Bună dimineața, Iași! ☀️
În ediția de azi:
se mai face Autostrada Iaşi-Târgu Mureş?
bune practici de urbanism din Barcelona
Ven Ven International Dance Festival revine la Iași
Știri locale pe scurt
Iașul ar putea deveni un pol de producție a energiei regenerabile. Mai mulți investitori așteaptă să primească undă verde de la Mediu pentru construirea de parcuri eoliene și fotovoltaice în mai multe comune din județ.
Concret: în câțiva ani, în județul Iași s-ar produce energie de peste 700 MW, aproape cât trei hidrocentrale de la Bicaz sau cât un reactor al centralei nucleare de la Cernavodă.
Cătălin Urtoi a pierdut şefia Companiei Naționale de Investiții Rutiere. Concursul pentru desemnarea directorului general al Companiei a fost anulat și va fi reluat.
„Dezvoltarea se oprește acolo unde se opresc autostrăzile. Autostrada Unirii, dintre Iași și Târgu Mureș, este șansa Moldovei, conexiunea ei directă cu Vestul.”
Universitatea Cuza are un nou rector. Liviu Maha a câștigat detașat turul doi al alegerilor, având peste 250 de voturi mai mult decât Tudorel Toader.
O cantină în spatele UMF. Universitatea de Medicină și Farmacie Iași are în derulare o licitație pentru construirea unui nou imobil, în spatele sediului din Piața Națiunii, care va găzdui „o cantină și spații de recreere în bibliotecă virtuală”.
Sponsorizat de Ven Ven Festival (P)
Ven Ven International Dance Festival crește și se deschide cu grație către o audiență generală! Ediția din 2024 se va desfășura între 1 și 4 noiembrie. La ediția din acest an vor participa peste 50 de artiști și vor fi 2 zile de concerte live într-o locație emblematică din Iași.
Biletele early bird pentru pasionații de dans sunt disponibile până pe 31 martie.
Cum arată un oraș pentru oameni
Postând o galerie de fotografii din Barcelona, Grațian Mihăilescu, fondatorul UrbanizeHub Romania, a enumerat zilele trecute „câteva lucruri simple, pe care le putem aplica şi noi aici, în România, şi totuși nu o facem”:
Cu cât ai mai multe plante/vegetație/verde lângǎ stradǎ, cu atât aerul e mai proaspăt, particulele de praf/benzinǎ mai puține, iar estetic orașul aratǎ mai frumos.
Spațiile publice pentru pietoni pot fi construite și în intersecții. Aceste locuri în care lumea se poate întâlni și vorbi sau copiii se pot juca. Da, în proximitatea mașinilor. Astfel se ia spațiu de la mașini și se dǎ la oameni.
Oamenii au drepturi la pietonale la fel de largi ca arterele principale unde circulǎ mașina. Cu cât creezi mai multă infrastructură pietonalǎ într-un oraș, cu atât orașul va avea mai mulți pietoni.
Pista de biciclete trebuie sǎ fie tot timpul pe stradǎ, şi nu pe trotuar. Astfel, luăm din spațiul destinat mașinilor, și nu din spațiul destinat pietonilor
Spațiul pentru biciclete, în unele cazuri, e împǎrtit egal cu maşinile.
Signalistica de mobilitate trebuie sǎ fie clară şi foarte ușor de observat.
Spațiile publice de calitate sunt inclusive şi se adresează adulților și copiiilor în același timp. Vegetația și umbra sunt importante.
Raportându-ne la astfel de intervenții care fac viața în oraș mai respirabilă, nu putem decât să constatăm că Iașul rămâne în urmă. Nu doar față de orașe din vestul Europei sau al României, ci și față de orașe mai mici din Moldova.
Săptămâna asta am ajuns la Piatra Neamț și în Bacău, unde se lucrează la rețele de piste pentru biciclete, care nu sunt ideale, dar, în orice caz, sunt peste ce avem la Iași.
Iar administrația locală din Iași continuă să adâncească acest decalaj.
Luni dimineață, căutând un loc de parcare în Copou, am pierdut 30 de minute până am găsit unul la mai mult de un kilometru distanță de locul unde voiam să ajung.
În zona dintre Fundație și Triumf, în care fac zilnic naveta, sunt sute de mașini care parchează gratuit, la bordură, direct pe trotuar sau pe spațiul verde. La fel se întâmplă în spatele Primăriei sau pe străzile din spatele UMF.
Asta e o problemă nu doar pentru șoferi, ci și pentru pietoni, bicicliști sau părinți care își poartă copiii în cărucior.
Refuzând să sistematizeze locurile de parcare din oraș, administrația din Iași face pe dos față de cele din Barcelona, Valencia, Praga sau Viena - ia spațiu de la oameni și îl dă la mașini.
În aceeași zi, în drum spre birou, am dat peste o echipă de la Servicii Publice care termina ceea ce începuse săptămâna anterioară - tăierea arborilor din zonă pentru a elibera terenul pentru gazon.
Am mai povestit, cam asta se întâmplă în toate cartierele din Iași în perioada asta.
A urmat dialogul clasic, în care lucrătorii mi-au spus că arborele „era marcat” și că nu prea aveau de ales. După care, unul dintre ei mi-a spus subversiv:
„Știți cum e. Vin alegerile. Dacă nu vă convine…”
Aici i-am dat dreptate.
Ce facem săptămâna asta
🎛️ Friday Fusion | În seara asta, la Acaju se dansează pe ritmuri fusion genuri de la Rnb, Funk, Garage, Drum And Bass și până la Jungle, House și Soul. Sunetul va fi asigurat de cei de la Ivan the Rave Van. Bilete aici.
👩🎨 Van Gogh pe ceramică | Caferamica va ține, pe 22 și 24 martie, sesiuni de pictură pe ceramică după modelul tabloului „Noapte înstelată" al lui Van Gogh. Acest mini-curs va fi ținut de Nausicaa Irimia.
🎙️ Paul Tihan + Andra Andriucă | Joi, 28 martie, Paul Tihan și Andra Andriucă își lansează amândoi albumele la Legend Pub. Muzica va fi la ea acasă și la puterea a doua. Ultimele bilete aici.
Coming soon
🎸 Celelalte Cuvinte | Una dintre cele mai longevive trupe rock din România, Celelalte Cuvinte, va susține un concert live pe 30 martie la Rocknrolla. Bilete aici.
🇯🇵 IZANAGI | Între 30 și 31 martie, la Ateneu va fi organizată ediția de la Iași a festivalului de film japonez, care are ca temă distopia. Bilete aici.
🎛️ Argatu | Pe 19 aprilie, la Underground Pub Iași, Argatu lansează cel mai recent album, „Tezaur”, și combină sunetul folcloric românesc cu genurile electronice. Bilete aici.
🕯️ Târgul Creatorilor | Pe 20 și 21 aprilie, între 12:00 și 17:00, la Acaju, se adună creatorii locali cu lucrările lor unice și oamenii care iubesc creativitatea.
Dacă știi și tu creatori din Iași sau ești unul dintre ei, completează formularul de înscriere până pe 26 martie, pentru a fi selectat să participi cu creațiile tale.
🏃♀️ Semimaraton Iași | Cel mai mare eveniment de mișcare în aer liber din nord-estul țării te invită să te alături la o nouă ediție, duminică, pe 21 aprilie. Înscrieri aici.
#decitit
Proiectele-fantomă ale Primăriei: 5 ani de la lansarea reabilitării zonei Podului de Piatră, niciun pas înainte - Apix
Campionatul mondial de ESports de la Iași: datorii de 2,6 milioane de euro și suspiciuni uriașe legate de cheltuirea banilor - Reporter de Iași
Omul care a găsit soluția salvatoare pentru comunitatea lui: centru educațional pentru copii și locuri de muncă pentru mame - Republica
„Make Romania Great Again!” Excesele naționalismului la Luna Sculptorilor Români - Observator Cultural
Levisez, un brand de creație vestimentară din Iași, își asumă promisiunea de a reduce risipa din industria modei - Curatorialist
Cam atât pentru săptămâna asta. Dacă ai orice fel de feedback, o idee de subiect sau o propunere de colaborare, dă-mi un reply la acest email.
Iar dacă ești antreprenor local sau lucrezi pentru o companie care schimbă orașul în bine, aruncă o privire peste media kitul Iașul nostru.
Sprijinul tău ne ajută să facem în continuare jurnalism independent în Iași, fără clickbait și titluri senzaționale, iar noi putem duce mesajul tău către 6.000 de ieșeni cărora le pasă de orașul în care trăiesc. 🤝
Pe curând,
Alex Enășescu