Bună dimineața, Iași! 🌞
În ediția de azi:
parcarea de la Palat va dispărea odată cu reamenajarea complexului Palas
implicarea localnicilor mobilizează Conest, care abandonase trotuarele de șoseaua Bucium
un nou fast-food cu French Tacos în locul Family Pizza pe Copou
ȘTIRI LOCALE PE SCURT
Bugetul Iașului a fost aprobat de Consiliul Local după peste 3 ore de dezbateri. În favoarea proiectului au votat consilierii PNL, PSD, PMP și AUR, cei ai USR s-au abținut, iar CURAJ a votat împotrivă.
„Din păcate, este un buget lipsit de speranță, de direcție. Simțim că după ce vom cheltui banii ieșenilor nu vom avea PUG, nu vom avea un trafic fluent, nu vom avea parcări civilizate, va fi doar un an de tocat banii. Am fi vrut să vedem viziune și că și administrația locală se mișcă, nu doar privatul.” — Cosette Chichirău (CURAJ)
Tramvaie pe Sf. Lazăr. Primăria a comandat un proiect pentru amenajarea unei căi de rulare pentru tramvaie pe str. Sf. Lazăr, în regim de sens unic pe direcția Podu Roș – Anastasie Panu.
Primăria nu renunță nici la planurile de construire a două pasaje supraterane în Podu Roș, despre care specialiștii spun că sunt specifice anilor 1970-80, când infrastructura pentru mașini avea prioritate.
Meanwhile: Parisul va transforma 500 de străzi în zone pietonale, iar Ljubljana are un centru pietonal încă din 2007.
Planuri pentru piste de biciclete în Iași. Asociația Zona Metropolitană Iași (ZMI) are în pregătire un proiect pentru amenajarea unei rețele de 35 km de piste de biciclete între Iași și 4 comune limitrofe: Bârnova, Ciurea, Holboca și Țuțora.
Complexul Palas va fi reamenajat în următorii trei ani, după un concept al biroului de arhitectură Foster + Partners.
Cele mai importante modificări sunt eliminarea parcării auto din fața Palatului Culturii (terenul aparține municipalității) și o conexiune mai bună între Palat și Atriumul Palas.
A fost inaugurat primul magazin duty-free de pe noul terminal de la Aeroport. Cu o suprafață de 400 mp, noul magazin Best Value este cel mai mare spațiu comercial inaugurat pe Aeroportul Iași. Valoarea contractului este de aproximativ 500 de mii de euro.
Un nou Lidl pe Aleea Tudor Neculai. Magazinul va funcționa de luni până sâmbătă între 07:00 și 22:00, iar duminica între 08:00 și 20:00. Odată cu această deschidere, Lidl ajunge la mai mult de 10 magazine în județul Iași.
DIN CARTIER
După povestea de săptămâna trecută, cu arborii tăiați de pe bd. Păcurari, am primit un mesaj de la un abonat al newsletterului, Vlad Lihăceanu, despre o altă problemă, din celălalt capăt al orașului — trotuarele distruse de pe Șoseaua Bucium.
La fel cum s-a întâmplat în Păcurari, lucrurile au început să se miște abia după ce oamenii din zonă au depus sesizări la primărie, iar cazul a ajuns în presă.
Am apelat la Vlad pentru a înțelege mai bine ce l-a determinat să se implice în rezolvarea problemei.
Pentru cei care nu locuiesc în zonă, spune-ne de cât timp au început lucrările la trotuarele din Bucium și cum te-au afectat?
Lucrările au început din vara lui 2024. Obișnuiam să mă plimb cu soția mea, care era însărcinată, de la baza podului până aproape de Plopii fără soț — ea spune mereu că îi place să se plimbe pe Bucium în sus pentru că miroase a tei.
Apoi, înspre toamnă, ni s-a tot micșorat traseul deoarece din ce în ce mai multe zone din trotuar au fost distruse și era foarte complicat să ne deplasăm prin zonele respective, trebuia mereu să ocolim prin stradă, să sărim peste gropi. Nu prea plăcut. Speram să se termine lucrările până se naște copilul, pentru a putea să ne plimbăm cu el pe aici.
Fast forward multe luni mai târziu, după ce s-a domolit iarna și am început să ieșim cu copilul la plimbare, în căruț, o parte din trotuar a fost făcută dar a rămas în continuare această bucată nefinalizată.
Astfel, am ajuns în situația în care trebuia să cărăm căruțul o mare parte din această porțiune pentru a ajunge la trotuarul finalizat.
După ce ploua, timp de câteva zile, evitam să mergem cu căruțul în zona respectivă, pentru că nu aveam nicio șansă să parcurgem acest traseu, mereu trebuia să fim doi oameni ca să cărăm căruțul. Deloc plăcut.
Înțeleg că, împreună cu alți locuitori din zonă, ai făcut mai multe sesizări la primărie. S-a rezolvat ceva între timp? În ce stadiu sunt lucrările acum?
Într-adevăr, am mobilizat vecinii să semnaleze și ei problema. Consider că o singură sesizare ar fi riscat să se piardă printre multe altele nerezolvate.
Am ales să trimit mail direct la Primăria Iași și am încurajat oamenii care au rezonat cu problema mea să facă același lucru. I-am ajutat să formuleze sesizarea și unde să o trimită.
Nu știu dacă a fost o simplă coincidență, mă îndoiesc, dar la câteva zile după ce am trimis mai multe sesizări, au pus pietriș pentru nivelare în zonele respective. Acum e puțin mai bine, nu e ideal pentru cărucioare sau scaune cu rotile, dar măcar e nivelat și poți trece chiar și după ploaie, fără să mai fie bălți mari și noroi.
Sper totuși să nu se oprească aici și să facă un trotuar adevărat. Nu cred că cer prea mult, nu mă gândesc la copaci pentru umbră, bănci, coșuri de gunoi, piste de biciclete sau un parc. Vreau doar să pot merge pe o alee asfaltată, să nu mai fac off-road cu căruciorul. Mi se pare o chestie de bun-simț.




Dacă ar fi să dai un sfat unui ieșean care se confruntă cu o problemă similară la el în cartier, ce i-ai spune?
Cred că este foarte important ca problema să fie scoasă în evidență, să fie pusă sub lumina reflectoarelor. Sunt foarte multe metode prin care poți face asta, de la un afiș în scara blocului până la grupuri de rețele de social media, poți lua legătura cu un ziar local, un newsletter local, un blog local etc.
Important este să semnalezi problema și 100% mai sunt câțiva oameni care vor avea aceeași supărare/frustrare ca tine. Mereu când sunt mai mulți, puterea crește și, până la urmă, suntem o comunitate.
Încurajez ieșenii să scoată în evidență problemele din vecinătatea casei lor. Noi putem schimba orașul în bine.
CE FACEM ÎN WEEKEND
☕️ Creative Mornings | O conversație cu psihoterapeuta Magda Axinte despre ce înseamnă cu adevărat să ne întâlnim, dincolo de suprafața interacțiunilor zilnice. Astăzi, de la ora 09:00, la V7 Startup Studio. Înscrieri aici.
💻 Piața de Oferte și Nevoi | Dacă ești freelancer, vino astăzi între 17.00 și 19.00 la CUIB pentru a împărtăși și descoperi resursele și inițiativele existente în comunitatea noastră. Înscrieri aici.
🎧 Periplu Sonor | O călătorie muzicală atipică, unde muzica electronică prinde viață într-o formă rar întâlnită: live. Sâmbătă, de la 21.00, la Acaju.
Piese iconice de la Massive Attack, Moby, Portishead, Bonobo și alți artiști cult vor fi reinterpretate live, într-o atmosferă vibrantă.
🎛️ Nouă ani lumină | Un mix exploziv de electro, psihedelic și experimental, unde energia unui live performance se combină cu vibe-ul unui DJ set. Sâmbătă, de la 20.00, la Oliv.
🎥 Visuali Italiane | Noua cinematografie italiană revine la Iași cu o selecție captivantă de filme italiene de autor. Patru filme, sâmbătă și duminică seară, la Cinema Ateneu.
📰 Pe urmele minciunilor | O expoziție care își propune să expună și să explice mecanismele dezinformării în era digitală pentru toate categoriile de vârstă. 26–30 martie, în Sala „Petru Caraman” de la Muzeul Etnografic al Moldovei.
COMING SOON
🎙️ Crowd work cu Gherghe | Pe 4 aprilie, la FOOM se râde zdravăn! Gabriel Gherghe, aka șefu' la crowd work, vine să detoneze orice urmă de seriozitate care ne-a mai rămas. Bilete aici. (P)
Pregătește-te pentru un show de crowd work live & filmat, unde ai toate șansele să interacționezi cu Gherghe și să-i dai material pentru cele mai tari glume improvizate pe loc.
🍷 Degustare de vinuri georgiene | Pe 4 aprilie, la ora 19:00, vino la restaurantul Caucaz la un eveniment în care vinurile spun tot, iar fiecare pahar este însoțit de o combinație culinară atent gândită. 185 lei/persoană.
🎹 TAINE | Un concert caritabil va aduce împreună două lumi muzicale diferite, dar interconectate: tradițiile bizantine și clasicismul monumental al operei lui Mozart. Pe 5 și 6 aprilie la Palatul Culturii.
✊Oamenii Dreptății Suceava | O seară în care poveștile devin punți, în care ascultăm, simțim și ne amintim că puterea este la fiecare dintre noi. Că schimbarea începe cu o voce, o decizie sau un „nu” spus la timpul lui, care inspiră și dau curaj.
Pe 8 aprilie 2025, de ora 19:00, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava.
🎤 REVUP Inspiring Leaders | O conferință care aduce împreună 5 speakeri excepționali, care vor aborda leadershipul din perspective diferite, ca tu să ai o viziune globală a ceea ce înseamnă acest mindset. Pe 12 aprilie, la BCU Iași.
🎸 Ritualul Primăverii | Robin and the Backstabbers revin la Iași, alături de Altorchestra, pentru a doua invocare a Ritualului Primăverii. Miercuri, 23 aprilie, de la 20.00, la Casa de Cultură a Studenților.
🏃 Semimaraton Iași | Pe 27 aprilie, transformăm fiecare kilometru în sprijin pentru educația copiilor din medii vulnerabile. Înscrie-te acum și fii parte din energia care schimbă vieți.
NOU ÎN ORAȘ
S-a deschis ieri, în spațiul în care era Family Pizza pe Copou, un nou fast-food, cu tacos franțuzești — Tacos King. O rețea fast-food lansată în Constanța și care a urcat treptat în Tulcea, Galați și acum Iași.
French Tacos n-au legătură cu versiunea mexicană. Sunt mai degrabă un sendviș pe bază de tortilla, carne și cartofi.
Tacosul în sine mi-a plăcut, dar locația are un vibe de TikTok pentru care mă simt prea bătrân. 🙂



FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII
Cam atât pentru săptămâna asta. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau o propunere de colaborare, dă-mi un reply la acest email. 🤝
Pe curând,
Alex Enășescu