpazul de centrul orașului în doar 14 minute, dacă ar exista un traseu de transport bine gândit.
Cel mai ambițios concept propus este cel al „Centrului Periferiei”. Locuitorii din Mirolsava, Valea Adâncă sau Ciurea care lucrează în oraș pierd zilnic ore întregi în drum spre joburi, iar părinții pierd alte ore traversând orașul spre centru pentru cursuri sau activități extrașcolare pentru copii.
Între timp, la marginea orașelor, stau resurse importante, complet abandonate. Un exemplu este Centrul Expozițional Moldova din CUG. O clădire de 11.000 mp care stă sub lacăt.
Marcel propune redarea acestui spațiu comunităților din Nicolina, Frumoasa, Ciurea și Horpaz, prin transformarea lui într-un hub cultural și educațional care să găzduiască filiale ale Palatului Copiilor sau secții ale Bibliotecii Județene. Ar fi un „oraș de 15 minute” aplicat acolo unde este cea mai mare nevoie de el, reducând presiunea de pe arterele principale ale Iașului.
„Nu putem trăi enclavizat”, concluzionează Marcel Toader, subliniind că un lucru făcut prost sau izolat de la început tinde să rămână o problemă definitivă pentru toți locuitorii metropolei.