Poiana cu Cetate - una dintre comorile ascunse de lângă Iași

Mâncarea tradițională și ospitalitatea gazdelor fac din Poiana cu Cetate un popas obligatoriu pentru bicicliști

„Eu mereu am spus că omul harnic nu moare de foame niciodată”, se încurajează doamna Anca, în timp ce decojește o oală mare de ardei copți.

Suntem la Poiana cu Cetate, un sat micuț și izolat, la ieșirea prin CUG către Vaslui.

Împreună cu soțul ei, Marius, Anca Condurache se ocupă de singurul magazin din sat, aflat vizavi de ruinele bisericii lui Cujbă, un monument istoric zidit la începutul anilor 1600.

Cam o dată la 20 de minute, mai intră cineva să cumpere un pachet de țigări, o pâine sau un caiet pentru copii. În sat au mai rămas 200 de oameni și o singură clasă de școală primară, în care sunt amestecați copii din toate clasele I-IV.

Cea mai apropiată stație de microbuz este la șase kilometri, iar până în gara Bârnova e cam aceeași distanță, așa că nu prea ai cum să ajungi în oraș fără mașină.

Însă ospitalitatea Ancăi atrage tot mai mulți orășeni la Poiana cu Cetate, localul care a luat numele satului în care se află. În ultimii ani, gospodăria familiei Condurache a devenit un adăpost pentru temerarii care străbat pădurea Bârnova-Dobrovăț, pe potecile de pământ sau pe șosea.

Astfel de fotoreportaje sunt posibile prin sprijinul membrilor comunității Iașul nostru. Dacă vrei să citești mai des astfel de materiale, ne poți susține cu un abonament digital.

„Primul client, țin minte și acum, a fost un motociclist, care a ajuns la noi pe o vreme din asta ploioasă. Ne-a întrebat dacă nu avem ceva cald de mâncare. Eu aveam pe foc o tocăniță de pui cu cartofi, din care l-am servit și pe el. Dânsul a fost încântat și ne-a dat ideea să facem asta în continuare.”

Din vorbă în vorbă, oamenii s-au adus unii pe alții, iar grădina familiei Condurache este aglomerată în weekend-urile cu vreme bună. Drumeții revin pentru genul de preparate autentice care nu se găsesc pe Glovo, cum ar fi turtele „ca la bunica”.

„Sunt mai bine de opt ani de când am descoperit-o pe Anca, pentru că ne-a prins ploaia lângă ruinele Bisericii lui Cujbă. Documentam trasee pentru bicicletă.

Am intrat in magazinul sătesc să ne încălzim, dar am primit bunătate și bunătăți. De atunci facem în fiecare an ture de cicloturism care invariabil se termină cu o masă tradițională bună”, spune Ioana Amăriuței Popa, președintele Asociației ProBikeAddiction.

„Pentru mine, Poiana cu Cetate este un popas obligatoriu de fiecare dată când ajung prin zonă cu bicicleta. Oprirea nu este facultativă și nici nu e negociabilă. Pur și simplu trebuie.

Dacă e vară, zăbovesc la o bere, dacă e iarnă, intru să mă încălzesc. Pe lângă o serie de băuturi de casă care se termină cu sufixul „-ată”, mă așteaptă mereu o masă caldă, preparată rapid și cu pricepere”, povestește Andrei Butnărașu, un alt ciclist „de-al casei”.

Într-adevăr, la Poiana cu Cetate se mănâncă așa de bine, încât e ușor să uiți că nu e o pensiune, ci o bucătărie micuță, în spatele căreia stau doar Anca și Marius, împreună cu cei doi copii adolescenți care-i ajută la treabă în weekend-uri și în vacanțe.

„Mai vin oameni care spun: știți, am mai fost la dumneavoastră, am uitat să sunăm, dar poate aveți ceva, măcar o brânză cu smântână și un ou cu mămăligă. Chiar dacă nu mai avem loc, tot le dau o bucată de slănină cu ceapă și cu pâine.”

Pentru că mesele de lemn din grădină au devenit neîncăpătoare, familia Condurache lucrează la amenajarea unei săli de mese și obținerea autorizațiilor pentru a deveni unul dintre primele puncte gastronomice locale din județul Iași.

Această nouă formă de organizare este de fapt o recunoaștere a ceea ce ei fac deja de ani buni: servirea în gospodăria proprie a unor grupuri de maxim 12 persoane, folosind preparate tradiționale locale, pregătite de membrii familiei.

Cel care a venit cu sugestia este profesorul Mihai Bulai, care ajungea frecvent la Poiana cu Cetate în drumețiile sale cu studenții de la Facultatea de Geografie.

„La început ne opream doar pentru câteva produse de bază, dar apoi ne-am împrietenit și am descoperit pasiunea Ancăi pentru gătit, pentru preparatele conservate pentru iarnă, pasiunea pentru oaspeți.

Am început să o rugăm să ne gătească moldovenește, pentru oaspeții străini sau pentru grupurile de prieteni, iar atunci am aflat cât de gustos și natural se putea mânca acolo.

De fiecare dată mergem cu plăcere la Poiana cu Cetate, iar dacă nu mâncăm, cel puțin plecăm cu sacoșele pline de zacuști sau tocănițe, dulcețuri și alte bunătăți.”