Când vii în România, trebuie să-ți resetezi așteptările
Adriana și David au ales să revină în Iași după mulți ani petrecuți în străinătate
Adriana Truong mi-a fost mentor mai bine de o decadă, timp în care am construit în zona de community building în industriile creative și mi-a devenit prietenă.
Când mi-a spus că revine în Iași, alături de soțul său, David, și de fiul lor, m-am bucurat, dar am avut și emoții. Știam că își va dori să construiască și să contribuie, dar eram curioasă cum își va netezi integrarea într-un Iași complicat. Și cum vom croșeta relația noastră, pe care ultimii 10+ ani am trăit-o mai mult la distanță și în contexte semnificativ diferite.
Odată cu acest interviu, am conștientizat că integrarea este un proces cu dublu-sens și că necesită recalibrarea așteptărilor, răbdare și curiozitate de ambele părți. Și, mai ales, de timp.
Unde ai trăit în ultimii 15 ani și ce te-a motivat să revii acasă?
Am locuit peste tot în lume: Iași, Santiago de Chile, San Francisco, Bruxelles, Londra, Berlin, mai multe țări în sud-estul Asiei, Adelaide, Amsterdam.
La început eram doar noi doi și un rucsac. Începând cu Amsterdam am devenit 1 + 1 = 3. Am revenit acasă pentru familie. Caesar, copilul nostru de aproape 6 ani, este norocos să aibă rude în Europa și Australia.
Îmi doresc ca timpul pe care îl petrecem aici să fie strâns legat de identitatea lui de român. Bunicii au o șansă reală de a se conecta și de a contribui în mod direct în viața lui, dar și a noastră, iar Caesar poate să își formeze o conexiune cu țara, cu oamenii ei și, în principal, cu bunicii lui.
Care e relația ta cu Iașul și ce s-a schimbat în perioada asta?
O relație complicată, plină de iubire, dar și de așteptări. Ce este ciudat e că atunci când ai așteptări înseamnă că îți pasă. Nu există dezamăgiri acolo unde nu sunt așteptări, nu-i așa?
Relația mea cu Iașul este ca un fel de oglindă a propriei mele deveniri. Acum 14 ani, construiam în Iași comunitatea de creativi și puneam bazele primelor programe de startup bootcamps din România. Era penurie de inițiative similare, așa că totul se simțea mai încet și greoi decât în ecosisteme dezvoltate.
Asta m-a făcut să-mi doresc să plec, să experimentez cum este să construiești în orașe ca San Francisco, Londra, Berlin, Amsterdam. Când am simțit că am acumulat cunoștințe și expertiză, am dat înapoi.
În 2026, se simte că, deși nu avem o comunitate dezvoltată de startupuri, sunt mai mulți actori-builderi care joacă un rol extrem de important. Menționez doar pe cei pe care îi cunosc la nivel personal și profesional:
RubikHub (la cârma lui Vlad Gliga) este o alternativă pentru antreprenorii de startupuri din țară și din afara ei;
Oana Filip, cel mai bun om de strategie de comunitate de business din România;
Fab Lab (și Dan Zaharia) în multiple locații care oferă comunităților tech (și nu numai) un spațiu de joacă;
Florin Cardasim care face Codecamp de 18 ani.
Cum e să te întorci după așa de mult timp și într-un context foarte diferit, personal și profesional deopotrivă? Dar pentru soțul tău, care e australian?
Adriana: Dificil. Iubesc Amsterdamul. Are tot ce vrei:
oameni care zâmbesc,
multiculturalism,
cel mai mare porcentaj de vorbitori de limbă engleză din Europa (96%),
aer curat,
infrastructură rutieră și de biciclete,
o frumusețe greu de egalat și, poate cel mai important, o cultură cu care rezonez profund, deloc paternalistă sau intervenționalistă.
Iași, deși un oraș universitar, cu cultură și tradiție, este în urmă la multe capitole.
Poate cel mai important pentru familia mea, din rol de vorbitori de engleză, este partea de monocultură. Avem universitățile care atrag studenți internaționali, însă mult prea puțin.
David este născut în Australia și până acum a trăit doar în țări dezvoltate, în care administrația publică este digitalizată și există un grad minim de profesionalism de la care oamenii nu se abat.
Cel mai bun sfat de când am revenit în România l-a primit de la o persoană dintr-o instituție financiară: „Reset your expectations here and you’ll be fine.” Să-ți deschizi un SRL, să înțelegi diferențele legate de ce înseamnă să fii plătitor de TVA intra-comunitar și extra-comunitar, toate astea te pot aduce la disperare în România.
David: Sincer, la început a fost destul de dificil. Este prima țară în care am avut un „șoc cultural”, ceea ce spune multe, având în vedere că am locuit și am călătorit în culturi foarte diferite.
Mare parte din acest șoc vine din ceea ce aș numi „gândire defensivă”. Multe lucruri pe care le consider rezonabile au primit răspunsuri de tipul „de ce ai vrea să faci asta?”, „nu e vina mea” sau pur și simplu „nu se poate”.
De la colaborarea cu dezvoltatorii, când ne-am construit casa, la completarea documentelor pentru autoritățile de imigrare și până la înființarea firmelor. Pare că oamenii sunt nervoși și temători să admită că nu știu ceva, că au făcut o greșeală sau că nu au mai încercat înainte, așa că preferă alegerile sigure.
Există și aspecte pozitive. Grupuri de oameni extraordinari, deschiși la minte și pozitivi. Au fost destul de ușor de descoperit pentru că ies ușor în evidență.
Îmi place faptul că sunt dornici să muncească și să se autodepășească. Am întâlnit foarte mulți români care au un job full-time plus un proiect secundar sau o altă afacere pe care o dezvoltă. Asta arată ambiție și reziliență. Mulți oameni au fost foarte primitori și au făcut tot posibilul să ne asigure o integrare cât mai ușoară în România.
Ce te-a motivat să faci acest pas și cum ai regăsit orașul după 6 luni de la relocare?
Adriana: Când am plecat, locuiam la bloc, într-o zonă apropiată de Universitatea Al. I. Cuza. Iașul era simțit „la pas”. Acum, am decis să locuim la casă, aproape de părinții mei, în Galata. Experiența este 100% diferită. Nu mă pot plânge de aer pentru că este curat pe deal.
Însă nu mai există la pas, ci doar cu mașina, ceea ce nu este ideal pentru mine.
David: Există un număr neobișnuit de mare de cafenele de specialitate în Iași. Este și un loc foarte cultural, cu multă istorie, frumusețe religioasă și peisaje interesante.
Pe de altă parte, planificarea urbană are multe de îmbunătățit și chiar reflectă cultura actuală: în expansiune rapidă, cu multă pasiune, în toate direcțiile. Eu văd acest lucru ca pe ceva pozitiv pentru că arată că orașul crește și își atinge limitele și devine pregătit pentru următoarea etapă de dezvoltare.
Ce lucruri bune crezi că luăm de-a gata și unde crezi că avem multă treabă de făcut?
Luăm de-a gata micile interacțiuni frumoase, cu oameni blânzi care, deși lucrează multe ore într-o zi, încă mai pot să-ți zâmbească. Luăm de-a gata soarele. Deși e frig în sezonul rece, soarele este pe cer în proporție de 90% pe parcursul anului și asta face diferența.
Mai avem de lucrat la planul urbanistic al Iașului, la calitatea serviciilor publice — nici nu mai știu de câte ori ni s-a oprit apa de la ApaVital în ultimele 5 luni — și la atitudinea noastră în trafic.
Costul vieții în România este destul de scăzut, așa că dacă ai o perspectivă globală, poți trăi o viață „bogată” aici. Există atât de multă istorie și o cultură profundă care sunt adesea considerate de la sine înțelese. De asemenea, sunt mulți tineri educați, ceea ce influențează pozitiv tot ceea ce ține de oraș – spațiile, comerțul, comunitatea.
Ce crezi că noi nu mai vedem? Care sunt câteva blindspots pe care le-ai remarcat?
Adriana: Blândețea și supunerea noastră nu sunt bune. Nu zic că nu ne-au ajutat în trecut, însă acum este timpul să activăm un pic simțul civic. Să vociferăm când există ceva de spus. Să nu ne mai ascundem în „sunt rușinos, nu vreau să supăr”, să criticăm în secret și nu pe față.
David: Cred că majoritatea românilor din țară este cinică, iar atitudinea a fost normalizată, devenind parte din identitatea lor. Am întâlnit români în afara țării și sunt semnificativ mai pozitivi. Oare de ce? Cred că are de-a face cu trecutul comunist, când lumea evita să iasă în evidență, și cu neîncredere în autorități.
Totuși, îmi dau seama că mulți cu care intru eu în contact au moștenit mentalitatea de la părinți. Pentru ei avea sens să nu atragă atenția, să nu aibă încredere în vecini și să fie suspicioși. Dar realitatea actuală e alta, așa că aș spune că ar fi cazul să facă un update legat de ceea ce e normal și posibil. De ce îți este frică să atragi atenția asupra ta? De ce crezi că ceva nu e posibil? Ai încercat?
Locuiți în periurban, unde ați achiziționat o casă de la dezvoltator. Cum a fost procesul și cum resimți traficul, calitatea aerului, lipsa spațiilor verzi?
În cazul nostru, procesul a fost unul fără complicații, dar cu întârzieri (nu din cauza dezvoltatorului, ci alte motive). Pe de altă parte, traficul și planificarea urbană sunt îngrozitoare. Lucrurile par să se îmbunătățească, mai ales în zona Miroslava, însă sunt probleme destul de complexe și nu pot fi rezolvate rapid. Până la urmă, România este încă o țară în curs de dezvoltare, cu un PIB scăzut, așa că nu poți avea aceleași așteptări ca în Europa de Vest.
Cum vă petreceți timpul liber, ce alegeți să faceți, pe unde vă plimbați?
Încă descoperim orașul. Am început să avem un program de alergat săptămânal la stadion și unul de explorat în weekend. Băiețelul nostru este încă la grădiniță, așa că locațiile la Ultranostim, Zora, le vizităm când avem ocazia. Sincer, mergem și la Piatra Neamț destul de des ca să ne vedem cu prietenii de acolo.
Ce îți dă combustibil ca să îți petreci următorii 5-7 ani în oraș (cât ți-ai propus) și cum te gândești să contribui?
Ne-am relocat cu o intenție clară: ca fiul nostru să crească cunoscând limba și cultura. În timp ce suntem aici, ne propunem să ne lăsăm amprenta în domeniile în care putem avea un impact real. Inițial, ne vom concentra pe startup-uri și tehnologie.
Am început o comunitate numită Frontiers: Iași, unde ne dorim să fim înconjurați de alți builderi care experimentează cu tehnologii de frontieră. Prima noastră întâlnire va avea loc pe 25 martie și plănuim să ne vedem lunar.
Intenționăm să fim mai activi în rândul fondatorilor ca să-i ajutăm, să investim în ei și să încurajăm crearea unui număr mai mare de business-uri. Am realizat destul de repede că trebuie să ne construim comunitatea noastră pentru că nu am găsit una care să ne reprezinte. Dacă ești în tech sau ești (wanna be) founder, vino în comunitatea noastră și hai să vedem ce putem construi împreună.